”Muzica este sângele vieții mele. Iubesc muzica și-mi place s-o cânt pentru oamenii care-o apreciază. Şi atunci când totul va fi fost spus și făcut, o să mă duc la mormânt şi fratele meu la care m-am gândit zilnic toată viața o să mă salute cu un „bine lucrat, fratele meu mai mic, ai facut totul cum trebuia”. Am spus acest lucru de un milion de ori, așa că dacă aș muri astăzi, sigur asta ar fi lovitura.”
(Gregory LeNoir „Gregg” Allman, 8 dec. 1947 - 27 mai 2017)
* „O lãsasem mai moale până la (o) furtună” ar fi încercarea de traducere în românește a titlului celui de-al 2-lea album Gregg Allman Band scos în perioada de circa 5 ani a mariajului lui G.A. cu flamboaianta Cher. L-am ales împreună cu amicul Laci Schutz (posesor al LP-ului original din vasta sa colecție personală) ca să-i aducem un modest tribut unuia dintre fondatorii „Southern Rock”-ului american, trecut recent în neființă, același muzician care a dus singur peste 4 decade, ca unic frate rămas în viață, povara renumelui de plural The Allman Brothers Band după mult prea prematura dispariție, la nici 25 ani în 1971, a lui Duane în accidentul de motocicletă ...Cei doi porniseră de jos, provenind dintr-o familie modestă, tatăl lor fiind împușcat de un autostopist pe care-l luase în mașină când băieții erau încă foarte mici. Ca urmare mama i-a crescut în condiții grele și deși Gregg dorea inițial să se facă dentist, muzica avea să-l captiveze din perioada gimnaziului („între femei și muzică, școala nu mai este o prioritate”) ca și pe Duane cu care a trecut în anii '60 prin mai multe trupe inițiatice în faza de apogeu a culturii hippy cu tot avatarul de tentații bune și rele incluzând diferite „addictions” și nebunia vitezei motoarelor ca la rebelii „Hell Riders”.
Capitolul major TABB al grupului cu mai multe reformări care a făcut istorie a fost completat cu timpul de realizări solo GA și sub titularura GAB.
Am reascultat după foarte mulți ani discul Gregg Allman Band lansat în mai 1977 și am remarcat aceeași eleganță a unui album care în ciuda relativ puținelor compoziții originale (4 din 9) fără amplitudinea și impactul unor „power play”-uri ca „Melissa” sau „Whipping Post”, rămâne totuși valoric sus plasat în discografia solo, cu diversitate melodică atractivă, aranjamente instrumentale inspirate și o interpretare impecabilă la care-au contribuit și numeroșii invitați (Dr. John, Victor Feldman, Bill Payne). Vocea „soul infected” a lui Gregg n-a sunat niciodată mai bine iar varietatea pieselor, depășind așteptările, expandează palierul stilistic uzual în care se situa separat muzica trupei principale TABB. Cu-atât mai mult rămâne important albumul în contextul momentului cu cât în decembrie același an avea să apară fără succes la critici și public singurul material al lui Gregg împreună cu Cher sugestiv numit „Two the Hard Way / 2 (oameni) (pe) drumul dificil” (al mariajului, s-ar subînțelege, deși Wikipedia oferă ca probabilă o altă sursă a titlului).
Coperta cu Gregg Allman la claviaturi, ceva între pictură și fotografie și cu un scris cam stângaci-școlastic, n-aș alege-o printre marile realizări grafice, dar asta nu afectează bineînțeles muzica. Vă sugerez să citiți și din „comments”-urile postării de pe YouTube a albumului integral din care mi-a plăcut asta: „aproape tot ce-a apărut asociat cu numele „Allman” înseamnă aur pur”.
P.S.:
Luați postarea asta ca pe o completare pentru că m-am mai ocupat de acest subiect într-una dintre primele 10 postări numerotate prin primăvara lui 2014. Atunci intrasem în detalii luând albumul piesă cu piesă și focalizând pe asemănările și deosebirile dintre două cronici profesioniste ale albumului. Sper să găsiți lucruri interesante în ambele abordări la 3 ani distanță una de alta, acum când vorbim de Gregg Allman la timpul trecut...
