John Mayall, Klaus Schulze, R.I.P. Mark Hollis (Talk Talk), R. Stevie Moore (set), Greenslade (reissue)...

„Etichetele sunt precarități ale minții, servituți ori comodități ale gândirii, jucarii mai mult sau mai puțin inofensive ori periculoase”.
Mihai Șora / București, 21 februarie 2019
....De această povață a veteranului nostru filozof și adevărat Cetățean mi-am propus să-mi amintesc ori de câte ori voi fi părtaș la definirea adesea complicată a unor muzici fie și numai ca traducător, tot așa cum poate ar trebui s-o fac și cu „a vorbi despre muzică e ca și când ai dansa pe (subiectul) arhitectură” a lui Laurie Anderson.
Cu toate astea, pentru că ne aflăm într-un cu totul alt spațiu geografic și cultural, mult mai văduvit muzical...postările mele includ multe titluri nu numai din primordialul motiv că nu prea scrie nimeni despre ele pentru melomanii vorbitori de limba română, ca și cum acestea nici n-ar exista, nici din vreo utopică speranță că ar epuiza domeniul mult prea vast al aparițiilor, ci pentru a reflecta măcar evenimentele mai importante din lumea muzicală cu accent tocmai pe cei nemediatizați la noi dar semnificativi altor mari zone. Mă mai obligă la acest nr. mare și dinamica faptelor: reeditarea unor serii de albume cu același artist/grup (de regulă din aceeași perioadă sau fază stilistică), sinteza in memoriam a ceea ce a făcut mai important un artist care ne-a părăsit -încercând o rezultantă între evaluarea mea (posibil subiectivă) și părerea experților pe subiect-, focalizarea pe mai multe titluri pornind de la o noutate în cazul celor nepromovați/necunoscuți pe la noi cum spuneam înainte, asocieri/similitudini/comparații între noua apariție și ceva anterior (obișnuința poate cea mai frecventă a "reviews"-urilor), albume intenționat scoase în serii tematice, etc. Vor fi din cam toate aceste categorii și azi, o selecție grupată de mine cu sau fără scurte sublinieri/adnotări: 

„MISCELANEOUS”....Capitol superficial parcurs cu diverse și amestecate, în frunte cu noul album și cu respectul cuvenit celui care la 85 ani ține încă acolo sus unde el însuși l-a fondat și „înfipt”, stindardul blues-rock-ului britanic și nu numai (!), de data asta la voce, muzicuță și clape...pentru ca la chitară să-i etaleze alternativ, printre alții, pe Joe Bonamassa, Alex Lifeson/Rush, Todd Rundgren, Steven Van Zandt.  
* John Mayall – Nobody Told Me (2019)

* Tiffany Pollack & Eric Johanson – Blues in My Blood (2019)
* Gary Clark, Jr. – This Land (2019)...."Texan blues-rock"
* The Gloaming (Ireland/USA) – The Gloaming 3 (2019)...."celtic folk, world"
* Susanna (Wallumrød) & The Brotherhood of Our Lady (Norway) – Garden of Earthly Delights (2019)...."alternative folk, chamber pop"
* Adia Victoria – Silences (2019)...."blues, folk, indie-rock"
* StumpWater – Motel in Saginaw (rec 1973, 1st release 2019)...."folk-rock"
* Teeth of the Sea – WRAITH (2019)...."post-rock, ambient, krautrock, techno"
* Pom Poko (Norway) – Birthday (2019)...."art rock, indie-rock"
* The Chocolate Watchband – This Is My Voice (2019)...."psychedelic vintage punk rock"
* The Vryll Society – Course of the Satellite [Limited Edition] (2018)...."indie-pop, psychedelic rock"
* Black Merlin (George Thompson) – Kosua -2 CD- (2018)...."ambient, experimental, world"
* Refree (Raül Fernandez Miró, Spain) – La Otra Mitad (“The Other Half”) (2018)...."experimental, world"

* Klaus Schulze – Timbres of Ice (2019)...."reissue as a part of "Contemporary Works II", 2002' s limited boxset"
Album foarte interesant mai ales datorită contribuțiilor invitaților electronistului aflat desigur constant la clape pe fundal: soloul de chitară al lui Michael "Mickes" Lücker și de oboi al lui Tobias Becker (în "The Lonely Dead of Midnight"), vioara, flautul și vocea lui Thomas Kagermann (în centrala "They Shut Him Out of Paradise") și recitativele cu distorsiuni ale lui Audrey Motaung în singura piesă cu titlul în germană din toată seria, finalul “Die Prophezeiung Erfüllt Sich“. 
Alte electronici noi și interesante:
* Leila Abdul-Rauf – Diminution (2018)...."ambient"
* Thighpaulsandra – Practical Electronics -LP- (Editions Mego, 2019)
* Daphne Oram (BBC Radiophonic Worlshop) – Oramics -2 CD- (2007, reissue 2019)

* O.R.k. (LEF/Lorenzo Esposito Fornasari, Colin Edwin, Pat Mastelotto & Carmelo Pipitone) – Ramagehead (Kscope Music, 2019)
Deși al 3-lea material al acestui supergrup cu membrii din Berserk!, Porcupine Tree, King Crimson și Marta Sui Tubi e scos la a tot atâta casă de discuri după Hard World a debutului Inflamed Rides și RareNoise Records a anteriorului Soul of an Octopus, inspirația pieselor și până la urmă calitatea muzicală de ansamblu, cu un bun balans între acustic și electric, nu-mi pare semnificativ diferită, parcă acum ușor aplecată spre un mai pronunțat și direct "dark & heavy" la care se aliază foarte bine întro piesă la voce și Serj Tankian din System of A Down. Vocea principală a lui LEF e considerată de către un critic (unul care cotează destul de modest albumul, respectiv cu 5 * din 10 posibile, vezi în link) „un bizar mix între Chris Cornell și Devin Townsend”:
https://distortedsoundmag.com/

* The Legendary Pink Dots – The Tunnel -EP- (2018)
* The Legendary Pink Dots – Shadow Weaver, Part 2: Malachai (1993, Remaster 2018, 2019)
Nu contestă nimeni că englezii Pink Floyd sunt legendari, dar mai există în istoria muzicii rock moderne o entitate de aceeași culoare și de înaltă elită, niște „puncte legendare roz” aproape necunoscute pe la noi, din păcate: anglo-olandezi experimentaliști și psihedelici fără compromisuri, cu aceeași atmosferă amenințătoare de mister și fragilitate a muzicii lor și care rămân la înălțime și pe scurtul Tunel de circa 25 minute apărut la 39 de ani de la înființare, ca dovadă și reeditarea unor albume "clasice" din propriul catalog. Revizuind ce-a mai scos Amanda Palmer înainte de noul ei There Will Be No Intermission (2019) pregătit pentru o postare ulterioară, pe boss-ul Edward Ka-Spel l-am reîntâlnit și pe destul de surprinzătoarea dar onoranta colaborare pentru ambii:

* Amanda Palmer & Edward Ka-Spel – I Can Spin A Rainbow (2017)
...același Tunel, revenind la tema de azi, fiind pretext pentru a ne aminti de una dintre emblematicele teme de o „frumusețe tragică”, auto-definitorie pentru muzica trupei în general, cu un climax estetic în perioada anilor '80-'90: 
 The Legendary Pink Dots - I Love You in Your Tragic Beauty (1990):
https://www.youtube.com/watch?v=YwU27t2DHcw
...sau piesa aceasta, cu o tripletă minunată de muzică, video & animație:
 The Legendary Pink Dots - Hotel Z (1994):
https://www.youtube.com/watch?v=S3pTxwPFXec

* R. Stevie Moore – Afterlife (Bar None Records, 2019)

"RSM" (cum mai e numit abreviat Robert Steven Moore) a împlinit 67 ani pe 18 ianuarie și este din tinerețe un artist multi-instrumentist, vocalist și autor, zappafil convins, colagist, beatnik, parodiant și bun imitator, maestru artizan de pionierat de peste 4 decade al D.I.Y.-urilor (sau "home recordings" = înregistrări de casă) cu peste 400 casete audio autoproduse la activ în genul dominant definit ca "lo-fi/bedroom pop/vaporwave" sau "hypnagogic pop" (ramură actualizată a psihedelicului nostalgic al anilor '80 conform definirii încă din 2009 a jurnalistului David Keenan de la revista The Wire), plus circa 3 duzini de albume oficiale CDs/LPs, majoritatea compilații, numărul total al neoficialelor fiind oricum variabil de nu-l mai știe precis nici autorul. Noul și oficialul album nu face excepție de la categoria "Compilații" dar e mai mult decât atât pentru că, deși adună piese trase, noi sau mai vechi și refăcute în intervalul limitat 2006-2013, este de fapt o însumare rezultantă a întregii lui cariere și unul dintre cele mai "highest-fi" ca producție, grație cuplului Irwin Chusid & Kramer (de la casa Shimmy Disc)...în vreme ce, muzical, autorul îi are alături de el ca invitați contributori pe discipolii și recenții săi colaboratori Ariel Pink, Jason Falkner și Lane Steinberg. Dacă vrem să lărgim arealul albumului acesta omagial, n-avem cum să ocolim nume ca Everly Brothers, Beach Boys, The Kinks, Roy Wood sau Kevin Ayers -ultimii 3, din devastatoarea "Invazie Britanică" din cultura americană a anilor '60-, ceea ce înseamnă că autorul cu echipa lui face aici, mai puțin în balada finală cu iz de Canterbury prog-rock "Back In Time", ceva rar întâlnit înainte: concesii mari "mainstream pop"-ului și pieselor gen hit de circa 3 minute. Așa încât considerați inserarea pe blog a acestui titlu "După viață" mai mult ca pretext pentru focalizarea pe excentricul autor. „Mi-a plăcut să încerc din toate genurile și stilurile, de la beat la avangardă și de la "noise" la jazz, chiar dacă uneori am eșuat. Nu contează.” -zicea despre sine colecționarul/arhivar, istoricul muzical și adeptul radiourilor total liberale. Așa că, dacă vi s-a părut incitant ce-ați aflat aici, bine ar fi să mai alegeți câte ceva pentru conturarea mai bună a portretului său și din setul de albume oficiale de mai jos, de ex. primul dintre ele fiind foarte bine primit la vremea lui în cercurile punk și "new wave":
  - R. Stevie Moore – Phonography (1976)
  - R. Stevie Moore – Teenage Spectacular (1978)
  - R. Stevie Moore – Clack! (1980)
  - R. Stevie Moore – What's The Point?!! (Cuneiform, 1984)
  - R. Stevie Moore – Swing & Miss (1977, reissue 2008)
  - Ariel Pink & R. Stevie Moore – Ku Klux Glam -2 CD- (2012)
  - R. Stevie Moore & Jason Falkner – Make It Be (2017)
  

      

















      R.I.P. Mark (David) Hollis: 4 ianuarie 1955 – 25 februarie 2019...
Retras de mult timp din viața muzicală („nu pot fi simultan și un bun soț și tată familist și un bun artist”), Mark Hollis ne-a părăsit cu amintirea unuia dintre puținii artiști care după ce-a făcut bani ca vocalist și principal autor la Talk Talk cu câteva singles hituri pop, i-a investit apoi în producții elaborate -culminând cu „Spiritul Edenului”, prezent prin mai multe clasamente cu „Albumele decadei anilor '80”- mult mai puțin bănoase inspirate de clasicii Claude Debussy, Béla Bartók sau de minimaliștii de frunte americani, fără a-i diminua din calitățile sale proprii. Mai jos, însumarea a tot ceea ce ne-a lăsat și mi se pare mai interesant și valoros de la cel care poate acum ne privește prea devreme de sus din grădinile Edenului unde muzica lui i-a permis să aspire: 
* Mark Hollis (ex-Talk Talk) – S/T (1998)
* Allinson / Brown – AV 1 (1998)....with Mark Hollis as John Cope
* Talk Talk – Spirit of Eden -LP- (1988)....FLAC
* Talk Talk – The Colour of Spring (1986)
* Talk Talk – Laughing Stock (1993)
* Talk Talk – Missing Pieces -Compilation- (2001)

Urmează reeditarea celei mai bune perioade a trupei organistului Dave Greenslade care ar fi avut cu siguranță un impact istoric mai mare în Rock iar albumele considerate mai de preț printre colecționari dacă nu apărea după Colosseum I în care vocea lui Chris Farlowe, la apogeu pe epicul dublul set Live, n-a mai putut fi egalată de cea a claviaturistului Dave Lawson:
* Greenslade – Time and Tide -2 CD Expanded Edition- (1975/Esoteric, 2019)
* Greenslade – Spyglass Guest -2 CD Expanded Edition- (1974/Esoteric, 2018)
* Greenslade – Greenslade (S/T) -2 CD Expanded Edition- (1973/Esoteric, 2018)
* Greenslade – Bedside Manners Are Extra (1973)

* V.A.– Antologia de Música Atípica Portuguesa Vol.2: Regiões (2019)
* V.A.– Antologia de Música Atípica Portuguesa Vol.1: O Trabalho (2017)
* V.A.– The Rough Guide to the Music of Eastern Europe (2019)



* Focus – The Focus Family Album -2 CD Compilation- (2017)
* Hanson (Junior Marvin: gtr/voc, ex-The Wailers) – Now Hear This (Manticore, 1973)
* Hanson – Magic Dragon (Manticore, 1974)