S-au adunat multe apariții discografice noi care-ar merita să fie comentate și în limba română dar n-am găsit semnale în mass media că melomanii și colecționarii de la noi și din diaspora ar fi interesați, bine-ar fi să mă înșel...Nu-s neapărat capodopere aceste albume, avem și compilații, reeditări și o ediție aniversară, dar e vorba de artiști și trupe MAJORE, pionieri veterani ai Pop-/Prog-/Kraut-/Blues- și Space-Rock-ului care au marcat evoluția acestor curente decenii întregi și continuă să se reinventeze, relevante în acest sens fiind titlurile Faust și Procol Harum „Aer Proaspăt” și „Novum”...sau lista lungă de invitați (vezi „back cover”) din toate generațiile ai prea puțin cunoscutului pe la noi „cavaler alb” Todd Rundgren:
* Ray Davies (The Kinks): „Americana” (2017)
* Todd Rundgren: „White Knight” (2017)
* Garland Jeffreys: „14 Steps to Harlem” (2017)
* Little Steven (Van Zandt): „Soulfire” (2017)
* John Mellencamp: „Sad Clowns & Hillbillies” (2017)
* Patti Labelle: „Bel Hommage” (2017)
* Robin Trower: „Time and Emotion” (2017)
* Procol Harum: „Novum” (2017)
* FaUSt: „Fresh Air” (2017)
* Hawkwind: „Into the Woods” (2017)
* Alphaville: „Strange Attractor” (2017)
* Kraftwerk: „3-D The Catalogue” -8 CD- (2017)
* Jethro Tull: „Songs From The Wood” (40th Anniversary Edition) -3 CD- (2017)
* Taj Mahal & Keb' Mo': „TajMo” (2017)
* Robert Cray: „Robert Cray & Hi Rhythm” (2017)
* Jan Akkerman: „The Golden Years Of Dutch Pop Music” -2 CD Compilation- (2017)
Există prea multă muzică interesantă însă și dincolo de aceste nume majore de care-ar trebui să se ocupe alții, eu focalizez pe acest blog pe unii din alte zone, denumite „out of mainstream” sau „no man's land”. Numai dacă-l știți pe Andy Summers doar de pe hiturile Police o să vă întrebați „ce caută aici așa jos și nu-i listat cu ceilalți mai sus?”...pentru că cine i-a urmărit cariera solo și colaborările știe deja că acolo-i vorba de cu totul altceva: albume instrumentale originale interesante, greu încadrabile în etichetele cunoscute „new age”, „crossover”, „art-rock” sau „fusion/jazz-rock”, deși nu ocolesc improvizația. M-aș gândi asemănând stilistic mai degrabă la un Phil Manzanera (Roxy Music), Steve Howe (Yes) sau Allan Holdsworth (Soft Machine, Gong, etc) solo, lângă care aș plasa inclusiv ultimele 2 noi albume recent descoperite apărute la o mic „label” american, mai mult ca sigur într-un tiraj nu prea mare. Desigur că nu l-am uitat pe Robert Fripp, vechiul prieten și coleg de școală a lui Andy, de unde și titlul postării de azi valabil mai ales celor 2 albume din 1982 și 1984, cel mai influențate de liderul-fondator de la King Crimson care-și răsfrânge aripile imaginare practic peste tot spectrul muzical al marii familii K.C. și dincolo de ea (vezi și Pat Mastelotto & Markus Reuter).
* Andy Summers: „Triboluminescence” (Flickering Shadow Productions/USA, 2017)
La exact 30 ani de la debutul solo cu „XYZ” (cel mai aproape stilistic de muzica trioului Police) apare acest nou „Triboluminescence” inspirat din călătoriile recente și experiențele de viață digerate pentru încercarea de a crea ceva nou și pentru care chitaristul a lucrat meticulos peste 6 luni. O muncă intensă cu atenție la detalii și potriviri la momentele de spontaneitate și inspirație, de ex. la multiplele „straturi” audibile în „Gigantopithecus” trecută prin multe schimbări până când Andy a spus: „OK, asta e, așa rămâne!”. „Plutitoarea Shadyland” și complexa temă-titlu (cea mai lungă piesă, de aproape 10 minute) sunt alte 2 „highlights”-uri de pe disc, iar influența Fripp-iană cea mai evidentă apare la final pe cosmica temă „Help From Jupiter”.
* Andy Summers: „Metal Dog” (Flickering Shadow Productions/USA, 2015)
Apărut la circa 30 ani distanță de „Metal Fatigue”-ul regretatului Allan Holdsworth, dar nu tot atât de îndepărtat stilistic. Diversitate atractivă și aici de tempos, tipuri de chitare și „moods”, mai ritmat ca „Triboluminescence”. Preferata mea: „Qualia”.
* Andy Summers & Fernanda Takai: „Fundamental” (2012).
Colaborare cu vocalista braziliancă din grupul Pato Fu pe un album de bossa nove bine temperate. A.S., deși scris primul pe copertă, rămâne secundar ca pe albumele cu Fripp.
* Andy Summers: „XYZ” (1987)
* Andy Summers & Robert Fripp: „Bewitched” (1984)
* Andy Summers & Robert Fripp: „I Advance Masked” (1982)
* Pat Mastelotto & Markus Reuter: „Face” (2017)
O singură suită mid-to-high tempo de circa 35 minute, fără pauze și părți, pe acest album pe care cei 2 muzicieni sunt secondați de o mulțime de invitați între care și Steven Wilson, doar aparent cu un rol minor...
* Penguin Cafe: „The Imperfect Sea” (2017)
Marea o fi ea imperfectă, muzica însă...dimpotrivă! Arthur Jeffes duce mai departe moștenirea tatălui său regretatul Simon, pe un album parcă și mai mult în spiritul fascinant al P.C. Orchestra decât anteriorul „The Red Book” (2014), începând de la primele acorduri ale deschiderii „Ricercar” și cu aceeași „joie de vivre” tipică dintotdeauna până la final. „Classical, minimalist, chamber & electronica” ar fi o înșiruire care cam acoperă tot spectrul sonor, „avant pop” fiind alta iar „classical”, cea mai scurtă, dar, după părerea mea și cea mai inadecvată, fie și cu un „neo” în față. Ca fan înrăit P.C. (O.), acesta va fi cu siguranță unul dintre albumele mele preferate de suflet ale acestui an, cu 9 teme dintre care 6 originale și 3 covers-uri, unul „Now Nothing” aparținându-i chiar regretatului său părinte Simon Jeffes a cărui umbră-i oricum prezentă peste tot...iar „Franz Schubert”-ul grupului Kraftwerk primind un asemenea tratament încât pare portivită „ca o mănușă” sonorității Cafenelei Pinguinului!
Acest album este recomandabil mai ales celor cărora aceste titluri le spune ceva: „Perpetuum Mobile,” „Music for a Found Harmonium”, „Telephone and Rubber Band”, sau preferata mea...„ever”: „The Sound Of Someone You Love Who's Going Away And It Doesn't Matter”:
