sâmbătă, 28 martie 2015

Sunetul ”blue” al chitarelor ”primitive” ale lui Phil Manzanera


”Primitive Guitars” și ”The Sound of Blue” sunt două albume-pereche, aproape exclusiv instrumentale și autobiografice ale lui Phil Manzanera. Le-aș numi chiar ”gemene” dacă n-ar fi apărut la distanță de 33 ani unul de altul: primul în 1982 la fosta casă britanică independentă E.G. Records, al 2-lea tocmai lansat pe 23 martie curent la propriul label al fostului chitarist de la Roxy Music -Expression Records- deci în cele mai independente circumstanțe posibile!
Cei interesați le-ar mai putea numi/numerota de ex. cu ”Primitive...sau ”The Sound of...Vol./Part 1 & 2”, chiar dacă autorul n-a făcut-o el...În schimb P.M. a oferit explicații la toată povestea în booklet-ul însoțitor și în articole de presă încă de pe la începutul anului, anticipând apariția noului material în care cei ce-l cunoșteau din realizări ex-Roxy Music anterioare (cu Quiet Sun, 801, K-Scope, etc) își puneau mari speranțe în această rememorare a copilăriei sud-americane din anii '60 a autorului alături de mama sa columbiancă (”Magdalena”, ”1960 Caracas”) prin Hawaii, Venezuela, Columbia și Cuba...a perioadei timpurii cu Roxy Music petrecută în Suedia și Spania (”Halmstad”, ”Tramuntana”, ”Mi Casa”), explorând și aprofundând totodată în acea perioadă și cultura și tradițiile ținutului britanic Cornwall (fază reflectată pe albume solo ca ”Southern Cross” sau ”Vozero”).
Tema-titlu a lui ”Sound of Blue” reia -pe post de ”link” sau, dacă preferați un termen mai rebusistic...”clue”- piesa ”Criollo” care deschidea ”Primitive Guitars”, pe un alt tempo și cu o instrumentație diferită...Schimbările mi se par destul de interesante ca să nu mă deranjeze acest ”remake” în defavoarea unei eventuale piese noi. Sunt alte momente pe album care mi-au adus aminte nu atât de vechiul său prieten și colaborator David Gilmour de la Pink Floyd cât de Andy Summers, Jeff Beck sau de regretatul Gary Moore, alți chitariști marcanți din generații apropiate cu a sa. Mai apar și invitați insoliți ca starurile rap Kanye West și Jay Z pe singurul cover de pe album  ”No Church in the Wild” de la final și singură propriu zis cu vocal...Cred eu că sunt argumente suficiente să trezească curiozitatea și să facă cel puțin dezirabil acest nou album despre care însuși P.M. spune că ”The Sound of Blue” cu piesele sale ca niște filme scurte sunt efectul unui fel de memorie muzicală”.
Născut  Philip Geoffrey Targett-Adams în ultima zi de ianuarie 1951, Phil se pare că și-a fixat numele de artist inspirat de veteranul compozitor, pianist și vocalist mexican de bolerouri Armando Manzanero (Canché).
Titlul anteriorului album instrumental și personal a fost ”Firebird V11” (2008) -numele modelului vechii sale chitarei Gibson ”cardinal” cu semnătura sa și de culoare roșie cu negru- pe care album apare și pianistul polonez Leszek Możdżer...iar ultimul semnal venit din partea lui Phil Manzanera era de anul trecut din postura de co-producător pentru albumul Pink Floyd: ”The Endless River” (2014).








































Dacă ar trebui să aleg totuși doar un singur album dintre cele 2, jumătate de steluță aș atribui în plus inovativelor ”Chitare Primitive” (dintre care una era chiar...”imposibilă” dacă dăm crezare titlului piesei B2.) pe care Manzanera îl realizase de unul singur, cu chitarele trecute adesea și tratate prin sintetizatoarele și echipamentele lui Brian Eno (!) și doar cu John Wetton la bas invitat în ultima piesă B4., ”Europe 80-1”. Și pentru că nu știu când și dacă-l vom mai ”vizita” curând pe acest prolific și original chitarist britanic pe acest blog având în vedere lista mare de așteptare, profit acum să vă mai recomand cel puțin aceste 2 albume:

Quiet Sun: ”Mainstream” (1975, Remaster + Bonus Track 2011)

Phil Manzanera: ”Corroncho” (2008/2011)

La primul -o pepită reușită în stil Canterbury prog-rock instrumental, singurul album al formulei- un argument important pe lângă participarea lui Brian Eno îl reprezintă bateristul și vechiul său camarad de școală Charles Hayward prin care aș putea deschide un mic evantai de trupe/proiecte din zona rockului experimental care ar merita abordate: Keep the Dog, Massacre, Ted Milton's Blurt, This Heat, Camberwell Now. Albumul, alternând piese vocale cu instrumentale, s-a conceput în aceeași perioadă cu primul său material solo ”Diamond Head” pe care apăreau tot în 1975 o pleiadă de vocaliști precum Robert Wyatt, John Wetton, Brian Eno, Bill MacCormick. 

Cel de-al 2-lea e o relativ recentă realizare concretizând colaborarea din anii 2003-2008 cu sculptorul columbian Lucho Brieva, muzical un mix bine colorat de salsa, cumbia, balade pop și chillout cu participarea unor celebrități pe care Manzanera le mai găzduise cu diverse ocazii în studioul său Gallery din vestul Londrei: același Robert Wyatt, Paul Thompson, Chrissie Hynde (The Pretenders), Annie Lennox (Eurythmics), Gilad Atzmon, etc...plus unul dintre pianiștii cubanezi importanți, Aldo Lopez Gavilan. Am numit proiectul ”relativ recent” pentru că pe site-ul său e anunțată și continuarea, Corroncho Dos” (2015).










vineri, 20 martie 2015

”Zero to Infinity”: Daevid Allen (13 ianuarie 1938 - 13 martie 2015)


”...Pot doar să sper că în timpul acestei călătorii am contribuit puțin la fericirea vieții câtorva oameni și prieteni dragi care mi-au fost de un enorm ajutor suportându-mă în tot acest timp”...

Am citat traducând din testamentul lăsat apropiaților de Daevid Allen în urmă cu câteva săptămâni când artistul de 77 ani presimțindu-și sfârșitul a refuzat alte intervenții chirurgicale de stopare a cancerului la gât, fragmentul fiind o mostră de pioșenie și modestie ce se adaugă calităților demult etalate de acest excentric, în cel mai pozitiv și creativ sens al termenului.
La trecerea sa în neființă am făcut simpla ipoteză ”ce s-ar fi întâmplat dacă oficialitățile britanice i-ar fi prelungit viza de reședință în U.K., neobligându-l la exilul din Spania și Franța?” Vă puteți imagina o lume muzicală a rockului progresiv & psihedelic cu un Soft Machine în anii '70 cu sound-ul inserând ”Glissando Guitar” și voce/voci inclusiv de la albumul ”Soft Machine III” încolo...dar una fără grupul Gong și miriadele de formule aliate? Retrospectiv mie mi se pare că ar fi fost un mare ”Minus” pentru istoria genului și că tocmai rigoarea și conservatorismul ”politic corect” britanic în turbulenții ani de la finalul deceniului 6 au condus la realitatea care se cunoaște, respectiv la cariera flamboaiantă a autenticului beatnik și hippie, muzicianul influent și original care a radiat în jurul său permanent energii creatoare și pozitive conform crezului artistic și esteticii sale muzicale și lirice, artist absolut independent față de trendurile industriei muzicale, de la debutul cu Daevid Allen Trio ”Live 1963” până la ”I See You”, ultimul album Gong 2014...Despre care aveam la finele anului trecut senzația că va fi ”cântecul de lebădă” când l-am comentat pe celălalt blog, aici:

http://victimofjazz.blogspot.ro/2014/11/gong-i-see-you-madfish-2014.html


Titlul postării de azi l-am ales tocmai ca o metaforă întru nemurirea lui Daevid Allen -care s-a autoporeclit, printre altele și ”Zero”- folosind titlul albumului care încheia ciclul ”Radio Gnome Invisible”, soundtrack pentru S.F.-ul cosmogonic în 5 părți/acte și considerat valoric apogeul creativ Gong. A fost doar o alegere dintre mai multe posibile pe care ni le poate oferi consistenta titulatură a discografiei personale, ceea ce nu face decât să adauge însușirilor regretatului ”guru” al rockului cosmic și psihedelic și pe aceea de vizionar. Unul însă din păcate nepromovat și implicit puțin cunoscut în România unde n-a ajuns să concerteze vreodată...
 Iată o parte dintre alter-ego-urile/poreclele sale artistice (conform ”www.discogs.com”):

Christopher David Allen:
Poet australian, chitarist, vocalist și compozitor (13 ian. 1938 - 13 martie 2015)


Bert CamembertDaedelus Ale&YenDaft AlienDingbat AlienDingo VirginDivided AlienDr Dada Ale & He ArtyEl Alien BananaZeroDaevit Alien Der Bananaspy

....și trupele/formulele respective, neordonate după vreun criteriu anume:


Câteva rarități discografice ale lui ”Glissando Guitar Master” Daevid Allen:

* Daevid Allen: ”A Tape of Guitar Playing....recorded 1976, released 1992”...album ambiental de 82 min. apărut doar în acest format pe casetă audio.
* Daevid Allen: ”The Truth” [Gas tape cassette] (1977)
* Guru & Zero (Daevid "Alien" & Kawabata Makoto/Acid Mothers Temple): ”Makoto Mango” (2004)












sâmbătă, 7 martie 2015

48) Din miezul krautrock-ului german, cu savoare condimentat: Hoelderlin


Trebuia să ajungem odată și odată și la krautrock (*)...
Un LP rar și valoros al ediției originale la cel de-al 2-lea album al trupei -eponimul ”Hoelderin” (1975) din colecția personală a lui Emil Biebel de la Viniloteca- a fost impulsul pe care l-am primit pentru a-mi reaminti ce știam și pentru a-mi completa lipsurile din discografia acestei trupe frumoase și reprezentative a stilului...grup care și-a luat numele poetului german romantic Friedrich Hölderlin din sec. XVIII-XIX, folosit însă doar pentru debutul ”Hölderlins Traum” (Pilz, 1972)...pentru că de la doar al 2-lea album s-au numit Hoelderlin, după circa 3 ani de dispute juridice cu producătorul Rolf-Ulrich Kaiser care dorea un sunet dominant al trupei mai...”cosmic”.
Grup de familie inițial, cu frații Christian și Jochen Grumbcow și cu soția lui Christian Nanny de Ruig vocalistă principală, principalii creatori ai ”visului” de debut orientat spre brit-folk-ul de inspirație Fairport Convention, Pentangle și Traffic...cu vocea lui Nanny scoțând în evidență piese ca ”Requiem Für Einen Wicht” și ”Wetterbericht”, dar și cu o vioară mai discretă prin comparație cu ce va urma. ”Acid folk” și ”raga rock” sunt alte etichete întâlnite în cronicile de descriere ale albumului ”guvernat” totuși de omniprezentul și marțialul melotron. Mai favorabile și mai nuanțate aceste recenzii la reeditările ulterioare decât cele de la lansarea inițială a LP-ului.




Vioara și flautul devin mai importante și mai prezente pe ”Hoelderlin” (1975), vioara fiind mânuită de nou-cooptatul Christoph ”Nops” Noppeney. Alături de alți invitați cunoscuți în breaslă precum Conny Planck și  Zeus (B. Held), acesta ridică ștacheta valorică a muzicii și interpretării, chiar dacă vocea feminină dispare (Nanny părăsea trupa în 1973)...iar venirea chitaristului Joachim Käseberg -fratele basistului Peter- face să vorbim acum despre o trupă cu două perechi de frați.
Titlurile sunt în limba engleză (excepție, deschiderea ”Schwebebahn”, numele trenului monorail din orașul Wuppertal de origine al fraților Grumbcow fondatori), sound-ul mai simfonic pe care trupa îl numește ”romantic rock” e cu mai multă improvizație, mai ”jazzy”, influențele Genesis, King Crimson și Strawbs mai evidente -mai ales în piesa-suită de peste 17 minute ”Deathwatchbeetle” (de fapt Death Watch Beetle”)-, temele și solourile au devenit mai elaborate. 




O serie de recenzii mai toate cu cotațiile tinzând spre maximal la ambele albume le-am găsit pe site-ul Progarchive, aici:
 Hoelderlin at progarchives.com

Piese reușite întâlnim și pe albumele ulterioare cu coperțile la fel de frumoase ale trupei care trece apoi prin multe schimbări de personal, de ex. suita ”Circus în 3 părți: a) Tango, b) Marching, c) Sensations” sau atmosferica ”Phasing”, ambele de pe ”Clowns & Clouds”...sau ”Haktic IntergalaKtik” de pe ”Rare Birds”...dar per ansamblu albumele sunt descrescente valoric față de primele două. Nu-l includ în acest recul însă pe ”Traumstadt”, 2 LP-ul ”live” 1978 care însumează cele mai bune compoziții Hoelderlin din cea mai fastă perioadă a trupei și a genului krautrock în general, chiar dacă versiuni din concertele mai vechi la câteva piese mai apar ca bonusuri la variantele albumelor de studio pe CD.
Îmi rămâne de ascultat albumul de revenire al trupei, primul după mulți ani de pauză de la ”Fata Morgana din 1981...și poate tocmai de aceea interesant: ”8/Eight” (EMI, 2007), din nou cu o prezență feminină, tânăra și exotica Ann-Yi Eötvös (voc, violin).
Promit să revin pentru că tot la magazinul de viniluri la Emil am mai văzut sau am mai comentat despre trupe/albume cu Novalis, Grobschnitt (cei cu ”Solar Music”!), Eloy, Neu!, Amon Düül...
* E interesantă și etimologia termenului ”krautrock”, o invenție a jurnaliștilor britanici după o piesă Faust numită astfel și după o alta, "Mama Düül und Ihre Sauerkrautband Spielt Auf" a lui Amon Düül. ”Kraut”=”herb”= ”plantă (comestibilă), condiment”...dar majoritatea muzicienilor germani au respins etichetarea aceasta, unii chiar cu virulență. Muzicianul și muzicologul englez Julian Cope (ex-The Teardrop Explodes) a scris o carte publicată la începutul anului 1995, ”Krautrocksampler” în care analizează în detalii termenul și fenomenul muzical ”underground” din Germania începând cu anul de grație 1968.