Un nume cât mai scurt, o abreviere chiar, ușor de pronunțat și memorat -dar și fără a duce la suprapunerea cu alt termen/brand cunoscut, pentru a evita eventuale probleme juridice- a fost întotdeauna de preferat unuia lung/complicat. Interesante origini ale unor nume de scenă la o serie măricică de artiști/trupe, cele mai multe americane, le-am găsit aici:
http://www.classicbands.com/names.html
...nu însă și pe (The) James Gang, botezată așa aparent fără legături ușor descifrabile de chitaristul Ronnie Silverman, coleg de gimnaziu în Cleveland/Ohio cu fondatorul baterist Jim Fox. Grup de ”Rhythm and Blues” inițial din 9 membrii în 1966, fără înregistrări păstrate, cu unul dintre primii chitariști poreclit ”Mouse/Șoarece” care a devansat legenda locală Glen Schwartz, dar nici acesta -părăsit de soție și mutat în California pentru a forma Pacific Gas & Electric- n-a rămas mult...recomandându-i însă lui Fox pe prietenul său Joe Walsh, atunci în trupa The Measles. Trupa se restrânge la 5 membrii în 1968 care deschid un concert al trioului Cream, se ajunge la producătorul Bill Szymczyk de la ABC Records, doar ca trio grupul debutează cu ”Yer' Album” și le apar 2 piese filmate în Mexic în pelicula ”Zachariah” bazată pe romanul lui Hermann Hesse ”Siddhartha”. De aici începe activitatea discografică regulată cu câte un album în medie pe an până la ultimul din 1976, cu schimbări mai ales la chitariști: 4 (3 studio, 1 live) cu Walsh (ulterior la The Eagles), canadianul Domenic Troiano (2 studio), Tommy Bolin (fost în Zephyr, viitor în Deep Purple, 2 studio), Richard Shack (1) și Bob Webb (1).
Pentru ”Newborn” componența se expandează din nou pentru o colecție de 11 piese unitare cu 3 reușite balade, lucru explicabil pentru că 9 sunt compoziții ale cuplului de chitariști Bubba Keith & Richard Shack. Coperta e cunoscuta pictură ”Nașterea omului nou” a geniului suprarealist Salvador Dali, fără îndoială unul dintre titlurile cele mai dragi dictatorului român Nicolae Ceaușescu pentru că se suprapunea ideii megaloman-paranoice și utopice a acestuia, după cum fără pic de plăcere ne amintim cei care-am prins vremurile (cei doi și-au trimis de altfel semne de simpatie)...iar "Heartbreak Hotel", ca să revin la muzică, e un cover după piesa lui Elvis Presley.
"Merry-Go-Round" – 3:05
"Gonna Get By" (Bubba Keith, Mark Smith) – 3:59
"Earthshaker" (Keith) – 3:48
"All I Have" – 2:17
"Watch It" (Keith) – 3:32
"Driftin' Dreamer" – 3:31
"Shoulda' Seen Your Face" – 3:46
"Come With Me" – 2:30
"Heartbreak Hotel" (Mae Boren Axton & Tommy Durden) – 2:15
"Red Satin Lover" – 2:17
"Cold Wind" – 2:34
Personnel:
Bubba Keith – guitars, vocals
Richard Shack – guitars, vocals
Dale Peters – bass guitar, percussion, vocals
Jim Fox – drums, percussion, keyboards, vocals
Al Perkins – guitars
David Briggs – keyboards
Kenneth Hamann – keyboards, synthesizer
Don Brooks – harmonica
George Ricci – cello
Îi punem pereche ”Noului născut” din 1975 pe ”James Gang Rides Again” (1970, remaster 2000) ca să surprindem trupa în perioada mai creativă cu Joe Walsh de pe al 2-lea album. Chiar dacă coperta e banală de data asta și componența redusă la mai mult decât jumătate (!), piesele, chitara și vocea lui Walsh ridică standardul general, rifful Funk-ului crește pulsul de la ”#48” pe albumul de debut la ”#49” impunând un mare hit -deși aș prefera în cazul ăsta ”powerplay”- și după o scurtă temă country instrumentală și dinamica”Woman” -ambele semnate împreună cu cuplul Fox, Peters- J.W rămâne singurul componist excelând mai ales pe suita în 3 părți "The Bomber: Closet Queen"/ "Boléro"/ "Cast Your Fate to the Wind"...din care a secțiunea 2-a, citând din Maurice Ravel, a trebuit să fie omisă o perioadă din cauza ”copyright”-ului. Se remarcă armoniile vocale ale celor 3 și mult keyboards -ce m-a trimis păstrând proporțiile cu gândul la britanicii Uriah Heep- și flerul mai ”soft middle & low tempo” spre final, chiar unul majestuos instrumental-simfonic al încheieri lui ”Ashes the Rain and I”.
1. "Funk #49" (Fox, Peters, Walsh) 3:54
2. "Asshton Park" (Fox, Peters, Walsh) 2:01
3. "Woman" (Fox, Peters, Walsh) 4:37
4. "The Bomber: Closet Queen"/ "Boléro"/ "Cast Your Fate to the Wind" 7:04
5. "Tend My Garden" 5:45
6. "Garden Gate" 1:36
7. "There I Go Again" 2:51
8. "Thanks" 2:21
9. "Ashes, the Rain and I" 5:00
Personnel:
Joe Walsh – guitars, keyboards, piano, percussion, vocals.
Dale Peters – bass guitars, guitars, keyboards, percussion, vocals.
Jim Fox – drums, percussion, keyboards, organ, piano, vocals.
Rusty Young – pedal steel guitar on "There I Go Again".
Erau încă de pe-atunci din 1970 semnalele viitoarelor sale succese solo și cu trupa Barnstorm, memorabilele ”Rocky Mountain Way”, ”Life's Been Good” sau "Life's Been Good" pentru care cred că ar trebui să-i alocăm lui Joe Walsh o postare separată, minus perioada prea cunoscută cu The Eagles....și cum cu siguranță se va întâmpla și cu regretatul Tommy Bolin pentru ce a realizat dincolo de faza cu Deep Purple. Îmi amintesc cum savuram pe măsură ce găseam albumele sale și încercam să ”cântăresc” și să ierarhizez valoric ”The Smoker You Drink, the Player You Get ”(1973), ”So What” (1975) -ambele cu autorul pe post de aviator pe coperți- ”You Can't Argue with a Sick Mind” (1976) și ”But Seriously, Folks...” (1978)...dintre care parcă primul ”The Smoker...” cu ceva în plus. Și desigur ”Barnstorm” (1972).
E interesant că azi YouTube, altfel foarte generos în ce-i privește pe alți artiști...nu le oferă integral pe niciunul, deși interviuri extinse și câteva concerte există postate, de ex. acesta din 1975 "Don Kirshner's Rock Concert":
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu