Dragi zappafili, azi când genialul Frank Zappa ar fi împlinit 75 ani, detalii despre încă 2 albume de „familie” apărute recent prin care odată cu primul s-a depășit suta discografiei oficiale a maestrului!:
* Frank Zappa/ Los Angeles Philharmonic & Los Angeles Master Chorale: ”200 Motels (The Suites)” -2 CD- (2015) -live at the Walt Disney Concert Hall on 23 October 2013, directed by Esa-Pekka Salonen-
E vorba de varianta simfonico-orchestrală rearanjată a dublului set din 1971 care a fost și coloană sonoră de film, album despre care fiul Ahmet Zappa spunea că este „al 101-lea album Frank Zappa" (la relativ scurt timp de la apariția tot anul acesta a celui de-al 100-lea album al vastului catalog F. Z.: ”Dance Me This” (Zappa Family Trust, 2015), de care m-am ocupat întro postare pe-aici)...„și ultimul cu contribuția creativă a lui Gail” (soția lui Frank, respectiv mama sa care s-a stins recent din viață pe 7 octombrie la 70 ani). „E o realizare specială din punct de vedere emoțional pentru familia mea și știu că ambii părinți de-acolo de sus de unde-au ajuns ne zâmbesc mândri de acest album”. Nimic n-a fost ales întâmplător: locul de desfășurare al concertului și orchestra participantă ne duc cu gândul mult înapoi în timp la momentul premierei variantei originale cu porțiuni din soundtrack-ul viitorului film caleidoscopic din 1971. Aceasta avusese loc anterior lansării acestuia și dublului LP, respectiv în luna mai 1970 în sala universității UCLA în interpretarea tot a Los Angeles Philharmonic Orchestra, atunci aflată sub bagheta dirijorală a cunoscutului Zubin Mehta. „Stelele s-au aliniat din nou pe scena principală de la Disney Hall" -spunea regretata Gail Zappa-, iar criticul Frank Filipetti era de părere că pentru spectatorii martori ai concertului-eveniment din 23 oct. 2013, „experiența a fost echivalentul festivalului de la Woodstock sau a primului contact cu lucrări de referință ca "West Side Story" a lui Leonard Bernstein sau "Rite of Spring" a lui Stravinsky".
Alte opinii despre suitele celor „200 Moteluri" -aceleași și totuși noi și diferite-, găsiți aici:
http://www.prnewswire.com/…/monumental-live-performance-of-…
* Dweezil Zappa: „Via Zammata' " (2015)
După 10 ani fiul cel mare a lui Frank, Dweezil -46 ani împliniți pe 5 septembrie 2015- revine cu un nou album despre care sunt toate șansele să citim în perioada urtătoare opinii critice de genul „cel mai realizat sau desăvârșit de până acum", primele semnale în acest sens apărând deja imediat după lansare. E un material „catchy", atractiv și accesibil de la prima audiție, deci fără dificultăți de asimilare, divers și colorat, dominat de multe voci, spre deosebire de anteriorul „Go With What You Know" (2006) aproape total instrumental și cu tentă mai experimentală. Acum, printre alții, îi auzim pe actorul John Malcovich (în piesa numită chiar...„Malcovich"), trioul feminin de soul Song Birds, plus fetele de diverse generații din extinsa familie Zappa, The Dweezetes, numite „5 armonii vocale", respectiv: cele 2 fiice ale lui Dweezil din primul mariaj, Zola și Ceylon, nepoata Mathilda (Plum) Doucette -fiica surorii sale Moon-, plus soția Megan și fiica acesteia din căsătoria anterioară, Mia Marsicano. Se adaugă vocilor pachetele consistente de suflători și corzi care intervin de la caz la caz în piese care sunt în majoritatea lor idei și schițe compuse în prima parte a anilor '90, cam în perioada lui „Shampoohorn" (1994), albumul înregistrat sub numele „Z" de Dweezil împreună cu fratele sau Ahmet... totusi mult diferite de orientarea „heavy" a acestuia și de vocalul teatral care împrumuta atunci parcă din stilul unui Alice Cooper sau Arthur Brown. M-am oprit la cele 2 amintite, cine dorește poate asculta, compara și găsi asocieri și cu primele sale apariții discografice din anii '80, de ex. cu „My Guitar Wants To Kill Your Mama". De remarcat sunt și cele 3 piese instrumentale unde solourile nu trec deloc neobservabile, cu spiritul lui „papa Zappa” plutind în aer. Ca și chitarist, se știe că Dweezil n-a furat „meserie" doar de la tatăl său cu care a și împărțit de altfel același model Gibson Roxy SG: acordajul corzilor la Gibson Les Paul-ul vechi din 1958 reapărut e identic cu cel al lui Jimmy Page, Fender Stratocaster-ul folosit e același ca al lui Eric Johnson, etc. Dar nu numai la chitare îl regăsim pe autor, iată paleta sa instrumentală completă așa cum apare pe CD:
"Dweezil Zappa: lead vocals, background vocals, electric guitars, fretless autotune guitar, acoustic guitars, glissentar, oud, banjo"
Detalii despre toate cele 12 piese, inclusiv la „Dragon Master" cu versurile regretatului Frank acum apărute prima dată, sunt oferite consistent direct de autor alăturat de scriptul acestui filmuleț-„trailer” de circa 15 minute, aici:
După 10 ani fiul cel mare a lui Frank, Dweezil -46 ani împliniți pe 5 septembrie 2015- revine cu un nou album despre care sunt toate șansele să citim în perioada urtătoare opinii critice de genul „cel mai realizat sau desăvârșit de până acum", primele semnale în acest sens apărând deja imediat după lansare. E un material „catchy", atractiv și accesibil de la prima audiție, deci fără dificultăți de asimilare, divers și colorat, dominat de multe voci, spre deosebire de anteriorul „Go With What You Know" (2006) aproape total instrumental și cu tentă mai experimentală. Acum, printre alții, îi auzim pe actorul John Malcovich (în piesa numită chiar...„Malcovich"), trioul feminin de soul Song Birds, plus fetele de diverse generații din extinsa familie Zappa, The Dweezetes, numite „5 armonii vocale", respectiv: cele 2 fiice ale lui Dweezil din primul mariaj, Zola și Ceylon, nepoata Mathilda (Plum) Doucette -fiica surorii sale Moon-, plus soția Megan și fiica acesteia din căsătoria anterioară, Mia Marsicano. Se adaugă vocilor pachetele consistente de suflători și corzi care intervin de la caz la caz în piese care sunt în majoritatea lor idei și schițe compuse în prima parte a anilor '90, cam în perioada lui „Shampoohorn" (1994), albumul înregistrat sub numele „Z" de Dweezil împreună cu fratele sau Ahmet... totusi mult diferite de orientarea „heavy" a acestuia și de vocalul teatral care împrumuta atunci parcă din stilul unui Alice Cooper sau Arthur Brown. M-am oprit la cele 2 amintite, cine dorește poate asculta, compara și găsi asocieri și cu primele sale apariții discografice din anii '80, de ex. cu „My Guitar Wants To Kill Your Mama". De remarcat sunt și cele 3 piese instrumentale unde solourile nu trec deloc neobservabile, cu spiritul lui „papa Zappa” plutind în aer. Ca și chitarist, se știe că Dweezil n-a furat „meserie" doar de la tatăl său cu care a și împărțit de altfel același model Gibson Roxy SG: acordajul corzilor la Gibson Les Paul-ul vechi din 1958 reapărut e identic cu cel al lui Jimmy Page, Fender Stratocaster-ul folosit e același ca al lui Eric Johnson, etc. Dar nu numai la chitare îl regăsim pe autor, iată paleta sa instrumentală completă așa cum apare pe CD:
"Dweezil Zappa: lead vocals, background vocals, electric guitars, fretless autotune guitar, acoustic guitars, glissentar, oud, banjo"
Detalii despre toate cele 12 piese, inclusiv la „Dragon Master" cu versurile regretatului Frank acum apărute prima dată, sunt oferite consistent direct de autor alăturat de scriptul acestui filmuleț-„trailer” de circa 15 minute, aici:
P.S.: Dweezil e surprins pe copertă făcând parcă o scamatorie, titlul fiind un calambur sau poate mai mult de-atât dacă-l comparăm cu filmul clasic din 1952 a lui Elia Kazan despre revoluționarul mexican Emiliano Zapata (interpretat de Marlon Brando). Cam mare asemănarea ca să nu fie nici o legătură între „Via Zammata'” și „Viva Zap(p)ata”, nu-i așa?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu