20) Ten Years After: "A Space in Time" (1971)

4 băieți hipioți în ”floarea vârstei” tolăniți la iarbă verde ne privesc de pe coperta celui de-al 6-lea album Ten Years After, grup britanic care atingea în 1971 un nivel artistic remarcabil pentru doar circa 5-6 ani de existență, după începuturile anterioarelor formule Ivan Jay and the Jaycats, Ivan Jay and the Jaymen, The Jaybirds, Blues Trip sau Blues Yard, faze sporadice dar care-l fac vizibil & audibil mai ales pe Alvin Lee, viitorul ”cel mai rapid chitarist din lume”. Îl remarcă însuși ”The King of Rock 'n' Roll” Elvis Presley și pentru că simpatia era reciprocă se ajunge la cea mai plauzibilă dintre variantele originii numelui grupului: Ten Years After, respectiv intervalul care trecuse de la excelentul an 1956 pentru Elvis. Să nu uităm de aparițiile spectaculoase ”live” de la festivalurile din Seattle, Toronto, Isle of Wight și mai ales Woodstock -august 1969- unde extinsele "I'm Going Home" și "Love Like a Man" se impun ca adevărare imnuri blues-heavy-rock, cel de-al 2-lea fiind apărut pe primul single cu turație diferită pe cele 2 fețe (3 min. cu viteza de 45 rpm pe A, respectiv 33 rpm pe verso-ul variantei ”live” de aproape 8 min. ale aceleeași piese). "50,000 Miles Beneath My Brain" era deasemeni o piesă de rezistență de pe foarte bine cotatul ”Cricklewood Green” (aprilie, 1970), dar după după ceva mai puțin inspiratul ”Watt” (septembrie, 1970), trupa schimbă casa de discuri Deram pentru Chrysalis (U.K.), respectiv Columbia (U.S.) și intervine cu fine modificări și în stilul general, accentul căzând mai puțin pe părțile ”heavy” de viteză și dexteritate și mai mult pe piese acustice ”slow & mid-tempo”...se presupune inspirate după modelul Led Zeppelin, mai ales în comparație cu albumul în acel moment în mare vogă, excelentul ”Led Zeppelin III” (octombrie, 1970).
Atât de convingătoare și cu ”appeal” în concerte, trupa TYA încerca din greu să transfere și de data asta aceeași carismă și ”excitement” și pe albumele de studio, ”A Space in Time” incluzând ceea ce avea să devină cel mai mare hit...”ever” al trupei în termeni comerciali, piesa-manifest 03. "I'd Love to Change the World", cu haiducescul mesaj "Tax the rich, feed the poor/ 'till there are no rich no more" (!)...dar care este temperat imediat de intervenția corului, o ironică replică mergând pe ideea că o schimbare a lumii nu e posibilă doar cu un simplu cântec rock: "I'd love to change the world/ but I don't know what to do/ so I'll leave it up to you"...
Trimiterea la Elvis cea mai evidentă o reprezintă piesa 05. "Baby Won't You Let Me Rock 'n' Roll You", doza rezonabilă de psihedelic e și ea prezentă pe fondul general de blues-rock, chitara e la înălțime ca de obicei...doar vocea lui Alvin e ceva mai puțin relevantă și pusă în evidență, sau e ”ascunsă” în spatele unor efecte, așa cum observa și criticul Billy Walker în revista Sounds. Una peste alta însă, oriunde am căuta, albumul apare mai mult sau mai puțin argumentat, între primele 3-4 preferințe din întreaga discografie pe scalele subiective ale diverșilor critici. Un ”spațiu înăuntru (și în afara!) timpului”, un adevărat ”clasic” Ten Years After de pus alături de ”Stonedhenge” (Deram, 1969), ”Ssssh” (Deram, 1969), ”Cricklewood Green” (Deram, 1970) sau ”Positive Vibrations” (Columbia, 1974).

Side A:
01. "One of These Days" – 5:52
02. "Here They Come" – 4:36
03. "I'd Love to Change the World" – 3:44
04. "Over The Hill" – 2:28
05. "Baby Won't You Let Me Rock 'n' Roll You" – 2:16

Side B:
01. "Once There Was a Time" – 3:22
02. "Let the Sky Fall" – 4:19
03. "Hard Monkeys" – 3:10
04. "I've Been There Too" – 5:44
05. "Uncle Jam" – 1:57 (Written-By – A. Lee*, C. Churchill*, L. Lyons*, R. Lee*)

Bass – Leo Lyons
Keyboards – Chick Churchill
Percussion – Ric Lee
Vocals, Guitar, Written-by – Alvin Lee