Când trec peste 40 de ani de la compunerea unui material -atunci doar repetat, dar neînregistrat- și până la interpretarea definitivă și apariția sa în final pe un disc (de orice format)...se nasc implicit o sumedenie de întrebări începând cu cele de ordin firesc și uman, de ex. dacă protagoniștii mai sunt în primul rând în viață și sănătoși...și dacă da, oare ei mai știu, mai vor și mai sunt în stare după atâta timp să finalizeze lucrarea?, dar stilul muzical mai găsește el ecou acum la generațiile mai noi, marketing-ul va fi pe măsura unor minime așteptări ?...ș.a.m.d.)
Avem aici cazul complicat dar fericit de reușită cu mai mulți de ”da” răspunzând acestor imaginare întrebări: visul ”mastermind”-ului de proiect devenit realitate la 4 decade distanță, ba chiar sub forma și estetica dorită de creatorul Colin Orr (vocals, guitars, bass, drums, keyboards), același artist care cu formula sa împrumutând din mitologie numele lui Janus (Ianus) -zeului roman al ușilor, porților, riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție- reușise doar parțial și distorsionat să-și vadă concretizată lucrarea de debut ”Gravedigger” (EMI, 1971) înregistrată la Krefeld/Germania. Deformarea ținea atunci de casa de discuri și producția staff-ului german de la Electrola care a dorit, în opinia lui Orr “să facă din noi să sunăm ca un band ”psychedelic west coast tippy-tappy”, în loc să ne lase să fim ceea ce eram de fapt, un grup britanic ”heavy rock”. Casa EMI din cauza vânzărilor slabe nu le-a reînnoit contractul când trupa intenționa albumul al 2-lea cu piesele compuse de Orr, iar corectarea pe gustul liderului a celui dintâi s-a făcut recent în toamna lui 2012 odată cu relansarea remasterizată și remixată de pe benzile ”master”. Pentru 2 piese ale căror benzi s-au pierdut, “I wanna Scream” și “Suma Manatilly”, componența originară Janus, reformată -care nu mai cântase astfel din 1973!- a folosit la înregistrări tehnicile și echipamente ”retro” ale debutului anilor '70.
O cronică a originalului ”Gravedigger” o face în stilul personal Costin Grigoraș în vol. 2 al trilogiei sale ”Fața văzută și nevăzută a muzicii”, capitolul ”Krautrock Prog-Psychedelic”, pag. 416, unde aflăm și ce s-a mai întâmplat în îndelungatul hiatus de circa 40 de ani al trupei.
Revenind acum la ”the lost album” ”Sub umbra lunii”: e greu de imaginat un material concept care să combine mai bine calitățile muzicilor Pink Floyd și Marillion fără a-i fi știrbită și alterată totuși originalitatea, prospețimea după atâta timp și fluența, începând cu piesa principală suita-titlu de 21 minute, o bijuterie în sine (!)....trecând prin discursul dramatic declamativ de tip Fish din teatrala ”Dark Dark”, continuând cu protestul anti-guvernamental din ”Promised Land”, accelerând tempoul apoi în piese tipice scurtei perioade de reformare a trupei de la finele anilor '80 -precum ”How Many Times”- uneori cu pasaje carnavalești anticipate și în piesa-titlu....revenind la tonul baladesc -”Save America”, ”Feeling”- și încheind cu un adevărat imn de tip ”arena rock” în sincerul și confesionalul ”If I'd Listened”...Poate nu-i cel mai inspirat final această piesă reluată de pe albumul Janus ”Journey” din 1991, dar asta diminuează prea puțin nivelul general al unui material care pe mine m-a menținut atent pe toată durata celor 53 minute....și asta nu doar o dată, ci chiar de câteva ori (un lux azi la câtă muzică interesantă există și avem acces, nu?), inclusiv pe durata de câteva ore a acestei postări. E clar că tema-titlu reprezintă miezul creativ, perla ”arhitectului perpetuu” Colin Orr și chiar dacă o privim ignorând cei peste 40 ani de existență și toată povestea din spatele ei, suita în sine reprezintă cea mai valoroasă creație personală potențând unul dintre CDurile de frunte din rockul progresiv al anului 2013. Și cred că nu doar în cel britanic, chiar global...ba aș risca chiar să îi prevestesc o bună plasare și în poll-urile care se vor face și pentru intervale mai mari (de ex. Top Prog Albums anii 2010-2020).
Criticul Ian Gledhill în cronica sa ”The Anti-Alice In Wonderland” (link de pe site-ul www,progarchives.com”) descrie astfel reacția sa la ascultarea la căști pentru prima dată a suitei ”excentrice” care -uitasem să amintesc- se încheie cu extrase din transmisiunile lui Neil Armstrong la prima coborâre a omului pe Lună: ”parcă ascultam fundalul pentru tabloul ”Strigătul” a lui Edvard Munch”.
Tracklist:
1. Under The Shadow Of The Moon ( 21:13 )
2. Dark Dark ( 4:40 )
3. How Many Times ( 3:14 )
4. Promised Land ( 4:35 )
5. Save America ( 2:01 )
6. Feeling ( 3: 47 )
7. Maybe I Was The Fool ( 5:14 )
8. I’m Not Made Of Plastic ( 4:08 )
9. If I’d Listened ( 4:22 )
2. Dark Dark ( 4:40 )
3. How Many Times ( 3:14 )
4. Promised Land ( 4:35 )
5. Save America ( 2:01 )
6. Feeling ( 3: 47 )
7. Maybe I Was The Fool ( 5:14 )
8. I’m Not Made Of Plastic ( 4:08 )
9. If I’d Listened ( 4:22 )
Line-up:
* Colin Orr – vocals, guitars, bass, drums, keyboards
With:
* Rikki Hanson-Orr – lead vocals on ” Under The Shadow Of The Moon ”, clarinet, keyboards, backing vocals
* Thea Hanson-Orr – tenor saxophone
* Dean Houston – alto saxophone
* Ben Stafford – keyboards, backing vocals
* Rachel Luxon-Robinson – backing vocals
* Pam Hodkinson – backing vocals
* Dean Houston – alto saxophone
* Ben Stafford – keyboards, backing vocals
* Rachel Luxon-Robinson – backing vocals
* Pam Hodkinson – backing vocals
Colin e artistul care face aproape tot la Janus, muzical cântă la aproape toate instrumentele și tehnic se ocupă de tot ce ține de producție, fiind secondat de câteva vocaliste (între care și fetele sale Thea și Rikki, în plus și cu pasaje la saxofon tenor, clarinet și clape) și de încă 2 invitați.
http://www.janus-music.com/the-history-of-janus/
