* One St. Stephens (Don Patterson): „S/T” (1975)
Apropo de Jim Morrison/The Doors cu a cărui voce s-au făcut analogii în cazul lui Joseph (a.k.a. Joey „Long" Longeria) la singurul album al acestuia „Stoned Age Man” (1969) despre care scriam recent: mai există un vocalist-chitarist cu un timbru poate chiar mai apropiat de Jim, e vorba de One St. Stephens (a.k.a. Don L. Patterson), originar din Columbus/Ohio, tot cu un singur album eponim în palmares datat 1975 și cu înregistrările făcute cu același magnetofon cu 8 canale care s-a folosit la captarea festivalului de la Woodstock. A mai fost comparată vocea sa, la fel de măgulitor, cu a lui Ian Anderson de la Jethro Tull (!) Componistic cu suișuri și coborâșuri, albumul are piesele mai interesante pe fața A la început, în special introspectivele „November Edgar” și „Nightly Drift”, apoi spre centru și final trenează și descrește ca inspirație componistică, cu o singură temă mai reușită din restul de 11, penultima „Silver Children” (dar care nu apare pe LP-ul inițial ci doar pe reeditarea ulterioară pe CD cu 2 bonusuri).
„One St. Stephens” a fost numele provizoriu al meteoricului artist pentru a se diferenția de un jazzman organist faimos în branșă, Don Patterson...dar nu l-a mai folosit pentru că s-a retras imediat după lansarea LP-ului, nefiind interesat de lumea muzicală deși propuneri de continuare a avut.
Link-ul trimite la albumul de sub 30 minute pe care puteți să-l ascultați integral:
https://www.youtube.com/watch?v=qWZtJaIwv10
* V.A.: „Dust On the Nettles: A Journey Through the British Underground Folk Scene 1967-72" -4 CD-Set- (Grapefruit, 2015)
Un excelent Box-Set cu un booklet de 36 pagini și peste 5 ore de muzică plină de rarități cu „crema cremelor” acestui curent cu subgenurile „acid-folk, folk-rock, pagan-folk, psych-folk, Christian-folk”, etc din perioada de grație a genului, incluzând nume majore ca Steeleye Span, Pentangle, Fairport Convention sau Incredible String Band și realizări solo ale membrilor acestora alături de ale unor „eroi locali” sau regionali mai puțin cunoscuți. În link găsiți detalii la versiunea scoasă de Cherry Red Records cu 3 CDs fără al 4-lea CD-bonus adăugat numai unei serii limitate:
* V.A.: „An All Star Tribute To Pink Floyd: The Everlasting Songs" (2015)
„Honored by Members of Asia, King Crimson, Toto, Styx, Yes, Gentle Giant, Brand X, Steely Dan, Thin Lizzy, Kings X, Journey, UFO, The Tubes, XTC, The Doors, Emerson, Lake & Palmer".
„No comment”...
* Brian Eno: „The Ship" (2016)
Fără a mai avea nimic de demonstrat la aproape 68 ani, părintele muzicii ambientale „de dinainte și de după știință” -ca să mă folosesc de titlul unui album major de-al său din anii '70- scoate un nou material discografic minunat, un „semn de exclamație cu artistul păstrând simțul aventurii nediminuat” cum se scria într-un review, printre cele mai reușite după părerea mea ca să intre într-un top 5 personal, cu tema-titlu în deschidere și suita în 3 părți „Fickle Sun”, totul în ton cu prima sa perioadă stilistică („Another Green World”, „Before and After Science”, etc). Inspirat de naufragiul Titanicului în tema-titlu, albumul e o replică și la Gavin Bryars’ „Sinking of the Titanic” apărut în 1975 la Obscure Music, casa de discuri parcă a unui „alt” Eno totuși acum, unul care recită și povestește în „The Ship" în engleză și catalană până la final unde rămâne doar oceanul etern din cuvintele “wave, after wave, after wave...”...apoi în suită însoțit de câțiva invitați predă altcuiva rolul narativ, el concentându-se pe pianul contemplativ și spre sound-ul pop de la finalul trilogiei, aluzie și ironie la versurile lui Lou Reed „I’m set free/To find a new illusion”.
O variantă Japan Edition a albumului oferă și bonusul de aproape 7 minute „Away”.
* Santana: „Santana IV" (2016)
Formula de grup considerată cea mai bună a chitaristului de pe primele 3 albume e refăcută aproape identic -cu toți membrii originari, plus Benny Rietveld (bas) și Karl Perazza (al 2-lea percuționist)- pentru a continua practic ceea ce de produsese până la „Caravanserai”-ul din 1972. Și luat cu răbdare și atenție piesă cu piesă noul album la care s-a lucrat circa 2 ani reușește să se ridice la înaltele standarde de pe „Abraxas” și „III”! Chiar dacă n-o să impună o nouă „Black Magic Woman”, „Blues Magic” -de exemplu- ar merita cel puțin să ocupe fața B a cunoscutului single. Sau să luăm balada „Sueños”, care n-o să egaleze niciodată ca impact celebra „Samba Pa Ti” sau „Europa (Earth's Cry, Heaven's Smiles)”...dar e destul că te face să le rememorezi (atenție, asta în condițiile când „piața” de azi cu trendurile dominatoare favorite noilor generații e cu totul alta după 44 ani!). E atunci acesta un album nostalgic?...s-ar putea spune și așa, dar cele peste 75 minute începute atât de incitant de „Yambu”, continuă cu „sound”-uri de cumbia, funk, hard-rock, blues-rock, Afro-Cuban grooves, salsa, instrumental jam, R & B,, jazz-rock „fusion” cu poliritmuri de tip Yoruba, tropical melodic, smooth jazz, boogie, chiar new age...ceea ce înseamnă, nu-i așa?...o varietate rar întâlnită pe un album bazic de latin rock pe care mai remarcăm și 2 chitare care se duelează și completează fericit -liderul Carlos și Neal Schon fiind „scrimerii”-, plus un Gregg Rolie în mare formă la orgă și cu o voce foarte bună, plus un Michael Shrieve impecabil la tobe, plus coloratura aparte adusă de un invitat de calibrul veteranului Ronald Isley din Isley Brothers, vocalist principal în piesele-manifest „Love Makes the World Go Round” și „Freedom Is in Your Mind”. „Poate albumul nu sună atât de „fresh”, radical sau obraznic -se scria întro cronică- dar „băieții” o fac ca și când nu s-ar fi oprit din interpretare și din descoperiri împreună niciodată”. Sau, altfel spus, muzicienii ajunși la deplina maturitate artistică fac să pară comprimat la maximum intervalul de timp de la albumul „III” la „IV” care a însemnat în mod real, cum aminteam deja înainte, 44 de ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu