luni, 19 septembrie 2016

Despre If 5, noul Cactus, norvegianul Moddi cu ”Unsongs” (cântece interzise), Jack Broadbent...


* If: ”If 5” (2016)
* Cactus: ”Black Dawn” (2016)
Reveniri spectaculoase teoretic la trupe care-au pierdut cu timpul dintre membri dar ce încă mai includ azi și componenți veterani rezistând din formulele perioadelor de ”heyday” ale ambelor, de ex. Dave Quincy (saxes) și Terry Smith (guitar) din If...dar oarecum dezamăgitoare pe plan muzical, fără sclipirile regretatului saxist Dick Morrissey (1940-2000) sau vocale ca ale lui J.W. Hodkinson (1942-2013) la britanici...și parcă prea mult orientat spre un epuizat ”hard & blues rock” în cazul americanilor fără vocea lui Rusty Day (1945-1982) de pe vremea când grupul era considerat replica americană a lui Led Zeppelin (!). Sau poate că aveam eu apriori așteptări prea mari? Voi mai asculta să-mi clarific, deocamdată să vă dezvălui noul Cactus care revine după aproape 7 ani și care înseamnă azi Carmine Appice (drums & vocal), Jim McCarty (guitars), Pete Bremy (bass), Randy Pratt (harp) și Jimmy Kunes (lead singer). Apar pe album 2 piese inedite de arhivă cu formula Appice, Bogert, Day & McCarty iar liderul Appice care va împlini în decembrie 70 ani consideră cu un optimism debordant că “Black Dawn” este doar începutul iar noul/vechiul Cactus nu poate să meargă de-acum decât înainte și în sus”.
Atenție, ”If 5” nu înseamnă albumul cu nr. 5 ci se reia numărătoarea oprită la ”If 4” în 1972 (pentru ulterioarele albume cu titluri literare trupa apărând cu apelativele ”if” sau cu majusculele ”IF” și cu stilul ușor schimbat). Continuarea numeric logică a venit urmare a interesului renăscut după reeditarea recentă a primelor 4 albume, Dave Quincy și Terry Smith anunțând reformarea în 2015 întro nouă componență.
Despre cele 8 piese: 4 sunt compoziții noi iar restul de 4 după cum urmează: ”Yardbird Showed The Way” a lui Dave Quincey e inspirată de Charlie Parker, ”Guess Who” e preluată din repertoriul lui B.B. King, ”You Will Know What I Mean” (D. Quincey) de la cuplul care-a lansat-o Morrissey/Mullen (Band) iar ”Resolution/Part 2 - A Love Supreme” e variantă a piesei lui John Coltrane de pe albumul-fanion în idiomul ”spiritual jazz”.







* Moddi (Pål Moddi Knutsen): ”Unsongs” (2016)

”Sunt mii de cântece care au fost cenzurate de-a lungul istoriei și am vrut să aleg 12 care să reprezinte tot atâtea moduri diferite în care muzica poate fi suprimată”, spune Moddi. ”Oameni care au fost omorâți din cauza muzicii lor, cântece care au fost pur și simplu negate și interzise de posturile de radio. Realizând «Unsongs», am vrut să arăt că explimarea liberă e o provocare în toate colțurile lumii, adesea în moduri pe care nu ni le-am putea imagina.”



Un album-concept așadar exclusiv cu cântece interzise, toate cu versiuni în limba engleză ale cantautorului norvegian, totul pornind de la ”Eli Geva”, o piesă despre invazia israeliană din 1982 din Liban. Autoritățile norvegiene au pus presiune pe Moddi să nu-l cânte ca să nu-i deranjeze pe israelieni și de aici ideea de a căuta alte cântece cenzurate similare de pe mapamond. A mai rezultat alături de cele 12 ”covers”-uri și o adevărată lecție de istorie predată în booklet care ne poartă din China până în Chile și din Algeria în Rusia, cu detalii amănunțit descrise de autor despre fiecare piesă în sine, autorii sau autoarele lor și întreg contextul socio-politic care au dus la interzicerea acestora, plus concluziile personale și pertinente ale autorului norvegian. Povestiri fascinante, majoritatea puțin cunoscute, inclusiv și surprinzător în cazul ”Army Dreamers” a lui Kate Bush, aflată cu încă 67 (!) de piese pe lista neagră a BBC-ului în 1990 la declanșarea războiului din Golf...Putem să considerăm astfel albumul unul actual de ”protest (folk) songs”, în buna tradiție a pionierilor americani ai genului:
Tracklist:
01. ”June 4th 1989: From the Shattered Pieces of a Stone It Begins” (Liu Xiaobo / China...piesă a câștigătorului Premiului Nobel pentru Pace din 2011 despre masacrul din piața Tiananmen)
02. ”A Matter of Habit” (Yizhar Ashdot, ”the Bruce Springsteen of Israel”...despre mărturiile foștilor soldați din organizația ”Breaking the Silence”)
03. ”Punk Prayer” (Pussy Riot / Rusia)
04. ”Open Letter (to the High Lords)” (Lounès Matoub, poet/muzician berber din Algeria, apărător al culturii berbere, asasinat în 1998)
05. ”Army Dreamers” (Kate Bush / Anglia)
06. ”Our Worker” (Victor Jara / Chile...piesă a reprezentantului ”La Nueva Cancion” ucis în timpul dictaturii militare)
07. ”Parrot, Goat & Rooster” (cântec pentru copii tradițional din Taiwan, metaforă pentru ”Narcocorridos”, coridoarele transnaționale ale drogurilor)
08. ”The Shaman & The Thief” (tradițional norvegian compus în 1840 de un preot Sami dintro cultură considerată astăzi oficial ”inferioară”...)
09. ”Eli Geva” (Richard Burgess / Norvegia...despre un ofițer israelian care a refuzat să atace Beirutul, cântecul anti-războinic fiindu-i interzis în 1982 cântăreței folk Birgitte Grimstad (81 ani) în turneul din Israel)
10. ”Strange Fruit” (Billie Holiday / USA)
11. ”Where Is My Vietnam?” (Viet Khang - născut Vo Minh Tri / Vietnam...”anti-war song”, vezi videoclipul și versurile)
12. ”Oh My Father, I am Joseph” (Marcel Khalife / Liban...vezi în videoclip descrisă povestea chiar de autor)
https://www.youtube.com/watch?v=r1Ab2mG16oc


* Jack Broadbent (gtr/voc): ”Along the Trail of Tears” (2015)
* Jack Broadbent (gtr/voc): ”Portrait” (2016)
Regal de folk și blues-rock dominant rural de chitară ”slide” marca Höfner -pe care de regulă o ține pe orizontală în poală precum regretatul canadian Jeff Healey- susținut de un tânăr compozitor, chitarist & vocalist britanic genul ”street musician” cu o figură aparte de apostol, de care nu știam și de care am aflat datorită unui videoclip postat de cineva pe Facebook cu câteva zile în urmă. Nu sunt prea multe surse de informații, se pare...cele 2 sunt titluri părând a fi singurele sale albume de până acum, plus single-ul ”Gone, Gone, Gone” alături de 3 videoclipuri oferite de site-ul personal ”http://www.jackbroadbent.co.uk/” pe care ”Portrait” încă nu sunt semne că ar fi apărut...și cum nici cu coperta nu mi-e prea clar (o fotografie de-a sa blurată, fără nimic scris), să luăm deocamdată cu rezerve acest al 2-lea titlu (poate prea nou?) mulțumindu-ne cu oferta atractivă de pe ”Along...” Între cele 11 X 2 piese însumate am detectat un singur ”cover version” la cunoscuta ”On The Road Again” (Canned Heat). Site-ul ”bandcamp.com” îmi confirmă ”Portretul” lansat în luna mai anul curent iar pe YouTube sunt și alte videoclipuri extrase din apariții ”live” (între care și un mini-concert pe care îl puteți urmări la finalul postării).













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu