Despre Sanguine Hum/”Zumzet Sanguin” și Stuart McCallum X 2 (cu The Breath și Mike Walker)

Am dat pur întâmplător de un PROG rock nou și fain din UK, neașteptat de robust și revigorant, definit măgulitor întro cronică de un jurnalist care a apelat la 3 repere majore, respectiv ”post-Canterbury, post-Frank Zappa's ”Joe's Garage” și post-Genesis' ”The Lamb Lies Down On Broadway”...iar muzica asta apare pe 2 albume duble și succesive -cronologic și conceptual- ale unei trupe condusă de cuplul Joff Winks (voc, gtrs, etc) & Matt Baber (p-no, organ, synth, etc):
* Sanguine Hum: ‎”Now We Have Light” -2 CD- (Esoteric Antenna, 2014)
* Sanguine Hum: ‎”What We Ask Is Where We Begin: The Song For Days Sessions” -2 CD- (Esoteric Antenna/Cherry Red , 2016)
Sanguine Hum au debutat oficial cu albumul ”Diving Bell” (2010), dar altele sunt titlurile legate de cele 2 albume conceptuale, respectiv 3 EP-uri, un album apărut numai în format virtual via ”download” prin Internet și un duo ”fantomă” (îi zic eu așa pentru că n-am găsit cu Nunbient nicio piesă), toate fiind experiențe anterioare ale celor 2 lideri secondați de câte o pereche ritmică la bas & tobe ce contribuie și vocal dar care s-a tot schimbat în timp, materialele mai vechi fiind în mare parte înglobate acum în noile 2 CD-uri, dar refăcute, extinse și remasterizate...sau incluzând piese la care se renunțase inițial, mai ales pe CD-ul cu nr. 2 din setul 2016 care într-un fel finalizează primul album, abia schițat în 2007 când numele ”Sanguine Hum” încă nici nu exista (și care album ”Songs for Days”, deși fusese un succes la critici, eșuase d.p.d.v. comercial la vânzări):
* Antique Seeking Nuns: ”Mild Profundities (An Initial Bursting)” -EP- (2001)
* Antique Seeking Nuns: ”Double Egg with Chips and Beans (And a Tea)” -EP- (2006)
* Antique Seeking Nuns: ”Careful, It´s Tepid” -EP- (2009)
* Joff Winks Band: ”Songs for Days” (2007)
* Nunbient (?)
Referințele la scena Canterbury anii '60/'70 se referă la ”sound”-ul unor trupe ca Hatfield & The North sau Matching Mole, lecții bine însușite de acești tineri din ”the next generation” care continuă liric povestea din setul 2014 plasată într-un viitor distropic, cu aventurile eroului principal numit simplu Don și ”teoria energiei perpetue a pisicii zburătoare unsă cu unt”. Și pentru că multe dintre piesele cuplului, fără a fi componistic facile, au acea atractivitate de tip ”radio friendly”, criticii au mai detectat în ADNul grupului și influența duoului Donald Fagen & Walter Becker/Steely Dan, cu-atât mai mult cu cât între piesele albumelor ”Zumzetului Sanguin” britanic se regăsește și o versiune la ”out-take”-ul “Here At the Western World” care a fost înregistrată în original în sesiunile superbului Steely Dan: ”The Royal Scam” (MCA, 1976), fără a fi (ciudat!) inclusă atunci pe disc (urma să apară abia ulterior pe compilații). Winks & Barber fac astfel și un gest cumva reparatoriu incluzând acest ”cover” pe CD 2 de pe ”What We Ask...”. Frank Zappa, Flaming Lips, Aphex Twin, Mahavishnu Orchestra și Radiohead din faza ”OK Computer” sunt alte trimiteri stilistice care ar trebui să facă curios pe orice meloman care se respectă, aflat în căutarea noutăților interesante...

https://www.youtube.com/watch?v=GmDwBKdO6fA

* The Breath (Ireland/UK): ”Carry Your Kin” (Real World, 2016)
....Ríoghnach Connolly/voc & flt & Stuart McCallum/gtr, ex-The Cinematic Orchestra

Fostul chitarist din The Cinematic Orchestra (**), numitul Stuart McCallum, e "pe val", cum se spune. Pe acest album face pereche în duoul The Breath/”Respirația” cu o irlandeză la voce și flaut, dar mai apar în plan secundar și bateristul Luke Flowers plus pianistul John Ellis (primul fiind membru oficial, al 2-lea ”ingredientul secret” din același The Cinematic Orch.). În ceea ce-o privește pe Ríoghnach Connolly, aș face analogii cu Maire Brennan/Clannad și Dolores O' Riordan, cu vechiul grup celtic Clannad (încă activ, vezi albumul ”Nádúr”, 2013) fiind apropieri chiar și de stil. Albumul a fost înregistrat și mixat modern de ”sound guru” Tchad Blake și a apărut la casa de discuri a lui Peter Gabriel.

* Stuart McCallum & Mike Walker: ”The Space Between” (Edition, 2016)
 Tracklist:
1. And Finally (5:27)
2. Alfie (5:28)
3. Moment Us (6:03)
4. Yewfield (5:27)
5. String Quartet In G Minor (Excerpt From The 3rd Movement) (2:09)
6. The Space Between (6:08)
7. As The Trees Waltz (5:00)
8. My Ideal (5:25)
9. Sky Dancer (7:11)

Personnel:
- Stuart McCallum - acoustic guitar, electronics;
- Mike Walker - electric guitar;
- Laura Senior, Gemma South - violin;
- Lucy Nolan - viola;
- Peggy Nolan - cello on tracks 1,3,6,7.

Pe acest album care începe, paradoxal, cu superba temă ”...And Finally” (vezi clipul), Stuart McCallum îl are alături pe un alt chitarist demn de luat în seamă, unul tot englez ales dintre ”Gentlemen-ii imposibili”, cu care umple cu eleganță și cu fler ”new age” ”spațiul dintre” clasicul academic și modernul și melodiosul rock instrumental. Când cei 2 au debutat în 2014 ca duo au avut numai piese standard, acum din acestea sunt doar două, ”Alfie'' și ''My Ideal”, focalizarea fiind pe compozițiile originale McCallum de factura și nivelul unor artiști de mult mai mare rezonanță. Îmi vin în minte 2-3 nume (”Pat Metheny-like quality”, se zice și în recenzia de pe site-ul ”www.allaboutjazz.com”)...dar pentru că muzica asta mi-a amintit în primul rând de respectivul, o să aleg totuși unul puțin vehiculat pe la noi, ca și în general albumele label-ului pe care l-a fondat și condus, cât aceasta a existat și rezistat pe o piață mult prea ostilă cu independenții și originalii: chitaristul american Will(iam) Ackermann/Windham Hill, influențat de Erik Satie, John Fahey, Robbie Basho și Leo Kottke. Prin empatie aceste nume se răsfrâng implicit și asupra lui McCallum pe care l-am revizuit și completat apoi reascultându-i albumul de anul trecut cu multe ecouri pozitive în presă...și i-am mai descoperit și un album mai vechi, deasemenea interesant.
Mike Walker este un chitarist englez de 54 ani din zona Manchester, forța creativă alături de pianistul Gwilym Simcock (*) din deja amintitul 4-tet The Impossible Gentlemen al cărui nou și elegant album intră ca și ”The Space Between” în categoria celor pe care vrei să le reasculți.

https://en.wikipedia.org/wiki/Mike_Walker_(jazz_guitarist)

* Stuart McCallum: ”City” (2015)..."modal jazz, funk & electronica"
* Stuart McCallum: ”Distilled” (2011)
* The Impossible Gentlemen: ”Let's Get Deluxe” (Basho, 2016)

https://www.youtube.com/watch?v=MgPZZiZMF-E

(*) Gwilym Simcock a concertat solo de curând la Timișoara Jazz Festival VIII.
(**) La orizont se arată un nou album The Cinematic Orchestra, anticipat de piesa "To Believe" (feat. Moses Sumney) lansată pe 20 octombrie.

De la galezii Multi Story la francezul Falter Bramnk (Frank Lambert)...via Anakdota (Israel) și Collins/Kerzner (UK/US)

* Multi Story (Wales): "Crimson Stone" (Festival Music, 2016)
Grupul acesta din sud-estul Țării Galilor puțin cunoscut în afara U.K. -dar în unele cercuri din regat considerat un grup ”de cult” (!)-, s-a refăcut după aproape 30 ani, cei 2 co-fondatori și principali compozitori Paul și Rob completând garnitura cu frații Neale și basistul Kyle. Interesant că trupa al cărui nume pe primele 2 albume apăruse cu cratimă -”Multi-Story”-, a scos noul album (primul după 29 ani!), ca o coincidență ”tehnică” și fără nicio legătură, la un label tot cu inițialele FM, respectiv ”Festival Music”, ca odinioară la acum defuncta FM ”Coast To Coast”, ulterior ”FM Revolver Records”. Stilul muzical însă a rămas cam același, un prog-rock melodic tipic anilor '80...și a trebuit să caut destul de mult printre ”reviews”-uri până am găsit confirmări la ceea ce mie mi s-a părut evident de la primele acorduri ale deschiderii ”Murmuration”: apropierea de stilul Marillion cu Fish vocalist, pentru Paul Ford scoțianul William Derek Dick/ ”Fish” fiind cu siguranță un model (alte paralele stilistice fiind făcute cu trupele Pallas, Pendragon, IQ, Supertramp și Twelfth Night):

http://theprogressiveaspect.net/blog/2016/10/04/multi-story-crimson-stone/
http://www.rockreport.be/review.asp?id=4804

Lesne de bănuit cărui tip de fani/audiență se adresează această muzică, așa încât vă mai indic doar site-ul trupei ”www.multistoryband.co.uk” și ”www.discogs.com” ca surse de aflat...”story/bio”-ul trupei în detalii și marchez cu (*) piesele mele preferate de pe noul album:
Track List:
* 01. Murmuration (8:31)
   02. Sly Dream Catcher (6:03)
   03. 12:16 (6:35)
* 04. Tutankhamun (8:39)
   05. White Star (5:40)
* 06. Black Gold - Parts 1 & 2 (9:42)
   07. The Viewers (4:47)
* 08. Crimson Stone (10:51)

Line-up:
- Paul Ford (voc, a-gtrs)
- Rob Wilsher (keys, programming)
- Aedan Neale (lead gtr)
- Jordan Neale (dr, perc)
- Kyle Jones (bass)

* Anakdota (Israel): ”Overloading” (AltrOck / Italy, 2016)
Cum am postat și pe Facebook, e preferatul meu al acestei toamne! Grup nou din Israel aflat la albumul de debut lansat pe 4 noiembrie la Milano, însă anticipat de un videoclip lansat ce vreo 3 ani în urmă, ”The Girl Next Door”. Albumul e descris pe site-ul label-ului italian așa: ”un voiaj plin de culori și emoții, o muzică ce mixează frumoase melodii originale cuprinzând structuri complexe....cu rezultate strălucitoare! Voci de ambele sexe cu un ”interplay” care amintește de mari clasici ca Gentle Giant și Genesis dar cu o abordare modernă, ușoară și complexă în același timp. Un nou mod de a asculta rock progresiv!”
https://altrockproductions.bandcamp.com/album/overloading

