* Martin Hannett & Steve Hopkins (UK) - The Invisible Girls (rec 1976 & 1980-87, rel Factory Benelux, 2015)
Martin „Zero” Hannett este un producător din Manchester faimos pentru activitatea sa cu trupe ca Joy Division, Buzzcocks, New Order, Magazine sau Happy Mondays. Aici avem o colecție de 74 minute cu piese instrumentale, cele mai multe cu partenerul Steve, incluzând întreaga coloană sonoră a unui scurt film de animație din 1976, „All Sorts of Heroes”. Comparația găsită undeva cu Durutti Column (grupul chitaristului Vini Reilly) s-a făcut și pentru că 2 piese ale compilației apar pe un flexi-disc împreună cu „The Return Of The Durutti Column” (Factory, 1980).
I-aș mai fi atribuit și epitetul măgulitor de „legendar”, așa cum l-am găsit numit pe Martin Hannett de către unii critici, dar pe acesta o să-l rezerv clasicei electroniste căreia îi este adus tribut albumul, Delia (Ann) Derbyshire, "the unsung heroine of British electronic music" și de fapt subiectul principal al întregii postări:
* Martin Hannett – Hannett’s Electronic Recordings: Homage to Delia Derbyshire (Ozit-Morpheus Records, 2017)
Tipului acesta de muzică i se atribuie, din perspectiva de azi a evoluției tehnologice și perfecționării instrumentelor, termenul de „primitivă”, dar -atenție!- nu în sens peiorativ ci asociat ideii de pionierat. Delia Derbyshire (1937-2001) exact asta a fost, unul dintre primii muzicieni care, folosind tehnici ale muzicii concrete, a compus piese, le-a interpretat sau le-a rearanjat atât de original încât, de ex., australianul Ron Grainer care a compus de unul singur în original tema principală a serialului „Doctor Who” (1963-1989, 2005–prezent), ascultând versiunea Deliei D. la lansarea filmului, a întrebat-o mirat: „asta e piesa mea?”, cooptând-o imediat ca și coautor. Se întâmpla prin 1963 când D.D. lucra deja de 3 ani ca asistent de studio la BBC și după ce-l asistase anterior o perioadă pe compozitorul Luciano Berio. Tema inițială a longevivei serii S.F. care avea să devină parte importantă a culturii britanice moderne a rezistat până prin 1980, alți compozitori apărând ulterior...dar cuplul de coautori Grainer/Derbyshire avea să fie ținut la secret de politicile BBC-ului nu mai puțin de jumătate de secol până la dezvăluirea din 2013 cu ocazia lui „Doctor Who's 50th anniversary special, „The Day of the Doctor” (!?)
Alte repere importante din cariera electronistei care folosea în studio, printre altele, Electrophonul și Kaleidophonul numite după invențiile antebelice făcute de germanul Jörg Mager, au fost:
- The Beatles - „Carnival of Light” -interpretată de Unit Delta Plus, trio format din D.D. Brian Hodgson & Peter Zinovieff-, piesă-unicat de aprox. 14 minute interpretată o singură dată în public la festivalul din 1966 „The Million Volt Light and Sound Rave”. Paul McCartney e singurul de până azi care deține banda cu piesa aceasa încă nelansată, în ciuda unor tentative anterioare dar și cu aluzii la posibilitatea de a se întâmpla în viitorul relativ apropiat...
- White Noise (David Vorhaus) - An Electric Storm (Island, 1969)
...care acum este considerat un important și influent album în evoluția genului electronic cu care-am luat contact prin anii '70 pentru prima dată la pe unde scurte la Radio Europa Liberă, secția maghiară, întro emisiune „Délutáni randevú / Rockenciklopedia” a lui Bárdi István pe care-l ascultam cu inspitatele sale selecții din Top 200 Billboard, mai ales joia când Cornel Chiriac și apoi Radu Teodor nu aveau „Metronom”. Derbyshire & Hodgson au participat la acest prim album al formulei dar au plecat imediat după, „Zgomot alb” rămânând ulterior proiectul exclusiv solo al lui Vorhaus, însă fără albume de același calibru. De-atunci și până azi, „O furtună electrică” a rămas pentru mine, între primele dintr-un imaginar top 20 personal la albume „all styles/genres”...
https://www.youtube.com/watch?v=8k8ZeR5rkck
- D.D. a compus multă muzică pentru teatru, balet și film și a fost, pe rând sau simultan, operator radio și angajată la compania British Gas, întro galerie de artă și o faimoasă bibliotecă (în gruparea „Standard Music Library”). Succesul lui „Doctor/Dr. Who” a dus la apariția altor seriale rivale în anii '70 care i-au folosit sub pseudonim muzica, cel mai relevant fiind albumul:
* Don Harper, Li De La Russe (Delia Derbyshire), Nikki St. George (Brian Hodgson) - Electrosonic (LP 1972, CD 2008)...cu teme pentru serialele S.F. ale companiei ITV: „The Tomorrow People” și „Timeslip”.
https://www.youtube.com/watch?v=XVsqxNy8kkg
* Various Artists - Grain: A Compilation of Short 99 Tracks (2003)
Viața personală a acestei perfecționiste fără compromisuri artistice (și, nu în ultimul rând, o femeie foarte frumoasă!) a fost destul de turbulentă, mai ales în ultima parte, neînțelegerile cu partenerii și alcoolul grăbindu-i sfârșitul datorat insuficienței renale, la 64 ani. 267 benzi audio și 1000 pagini de memorii au rămas, parțial, Universității din Manchester dar cea mai mare parte a muzicii nu este accesibilă și distribuită public din motive complicate de succesiunea drepturilor de autor.
La 1 an de la dispriția sa, în 2002, a apărut piesa de teatru radiofonică: "Blue Veils and Golden Sands" (de Martyn Wade) cu Sophie Thompson ca voce a Deliei Derbyshire.
În 2013 apare "An Adventure in Space and Time", Docudramă la BBC cu frumoasa Sarah Winter în rolul electronistei.
Și în fine, abia anul trecut 2017 pe 20 noiembrie 2017, Delia Derbyshire a fost decorată post-mortem cu premiul PhD pentru contribuțile ei de pionierat la dezvoltarea muzicii eletronice.
https://en.wikipedia.org/wiki/Doctor_Who
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu