„September Morn” 2019 (II): „Songs from the Bardo”, Beverly Glenn-Copeland, Bruce Cockburn, Robbie Robertson, Fly Pan Am, Efterklang, Magic Pie, Opeth, Hardy Fox/The Residents, Moon Duo, Ni, Tomega & Pierre Bastien, Fruupp, Jean-Paul Prat/Masal...

* Laurie Anderson, Tenzin Choegyal, Jesse Paris Smith – Songs from the Bardo (Smithsonian Folkways/Rough Trade, 2019)
....Un album mai mult rezonant în prima parte și disonant într-a 2-a, bine de tot definit de un titlu de piesă ca „Omagiu Guru-ilor” ori de texte precum „Nu vă fie teamă de lumina strălucitoare, limpede și ascuțită”. Totul a pornit de la ceea ce aveau în comun de prin 2008 cele 2 americance și tibetanul, membri în Associate Board of Tibet House US: atracția și devotamentul către cultura tibetană și tradițiile și filozofia budistă pentru care „Bardo Thodol” semnifică starea intermediară și voiajul de 7 săptămâni al conștiinței între moartea fizică și renașterea spirituală conform „The Book of Dead/Cartea morții” tibetane, recitită și reinterpretată azi prin lentile contemporane. „Am încercat să canalizez înțelepciunea și tradițiile strămoșilor prin muzică într-un mod foarte actual, în timp ce am păstrat profunzimea descendenței mele” zice Choegyal -tibetanul nomad exilat în India- și aproape 80 minute chiar asta ascultăm, cu povestitoarea Laurie Anderson în prim plan: un spațiu sonor transcedental imaginat în afara timpului și percepției senzoriale în care asiaticul și-a folosit vocea și câteva instrumente tradiționale, alături de Jesse Paris -fiica celebrei icoane punk Patti Smith (!)- la pian și boluri de cristal, Rubin Kodheli (violoncel) și Shahzad Ismaily (percuții). Prima dată lucrarea întro variantă mult improvizată s-a cântat „live” la Rubin Muzeum of Art din New York, o variantă mai scurtă și fără Laurie Anderson apărând încă din 2015 la acțiunea de binefacere a Tibet House USA. În ciuda sursei principale de inspirație, „un album foarte mult despre viață, un balsam și în aceeași măsură un ghid” zice în concluzie cronica din Pitchfork.
Singurul meu regret la acest disc e unul mai vechi: că n-o mai auzim pe Laurie Anderson (72 ani) cântând vocal (+ vioară & clape) cum o făcea pe albumele anilor '80 cam până pe la Strange Angels, fapt însă parțial explicabil și de înțeles în întregul context al focalizării ei aproape exclusive pe harul de narator, al vârstei și evenimentelor tragice care-au marcat-o în ultimul timp...:
https://pitchfork.com/reviews/albums/laurie-anderson-tenzin-choegyal-jess-songs-from-the-bardo/

    "Embrace the Unknown / Îmbrățișează necunoscutul"
„Avem nevoie de evenimente precum Le Guess Who? (Festival) pentru a ne aminti că o lume mai bună este posibilă” – The Quietus
La 75 ani, transsexuala artistă prezentă anul trecut la festivalul „Ghici cine (vine)?” de la Utrecht, de al cărui logo al ediției de anul acesta m-am folosit mai sus, și-a relansat un album apărut inițial în 2004 dar foarte puțin cunoscut și scos într-un tiraj mic la acel moment când a folosit pseudonimul „Phynix”...:
* Beverly Glenn-Copeland (SUA/Canada) – Primal Prayer (Rereleased Org Music, 2019)
...„fuziune „sălbatică” creativă a genurilor jazz, world, dans și clasic”, albumul este într-adevăr atractiv, divers și totuși accesibil cu un fredonabil iz pop, fără a aluneca însă nici un moment într-un facil comercial pentru că alternează momente de gospel, operă, cântec șamanic indian, ritmuri tribale ori imnuri și liturghii religioase. „Firul roșu” al conceptului îl reprezintă -și prin asta dar nu numai...albumul se poate bine compara cu Cântecele din Bardo de dinainte- „Nam Myoho Renge Kyo”, o expresie dintr-un vechi cântec al unui călugăr budist japonez din sec XIII numit Nichiren, însemnând “Mă dedic legii mistice Lotus Sutra”, sau, mai tradițional, “minunatului Dharma al învățăturii florilor de lotus”. În această cheie trebuie considerat și ascultat discul acesta care are în plus exact ceea ce scriam că mi-a lipsit la Laurie Anderson (dar trebuie să ținem cont comparându-le pe cele 2 din punct de vedere strict vocal că Beverly Glenn era cu vreo 15 ani mai tânără la ora înreg. albumului). „Noul” opus revigorat, la care adăugăm și anterioarele:
     - Beverly Copeland (USA/Canada) – S/T (1970, 2018)
     - Beverly Glenn-Copeland (USA/Canada) – S/T (1970)
     - Beverly Glenn-Copeland – AtLast! -EP- (1983)
     - Beverly Glenn-Copeland – ...Keyboard Fantasies... (1986)
...certifică valoarea unei artiste de mare profunzime, cu mult peste nivelul la care este cunoscută  chiar acasă la ea acasă în Canada...
Autorul copertei discului, lucrarea numită „Rugăciune”, este artistul muzician Chad Chénier iar pe coperta din spate apar numiți și ceilalți contribuabili.
 -Beverly Glenn-Copeland - 'Deep River', live at Le Guess Who? 2018:
https://www.youtube.com/watch?v=7XUi5URT6a0&list=PLHEG_LA9RlcV4mjeVb2XU3QbBJ7TZCDPh&index=5

 -Beverly Glenn-Copeland - La Vita (Official Video):
https://www.youtube.com/watch?list=PLHEG_LA9RlcV4mjeVb2XU3QbBJ7TZCDPh&time_continue=5&v=0x-vgy1NwIg

....și tot din Canada:
* Bruce Cockburn (gtr, Canada) – Crowing Ignites (2019)
...Bruce Cockburn, iată o altă comoară muzicală rară, un trubadur folk cantautor/chitarist virtuos de 74 ani cu peste 30 albume dar foarte puțin cunoscut și promovat pe la noi și nu numai....Țin minte cronici la albume mai vechi în care calibrul acestui artist era comparat bine argumentat cu al lui Neil Young (!). Nu-și folosește deloc vocea pe noul album, prin urmare este vorba de material 100% chitaristic/instrumental, dar unul robust și matur cu sunetul său propriu îndelung cizelat și rămas intact. Tema „jazzy” “The Mount Leroy Waltz”, un dialog între chitara sa electrică și cornetul lui Ron Mile, împarte folkul pastoral dominant în 2 părți aproximativ egale.
Adaug și un concert relativ recent care-i pune bine în evidență și vocea:
 -PEGASUS Conference 2016: Bruce Cockburn Performance:
https://www.youtube.com/watch?v=hfkNLVuP--k

* Robbie Robertson – Sinematic (2019)
....Încă un septuagenar în panoplie, retras în general dar totodată activ la 76 ani pe multiple planuri în ultimul timp: cartea/filmul „Once Were Brothers: Robbie Robertson and The Band”, „Last Waltz Tour 2019”, O.S.T.-ul la The Irishman al lui Martin Scorsese, apariția cu fiul său Sebastian în documentare TV...între care vine și acest album solo înscris pe linia anteriorului How to Become Clairvoyant (2011). Ascultat în aceeași zi cu discurile PRIMARE ale doamnelor Laurie și Beverly, discul nu mi s-a părut tocmai o mare reușită, dar reluat altădată mai cu atenție, cu frâna pusă complet tentației comparațiilor și dincolo de vocea particulară a protagonistului care-i natural și firesc să fi pierdut din calități odată cu vârsta, l-am reconsiderat găsindu-i totuși destule calități între care varietatea subiectelor abordate și inspirația duourilor cu invitați precum Van Morrison (“I Hear You Paint Houses”), Citizen Cope, Glen Hansard și mai ales Felicity Williams a cărei voce senzuală se distinge mai ales în “Walk In A Beauty Way”. Cea mai...cinematică piesă rămâne instrumentala de final “Remembrance”, cu chitara distinsă a lui Derek Trucks...în timp ce în “Once Were Brothers” personajul este evitat de foștii colegi de trupă, aluzie la fostele turnee ale reformatului The Band în care Robbie Robertson, principalul chitarist și compozitor, n-a prea fost invitat. Din cei 5 membri The Band mai este în viață pe lângă Robbie doar Garth Hudson.
Un sfat dintr-un rewiew: de ascultat la căști!

* Fly Pan Am (Canada) – C’est ça (Constellation, 2019)
....Reformare surprinzătoare a trupei la vreo 14 ani de la anteriorul N’Écoutez Pas, cu același avansat „post rock, baroque pop, bizarre psychedelic”, amalgam punctat de ritmuri krautrock, iz de Stereolab și de inserturi caustice vocale „noise” ale lui John Wiese...

Urmează un consistent eșantion scandinav de rock progresiv și alte recomandări via Wayside Music și altele:
* Efterklang (Denmark) – Altid Sammen (2019)
* Magic Pie (Norway) – Fragments of the 5th Element (2019)
* sir Was (Joel Wästberg/Sweden) – Holding On to a Dream (2019)
   - sir Was (Joel Wästberg/Sweden) – Digging a Tunnel (2017)
* Proportions (Sweden) – Visions from a Distant Past (2019)
* Opeth (Sweden) – In Cauda Venenum (2019)

* Hardy Fox – 25 Minus Minutes -EP- (Klanggalerie +Took, 2019)
* The Residents – In Between Dreams -live- (2018)

* Moon Duo (Ripley Johnson & Sanae Yamad) – Stars Are the Light (2019)
....Disco și funk din anii '70 și rave din '90, sursele primare de inspirație ale duoului în vogă de „indie/psychedelic rock”...
* Red River Dialect – Abundance Welcoming Ghosts (2019)
* Rev Rev Rev – Kykeon (2019)
* Telefon Tel Aviv – Dreams Are Not Enough (2019)
* Kefaya & Elaha Soroor – Songs of Our Mothers (2019)

* Marco Benevento – Let It Slide (2019)
....„indie-pop rock destul de ușurel, ceea ce-și putea permite numai și numai muzicianul care este și co-proprietar al casei de discuri The Royal Potato Family profilată pe jazz...
* Molly Sarlé (Mountain Man) – Karaoke Angel (2019)
* Samantha Fish – Kill or Be Kind (2019)
* Sarah Davachi – Pale Bloom (2019)

* Ni (France) – Pantophobie (2019)
....de fapt nu una, ci 1+11 fobii moderne sunt „luate în colimator” de tot atâtea titluri ale francezilor aflați la al 2-lea album cu o muzică descrisă stilistic de măgulitoarea înșiruire „experimental / avant-garde / jazzcore / math rock / mathcore / noise / rock in opposition / zeuhl”....dar nu acest factor de pe bandcamp.com a primat la noul opus al acestui 4-tet incisiv și disonant de...coerent, ci recomandarea mai veche a lui Udi Koomran a primului lor album, Les Insurgés de Romilly (2015).
* Tomaga (Valentina Magaletti & Tom Relleen) & Pierre Bastien – Bandiera Di Carta (Other People, 2019)
...Dacă Thurston Moore, CAN Project with Malcolm Mooney, Wire, Silver Apples și Stereolab sunt nume care vă spun ceva, n-o să treceți cu vederea peste acest album în care duoul londonez de percuții, sintetizatoare și orgă își interferează paleta experimentală cu cineticele și mecanoidele „instrumente” marca Pierre Bastien, plus ocarina bas, trompeta „pregătită”, bandă adezivă, folie de aluminiu, etc. Iese un amestec curios, zice un review, evocând free jazzul unor Sun Ra sau Art Ensemble of Chicago combinat cu Muslimgauze, Catherine Christer Hennix, Carl Stone sau Egisto Macchi, ultimul, un artist italian despre care recunosc că n-am auzit. Dar și pe Tomaga trebuie să-i iau în serios și separat, până acum având numai un material în care-a fost implicată doar...jumătatea feminină a duoului, Valentina Magaletti:
 - UUUU (Edvard Graham Lewis, Valentina Magaletti, Matthew Simms & Thighpaulsandra) – UUUU (S/T) (2017)....ex-Wire, Coil, Dome, Tomaga, Spiritualized & Vanishing Twin.
Două comisioane (cereri/„comenzi” pentru festivaluri) au condus la acest album, mă refer la Bandiera...: Fructose Festival din Dunkirk și Supersonic Festival din Birmingham.

* Carl Stone – Himalaya (2019)

* Fruupp (Ireland) – Wise as Wisdom: The Dawn Albums 1973-1975 (2019)
....reeditarea celor 4 albume de studio remasterizate ale unui grup de prog rock melodic și simfonic aflat pe același afiș și bilet de concert prin intervalul 1973-1975 cu 'alde Genesis, ELO, Hawkwind, Man, Supertramp sau Queen (!)...și al cărui al 4-lea album a fost produs de Ian McDonald, fost în King Crimson: Future Legends (1973), Seven Secrets (1974), The Prince of Heaven's Eyes (1974) și Modern Masquerades (1975).

....„Bollywood music, church hymns, beautiful pop tunes and ambient esoteric noises” „zice” discogs.com...și n-aș încerca să definesc altfel oferta celor 3 albume ale acestor finlandezi:
* Paavoharju (Finland) – Joko sinä tulet tänne alas tai minä nousen sinne (2013)
* Paavoharju (Finland) – Laulu Laakson Kukista (2008)
* Paavoharju (Finland) – Yhä Hämärää (2005)

* David Sylvian – Gone To Earth -2 CD- (1986)
* Cirque Du Soleil – VOLTA (2017)

Multiinstrumentist francez (baterist & claviaturist în principal) care cu prima formulă Masal, încă înainte de primul album, deschidea prin 1973-1975 concertele Soft Machine, Gong sau Magma, ultima trupă fiind și principala inspiratoare a sa. „Eclectic Prog” îi „zice” progarchives.com stilului, „zeuhl” și „jazz” adaugă colaboratorii experți în cronicile lor.
* Jean-Paul Prat (France) – Masal (1982)
* Jean-Paul Prat (France) – Desnudo (2012)
* Jean-Paul Prat (France) – Light (2013)
* Masal (Jean-Paul Prat) – Galgal (2009)
* Masal (Jean-Paul Prat) – Viens Des Quatre Vents (2014)

Specific la finalul postării că o parte dintre albumele enumerate neevidențiate n-au fost temeinic ascultate...