„Frohe Ostern”!
Domnul Teodor Baconschi, prin dilema sa lansată recent și reacția amicilor săi de pe Facebook, mă ajută indirect să-mi explic și definesc arhiva comună și blogurile paralele...singura diferență fiind înlocuirea subiectului „cărți” cu...„albume/DVDs” (fișiere audio/video):
„Mă întreb uneori dacă bulimia livrescă, apetitul nestăpânit pentru lectură și goana frenetică după noi cărți reprezintă (ca orice ”hybris”) o formă de ratare spirituală, sau un soi de sacrificiu, menit să te smerească? Răspunsul cade mereu într-un teritoriu incert, undeva între nebunia lui Don Quijote și paradisul lui Borges. Sunt atunci apăsat de paradoxul iluminării în plină ambiguitate și tocmai asta mă face ”nevindecabil”.
Înlocuiesc în acest text „bibliofag” cu „audiofag” sau „album/DVD-ofag” și găsesc pertinente opinii și similitudini și-n unele reacții ale amicilor domniei sale care fac apel la „deviere semi-patologică similară bulimiei”, „un soi de hiper-activism cerebral generat de accedie” (letargie, plictiseală, dezgust...), „ființa înfometată după cunoaștere care explică goana frenetică după noi cărți...pentru a potoli nesațietatea ființei”, etc...dar cea mai interesantă poziție îi aparține tot lui Teodor Baconschi, care întro postare mai veche de la începutul lui 2024, reacționând la naiva întrebare ”le-ați citit pe toate?” pusă prin comentariile la postările fotografiilor cu biblioteci de dimensiuni ciclopice (gen grupul „The Librarianologist”), scrie așa:
„Tocmai aici rezidă ”poanta”: biblioteca ta cuprinde ce ai citit, ce vei citi, ce ai dorit să citești (când ai dobândit cartea) și ce speri să citești, dacă n-ai găsit încă răgazul.
Ajungi la cărți de nevoie, din capriciu, din întâmplare sau de plăcere - nu prea contează. Biblioteca îți amintește cine ești, cine ai vrut să fii și cine ai putea să fii. E labirint, aliat, oglindă, refugiu și remediu.
Nu știu cum se poate trăi într-o casă fără cărți. Și sunt, vai, destule...”
Dacă ați făcut deja înlocuirea lui „cărți” cu „albume/DVDs”, e foarte posibil să-mi „vedeți” acum puțin altfel blogurile cu aceste fluxuri succesive la circa 10 zile ce surprind doar o mică parte, selecții după criterii și gusturi personale -și astea în schimbare odată cu timpul- din oferta mult mai vastă de noi apariții. „Labirint, aliat, oglindă, refugiu și remediu”, ce poate fi mai frumos spus despre o archivă personală de date audio & video în continuă expansiune și rapid de accesat?
Când prof. & jazzologul Virgil Mihaiu mi-a comparat postările de pe bloguri, poate excesiv de amabil, cu „adevărate pagini de reviste muzicale”, am luat-o ca pe-un imbold să continui...„episodul” brazilian Vinicius Cantuaria de pe blogul paralel „victimofjazz” fiind scris special cu speranța efectului unor anume sprâncene măcar puțin ridicate pe la Cluj!
NEWS / NEW ENTRIES
Jack Bruce – Smiles and Grins: Broadcast Sessions, 1970-2001 -4 CD- (2024)
Faust (V.A.) – Freispiel -remixes- (2002)
Karl Jenkins – The Armed Man (Ensemble Version) (2024)
Silver Convention – Save Me -expanded edition- (1975, 2014)
Alejandro Escovedo – Echo Dancing (2024)
The High Llamas – Hey Panda (2024)
Kelly Moran (p-no, disklavier) – Moves in the Field (2024)
Moris Tepper – Building a Nest (2024)
Daisy Rickman – Howl (2024)
The Disco Biscuits – Revolution in Motion (2024)
Bacao Rhythm and Steel Band – BRSB (2024)
HJirok (Hani Mojtahedy, Iraq) – Hjirok (2024)
Bianca Scout – Pattern Damage (2024).....Quietus review
Jim White – All Hits: Memories (2024).....Quietus review
(Hans-Joachim) Roedelius & Tim Story – 4 Hands (2024).....Pitchfork review
Julia Holter – Something in the Room She Moves (2024)
Alena Spanger – Fire Escape (2024)
Adrianne Lenker – Bright Future (2024)
....3 piese:
Marisa Anderson (gtr & p-no) – Music from a Perfect Day for Caribou -EP- (2024)
Magic Tuber Stringband (Courtney Werner & Evan Morgan) – Needlefall (2024)
Rudy Adrian (New Zealand) – Reflections On A Moonlit Lake (2024)
Rudy Adrian (New Zealand) – Moonwater (2006)
Deborah Martin & Erik Wøllo – Kinishba (2024)
„Pentru cei care ajung la cultura nativilor americani din afară, înregistrarea lor reprezintă un portal perspicace, valoros și ademenitor din punct de vedere muzical spre acest tărâm special și singular” (Textura)....Cuplul practic continuă ce a început în 2009, apropo de „adâncirea experienței” de care se vorbea încă de atunci:
Deborah Martin & Erik Wøllo – Between Worlds (2009)
„Deborah împărtășește o perspectivă asupra esenței lucrării: „Indianul american crede că există două lumi – lumea spiritului și lumea formei. Crearea unei punți între cele două lumi sunt ritualul, vindecarea și magia. Procesul muzical prezentat aici a fost gândit pentru a reprezenta cu sunet această punte între lumi.” Erik adaugă: „Este important să auzim vocile din trecut și cum au trăit în ton cu ritmul și spiritul pământului. Cu Between Worlds ne-am adâncit în experiență, surprinzând sentimentul acestei moșteniri indiene americane reflectat în sunete și compoziții.”
Albumele pot fi puse lângă cele ale solo ale regretatului Robbie Robertson (din The Band) cu aceeași tematică...
Coincidența face să fi primit de la amicul Szeles Attila din München printre cele câteva CDuri și pe acesta de mai jos, potrivit stilistic „new age, ambient” cu ale cuplului Deborah Martin & Erik Wøllo...iar ca urmare intenția de a mai căuta și descoperi și alte realizări cu germanii, flautistul Lenny Mac Dowell (aka Friedemann M. Leinert), respectiv claviaturistul Lothar Krell, apare implicit, atât împreună dacă mai au ceva ca duet, cât și separat solo:
Mac Dowell & Krell – Echnaton's Return (1993, remast. 2001)
...revenind la noutăți:
Bill Orcutt Guitar Quartet – Four Guitars Live (2024)
....featuring Wendy Eisenberg, Ava Mendoza, and Shane Parish.
....2 piese:
....albumul mi-a amintit nu numai prin titlu de acest grup cu albumele deja listate în postări trecute, aici pe blog sau pe „victimofjazz”:
Les 4 Guitaristes de l'Apocalypso-Bar (Canada) – Fin de Siècle -LP- (Ambiances Magnétiques, 1989)
Les 4 Guitaristes de L'Apocalypso-Bar (Canada) – World Tour 1998 (ReR Megacorp, 1995)
Adama Yalomba (n’dan/‘traveller’s harp, Mali) – Tanou (2024)
Mohammad Syfkhan (voc & bouzouki, Syria/Ireland) – I Am Kurdish (2024)....Quietus review
Tono y sus Sicodelicos – Mr. Boogaloo (1968, Reissue 2024)
Kevin Drumm – OG23 (2024)
...alte albume & EPs:
Klaus Johann Grobe (Swiss) – Io tu il loro (2024)
Klaus Johann Grobe (Swiss) – Du bist so Symmetrisch (2018)
Klaus Johann Grobe (Swiss) - Im Sinne der Zeit (2014)
Zombi (Steve Moore & A.E. Paterra) – Direct Inject (2024)
Sam Morrow – On the Ride Here (2024)....„americana country folk indie alt country Houston”
....un album mai vechi:
....unde se pot asculta 3 piese de pe acest nou album de „americana, alt-country & blues”. Și pentru că vocalistului texan ca și Sam Morrow, cu o voce rugoasă și multiinstrumentist cu care nu aveam până acum niciun material i-am întâlnit prin cronici asocieri cu nume sonore de „outlaws singer-songwriters” precum Waylon Jennings, Willie Nelson sau Johnny Cash, am găsit și arhivat aceste 2 albume anterioare:
Scott H. Biram – Sold Out to the Devil: A Collection of Gospel Cuts by the Rev. Scott H. Biram (2019)
Scott H. Biram – The Dirty Old One Man Band (2005)
The Band Whose Name Is a Symbol (TBWNIS) – Verdun (2024)....„free psych rock”...
The Band Whose Name Is A Symbol (TBWNIS) – Masters of the Molehill (2015)
Nektar – Recycled -expanded 5 CD edition- (rec. 1975 & 1976, rel. 2024)
.....remasterizarea albumului clasic original CD 1, plus:
CD 2 „Original Geoff Emerick mix 1975 – 2024 Remaster”
CD 3 „Live at Massey Hall, Toronto – 26 May 1976”
CD 4 „Live at Calderone Concert Hall, Long Island, USA – 24 July 1975”
CD 5 „Live at Calderone Concert Hall, Long Island, USA – 24 July 1975”
...ultimele 3 „previously unreleased”...
Runaway Totem (Italy) - Creators (2024)
„Viators”:
Suport:
Runaway Totem (Roberto Gottardi & Germano Morghen, Italy) - 4 Elementi 5 Esameron (2007)
Albumul integral:
....și nu mai puțin reușitul (deși fără suport bandcamp sau youtube):
Runaway Totem (Italy) - Trimegisto (1995)
''Line-up / Musicians:
- Roberto Gottardi / guitar, synth guitar, bass, keyboards, piano, sequencer, sampler, vocals
- Germano Morghen / drums, percussion, timpani, piano, keyboards''
Aksak Maboul (Belgium) - Une aventure de VV (Songspiel) (Made to Measure Vol. 48) (2023)
...salutam aici pe blog la albumele 16 Visions of Ex-Futur (2016) și Figures (2020) revenirea belgienilor, pe alocuri parcă prea „supuși” carismei vocalistei Véronique Vincent („VV”)...dar nu mi se mai pare a fi cazul acum, „aventura” fiind opera scrisă și aranjată de Marc Hollander în ciuda titlului care-ar sugera contrariul, printre invitații participanți recunoscându-i pe Laetitia Sadier și Blaine L. Reininger. De fapt subtitlul din paranteză explică intenția de tribut adus experimentelor radio, acel soi de teatru radiofonic experimental de la BBC, RTF, RAI și mai ales Deutsche Welle...unde, în cele mai bune momente de pe la mijlocul secolului trecut, se combinau cuvintele rostite, muzica instrumentală sau electronică, cântecele și cercetarea sonoră.
Componente de electronică, pop, jazz, colaj, techno, ambient, improvizație, krautrock, muzică clasică contemporană și „muzica de sistem” sunt împletite vesel împreună, în stilul inimitabil Aksak Maboul: fantezie lirică, mimodramă sau....„songspiel”.
^Present (Belgium) – this is NOT the end (Cuneiform, 2024)
....pregătit timp de 5 ani și cu contribuția parțială a regretatului fondator Roger Trigaux, decedat pe la mijlocul creației...vezi cronica extinsă de pe „victimofjazz”!
-Part 1 (edit):
Thierry Zaboitzeff – Le Passage (2024)
....franco-austriacul ex-Art Zoyd, activ și inspirat și la 70 ani, albumul acesta nou urmând retrospectivei triplului set 50 ans de musique din 2022:
Thierry Zaboitzeff – 50 ans de musique(s) -3 CD- (2022)
Suport:
- Aria Primitiva (trio) live in Salzburg (2018):
John Bassett (Ireland) - Unearth (2014)
KingBathmat (John Bassett, Ireland) - Free 6 Track Sampler (2013)
KingBathmat (John Bassett, Ireland) - Truth Button (2012)
Arcade Messiah (John Bassett, Ireland) - The Host (2020)
Arcade Messiah (John Bassett, Ireland) - Diagnosis (2019)
Arcade Messiah (John Bassett, Ireland) - III (2016)
Arcade Messiah (John Bassett, Ireland) - II (2015)
Arcade Messiah (John Bassett, Ireland) - Arcade Messiah (2014)
Kong (Netherlands) - Traders of Truth (2023)
Kong (Netherlands) - Stern (2014)
Kong (Netherlands) - Merchants of Air (2012)
Kong (Netherlands) - What It Seems Is What You Get (2009)
Kong (Netherlands) - FreakControl (1999)
Kong (Netherlands) - EARMINeD (1997)
Cast (Mexico) - Arsis (2014)
Cast (Mexico) - Originallis -2 CD- (2008)
Jeff Simmons - Lucille Has Messed My Mind Up (1969)
Jeff Simmons - Naked Angels -O.S.T.- (1969)
Easy Chair (Jeff Simmons) - Easy Chair -EP- (1968)
Liliental (ex-Cluster & Kraan, Germany) - Liliental (1978)
Eclosion (France) - Eclosion (rec 1972, rel 2015)
-„Inondation”:
Saga (Sweden) - Saga (S/T) (1974)
-„Önskebrunnen / Önskebrunn”:
Eyes of Blue - In Fields of Ardath (1969)
Mary My Hope - Museum (1989)
Wayside Music 26 martie 2024
- Alpha Centaury (France) - Alpha Centauri (1976)
- Banana (Argentina) - Aún es Tiempo de Soñar (1979)
- Egypt Is the Magick # - How Many Pieces of the Puzzle Can the Mind Go Without? (2000)
- Egypt Is the Magick # - Egypt Is the Magick -cassette- (1998)
- Egypt Is the Magick # - The Valentine Process (2007)
- Eloy - Chronicles I -Compilation 1977-1982 & 1992- (1993, remast. 2024)
- Eloy - Chronicles II -Compilation 1984-1992- (1994)
- Jerusalem - Jerusalem (1972)
- Karl Bartos (ex-Kraftwerk) - The Cabinet of Dr. Caligari (2024)
- Legendary Pink Dots - Traumstadt 2 -2 CD- (1988)
- Man (Wales) - The 1999 Party Tour -live in Chicago, 1974 - (1991)
- Markus Reuter & Stefano Castagna - Sea of Hopeless Angels (2023)
- Música Urbana, Feliu (Gasul) & Joan Albert, Trio Altisent (Spain) - Historia -3 CD- (ReR Megacorp, 2024)
- Roger Salloom & The Vest Pocket Players - The City in an Owl's Eye (1967)
- Stick Men - Umeda -live in Osaka- (2022)
- Teddy Lasry (ex-Magma) - E=mc² (1976)
Un duet feminin din Franța tocmai a fost anunțat de Alin Rotariu/„Jazz Updates” concertând la Timișoara la sala Cinema Victoria pe 24 aprilie, e vorba de YOQAL = nume actual sub care apar (poate și un viitor album?):
Kamilya Jubran / Sarah Murcia (France) – Habka (2017)
....al căror album îl aveam și-l amintisem prin fluxurile de noutăți la vremea apariției...ca și pe cele separate cu basista:
Sarah Murcia (d-bass & voc) – Never Mind the Future (Ayler Records, 2016)
Sarah Murcia (d-bass, France) – Eyeballing (Bureau du Son, 2020)
...în schimb cu expresiva vocalistă și interpretă la oud K.J. originară din Palestina, în afara lui Habka neavând altceva, căutând am dat și de aceste albume utile pentru a o cunoaște mai bine, discuri în duet cu un trompetist/electronist elvețian cu titluri ce-ar putea fi oricând inserate ca și cele ale dinainte ale basistei S.M. și pe blogul de jazz:
Kamilya Jubran & Werner Hasler – ] Wanabni [ (Zig Zag Territoires, 2010)
Kamilya Jubran & Werner Hasler – Wameedd (Mostakell Records, 2016)
....aceasta fiind muzica pentru un poem semnat de Dimitris Analis:
...pe platforma bandcamp nu sunt oferite cele 2 dar există în schimb sub format „1 track” discul acesta integral:
....iar cu saxofonistul cu care, ne spune prezentarea Jazz Updates, au colaborat ambele (deși nu-s prezente aici), iată albumul:
Sylvain Cathala Quintet – Poetry of Storms (Le Triton, 2022)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu