William D. Drake, ce descoperire....asculți și-l uiți pe Nick Drake!

Dacă ați crezut că singurul muzician cu acest nume din folk-rock-ul contemporan este regretatul cantautor englez de cult (Nicholas Rodney) ”Nick” Drake (1948-1974), această postare va dovedi că nu și că acest nume ilustru care parcă obligă e purtat cu brio și de William D. care duce mai departe o moștenire de neprețuit și pe care o îmbogățește continuu prin ”tușa” sa personală, plenar etalată pe noul:
* William D. Drake (ex-Cardiacs): ”Revere Reach” (Onomatopoeia, 2015)...”available from June 15th on CD, vinyl and download”.
A nu se înțelege greșit titlul postării descriind o senzație de moment, nu o comparație: baladele intimist-nihiliste ale clasicului Nick reverberează de peste 40 ani influențând generații de folk-iști, pe cînd contemporanul William D. are doar vreo 12 ani de carieră solo. Dar asta n-a diminuat cu nimic revelația pe care am avut-o descoperindu-l și ascultându-l abia în 2015!...
Să începem cu partea vizuală a noului album, ”front & back covers”:

Continuăm cu ”rădăcinile” acestei muzici eclectice (excluzând faza ca claviaturist în Cardiacs, grupul lui Tim Smith): 2 albume solo anterioare pe post de ”vioara I-a” componistic & interpretativ, etichetate stilistic de enciclopedii ”Progressive Rock/Psychedelic”...3 cu trupa de tip Bigband N.R.S.O. a lui Craig Fortnam în care a compus câteva piese și a făcut parte din corul vocal masculin, plus un side-project Cardiacs predominant vocal coral feminin cu un album eponim:
* William D. Drake: ”The Rising Of The Lights” (2011)
* William D. Drake: ”Briny Hooves” (2007)
* North Sea Radio Orchestra: ”I A Moon” (2011)... Music By, Vocals, Guitar, Organ [Chamber],
Piano – Craig Fortnam
* North Sea Radio Orchestra: ”S/T” (Oouf! Records,  2006)
* North Sea Radio Orchestra: ”Birds” (Oouf! Records,  2008)
* The Sea Nymphs (Cardiacs Project): ”S/T” (1992)

”Folclor cult, simfonic” aș zice eu întro primă încercare de descriere a muzicii asociată cu nume grele în recenzii ca Gentle Giant, Robert Wyatt, Peter Hammill. Pe care le-am citit după câteva ascultări ale albumului, nu înainte pentru a nu fi influențat. Acum după, recunosc că nu e nici o exagerare: sunt momente care amintesc de cei 3 și nu numai! Nu devine cel puțin interesant, chiar pentru cine n-a ascultat măcar o notă cu William D. Drake? O reverență adusă bogăției sonore, m-aș juca eu cu cuvintele din titlul albumului ca să vă fac o idee de acest album al unui erudit muzical (vezi lista lungă de instrumente), o idiosincrazie care de la teme medievale, cântece marinărești scoțiene, valsul elegant în tema-titlu...până la muzica de circ, operă sau cabaret, traversează o multitudine de genuri și ne induce tot atât de numeroase stări și dispoziții, o panoplie de 13 teme relativ scurte formând o coerentă simfonie-concept, ”...a unique English vista of keyboard maestro...a musical landscape that's vivid and intoxicating”.
http://louderthanwar.com/william-d-drake-album-review-ex-cardiacs-man-in-brilliant-new-album/
”Nu ezita să arăți spontaneitate”, repetă autorul spre finalul lui 04. ”Be Here Steryear”, ceea ce și reușește până la final, cu toată echipa sa de 7 muzicieni:

Tracklist:
01. Distant Buzzing (3:26)
02. In Converse (4:18)
03. Lifeblood (2:58)
04. Be Here Steryear (4:48)
05. A Husk (5:41)
06. The Blind Boy (2:49)
07. Clack Dance (0:44)
08. Heart Of Oak (4:37)
09. The Catford Clown (2:49)
10. Liferaft (1:03)
11. Castaway (4:09)
12. Revere Reach (5:50)
13. Orlando (2:17)
          Total Time: 45:35
Personnel:
William D. Drake (ex-Cardiacs) -  voice box, piano, sheltone, television organ, pianorgan, harmonium, toy piano, tambourine, mellotron, optigon, glockenspeil, whirly tube
Nicky Baigent – clarinet, bass clarinet, alto, tenor and baritone saxophone, flute
Jon Bastable – bass
Stephen Gilchrist – drums
Andrea Parker – voice box, glockenspiel, miniature tambourine
James Larcombe – voice box, hurdy gurdy, television organ, harmonium, celeste, dulcitone
Richard Larcombe – voice box, acoustic and electric guitars
With:
Rhodri Marsden - musical saw (11)
Mario Castronari - double bass (11)
Chris Powell - percussion (1)

Alte albume interesante apărute recent:
* Various Artists (feat. P.T., Alfie Boe, Billy Idols, Phil Daniels): "Pete Townshend's Classic Quadrophenia" -2 CD- (2015), with The Royal Philarmonic Orchestra conducted by Robert Ziegler, orchestrated by Rachel Fuller.
Clasica operă-rock a chitaristului din The Who, re-orchestrată și re-aranjată după peste 40 ani cu autorul prezent și vocalistul Alfie Boe înlocuindu-l pe Roger Daltrey.

* Florian Fricke & Popol Vuh: "Kailash: Pilgrimage to the Throne of Gods/ Piano Recordings" -2 CD- (2015)..."Krautrock meets Jazz"
* Sunset in the 12th House: "Mozaic" (2015)
Eliza Carthy & Tim Eriksen: "Bottle: A Game for 2 Players" (2015)..."spirited, experimental folk duo".
* Flo Morrissey: "Tomorrow Will Be Beautiful" (2015)...debutul "jazzy-pop" al unei tinere vocaliste britanice comparată cu Kate Bush și Bjork (!).
* Malinky (Scotland): "Far Better Days" (2015)..."Celtic Folk"
* Terakaft (Mali): "Alone" (2015)..."Blues/World" al unui grup aflat la concurență cu mai cunoscuții Tinariwen.
* Richard Thompson: "Still" (2015)...Fostul chitarist din Fairport Convention cu albumul solo nr. 26.
* Rickie Lee Jones - The Other Side Of Desire [2015]

* Neil Young & Promise of the Real - The Monsanto Years (2015)

Nume de cod: Michael Quartermain

"Crossing The Line / Trecând linia"

”Când ești la strâmtoare, există încă o șansă
Privește atent și totul poate reîncepe
Viața ta se poate restarta
Dacă treci linia prin poartă...ce-ar fi de spus?
Demonul îți taie respirația
Dar ascultă-ți inima, nu-ți fie frică
Trecând înapoi prin timp...

Întoarce-te pe scara șerpuită
Dincolo de ușa ce nu mai există
Ai ajuns nu știi unde
Trecând înapoi prin timp
Ai mers pe-un drum îngust
Pe care năluca a abandonat
Poți prinde firul timpului
Dacă treci linia...

Împlinește-ți un vis
Posibilităţi care nu sunt ce par a fi
Respinge-le...și orice altă alegere te va elibera
Dacă treci linia...”

Nu vi se pare că ”The Line/Linia” acestei poezii are încărcătura plină de sensuri a metaforei lui ”The Doors/Ușile” inconfundabilului Jim Morrison & comp? Mie așa mi s-a părut și pentru că și muzica acestei balade a rămas fixată din 1976 ca una dintre preferatele mele în ceea ce-l privește pe Steve Winwood, am pornit pe urmele descifrării apariției ei. Numele Michael Quartermain nu-mi spunea inițial nimic. L-am descoperit recent ca factor comun al următoarelor albume în ordine cronologică:
* Stomu Yamash'ta: ”Go” (1976)
* Stomu Yamash'ta, Steve Winwood, Michael Shrieve, Klaus Schultze, Al Di Meola: ”Go: Live from Paris” -2 LP- (1976)
* Stomu Yamash'ta: ”Go Too” (1977)
* Ange: ”Par les Fils de Mandrin” (1977)
* Bernard Szajner / Zed: ”Some Deaths Take Forever” (1980, Remaster 2009)

