35) Tommy Bolin: ”Teaser” & ”Private Eyes”

Soarta crudă a lui Tommy Bolin are similitudini mari cu cea a lui Paul ”Kos” Kossoff, chitaristul ex-Free de care m-am ocupat în postarea cu nr. 8) a acestui blog....ambii dispăruți prematur la doar 25 ani, ambii cu câte 2 albume de studio, ambii foarte influenți lăsând și prin grupurile/formulele din care-au făcut parte ecori memorabile până aproape de perfecțiune în scurtele lor cariere.
Deja cunoscut din Zephyr (3 albume), americanul Thomas Richard "Tommy" Bolin încearcă să păstreze standardele trupei atinse cu Joe Walsh pe cele 2 LPuri trase cu The James Gang -”Bang! (1973) și ”Miami” (1974), vezi și postarea anterioară 34)- de unde pleacă totuși nemulțumit la Deep Purple pentru a avea rolul componistic determinant în succesul lui ”Come Taste the Band”. Lansat în octombrie 1975 la o lună distanță de primul său album solo la care lucrase intens și pe care se regăsesc experiențele acumulate în câteva colaborări mai puțin cunoscute: cu Energy, cu bateristul Billy Cobham pe albumul acestuia considerat primordial  ”Spectrum” (1973), cu somități din zonele Rhythm & Blues, Blues, Rock și Fusion Jazz ca Dr. John, Albert King, Alphonse Mouzon și Carmine Appice...sau cu trupele Moxy și The Good Rats.

Teaser (Nemperor Records, 1975)
”Teaser” înseamnă atât ”reclamă (anonimă), anunț” dar și ”problemă spinoasă”...poate că la ambele sensuri s-a gândit autorul când cu o sumedenie de invitați -mare parte cunoscuți ”session musicians”- a etalat o paletă complexă de stiluri: Hard Rock, Jazz, Reggae & Latin music, uneori cum ne zice Wikipedia ”împreună întrunul și același cântec”...."People, People" și "Wild Dogs" se potrivesc poate cel mai bine acestui profil.

 Track listing:
"The Grind" (Bolin/Cook/Sheldon/Tesar) – 3:29
"Homeward Strut" (Bolin) – 3:57
"Dreamer" (Cook) – 5:09
"Savannah Woman" (Bolin/Cook) – 2:47
"Teaser" (Bolin/Cook) – 4:26
"People, People" (Bolin) – 4:56
"Marching Powder" (Bolin) – 4:14
"Wild Dogs" (Bolin/Tesar) – 4:40
"Lotus" (Bolin/Tesar) – 3:57

Personnel:
Tommy Bolin - Guitar, Lead Vocals
Stanley Sheldon - Bass (1, 2, 3, 5, 6, 7)
Paul Stallworth - Bass (4, 8, 9)
Dave Foster - Piano/Synthesizer (1, 2, 3)
Jan Hammer - Synthesizer (6, 7), drums (6)
Ron Fransen - Piano (9)
David Sanborn - Saxophone (6, 7)
Jeff Porcaro - Drums (1, 2, 3, 5)
Prairie Prince - Drums (4, 8)
Michael Walden - Drums (7)
Bobbie Berge - Drums (9)
Phil Collins - Percussion (4)
Sammy Figueroa - Percussion (6, 7)
Rafael Cruz - Percussion (6, 7)
Dave Brown - Background vocals (1)
Lee Kiefer - Background vocals (1)

În plus sub acoperirea anonimatului din motive contractuale, mai apar pe album Glenn Hughes din Deep Purple și fratele mai mic a lui Tommy, Johnnie la tobe, care cu trupele prin care-a cântat -cea mai cunoscută fiind Black Oak Arkansas- a reluat în concerte albumul ”Teaser”.

Apropiat valoric e și ”Private Eyes” scos la majora casă Columbia în 1976 cu un grup mai restrâns, "Post Toastee" fiind piesa ”soft-rock” centrală:

Track listing:
"Bustin' Out for Rosey" (Bolin) – 4:24
"Sweet Burgundy" (Bolin, Cook) – 4:13
"Post Toastee" (Bolin) – 9:03
"Shake the Devil" (Bolin, Cook) – 3:47
"Gypsy Soul" (Bolin, Cook) – 4:05
"Someday Will Bring Our Love Home" (Bolin, John Tesar) – 3:05
"Hello, Again" (Bolin, Cook, Ocasek) – 3:39
"You Told Me That You Loved Me" (Bolin) – 5:15

Tommy Bolin – Guitars, Keyboards, Vocals, Piano
Reggie McBride – Bass, Vocals
Mark Stein – Keyboards, Vocals
Carmine Appice – Drums on "Someday Will Bring Our Love Home"
Bobby Berge – Percussion, Drums
Bobbye Hall – Percussion
Norma Jean Bell – Percussion, Vocals, Saxophone
Del Newman – string arrangements

În turneul de promovare al albumului când deschidea concertul lui Jeff Beck, o supradoză de drog i-a fost fatală lui Tommy Bolin care a lăsat în urmă mult material ”live”, oficial, pe bootlegs-uri și compilații...și căruia i-au fost aduse și câteva albume-tribut.

34) James Gang: "Newborn" (Atlantic, 1975) & "James Gang Rides Again" (ABC, 1970, remaster 2000)

Uneori numele unui grup este ales după unul dintre fondatori sau pe parcursul existenței ca atașament al unuia dintre componenții cei mai cunoscuți. Alteori alegerea-i mai sinuoasă, fără astfel de conexiuni. La Styx de care m-am ocupat în penultima postare uitasem să adaug -apropos de pronunția identică device-urilor IT- că numele venea de la unul dintre cele 6 râuri din mitologia greacă ce separau lumea viilor de cea a morților, semnificând ”râul urii”.
Un nume cât mai scurt, o abreviere chiar, ușor de pronunțat și memorat -dar și fără a duce la suprapunerea cu alt termen/brand cunoscut, pentru a evita eventuale probleme juridice- a fost întotdeauna de preferat unuia lung/complicat. Interesante origini ale unor nume de scenă la o serie măricică de artiști/trupe, cele mai multe americane, le-am găsit aici:
http://www.classicbands.com/names.html
...nu însă și pe (The) James Gang, botezată așa aparent fără legături ușor descifrabile de chitaristul Ronnie Silverman, coleg de gimnaziu în Cleveland/Ohio cu fondatorul baterist Jim Fox. Grup de ”Rhythm and Blues” inițial din 9 membrii în 1966, fără înregistrări păstrate, cu unul dintre primii chitariști poreclit ”Mouse/Șoarece” care a devansat legenda locală Glen Schwartz, dar nici acesta -părăsit de soție și mutat în California pentru a forma Pacific Gas & Electric- n-a rămas mult...recomandându-i însă lui Fox pe prietenul său Joe Walsh, atunci în trupa The Measles. Trupa se restrânge la 5 membrii în 1968 care deschid un concert al trioului Cream, se ajunge la producătorul Bill Szymczyk de la ABC Records, doar ca trio grupul debutează cu ”Yer' Album” și le apar 2 piese filmate în Mexic în pelicula ”Zachariah” bazată pe romanul lui Hermann Hesse ”Siddhartha”. De aici începe activitatea discografică regulată cu câte un album în medie pe an până la ultimul din 1976, cu schimbări mai ales la chitariști: 4 (3 studio, 1 live) cu Walsh (ulterior la The Eagles), canadianul Domenic Troiano (2 studio), Tommy Bolin (fost în Zephyr, viitor în Deep Purple, 2 studio), Richard Shack (1) și Bob Webb (1).
Pentru ”Newborn” componența se expandează din nou pentru o colecție de 11 piese unitare cu 3 reușite  balade, lucru explicabil pentru că 9 sunt compoziții ale cuplului de chitariști Bubba Keith & Richard Shack. Coperta e cunoscuta pictură ”Nașterea omului nou” a geniului suprarealist Salvador Dali, fără îndoială unul dintre titlurile cele mai dragi dictatorului român Nicolae Ceaușescu pentru că se suprapunea ideii megaloman-paranoice și utopice a acestuia, după cum fără pic de plăcere ne amintim cei care-am prins vremurile (cei doi și-au trimis de altfel semne de simpatie)...iar "Heartbreak Hotel", ca să revin la muzică, e un cover după piesa lui Elvis Presley.

"Merry-Go-Round" – 3:05
"Gonna Get By" (Bubba Keith, Mark Smith) – 3:59
"Earthshaker" (Keith) – 3:48
"All I Have" – 2:17
"Watch It" (Keith) – 3:32
"Driftin' Dreamer" – 3:31
"Shoulda' Seen Your Face" – 3:46
"Come With Me" – 2:30
"Heartbreak Hotel" (Mae Boren Axton & Tommy Durden) – 2:15
"Red Satin Lover" – 2:17
"Cold Wind" – 2:34

Personnel:
Bubba Keith – guitars, vocals
Richard Shack – guitars, vocals
Dale Peters – bass guitar, percussion, vocals
Jim Fox – drums, percussion, keyboards, vocals
Al Perkins – guitars
David Briggs – keyboards
Kenneth Hamann – keyboards, synthesizer
Don Brooks – harmonica
George Ricci – cello

Îi punem pereche ”Noului născut” din 1975 pe ”James Gang Rides Again” (1970, remaster 2000) ca să surprindem trupa în perioada mai creativă cu Joe Walsh de pe al 2-lea album. Chiar dacă coperta e banală de data asta și componența redusă la mai mult decât jumătate (!), piesele, chitara și vocea lui Walsh ridică standardul general, rifful Funk-ului crește pulsul de la ”#48” pe albumul de debut la ”#49” impunând un mare hit -deși aș prefera în cazul ăsta ”powerplay”- și după o scurtă temă country instrumentală și dinamica”Woman” -ambele semnate împreună cu cuplul Fox, Peters- J.W rămâne singurul componist excelând mai ales pe suita în 3 părți "The Bomber: Closet Queen"/ "Boléro"/ "Cast Your Fate to the Wind"...din care a secțiunea 2-a, citând din Maurice Ravel, a trebuit să fie omisă o perioadă din cauza ”copyright”-ului. Se remarcă armoniile vocale ale celor 3 și mult keyboards -ce m-a trimis păstrând proporțiile cu gândul la britanicii Uriah Heep- și flerul mai ”soft middle & low tempo” spre final, chiar unul majestuos instrumental-simfonic al încheieri lui ”Ashes the Rain and I”.

1. "Funk #49" (Fox, Peters, Walsh) 3:54
2. "Asshton Park" (Fox, Peters, Walsh) 2:01
3. "Woman" (Fox, Peters, Walsh) 4:37
4. "The Bomber: Closet Queen"/ "Boléro"/ "Cast Your Fate to the Wind"   7:04
5. "Tend My Garden"   5:45
6. "Garden Gate"   1:36
7. "There I Go Again"   2:51
8. "Thanks"   2:21
9. "Ashes, the Rain and I"   5:00
Personnel:
Joe Walsh – guitars, keyboards, piano, percussion, vocals.
Dale Peters – bass guitars, guitars, keyboards, percussion, vocals.
Jim Fox – drums, percussion, keyboards, organ, piano, vocals.
Rusty Young – pedal steel guitar on "There I Go Again".

Erau încă de pe-atunci din 1970 semnalele viitoarelor sale succese solo și cu trupa Barnstorm, memorabilele ”Rocky Mountain Way”, ”Life's Been Good” sau "Life's Been Good" pentru care cred că ar trebui să-i alocăm lui Joe Walsh o postare separată, minus perioada prea cunoscută cu The Eagles....și cum cu siguranță se va întâmpla și cu regretatul Tommy Bolin pentru ce a realizat dincolo de faza cu Deep Purple. Îmi amintesc cum savuram pe măsură ce găseam albumele sale și încercam să ”cântăresc” și să ierarhizez valoric ”The Smoker You Drink, the Player You Get ”(1973), ”So What” (1975) -ambele cu autorul pe post de aviator pe coperți-  ”You Can't Argue with a Sick Mind” (1976) și ”But Seriously, Folks...” (1978)...dintre care parcă primul ”The Smoker...” cu ceva în plus. Și desigur ”Barnstorm” (1972).
E interesant că azi YouTube, altfel foarte generos în ce-i privește pe alți artiști...nu le oferă integral pe niciunul, deși interviuri extinse și câteva concerte există postate, de ex. acesta din 1975 "Don Kirshner's Rock Concert":

33) Supertramp...super trupa ”Cântecului logic” și a ”Crimei secolului”

Recent am aflat cu plăcută surprindere că prima trupă preferată ca elev de liceu de Gabriel Schütz, fiul amicului Laci la ideea căruia am demarat acest blog, a fost Supertramp. Britanicii încă există și-acum în 2014 conform Wikipedia: formați prin 1969-70, reformați ultima dată în 2010, cu 2 perioade de hiatus în activitate de câte aprox. 8 ani fiecare și cu ceva planuri pentru 2015 chiar dacă separat față de Roger Hodgson, vocalistul chitarist care părăsise trupa încă din 1983. Micuțul Gabriel care a emigrat cu părinții din Reșița în Germania când avea doar vreo 5 anișori, ajungea din Ro în D cu un bagaj muzical-formativ precoce incluzând muzici elaborate King Crimson, Frank Zappa și altele...așa că nu surprinde evoluția sa ulterioară muzicală ca baterist/compozitor/ing. de sunet & mixerist, foarte activ acum la 34 ani cu diverse proiecte și trupe în zona Stuttgart și deja cu câteva albume lansate. Mama sa Minelos îmi povestea recent la Făget că pe Supertramp Gabriel i-a ascultat și studiat meticulos în gimnaziu și ascultând-o povestind am rememorat versurile care se potriveau începute cu ”When I was young...” din poate cel mai cunoscut cântec -și cu siguranță cel mai...”logic”!- semnat de ex-vocalistul Roger Hodgson și născut din întrebările sale despre adevăratele elemente care contează în viață. ”Învățăm din copilărie cum să ”funcționăm” în afara eului nostru” -spunea Hodgson- ”dar nu suntem ghidați spre cine suntem în interior. Trecem de la inocența și minunația copilăriei la confuzia adolescenței și terminăm adesea în cinismul și deziluzia maturității. În ”Logical Song” asta e chestiunea eternă și arzătoare, cea a lui ”please tell me (if you know) who I am” care continuă să atingă profund coarda sensibilă a oamenilor din întreaga lume și să rămână astfel plină de semnificație.”
Piesa a fost dedicată mentorului său și seniorului manager timp de 4 decade al celebrilor The Beach Boys, respectiv Elliott Lott, același care l-a repus pe Roger în circuitul concertistic și astfel în contact cu fanii săi din lumea întreagă, în plus recomandându-i și pe ceilalți 2 manageri, Shakti și Linda.
În aceeași retrospectivă -regal Supertramp/ Roger Hodgson- am rememorat și ”Dreamer”, ”Give a Little Bit”, ”Breakfast in America”, ”Take the Long Way Home”, ”It's Raining Again”, ”School”, ”Fool's Overture”, ”Hide in Your Shell”...Mi-am reamintit de cele câteva elemente definitorii Supertramp: lungile complicații ale parteneriatului creativ Rick Davies/ Roger Hodgson, suportul important în prima fază a milionarului olandez Stanley 'Sam' August Miesegaes, inspirația alegerii numelui trupei din nuvela auto-biografică a clasicului galezul W. H. Davies (1871–1940) ”The Autobiography of a Super-Tramp”...și în general de eleganța rafinată etalată de muzica trupei chiar în perioada comercială de la ”boom”-ul lui ”Breakfast in America”...dar dacă ar fi să aleg un singur album preferat din cariera lungă și sinuoasă, acesta n-ar fi din intervalul denumit de Wikipedia de ”Superstardom” (1979–88), ci anteriorul ”Crime of the Century”, albumul al 3-lea din 1974.

Am găsit tema-titlu -plasată chiar la final de album și considerată cea mai reușită piesă- asociată probabil mult mai recent întrun videoclip unei campanii de apărare a rinocerilor pe cale de dispariție, dar neîntâlnită în intențiile și textul inițial al lui Rick Davies. Momente reușite muzical pe album se întâmplă însă și până atunci, sub semnătura separată sau comună a celor doi....de fapt e un album fără nici o piesă trenantă, plictisitoare...de un nivel componistic și interpretativ foarte ridicat.
Track listing:
All songs written by Rick Davies and Roger Hodgson.
Side one
1. "School"   Hodgson and Davies   5:35
2. "Bloody Well Right"   Davies 4:32
3. "Hide in Your Shell"   Hodgson 6:49
4. "Asylum"   Davies and Hodgson   6:45
Side two
5. "Dreamer"   Hodgson and Davies  3:31
6. "Rudy"   Davies and Hodgson  7:17
7. "If Everyone Was Listening"   Hodgson 4:04
8. "Crime of the Century"   Davies  5:32

Personnel:
Supertramp:
Bob C. Benberg – drums, percussion
Rick Davies – vocals, keyboards, harmonica
John Anthony Helliwell – saxophones, clarinets, vocals
Roger Hodgson – vocals, guitar, pianos
Dougie Thomson – bass

Other performers (all uncredited):
Christine Helliwell – backup vocals on "Hide in Your Shell"
Scott Gorham – backup vocals on "Hide in Your Shell"
Vicky Siebenberg – backup vocals on "Hide in Your Shell"
(Anonymous street musician) – saw on "Hide in Your Shell"
Ken Scott – water gong on "Crime of the Century"

Au fost până acum cel puțin 5 reeditări pe CD ale albumului, mai toate contestate tehnico/acustic, încă una fiind anunțată peste puțin timp pentru 9 decembrie 2014 pe toate formatele la modă azi (LP de 180g, CD si digital download) și cu un bonus ”live” 1975 Hammersmith Odeon concert.
”Cea mai stabilă și de înaltă calitate înregistrare ”live” a trupei din ultimii ani” cu o piesă de pe ”Crime...” poate fi urmărită aici:

32) Styx: "Piesele lui 8" (1978)...dar și despre ”7”, ”9”, etc

Fac parte dintro generație de melomani care acumulând un vocabular tot mai extins, se întâlnește frecvent în limbajul uzual cu termeni având corespondențe în domeniul muzical. Când am auzit prima dată pronunția a ceea ce acum reprezintă răspânditele mici sticks-uri de memorie, mie acest cuvânt îmi mai spunea și altceva, deși nu era unul tocmai de actualitate precum componentele IT de calculatoare atât de uzuale acum. Ba mai mult, instantaneu rememoram la faza asta chiar refrene dragi cândva din repertoriul trupei, ca "Lady", ”Babe”, ”Boat on the River”....
Am ajuns dragilor la acest grup american pe care turnura survenită odată cu nașterea erei video(clipului) în anii 1981-82 -cu promovarea pe MTV via satelit- l-a surprins întro culme a succesului comercial. Un grup care a pus umărul împreună cu 'alde Kansas, Journey, Boston sau Foreigner -dar devansându-le pe 3 dintre acestea!- la definirea trendului ”Adult Oriented Rock” (abreviat A.O.R.) cu acel major impact mai ales în Statele Unite în decadele anilor '80 și '90...În loc să fie un atu succesul de la acel moment, s-a dovedit exact invers, un handicap: muzica Styx a avut prea puțină trecere la boșii companiilor discografice majore care făceau legea în industria muzicală, mai marii diriguitori din bănosul ”mainstream” considerând că atributele melodioase de ”soft” și ”progressive” și armoniile vocale majestoase ale hard-rock-ului trupei -tipice decadei anilor '70- nu mai corespund, că sunt deja depășite pentru audiența nou câștigată din anii ”new-wave”-ului și ”post-punk”-ului. În această cheie trebuie citit un titlu ca ”How To Destroy A Great Rock Band And Turn It Into A Sissyfied Broadway Show” a lui Dennis DeYoung și tot astfel trebuie înțeleasă de fapt întreaga poveste SF a mini-operei despre o trupă rock interzisă de imaginarul guvern fascist "MMM (the Majority for Musical Morality)" condus de dictatorul evanghelist Dr. Righteous prin roboții-soldați din ”Mr. Roboto”. Elemente din ”1984” a lui George Orwell întâlnim din plin aici în povestea asta unde fostul star rock Killroy încarcerat evadează deghizându-se chiar în robot cu misiunea să aducă înapoi și să re-legalizeze muzica rock. Este filmulețul videoclip al piesei "Kilroy Was Here" de circa 10 minute -tema-titlu a albumului eponim- și totodată de introducere a concertului/turneului ”Caught In The Act” (2 LP ”live”, 1983).
Privite acum retrospectiv toate acestea capătă valențe vizionare pentru creația lui Dennis DeYoung (keyboards, vocals) & comp., respectiv:
Chuck Panozzo - bass, vocals
John Panozzo (fratele lui Chuck, decedat în 1996) - drums, percussion, vocals
Tommy Shaw - guitars, vocals
James "J.Y." Young - guitars, synthesizer, vocals.
...adică exact formula standard a celor 4 albume multi-platinate ”The Grand Illusion” (1977), ”Pieces of Eight” (1978), ”Cornerstone” (1979) și ”Paradise Theatre” (1981).
Alegerea albumului al 8-lea al trupei cu un titlul foarte explicit -aproape ca un substitut al...lipsei unuia sau eventual a simplei numerotări cu ”8”- i se datorează în bună măsură D.J.-ului realizator de emisiuni muzicale de la radio Europa Liberă secția maghiară, Cseke László.

                                                                 Cover by Hipgnosis

Joia când ”Metronomul” lui Radu Teodor/Maltopol de la secția românească lipsea în favoarea emisiunii ”Tinerama” a lui Max Bănuș, acest Cseke László avea un program muzical ”Délutáni Randevú” de 2 ore bazat pe Top 200 Billboard Albums. Selecțiile pieselor sale nu țineau cont de discurile singles, se intra mai în profunzime așa încât în 1978 el a exemplificat de pe acest album atunci apărut cu una dintre cele 2 piese instrumentale și cu finalul feței A, ”Lords Of The Ring”. Fără legătură cu celebra serie literară a lui J.R.R Tolkien, piesa de pe acest album-concept e o metaforă la ideea de idol de succes. O ”mare iluzie”, cum o spunea și titlul albumului anterior, ”Grand Illusion”.
...“It’s all bullshit. It’s a fantasy....Don’t be fooled by the radio, the TV or the magazines.” Dennis cerea așadar fanilor să nu se lase prostiți de radiouri, televiziuni sau reviste, explicând despre toate astea întrun amplu interviu acoperind întreaga carieră Styx, aici:
http://www.classicrockrevisited.com/show_interview.php?id=136
...unde el numește ”Pieces of Eight” ”ultimul album de rock progresiv al trupei, al acelei perioade bine definite de titlul singles-ului ”The Best of Times”. Consider și azi ”Lords Of The Ring” cu a ei introducere a claviaturilor ”bombastice” gen Keith Emerson drept piesa cea mai reușită, elaborată, plină de măreție, sens și mesaj... nu doar dintre ”piesele lui 8” ci și din întreaga discografie Styx.

              ”Lords Of The Ring/ Zeii sunetului”

 ”În anul Zeilor mesajul venea de sus
 Cerurile se deschideau cu sunetul lor puternic care-i scutura pe oameni
 Veneam de peste tot, tineri și bătrâni, bogați și săraci
 Pentru a asculta legenda sunetului magic și puterile pe care le poate aduce când cântă...
 Să-i salutăm cu toții pe Zeii Sunetului, magia și misterul pe care-l aduc,
 Glorioaselor ținuturi străvechi, muzicii de poveste
 Poate cândva ne va atinge și pe noi gloria lor.
 Acum mesajul e clar, am devenit și eu un Lord anul acesta
 Și chiar dacă legenda a fost pură fantezie, avem încă nevoie de speranța pe care ei ne-o aduc
 Așa că haideți să cântăm și noi”
 Să-i salutăm cu toții pe Zeii Sunetului,  magia și misterul pe care-l aduc,
 Promisiunea poveștii lor.”

Track listing:
"Great White Hope" (James Young) – 4:22
             Lead vocals and lead guitar: Young
"I'm O.K." (Dennis DeYoung, Young) – 5:41
            Lead vocals, synthesizer solo and pipe organ: DeYoung
            Lead Guitar: Tommy Shaw
"Sing for the Day" (Shaw) – 4:57
            Lead vocals, mandolin, all guitars: Shaw
"The Message" (DeYoung) – 1:08
            All synthesizers: DeYoung
"Lords of the Ring" (DeYoung) – 4:33
           Lead vocals and middle guitar solo: Young
           Ending guitar solo: Shaw
           Synthesizer solos: DeYoung
"Blue Collar Man (Long Nights)" (Shaw) – 4:05
           Lead vocals and lead guitar: Shaw
"Queen of Spades" (Young, DeYoung) – 5:38
           Lead vocals: DeYoung
           Lead guitar: Young
"Renegade" (Shaw) – 4:13
           Lead vocals: Shaw
           Lead guitar: Young
"Pieces of Eight" (DeYoung) – 4:44
           Lead vocals: DeYoung
           Lead guitar: Shaw
"Aku-Aku" (Instrumental) (Shaw) – 2:57
           Lead guitar and whisper chant: Shaw

Faptul că ”Pieces of Eight” rămâne unul dintre albumele Styx cele mai importante o dovedește dublul set ”live” înregistrat la ultima reunire a trupei din 2012:
”The Grand Illusion & Pieces of Eight Live” (2012)