marți, 30 mai 2017

În umbra marelui Fripp: Andy Summers și Pat Mastelotto & Markus Reuter, cu bonus de la Penguin Cafe (post-Orchestra)


S-au adunat multe apariții discografice noi care-ar merita să fie comentate și în limba română dar n-am găsit semnale în mass media că melomanii și colecționarii de la noi și din diaspora ar fi interesați, bine-ar fi să mă înșel...Nu-s neapărat capodopere aceste albume, avem și compilații, reeditări și o ediție aniversară, dar e vorba de artiști și trupe MAJORE, pionieri veterani ai Pop-/Prog-/Kraut-/Blues- și Space-Rock-ului care au marcat evoluția acestor curente decenii întregi și continuă să se reinventeze, relevante în acest sens fiind titlurile Faust și Procol Harum „Aer Proaspăt” și „Novum”...sau lista lungă de invitați (vezi „back cover”) din toate generațiile ai prea puțin cunoscutului pe la noi „cavaler alb” Todd Rundgren:

Ray Davies (The Kinks): „Americana” (2017)
Todd Rundgren: „White Knight” (2017)





Garland Jeffreys: „14 Steps to Harlem” (2017)
Little Steven (Van Zandt): „Soulfire” (2017)
John Mellencamp: „Sad Clowns & Hillbillies” (2017)
Patti Labelle: „Bel Hommage” (2017)
Robin Trower: „Time and Emotion” (2017)
Procol Harum: „Novum” (2017)
FaUSt: „Fresh Air” (2017)
Hawkwind: „Into the Woods” (2017)
Alphaville: „Strange Attractor” (2017)
Kraftwerk: „3-D The Catalogue” -8 CD- (2017)
Jethro Tull: „Songs From The Wood” (40th Anniversary Edition) -3 CD- (2017)
Taj Mahal & Keb' Mo': „TajMo” (2017)
Robert Cray: „Robert Cray & Hi Rhythm” (2017)
Jan Akkerman: „The Golden Years Of Dutch Pop Music” -2 CD Compilation- (2017)







Există prea multă muzică interesantă însă și dincolo de aceste nume majore de care-ar trebui să se ocupe alții, eu focalizez pe acest blog pe unii din alte zone, denumite „out of mainstream” sau „no man's land”. Numai dacă-l știți pe Andy Summers doar de pe hiturile Police o să vă întrebați „ce caută aici așa jos și nu-i listat cu ceilalți mai sus?”...pentru că cine i-a urmărit cariera solo și colaborările știe deja că acolo-i vorba de cu totul altceva: albume instrumentale originale interesante, greu încadrabile în etichetele cunoscute „new age”, „crossover”, „art-rock” sau „fusion/jazz-rock”, deși nu ocolesc improvizația. M-aș gândi asemănând stilistic mai degrabă la un Phil Manzanera (Roxy Music), Steve Howe (Yes) sau Allan Holdsworth (Soft Machine, Gong, etc) solo, lângă care aș plasa inclusiv ultimele 2 noi albume recent descoperite apărute la o mic „label” american, mai mult ca sigur într-un tiraj nu prea mare. Desigur că nu l-am uitat pe Robert Fripp, vechiul prieten și coleg de școală a lui Andy, de unde și titlul postării de azi valabil mai ales celor 2 albume din 1982 și 1984, cel mai influențate de liderul-fondator de la King Crimson care-și răsfrânge aripile imaginare practic peste tot spectrul muzical al marii familii K.C. și dincolo de ea (vezi și Pat Mastelotto & Markus Reuter).

Andy Summers: „Triboluminescence” (Flickering Shadow Productions/USA, 2017)

La exact 30 ani de la debutul solo cu „XYZ” (cel mai aproape stilistic de muzica trioului Police) apare acest nou „Triboluminescence” inspirat din călătoriile recente și experiențele de viață digerate pentru încercarea de a crea ceva nou și pentru care chitaristul a lucrat meticulos peste 6 luni. O muncă intensă cu atenție la detalii și potriviri la momentele de spontaneitate și inspirație, de ex. la multiplele „straturi” audibile în „Gigantopithecus” trecută prin multe schimbări până când Andy a spus: „OK, asta e, așa rămâne!”. „Plutitoarea Shadyland” și complexa temă-titlu (cea mai lungă piesă, de aproape 10 minute) sunt alte 2 „highlights”-uri de pe disc, iar influența Fripp-iană cea mai evidentă apare la final pe cosmica temă „Help From Jupiter”.

Andy Summers: „Metal Dog” (Flickering Shadow Productions/USA, 2015)
Apărut la circa 30 ani distanță de „Metal Fatigue”-ul regretatului Allan Holdsworth, dar nu tot atât de îndepărtat stilistic. Diversitate atractivă și aici de tempos, tipuri de chitare și „moods”, mai ritmat ca „Triboluminescence”. Preferata mea: „Qualia”.
Andy Summers & Fernanda Takai: „Fundamental” (2012).
Colaborare cu vocalista braziliancă din grupul Pato Fu pe un album de bossa nove bine temperate. A.S., deși scris primul pe copertă, rămâne secundar ca pe albumele cu Fripp.







Andy Summers: „XYZ” (1987)
Andy Summers & Robert Fripp: „Bewitched” (1984)
Andy Summers & Robert Fripp: „I Advance Masked” (1982)


Pat Mastelotto & Markus Reuter: „Face” (2017)
O singură suită mid-to-high tempo de circa 35 minute, fără pauze și părți, pe acest album pe care cei 2 muzicieni sunt secondați de o mulțime de invitați între care și Steven Wilson, doar aparent cu un rol minor...




* Penguin Cafe: „The Imperfect Sea” (2017)
Marea o fi ea imperfectă, muzica însă...dimpotrivă! Arthur Jeffes duce mai departe moștenirea tatălui său regretatul Simon, pe un album parcă și mai mult în spiritul fascinant al P.C. Orchestra decât anteriorul „The Red Book” (2014), începând de la primele acorduri ale deschiderii „Ricercar” și cu aceeași „joie de vivre” tipică dintotdeauna până la final. „Classical, minimalist, chamber & electronica” ar fi o înșiruire care cam acoperă tot spectrul sonor, „avant pop” fiind alta iar „classical”, cea mai scurtă, dar, după părerea mea și cea mai inadecvată, fie și cu un „neo” în față. Ca fan înrăit P.C. (O.), acesta va fi cu siguranță unul dintre albumele mele preferate de suflet ale acestui an, cu 9 teme dintre care 6 originale și 3 covers-uri, unul „Now Nothing” aparținându-i chiar regretatului său părinte Simon Jeffes a cărui umbră-i oricum prezentă peste tot...iar „Franz Schubert”-ul grupului Kraftwerk primind un asemenea tratament încât pare portivită „ca o mănușă” sonorității Cafenelei Pinguinului!








  


 Acest album este recomandabil mai ales celor cărora aceste titluri le spune ceva: „Perpetuum Mobile,” „Music for a Found Harmonium”, „Telephone and Rubber Band”, sau preferata mea...„ever”: „The Sound Of Someone You Love Who's Going Away And It Doesn't Matter”:






luni, 1 mai 2017

De la „Chamber Blues” la „Neo Classic”, cu miez picant de „Prog”


Blues-ul contemporan nu e o țintă a acestui blog, dar dacă se întâmplă lucruri interesante și în acest areal stilistic cred ele că merită punctate, cu-atât mai mult cu cât din ce-am observat, paginile de fani din Ro de pe Facebook ori puținele reviste care mai există, nu prea se ocupă de aceste apariții, ca să nu zic că le ignoră total...Păi mie simpla etichetă/asociere „blues cameral” -hibrid incitant și probabil unicat!- mi-a fost suficientă în a mă întreba despre ce-o fi vorba în formula chitaristului Siegel, ca să mai descopăr apoi în afară de noul album și alte 2 mai vechi, dovezi în plus că de fuziunea asta ingenioasă respectivul se ocupă de mult timp, de peste 4 decade (!):

* Corky Siegel's Chamber Blues - Different Voices -Blues Harmonica and Classical String Quartet- (Dawnserly Records, 2017)
* Corky Siegel's Traveling Chamber Blues Show (2005)
* Corky Siegel - Complementary Colors (1998)
Albumul nou este chiar o expandare stilistică a idiomului, posibilă datorită mai multor invitați gratulați sau nominalizați la Grammies în jazz și blues (Ernie Watts, Matthew Santos, Sam Lay) printre care și vocalista de R&B Marcella Detroit în versiunea la piesa-hit single pe care ea însăși o compusese odinioară pentru Eric Clapton, „Lay Down Sally”.



Interesante și tot din aceeași scenă:
* Daniel Eriksen - Narrative Boogie -Old School Delta Style: Blues, Gospel & Boogie-(2017)
* Blues Cousins (Russia/Levan Lomidze: gtr & voc) - KGB Blues (2011)
Nu e tocmai un album nou dar abia acum am descoperit trupa asta moscovită „Verii blues-ului”, se zice că ar fi cea-mai-cea...în acest gen din tot spațiul ex-sovietic.
* Big Bill Morganfield - Bloodstains On The Wall (2016)
Fiul legendarului Muddy Waters (voce și chitară „slide”), alături de trupa Mofro Party Band și alți invitați, a inclus pe acest al 7-lea album solo 4 teme originale și 8 „covers”-uri în spiritul și sound-ul studiourilor Chess din Chicago, deși albumul a fost înregistrat în mai multe orașe diferite. Ne reamintim și de fratele său vitreg mai mare, Mud, deasemenea orientat spre muzică după moartea tatălui în 1983. De atunci ambii frați vor să dovedească prin metode diferite faptul că nu sunt clone ale ilustrului lor părinte.
http://www.bluesblastmagazine.com/big-bill-morganfield-bloodstains-on-the-wall-album-review/



















Trecerea spre rock-uri cât mai speciale e făcută, apropo de spirit, printr-un album tribut adus regretatului chitarist irlandez Gary Moore:
* Henrik Freischlader (gtr) - Blues for Gary (2017)
De ultimă oră, albume încă neascultate dar care promit mult având în vedere notorietatea protagoniștilor:
* Taj Mahal & Keb' Mo' - TajMo (2017)
* Robert Cray - Robert Cray & Hi Rhythm (2017)

Prog Rock scandinav cu accente metalic-psihedelice, mai pregnante în cazul exoticului titlu al finlandezilor și mai discrete în favoarea melodiei (de tip Marillion sau Porcupine Tree) pe al 2-lea efort solo al chitaristului vocalist norvegian din Airbag:
* Onségen Ensemble (Finland) - Awalaï (2016)
* Bjørn Riis (Norway) - Forever Comes to an End (2017)

Atenție și la următoarele, apropo de rock progresiv:
- The Cosmic Dead (Scotland) - Psych Is Dead -CD/LP- (2017)
- Big Big Train - Grimspound (2017)
- Deep Limbic System (Mexic) - The Embryo -Extended Version- (2016)
- Pontiak - Dialectic Of Ignorance (2017)
- POND - The Weather (2017)
- Forest Swords - Compassion (2017)
- Morning Teleportation - Salivating for Symbiosis (2017)

Muzici interesante ne vin și din Belgia, „Ofò” fiind un album influențat de ritualurile mistice centrafricane Yorùbá:
* Rob(U)rang (Gabriel Séverin / Belgium) - Ofò (Sub Rosa, 2016)
* TaxiWars (ex-dEUS & ex-Magnus) - Fever (Universal Music/Belgium, 2016)
* Stabat Stable (Jean-Luc Aimé / Univers Zéro) - Ultrissima On the Junk's Moon (rec 1982, rel 2016), extensie post-R.I.O. reactualizată a lui „Gainsaid Facts” -EP- (1982), creațiile unuia dintre componenții grupului de pionierat al curentului Rock In Opposition.





„Simply clever” (cum spune o reclama auto) mi se pare muzica de pe noile apariții ale unora dintre inovatorii curentelor alternative din anii '80, mai specific „as expected” aș zice în primele 2 cazuri confirmând așteptările și cu o mult mai puțină doză de experiment ca altădată -așa cum sugerează de fapt și titlul vizând rădăcinile- în cazul chitaristului din Sonic Youth:
* Teho Teardo & Blixa Bargeld - Fall -EP- (2017)
* Jarboe (ex-Swans) - As Mind Dissolves As Song Begins (2017)
* Thurston Moore (Sonic Youth) - Rock N Roll Consciousness (2017)






















Reîntâlniri cu 2 cantautori consacrați care se dovedesc în formă bună pe noile:
* Mark Lanegan Band - Gargoyle (2017)
* Jesu & Sun Kil Moon (Mark Kozelek) - 30 Seconds to the Decline of Planet Earth (2017)




Noi albume neo-clasice cu formule recente ale veteranului violonist japonez pe care-l știu din 1992 de pe albumul „Hush” în duo cu Bobby McFerrin:
* Yo-Yo Ma, The Knights & Eric Jacobsen - Golijov: Azul (2017)
* Yo-Yo Ma, Chris Thile, Edgar MeyerBach Trios (2017)