Cum albumele percuționistului japonez sunt cel mai bine apreciate din toată discografia sa iar al 5-lea album al francezilor Ange (”Înger”) are și el referințe de la moderate spre foarte bune cam peste tot în recenziile din media muzicală, mi-am zis: ”ia pune-te tu Victore pe reascultat trilogia lui Stomu Yamash'ta (scris frecvent mai simplu și ”Yamashta”) și albumul Ange pentru că merită, mai completează pe la discografii lor cu ce nu cunoști, cercetează apoi cine-i respectivul M.Q. și ce-a făcut el pe-acolo și caută și albumul electronistului francez Bernard Szajner de care nu știi pe moment nimic”.
Care va-să-zică omul nostru ar fi fost semnatar de ”lyrics” cu japonezul, după informațiile de pe coperți, ba chiar ”composer” alături de titular cum ne zice site-ul AllMusic (Guide) la majoritatea pieselor, contribuție consistentă repetată și pentru albumul Ange, M.Q. apărând în dreptul tuturor titlurilor ca și (co)”writer” -e drept, doar pe reeditarea casei Musea din 2003, acolo unde e omis însă în lista de la ”Credits” (?!) - iar la ultimele 2 piese apare în plus creditat și cu ”vocals” (07- ”Atlantis les Geants de la 3e Lune” și, respectiv 08- ”Hymne a la Vie”).
”http://www.discogs.com/Ange-By-The-Sons-Of-Mandrin/release/2485809”

Trecând la francezul Bernard Szajner & Zed, îi mai putem auzi vocea, mai exact -”chant, sur ressurector, textes”- și în cea mai lungă piesă B1.”Ressurector”, iar la 2 dintre cele 3 piese la care mai contribuie pe același album electronic experimental ”Some Deaths Take Forever”, prima și ultima încadrând albumul, respectiv pe 01.”Welcome To Death Row” și pe 07.”A Kind Of Freedom”, Michael Quartermain e autor al textelor celor 2 piese reproduse pe ”back cover” ca suport al dedicării albumului de către toată echipa Zed condusă de puțin cunoscutul Bernard Szajner organizației Amnesty International” (vocea în aceste piese e însă a lui Klaus Blasquiz, invitat din trupa Magma). La ambii contributori vocali când spun ”vocals/voce”, așteptați-vă de fapt mai mult la vocalize, la acel gen de pasaje cu intervenții ca la Gong sau Magma tipice muzicii recent dispărutului Daevid Allen, respectiv albumelor stil ”Prog-Rock/Zeuhl/R.I.O”.
Cum din alte surse (www.rateyourmusic.com, www.progsor.com, etc) nu numai că n-am mai aflat prea multe detalii ajutătoare dar am întâlnit chiar și informații contradictorii, să dăm credit celor de la Discogs care l-au mai detectat pe Michael Quartermain ca autor de versuri la 2 piese de pe ”Kathak” -albumul lui Trilok Gurtu/The Glimpse (1998)- și contribuind cu ”instruments & performance” pentru trupa Pinkwind la albumul ”Festival Of The Sun” (1995) pe care nu l-am găsit nicicum, deci nu-l cunosc.
Mai mult intuitiv decât bazat pe surse certe credibile, sunt de părere că acest poet-muzician a înglobat în ”writing & arrangement”-ul celor 5 albume din startul postării, fără a fi titular, și o parte componistică efectiv muzicală.
P.S.: Al Di Meola e în actualitate cu un nou album -”Elysium” (inakustik Label Group, 2015- motiv în plus și o încântare să-i reascult și mai atent pasajele consistente, solourile chitaristice cu care a participat la cele 3 albume ale lui Stomu Yamash'ta studio & live în cea mai prolifică și inspirată fază a carierei sale post-Return To Forever.