16) Manfred Mann's Chapter Three (vol. 1 & 2), cel mai elaborat ”capitol” M.M.

Manfred Mann (născut Manfred Sepse Lubowitz) cântase ca pianist de jazz în câteva cluburi din orașul său natal Johannesburg, dar pentru că se opune cu putere sistemului apartheid din Africa de Sud  în 1961 la doar 21 de ani se mută în Anglia unde începe să scrie pentru "Jazz News" sub pseudonimul Manfred Manne (după bateristul american de jazz Shelly Manne), care avea să fie curând scurtat la Manfred Mann. Etapele sale cu trupele ”Manfred Mann” (1962-1969, cu faza incipientă ”The Mann-Hugg Blues Brothers”), ”Manfred Mann's Earth Band” (după 1971) plus cele 2 albume solo din lunga sa carieră de claviaturist și lider de grup, constituie perioade cunoscute și tratate -mai mult sau mai puțin și în Ro- de mass media tipărită și virtuală.
”Chapter Three” este însă un capitol aparte mai puțin cunoscut, meteoric la scara întregii sale cariere...iar dacă s-ar fi numit ”Mike Hugg's Chapter Threee” ar fi fost cel puțin la fel de potrivit, având în vedere contribuția la proiect a co-liderului și deja partenerului său din prima etapă, Mike...Iar numărul este ”3” și nu ”2” pentru că Manfred Mann a contabilizat probabil și debutul său în grupul The Vikings (1959-1961) împreună cu prietenul din copilărie Saul Ozynski, cu 2 albume realizate de cel care contează acum -după cum ne spun enciclopediile- ca ”primul grup de rock 'n' roll sud-african” (!).
Dar cum aminteam deja, ”hugs”/îmbrățișări merită în aceeași măsură și...Mike (Michael John) Hugg, muzician complex cu atribuții variate în The Mann-Hugg Blues Brothers și ”Manfred Mann” (tobe, vibrafon, voce, claviaturi, compoziție), Manfred Mann's Chapter Threee (pian electric și lider vocals, principal compozitor)...și cu câteva realizări personale pe care le veți găsi la finalul postării.
Stilistic față de anii '60 ”Capitolul III” vine ca o surpriză contrastând flagrant cu pop-ul săltăreț al hiturilor Manfred Mann ”Do Wah Diddy Diddy”, ”Sha La La”, ”Pretty Flamingo” sau ”Mighty Quinn”...
Un ”experimental jazz rock band” -așa cum grupul a fost etichetat- cu piese elaborate ce mustesc de învățăturile lui John Coltrane și Miles Davis, ritmuri funky, secție de suflători de tip big-band, solouri free-jazz ca la maeștrii Ornette Coleman și Albert Ayler...lirica și atmosfera apăsătoare ”voodoo” împrumutând de la Dr. John (aka Mac Rebennak). Desigur că la acel moment atonalități și pachete de suflători în arealul jazz-rockului american expuneau deja trupe ca The Mothers of Invention, Blood, Sweat & Tears sau Chicago (Transit Authority)...dar se pot face conexiuni interesante și cu scena muzicală de dincoace de ocean de unde cuplul creativ Mann/Hugg se putea inspira: de exemplu de la ași ai blues-ului și rhythm & bluesului britanic precum  John Mayall, Cyril Davies, Alexis Korner sau mai ales -având în vedere crescuta pondere improvizatorică- de la cel considerat părintele subevaluat al R' n' B-ului britanic, organistul clasic Graham Bond (1937 – 1974)...Acolo unde în formula sa Organisation s-au rodat celebrități ca John McLaughlin, Jack Bruce, Ginger Baker și Dick Heckstall-Smith. Dacă focalizați exclusiv pe vocea lui Mike Hugg, găsim ușor similitudini declamativ-teatrale cu Graham Bond, întâlnite apoi și la Arthur Brown și Alice Cooper...Cu precizarea-excepție că ”The Crazy World of Arthur Brown” -trupa și totodată albumul de debut al lui A.B, un amalgam de rock & soul psihedelic și progresiv- apăruse anterior în vara lui 1968, ceea ce ar fi putut constitui o altă sursă de inspirație din țara de adopție.
Steve York (electric & acoustic bass) din formula de bază este și el un muzician cu experiență (apare pe multe albume Marianne Faithfull, Elkie Brooks, Joan Armatrading, Vinegar Joe, Dr. John "Sun, Moon & Herbs" (1971), East of Eden, Arthur Brown, etc...iar Bernie Living (alto saxophone) venea la rândul său  dintrun grup ”greu” din U.K., The Mike Westbrook Concert Band.
Craig Collinge este la tobe, Brian John Hugg (fratele lui Mike), doar invitat pe vol.1 va apare deja ca membru titular pe vol. 2 cu intervenții la chitară și voce, iar suflătorii invitați sunt de data aceasta mai numeroși:
Dave Brooks – tenor saxophone
Clive Stevens – soprano saxophone, tenor saxophone
Senny Corbet – trumpet
David Coxhill – baritone saxophone
Piesa lui Hugg "Happy Being Me", practic o suită care ocupă aproape în întregime fața B a LP-ului vol. 2, mi se pare cea mai reușită lucrare a ambelor volume, chintesența muzicală a ”Capitolului 3”.

Volume 1:
Side one:
"Travelling Lady" (Manfred Mann, Mike Hugg) – 5:48
"Snakeskin Garter" (Hugg) – 5:48
"Konekuf" (Mann) – 5:47
"Sometimes" (Hugg) – 2:37
"Devil Woman" (Hugg) – 5:24
Side two:
"Time" (Hugg) – 7:25
"One Way Glass" (Mann, Pete Thomas) – 3:33
"Mister, You're a Better Man Than I" (Mann, Hugg) – 5:10
"Ain't It Sad" (Hugg) – 1:57
"A Study in Inaccuracy" (Mann) – 4:05
"Where Am I Going" (Hugg) – 2:36

Volume Two:
Side one:
"Lady Ace" (Mike Hugg) – 7:58
"I Ain't Laughing" (M. Hugg) – 2:36
"Poor Sad Sue" (M. Hugg) – 5:54
"Jump Before You Think " (M. Hugg) – 4:52
"It's Good To Be Alive" (Manfred Mann) – 3:31
Side two:
"Happy Being Me" (M. Hugg) – 15:54
"Virginia" (Mann) – 4:52

     

(coperta vol. 1, versiunea americană)

Versiunile editate ulterior adaugă variante mono și alternative la câteva piese, totuși cel mai interesant material adițional este albumul nr.1 bine ascuns în box-setul de 4 CDuri Manfred Mann's Earth Band: ”Odds & Sods: Mis-takes & Out-takes” (2005), intitulat ”In The Beginning”, cu o variantă prescurtată la ”Happy Being Me”, dar și cu versiuni și 5 piese ”previously unreleased” (1969-1971) compuse pentru un ipotetic Chapter Three: ”Volume 3” care n-a mai fost să fie vreodată lansat...Ultimele 3 piese fac trecerea spre capitolul major al lui Manfred Mann numit ”Earth Band/ Grupul Pământului”.

CD 1  ”In The Beginning”

 1. Happy Being Me (1970)
 2. Travelling Lady (1969)
 3. Messin' Up The Land (previously unreleased version) (1970)
 4. Fish (previously unreleased) (1970)
 5. Turn You Away From My Door (previously unreleased) (1970)
 6. Ashes To The Wind (previously unreleased version) (1971)
 7. Ned Kelly (previously unreleased) (1971)
 8. Please Mrs Henry (previously unreleased version) (1971)
 9. Jump Sturdy (previously unreleased version) (1971)
10. Holly Holy (previously unreleased) (1971)
11. Tribute (1971)
12. Ain't No Crime (previously unreleased) (1971)
13. In The Beginning (1973)
14. Joybringer (1973)
15. Be Not Too Hard (1974)

Aștept cu mare curiozitate păreri de la eventuali cunoscători despre faza de debut a lui Manfred Mann pe care n-o cunosc, cea cu The Vikings (1959-1961)...și despre albumul PDB ”Behind the Smile”.
Recomandări și referințe:
Mike Hugg:
* Albume solo: ”Somewhere” (1972)/ ”Stress & Strain” (1973)/ ”Neon Dreams” (as ”Hug”) (1975)
* The Manfreds (Earth Band fără Manfred)
* PBD (Jazz Trio): ”Behind the Smile” (2005)...cu un extras video ”Paradigm Shift”, aici:
http://www.pbdtrio.com/thevideo.htm

Graham Bond Organisation: ”There's a Bond Between Us” (1965)
Graham Bond: ”Holy Magick” (1970)

 Harry Shapiro's biography of Graham Bond "The Mighty Shadow" & British music scene of the 60's & 70's)

15) B.T.O. și ”Nefragilul” lor supraturat

”B...B...B...Baby, you ain't seen n...n....n...nothing yet”

Dacă am privi anumite albume care ne-au marcat tinerețea cu spiritul analitic și exigențele vârstei noastre de azi, pe multe dintre ele poate nu le-am mai găsi atât de valoroase și potrivite acestui blog...Tocmai de aceea întoarcerile în timp le facem aici atât în ceea ce privește muzica de atunci cât și încercând să ne teleportăm și pe noi înșine la momentul perioadei respective. Cu-atât mai mult când e vorba de primul impact ca albume auzite pentru prima dată la ”Metronom”-ul lui Cornel Chiriac și Radu Teodor pe undele scurte ale Europei Libere unde aveam ”a priori” garanția selectării unui expert exigent și chiar vizionar al muzicii. Cazul de azi este al unui album care a avut și succes comercial, multi-platinat datorită în special celor 2 singles-uri "Roll On Down the Highway" și  mai ales "You Ain't Seen Nothing Yet", dar mi-amintesc vocea caldă a lui Cornel care în cazuri ca acesta focaliza și pe alte piese pe care le considera la fel de interesante și reușite, ceea ce va face nu de puține ori în același spirit și Radu Teodor după fatidica noapte de 4/5 martie 1975....
Lucrurile se leagă: Bachman Turner Overdrive își avea nucleul principal în membrii grupului canadian specializat în hit-singles, The Guess Who - cu perioada de grație 1969-1972, numită și era lui ”American Woman”- aspectul ideii de muzică privită și ca afacere fiind trădat și de titluri precum "Takin' Care of Business" din finalul anteriorului ”Bachman–Turner Overdrive II” (1973).
Acest grup îl putem considera ca inel de legătură între ”Southern Rock”-ul pionierilor Allman Brothers Band și curente ce vor dicta trendurile pieței heavy-metal din anii '80 iar albumul își are originea titlului întro dezvăluire făcută după mai bine de 2 decade de liderul co-fondator Randy Bachman întrun interviu din 1995: în 1972 grupul Yes își lansase celebrul lor album ”Fragile”, după părerea lui Randy nume ”straniu” pentru un album de rock...de unde i-a venit ideea opozită a lui ”Not Fragile”, cu o copertă cu o ladă plină de roți metalice dințate având această etichetă ștampilată pe ea. Susținută bineînțeles și muzical, chiar dacă întâlnim și momente mai puțin ”supraturate”...pentru că numai de fragilitate nu poate fi vorba ca dominantă, albumul fiind un ideal fundal pentru călătoriile și deplasările cu viteză pe autostradă...de care ulterior amicii noștri plecați spre alte mai occidentale zări chiar au putut avea parte.

Se renunță la unul dintre cei 3 frați Bachman, Bill -prezent pe anterioarele 2 albume ca secund al lui Randy la chitară- în locul său și cu rolul mai însemnat de "second lead guitar" apărând Blair Thornton care și compune 2 piese, alături de liderii Randy și C.F. Turner. Între care și "Free Wheelin'", singura exclusiv instrumentală și dedicată conform precizării de pe primele editări ale albumului, regretatului Duane Allman...

Un album de doar 36 minute dar fluent, închegat...cu influențe și din country, boogie și blues....cu alternarea celor 2 lideri ca vocaliști principali și cu piese devenite adevărate borne/imnuri ale trupei, precum acestea remancate și de Cornel: tema-titlu din deschidere, adevărata confesiune de credință în același spirit ”hard & heavy” "Rock is My Life, and This is My Song" sau ”Sledgehammer” (fără legătură cu, dar anticipând succesul din 1986 a lui Peter Gabriel).

01. "Not Fragile" (Turner) – 4:06 (lead vocals: Turner)

02. "Rock is My Life, and This is My Song" (Randy Bachman) – 5:00 (lead vocals: Randy Bachman)

03. "Roll On Down the Highway" (Turner, Rob Bachman) – 3:58 (lead vocals: Turner)

04. "You Ain't Seen Nothing Yet" (Randy Bachman) – 3:54 (lead vocals: Randy Bachman)

05. "Free Wheelin'" (Thornton) – 3:45 (instrumental, ”dedicated to Duane")

06. "Sledgehammer" (Randy Bachman) – 4:34 (lead vocals: Randy Bachman and Turner)

07. "Blue Moanin'" (Turner) – 3:44 (lead vocals: Turner)

08. "Second Hand" (Randy Bachman) – 3:24 (lead vocals: Randy Bachman)

09. "Givin' it All Away" (Thornton) – 3:49 (lead vocals: Randy Bachman and Turner)

Personal:

Randy Bachman - guitar, vocals, producer

Robbie Bachman - percussion, drums

Blair Thornton - guitar, backing vocals

C.F. Turner (aka Charles Frederick "Fred") - bass guitar, vocals

Frank Trowbridge - slide guitar (on "Blue Moanin'")

Ar merita o mică investigație tehnică găsirea secretului de ce sună atât de interesant chitara cu acel unic sound metalizat în hitul "You Ain't Seen...” a lui Randy...și mai ales de ce nu s-a mai repetat asta niciodată nici la BTO, nici în alte proiecte (Brave Belt, Ironhorse sau solo) și pe care cel puțin eu personal n-am mai întâlnit-o nici la vreo altă trupă/artist (?!)....În orice caz, bâlbâiala din refrenul acestei piese (vezi subtitlul postării) n-are rivală...poetică decât poate doar în ceea care e posibil s-o fi inspirat: ”B...B...B...Bennie and the Jets” a lui Elton John/Bernie Taupin, piesa de pe ”Goodbye Yellow Brick Road” din 1973. 

Mormon convins în anii '70 în contrast cu restul trupei, Randy a plecat din BTO în 1977, dar trupa s-a reîncarnat de câteva ori de atunci -inclusiv în componența acestui ”Nefragil”- însă un asemenea moment de vârf ca în 1974 n-a mai fost atins...o surpriză venind din partea lui Randy Bachman odată cu 2 albume orientate spre jazz în anii 2000: ”Jazz Thing” (2004) și ”Jazz Thing II” (2007). Stilul său de interpretare personal la chitară ia modelul viorii pe care a învățat-o inițial și se inspiră din Lenny Breau, Leslie West, Wes Montgomery și Hank Marvin. Atenție și la pronunția un pic mai specială a numelui său Bachman, o variantă deformată "bock-mən" -aflăm din Wikipedia- răspândindu-se datorită radiourilor FM americane după ce trupa a devenit cunoscută. 

Bachman-Turner Overdrive / B.T.O. este în actualitate: pe 18 martie 2014 casa Universal Canada a lansat la 40 de ani de la apariția originalului ”Not Fragile 40th Anniversary Edition”...detalii aflăm aici: 

http://ultimateclassicrock.com/bachman-tuner-overdrive-not-fragile-expanded/

Alte recomandări/referințe, cu momente inegale:

Randy Bachman: ”Axe” [US LP]  (1970)
Randy Bachman: ”Survivor” (1978)
Bachman & Turner: ”Bachman & Turner” (2010)