Marco Minnemann: „Celebration” (2015)

„Prog-Metal?, Fusion?, Funk-Rock ?...whatever”:

* Marco Minnemann: „Celebration” (Lazy Bones Recordings, 2015)

E o grozăvie, trebuie spus din start, acest nou „Celebration” după a cărui primă audiție de aproape 72 minute am avut amestecatele senzații „dulci-acrișoare” de plăcerea savurării și totodată de...îngrijorare că m-a impresionat așa mult din „prima” (fiind știut că muzicile interesante sunt de regulă cele care nu-i chiar bine să-ți placă de la început ci te invită la audiții succesive, dinadins urmărite de „combatanți” și/sau de producători, casele de discuri, etc...în care ideea e să descoperi ulterior mereu câte ceva nou). Nu știu ce-o fi celebrat aici bateristul acesta prolific, dar a făcut-o foarte bine pe toate „fronturile” și, cel mai important, cu o bogată și diversă inspirație componistică și interpretativă care nu prea te lasă cu atenția în altă parte. Fiind un album lansat pe 1 iunie de „Ziua copilului”, poate că la asta se referă titlul...sau o fi un număr mai rotund din discografie (peste 30 albume), poate aniversarea misterioasei Amina (din piesa „Amina s Birthday”) sau poate că celebrează pur-și-simplu bucuria vieții?...

La un atât de robust material muzical însă asta devine secundar pentru muzicianul complex care, născut la Hanovra în Germania și stabilit la San Diego/California, va împlini peste puțin timp, chiar în ajunul Crăciunului pe 24 decembrie, 45 ani. 

N-am să compar cu anteriorul său solo „EEPS” din toamna trecută, cum în general de procedează cu o nouă apariție, nici cu vreun album The Aristocrats unde omul nostru e „vioara întâia” și cu care a ajuns în turneul european de curând la Budapesta. Mă detașez de data asta și iau „Celebration” ca și când n-aș cunoaște nimic anterior de la autor. Și găsesc în primele 7 piese teme scurte cu riffuri metalizate, majoritatea susținute și de voce pe fundal ritmic accentuat, cu suficiente subtilități și diferențieri ca să nu plictisească, pe alocuri cu un fler amenințător tipic fundalului imaginar „film noir” („Miami”, cu ale ei reflexe „fusion” jazz-rock anii '70 de bas și clape a la Weather Report...sau „March of a Living Death”), incluzând două titluri-întrebare de provocare a unui direct „feedback”: „How Can I Help You?” și „What Have You Done?”, cântec despre cineva care a supraviețuit din comă. Frumoasa baladă „Greatest Gift in Life” parcă anunță apoi dezvoltările elaborate instrumentale din „Print Club” (aprox. 11 min.), „Ugly Sunrise” -altă baladă splendidă, cu pasaje de vibrafon și în contrast cu titlul „Răsărit urât (!) de soare”- și sincopata „Have A Great 3015”, toate în linia King Crimson-iană în care Minnemann s-a rodat cel mai bine pe aclamatul album „Levin Minnemann Rudess” și pe ultimele 2 albume ale lui Steven Wilson. O apariție feminină, Mariale Mora -unica invitată și contribuție artistică ex-Minnemann, pentru că tot restul e făcut de autor la o paletă impresionantă de instrumente, inclusiv sitarul indian- apare suav cântând în spaniolă „Everyone Like A Rainbow”, de unde începe secțiunea 3-a a albumului (una pur imaginară și exclusiv cronologică, pentru că fluența n-ar permite nici o fracturare), din nou acum cu piese relativ scurte, o decompensare, poate, a tensiunilor acumulate implicit în partea mediană cea mai complexă. Cu cinematica „Throughts Take Shape”, cu variantă la „Everyone Like...” -acum și în engleză- și cu dinamizantele „Eclipse” și „Better Place” cu injecții funk. Albumul are variante una sau două bonusuri („exclusive CD” și/sau „pre-order”). Pe „pre-comandata” 18.„After Sundown” n-o știu, dar mi-au fost super suficiente anterioarele 17 teme ca să mă conving că avem aici unul dintre...poate chiar cel mai realizat și desăvârșit album de până acum semnat de Marco Minnemann!.
Revista Echoes & Dust crede că „celebrarea” din titlu se referă la măiestria folosirii arsenalului tipic instrumental rock și metal: chitare, bas, tobe și voce, cu un accent deosebit la acest album pe claviaturi: „a surprisingly cheerful, inventive album...unpredictable, genre-hopping and complex”.

P.S.: The Aristocrats au cântat și la București în turneul de promovare a noului „Tres Caballeros”, cu schimbarea de ultim moment a locației după o promovare slabă a evenimentului...

Recomandări:

* Marco Minnemann - Orchids (2003)
* Marco Minnemann - House Wife Dog & Two Kids -2 CD- (2007)
* Marco Minnemann - A Mouth of God (2008)
* Marco Minnemann - Evil Smiles Of Beauty/Sound Of Crime -2 CD- (2012)
* Marco Minnemann - Symbolic Fox (2012)
* Marco Minnemann - EEPS (Lazy Bones Recordings, 2014) * Mike Keneally & Marco Minnemann - Evidence of Humanity (2010)
* Trey Gunn & Marco Minnemann - Modulator (2010)
* Trinity Xperiment (with guest Marco Minnemann) - Honeymoon on Mars (ESC Records, 2009)
* Levin, Minnemann, Rudess - L.M.R. (Lazy Bones Recordings, 2013)
* John Czajkowski & Marco Minnemann - West ZooOpolis (Abstract Logix, 2010)
* Alex Machacek feat. Marco Minnemann - 24 Tales (Abstract Logix, 2010)
* The (Jimmy) Pitts/(Marco) Minnemann Project (2012)
* Ephel Duath (Italy) (with Marco Minnemann) - Hemmed by Light, Shaped by Darkness (2013).... "dark experimental, death, doom & black metal, progressive rock, gothic post-punk, avant-garde jazz" 

* The Aristocrats  (Bryan Beller, Guthrie Govan & Marco Minnemann) - S/T [2011]
* The Aristocrats - Culture Clash (2013)
* The Aristocrats - Tres Caballeros (Boing!, 2015)
* The Aristocrats - Boing, We'll Do It Live! -2 CD- [2012]
* The Aristocrats - Secret Show: Live in Osaka -2 CD- (2015)
* Illegal Aliens (Marco Minnemann) – Red Alibis (1997)

* Guthrie Govan - Erotic Cakes (2006)
* Bryan Beller - View (2003)
* GPS (John Payne + Guthrie Govan) - Window To The Soul (2006)
* GPS (John Payne + Guthrie Govan) - Two Seasons: Live in Japan 2007, Vol. 2 (2013)
* Secret Space (Guthrie Govan) - II (2006)