De 4 X King Crimson, cu 2 albume din setul discografic „paralel”

Elementele comune următoarelor 3 albume:
1) ”Three of a Perfect Pair”(*) (1984),
2) ”The Champaign-Urbana Sessions, January 17-30, 1983” (2002) CLUB 21...și nou apărutul
3) ”Rehearsals & Blows, May-November 1983” (2016) CLUB 42,
sunt acestea:
”Series: The King Crimson Collectors' Club” (2 & 3)
”Label: Discipline Global Mobile”
”Personnel:
- Tony Levin: bass guitar, Chapman stick, synth (backing vocals*)
- Bill Bruford: ac & el drums
- Adrian Belew: guitar (lead vocals*)

- Robert Fripp: guitar, frippertronics 

Să decriptăm puțin datele astea tehnice:
Casa comună de discuri cu inițialele DGM are setul propriu de reguli de funcționare impus de la înființare de boss-ul Robert Fripp, cu statut destul de diferit față de ceea ce se întâmplă obișnuit în industria muzicală.
Seria KCCC se datorează clubului de fani King Crimson extins în toată lumea (din păcate mult prea puțin numeric reprezentat în Ro pentru un grup-fanion al rockului progresiv atât de important), incluzând atât concerte cât și înregistrări inedite de studio pe care le-am putea denumi ”bootlegs”, nu neapărat cu conotațiile negative ale termenului îndeosebi referitoare la calitatea sunetului. În cazul celor 2 albume-surori din 1983 -din intervalul dintre oficialele albume ”Beat” (1982) și ”Three Of A Perfect Pair” (1984)- deși e vorba de sesiuni de schițe, idei, repetiții, ”cul-de-sacs” (”fundături”), etc, se poate argumentat vorbi de albume alternative exclusiv instrumentale cu suficiente elemente interesante și calități -inclusiv la sunet!- pentru a fi considerate demne de o discografie paralelă separată. Ne uităm la listele de titluri, duratele, ordinea și numărul pieselor, la calitatea coperților și la alte date...dar în primul rând să ținem cont de ceea ce-și amintesc muzicienii înșiși: Tony Levin zicea despre adevărate lupte duse în studio cu timpul limitat afectat repetițiilor și cu alte clauze contractuale în încercarea deloc ușoară de a reproduce și aici magia pe care seara muzicienii o atingeau mai mereu în fața audienței ”live”...iar Bill Bruford se referă la faptul că de la cele 14 + 15 piese schițate în sesiunile din 1983 și apoi efectiv uitate și aparent dispărute...și până la cele 9 piese definitive de anul următor de pe ”Cei trei ai unei perechi perfecte”, a trecut destul timp ca să rezulte aproape complet...ALTCEVA. Mai apropiate și comparabile celor 29 piese sunt părți instrumentale din cele 6 bonusuri de pe varianta din 2001 care include ”Remaster bonus tracks”, respectiv circa 26 minute suplimentare reunite în ”The Other Side”, un fel de ”față a 3-a” sau ”C”:
10. "The King Crimson Barber Shop" (music: Levin)  1:37
11. "Industrial Zone A"  1:44
12. "Industrial Zone B"  4:33
13. "Sleepless" (Tony Levin mix)  7:26
14. "Sleepless" (Bob Clearmountain mix) 5:24
15. "Sleepless" (François Kevorkian dance mix) 6:17

Oficialul și cunoscutul album este acesta:

”Three of a Perfect Pair”* (1984)

Side one (”The Left Side”)

1. "Three of a Perfect Pair"  4:13
2. "Model Man"  3:49
3. "Sleepless"  5:24
4. "Man with an Open Heart" 3:05
5. "Nuages (That Which Passes, Passes Like Clouds)" (Instrumental)  4:47
Side two (”The Right Side”)
6. "Industry" (Instrumental)   7:04
7. "Dig Me"   3:16
8. "No Warning" (Instrumental) 3:29
9. "Larks' Tongues in Aspic (Part III)" (Instrumental) 6:05

...iar cele 2 ”spin-off”-uri ”acoperind” temporal aproape întregul an 1983, sunt astea 2 apărute la 14 ani distanță unul de altul:
* King Crimson - The Champaign-Urbana Sessions, January 17-30, 1983 (2002) CLUB 21
* King Crimson - Rehearsals & Blows, May-November 1983 (2016) CLUB 42

Tracklist ”The Champaign-Urbana Sessions”:
1 San Francisco 2:06
2 Tony Bass Riff   3:28
3 Sequenced 3:55
4 Steinberger Melody  4:59
5 Fragmented 4:01
6 Not One Of Those 1:45
7 ZZZZ's 2:10
8 Reel 3 Jam 2:34
9 Robert And Bill    2:08
10 Say NO 2:46
11 Robert's Ballad    3:44
12 Heat In The Jungle 7:07
13 Grace Jones 5:45
14 Adrian Looped    1:19
Recorded January 17 to 30, 1983 at C.V. Lloyd Music, Champaign-Urbana, IL, U.S.A.

Tracklist ”Rehearsals & Blows”:
01 – Adrian And Robert
02 – Slow Groove
03 – Funk Groove
04 – Sleepish
05 – Slow Sleepless
06 – An Entry Of The Crims
07 – Sacramento
08 – Perfecting Three Of A Perfect Pair
09 – Open Hearted
10 – Working On Sleepless
11 – Easy To Solo Over
12 – Do You Dig Me?
13 – Industrial
14 – Steinberger Melody
15 – Shidare Zakura

În concluzie:
Găsim foarte puține asemănări la cele 3 albume: ceva comun la tema-titlu și variațiuni la ”Sleepless”-uri și ”Industry”, în rest nu numai că sunt alte piese/titluri diferite, dar se mai și anticipează pe alocuri ceea ce avea să urmeze spre și după anul 1990 (”Vroom”, ”Thrak”, albumele cu ProjeKcts-urile, etc). Este ușor de bănuit, deasemenea, că și ponderea componistică și interpretativă la voce a lui Adrian Belew pe albumul oficial a crescut relativ brusc și foarte mult în 1984, posibil și sub impulsul carierei solo deja inspirat demarate, cu 2 albume lansate până la ora respectivă. Preferatele mele ca piese sunt ”Steinberger Melody” și ”Shidare Zakura” din finalul ”noului” ”Rehearsals & Blows”, prima având o versiune și pe ”The Champaign-Urbana...” pe care se mai remarcă și flotanta și percusiva ”Heat in the Jungle”. Trebuie specificată totuși durata de sub 2-3 min. și finalul brusc fără efectul de ”fade out” la mai multe dintre titluri, caz altfel tipic bootlegs-urilor...și senzația pe care am avut-o în câteva cazuri de ceva nefinalizat, cumva inerentă odată cu tentația de comparare care devine irezistibilă când ai în minte bine fixate de peste 3 decade piesele și variantele de presupus îndelung retușate de pe oficialul și bazicul ”Three Of A Perfect Pair”.
Revenind în actualitate, Adrian Belew e ocupat cu activitatea cu propriul său trio și cu aplicația pentru devices-uri mobile FLUX, așa că nu-l regăsim în formula reunită a trupei lui Robert Fripp de anul trecut, care după un album ”live” în Japonia din 2015, are încă un dublu-set nou lansat, respectiv:
* King Crimson - Live in Toronto -2 CD- (2016)
Personnel:
Robert Fripp: Guitar, Keyboards
Jakko Jakszyk: Guitar and Voice
Mel Collins: Saxes and Flute
Tony Levin: Basses Stick, Backing Vocals
Gavin Harrison: Drums, Electronic Percussion
Bill Rieflin: Drums, Electronic Percussion, Keyboards
Pat Mastelotto: Drums, Electronic Percussion
...album care spicuiește din piesele multiplelor reîncarnări, reinventându-le mereu altfel, cu accent pe prima fază a trupei 1969-1974 (Starless, The Court of the Crimson King, Easy Money, Epitaph, Red, Larks' Tongues In Aspic). Câțiva vechi amici stabiliți în Canada au comentat și împărtășit pe Facebook impresii de la acest concert-eveniment.
Pe traseul căutării și verificărilor de informații pentru această postare am găsit și 2 noi albume cu formule dominant italienești în care e implicat bateristul Pat Mastelotto, le adaug acum la final cu intenția revenirii cu detalii dacă voi considera că se merită:
* O.R.k. (Lef/Lorenzo Esposito Fornasari, Colin Edwin, Pat Mastelotto & Carmelo Pipitone): ”Inflamed Rides” (2015)....cu membrii din Berserk!, Porcupine Tree, King Crimson și Marta sui tubi.
* Komara (David Kollar, Pat Mastelotto & Paolo Raineri): ”Komara” (2015)..."industrial ethnorock"

https://www.musicraiser.com/projects/3800

http://music.komaraband.com/releases

One St. Stephens...V.A.: „Dust On the Nettles”...Brian Eno: „The Ship"...Santana „IV”

* One St. Stephens (Don Patterson): „S/T” (1975)
Apropo de Jim Morrison/The Doors cu a cărui voce s-au făcut analogii în cazul lui Joseph (a.k.a. Joey „Long" Longeria) la singurul album al acestuia „Stoned Age Man” (1969) despre care scriam recent: mai există un vocalist-chitarist cu un timbru poate chiar mai apropiat de Jim, e vorba de One St. Stephens (a.k.a. Don L. Patterson), originar din Columbus/Ohio, tot cu un singur album eponim în palmares datat 1975 și cu înregistrările făcute cu același magnetofon cu 8 canale care s-a folosit la captarea festivalului de la Woodstock. A mai fost comparată vocea sa, la fel de măgulitor, cu a lui Ian Anderson de la Jethro Tull (!) Componistic cu suișuri și coborâșuri, albumul are piesele mai interesante pe fața A la început, în special introspectivele „November Edgar” și „Nightly Drift”, apoi spre centru și final trenează și descrește ca inspirație componistică, cu o singură temă mai reușită din restul de 11, penultima „Silver Children” (dar care nu apare pe LP-ul inițial ci doar pe reeditarea ulterioară pe CD cu 2 bonusuri).
„One St. Stephens” a fost numele provizoriu al meteoricului artist pentru a se diferenția de un jazzman organist faimos în branșă, Don Patterson...dar nu l-a mai folosit pentru că s-a retras imediat după lansarea LP-ului, nefiind interesat de lumea muzicală deși propuneri de continuare a avut.
Link-ul trimite la albumul de sub 30 minute pe care puteți să-l ascultați integral:

https://www.youtube.com/watch?v=qWZtJaIwv10

* V.A.: „Dust On the Nettles: A Journey Through the British Underground Folk Scene 1967-72" -4 CD-Set- (Grapefruit, 2015)

Un excelent Box-Set cu un booklet de 36 pagini și peste 5 ore de muzică plină de rarități cu „crema cremelor” acestui curent cu subgenurile „acid-folk, folk-rock, pagan-folk, psych-folk, Christian-folk”, etc din perioada de grație a genului, incluzând nume majore ca Steeleye Span, Pentangle, Fairport Convention sau Incredible String Band și realizări solo ale membrilor acestora alături de ale unor „eroi locali” sau regionali mai puțin cunoscuți. În link găsiți detalii la versiunea scoasă de Cherry Red Records cu 3 CDs fără al 4-lea CD-bonus adăugat numai unei serii limitate:

http://www.amazon.co.uk/Dust-On-The-Nettles-Un…/…/B00W852T90

* V.A.: „An All Star Tribute To Pink Floyd: The Everlasting Songs" (2015)
„Honored by Members of Asia, King Crimson, Toto, Styx, Yes, Gentle Giant, Brand X, Steely Dan, Thin Lizzy, Kings X, Journey, UFO, The Tubes, XTC, The Doors, Emerson, Lake & Palmer".
„No comment”...

* Brian Eno: „The Ship" (2016)
Fără a mai avea nimic de demonstrat la aproape 68 ani, părintele muzicii ambientale „de dinainte și de după știință” -ca să mă folosesc de titlul unui album major de-al său din anii '70- scoate un nou material discografic minunat, un „semn de exclamație cu artistul păstrând simțul aventurii nediminuat” cum se scria într-un review, printre cele mai reușite după părerea mea ca să intre într-un top 5 personal, cu tema-titlu în deschidere și suita în 3 părți „Fickle Sun”, totul în ton cu prima sa perioadă stilistică („Another Green World”, „Before and After Science”, etc). Inspirat de naufragiul Titanicului în tema-titlu, albumul e o replică și la Gavin Bryars’ „Sinking of the Titanic” apărut în 1975 la Obscure Music, casa de discuri parcă a unui „alt” Eno  totuși acum, unul care recită și povestește în „The Ship" în engleză și catalană până la final unde rămâne doar oceanul etern din cuvintele “wave, after wave, after wave...”...apoi în suită însoțit de câțiva invitați predă altcuiva rolul narativ, el concentându-se pe pianul contemplativ și spre sound-ul pop de la finalul trilogiei, aluzie și ironie la versurile lui Lou Reed „I’m set free/To find a new illusion”.
O variantă Japan Edition a albumului oferă și bonusul de aproape 7 minute „Away”.  

* Santana: „Santana IV" (2016)
Formula de grup considerată cea mai bună a chitaristului de pe primele 3 albume e refăcută aproape identic -cu toți membrii originari, plus Benny Rietveld (bas) și Karl Perazza (al 2-lea percuționist)- pentru a continua practic ceea ce de produsese până la „Caravanserai”-ul din 1972. Și luat cu răbdare și atenție piesă cu piesă noul album la care s-a lucrat circa 2 ani reușește să se ridice la înaltele standarde de pe „Abraxas” și „III”! Chiar dacă n-o să impună o nouă „Black Magic Woman”, „Blues Magic” -de exemplu- ar merita cel puțin să ocupe fața B a cunoscutului single. Sau să luăm balada „Sueños”, care n-o să egaleze niciodată ca impact celebra „Samba Pa Ti” sau „Europa (Earth's  Cry, Heaven's Smiles)”...dar e destul că te face să le rememorezi (atenție, asta în condițiile când „piața” de azi cu trendurile dominatoare favorite noilor generații e cu totul alta după 44 ani!). E atunci acesta un album nostalgic?...s-ar putea spune și așa, dar cele peste 75 minute începute atât de incitant de „Yambu”, continuă cu „sound”-uri de cumbia, funk, hard-rock, blues-rock, Afro-Cuban grooves, salsa, instrumental jam, R & B,, jazz-rock „fusion” cu poliritmuri de tip Yoruba, tropical melodic, smooth jazz, boogie, chiar new age...ceea ce înseamnă, nu-i așa?...o varietate rar întâlnită pe un album bazic de latin rock pe care mai remarcăm și 2 chitare care se duelează și completează fericit -liderul Carlos și Neal Schon fiind „scrimerii”-, plus un Gregg Rolie în mare formă la orgă și cu o voce foarte bună, plus un Michael Shrieve impecabil la tobe, plus coloratura aparte adusă de un invitat de calibrul veteranului Ronald Isley din Isley Brothers, vocalist principal în piesele-manifest „Love Makes the World Go Round” și „Freedom Is in Your Mind”. „Poate albumul nu sună atât de „fresh”, radical sau obraznic -se scria întro cronică- dar „băieții” o fac ca și când nu s-ar fi oprit din interpretare și din descoperiri împreună niciodată”. Sau, altfel spus, muzicienii ajunși la deplina maturitate artistică fac să pară comprimat la maximum intervalul de timp de la albumul „III” la „IV” care a însemnat în mod real, cum aminteam deja înainte, 44 de ani!