Vanilla Fudge: ”Spirit of '67” (2015)

Veteranii americani Vanilla Fudge nu mai ”psihedelizează” în aceeași măsură piesele altora lungindu-le și de 3-4 ori cum făceau în anii '67-'70 la "You Keep Me Hangin' On" sau "Season Of The Witch, Part 1 & 2", devenite emblematice...Așa că ”Spiritul lui '67” nu e întocmai reprodus pe acest nou album 2015 ca odinioară când trupă născută în 1966 în Long Island/New York devenea prin escapadele improvizatorice și dezvoltările simfonice printre părinții fondatori -”godfathers”,da (!)- ai rock-ului progresiv și ai ”heavy metal”-ului. Dar asta nu face albumul mai puțin interesant, dincolo de schimbarea tratamentului în sine a celor 10 piese devenite clasice din rock-ul anului cu pricina, remodelate și rearanjate foarte inspirat și ingenios: de exemplu la ”Break on Through (To the Other Side)” a lui The Doors accentul e pus pe instrumentație -pentru că orice vocalist e condamnat să piardă ”lupta” în comparație cu Jim Morrison, nu-i așa?- în timp ce la ”Whiter Shade of Pale” a lui Procol Harum, dimpotrivă: piesa se concentrază pe vocal și pe tot restul, cu excepția soloului greu de egalat la orgă Hammond din versiunea originală. Sau la “For What It’s Worth” a lui Buffalo Springfield: s-a renunțat aproape complet la tobele militare din prima parte, tempoul devine mai moale, ”jam”-ul este mai pregnant. Descoperiți voi singuri schimbările și noile adaptări și a celorlalte hituri: The Rolling Stones: “Ruby Tuesday” , The Who: “I Can See For Miles”, Spencer Davis Group: “Gimme Some Lovin'”, The Monkees/Robert Wyatt: ”I m A Believer”, Smokey Robinson: “The Tracks of My Tears”, The Box Tops: “The Letter”, Marvin Gaye (Norman Whitfield/Barrett Strong): “I Heard It Through The Grapevine”...ultimele fiind 3 piese ”clasice” de top ale casei de discuri (Tamla) Motown.
Doar Tim Bogert (bass & vocals) din quartetul original lipsește din această ultimă reîncarnare Vanilla Fudge, Pete Bremy (bass & vocals) i-a luat locul -cum s-a mai întâmplat după 2002- iar piesa finală “Let’s Pray For Peace” e singura compoziție originală de pe album, o militantă baladă semnată de Mark Stein (lead vocals, keyboards). Vince Martell (guitar, vocals) și Carmine Appice (drums, vocals) sunt ceilalți doi componenți.
Jurnalista Beverly Paterson numește grupul Vanilla Fudge ”one of the greatest and most influential bands ever” (nu traduc pentru că ”sună” parcă mai bine în engleză), observă că spiritul muzicii lor n-a dispărut de fapt niciodată și e convinsă că Stone-șii și The Who vor fi mulțumiți de variantele mai ”jazzy” și cu reflexe mai ”acid & gotic” la pieselor lor. Cronica integrală, aici:
http://somethingelsereviews.com/…/vanilla-fudge-spirit-of-…/