Nu pot evidenția nici măcar un titlu, aș fi nedrept cu restul: nivelul este apropiat și ridicat la toate cele 8 piese, inclusiv la a priori suspectata mai comercială (dar nu e!) ”Fata de alături din vecini”!
Tracklist:
1. One More Day 07:03
2. Different Views 05:42
3. Late 04:20
4. Mourning 05:28
5. Overloading 07:08
6. Staying Up Late 08:24
7. Girl Next Door 05:01 (single 2013)
8. End of the Show 05:58
Credits :
- Ray Livnat (Project RnL): VOCALS
- Ayala Fossfeld: VOCALS
- Erez Aviram: PIANO & KEYS, producer
- Guy Bernfeld: BASS
- Yogev Gabay: DRUMS
   * Guitar playing on ”Mourning”: Yoel Genin
http://www.mikeportnoy.com/Forum/tm.aspx?m=2976715
https://www.youtube.com/watch?v=v2qzn-d3WCI

Recomandări:
* Reign of Kindo (Italy). ”Play with Fire” (2013)
* Lanterns On The Lake: ”Beings” (2015)

Tot o postare pe FB, din ciclul la modă acolo "Never Underestimate A Man Who Listen To...":
”Totul a început pentru mine cu Simon Collins: "U-Catastrophe" (2008), al 3-lea album solo pe care bateristul anglo-canadian, fiul din primul mariaj al tobarului Phil Collins, a fost ajutat, printre alții, chiar de ilustrul său tată și de nu-mai-puțin celebru chitarist ex-Genesis Steve Hackett.
Urmează cronologic Sound Of Contact, grup în care Simon se aliază cu americanul Dave Kerzner și care debutează cu un album îndelung măiestrit, "Dimensionaut" (2013).
Cu o voce descrisă de un critic undeva "între David Gilmour și Eric Woolfson (regretatul co-fondator la The Alan Parsons Project)", acest talentat Dave (David Nathaniel) Kerzner (voce, keyboards, guitar) debutează și el solo cu un dublu set foarte...Pink Floyd-esque "New World" -2 CD Expanded Deluxe Edition- (2015), material concept și complex autoprodus la care și-au adus contribuția, printre alții, același Steve Hackett, Colin Edwin -basistul din Porcupine Tree-, bateristul Simon Phillips și regretatul Keith Emerson. Detalii, aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/New_World_(Dave_Kerzner_album)

Ieșea la rampă pe acest album și producatorul multi-instrumentist -în principal chitarist- Fernando Perdomo originar din Miami Beach/Florida, foarte activ în ultimii 6-7 ani în diverse proiecte/trupe/colaborări, vreo 8 diferite, inclusiv cu albume solo ca "Warm" (2014) sau "Voyeurs" (2016).
Și abia cu acest bagaj "neo-prog" sau "crossover prog" recomandabil a fi mai mult sau mai puțin asimilat, ajungem la materialul acum în lucru și viitorul conceptual "Static" al lui Dave Kerzner, cu acelasi Fernando Perdomo într-un rol principal, trailer-ul autorului fiind vizionabil aici:

https://www.kickstarter.com/…/static-a-progressive-rock-alb…

Tot în acest set mai intră un album în care-s implicați dintre muzicienii de mai sus, dar care pe mine m-a dezamăgit așa încât nu-l trec la ”recomandări”:
Mantra Vega: ”The Illusion's Reckoning” (2016)


O descoperire importantă pentru mine a lunii noiembrie a fost Falter Bramnk (a.k.a. Frank Lambert), muzicianul improvizator francez autodidact de tip D.I.Y., radio DJ și ”sound designer” (ocazional și fotograf) lăudat de percuționistul englez Chris Cutler (ex-Henry Cow) și pe care vi-l recomand împreună cu toate -sau cu oricare dintre...- cele 3 albume eclectice consecutive pe care le știu (din 12 în total), mici/mari  perle de ”avant-prog rock/post-R.I.O” (aș defini eu), scoase în 3 țări diferite și toate 3 greu de clasificat stilistic (dar nu atât de dificil ca să fi nevoit a insera și nefericitul ”Non-Music” între termeni, cum apare pe site-ul discogs.com la albumele din 2004...pentru că totuși nu-i altceva decât muzică acolo, ca dominantă):

* Falter Bramnk (a.k.a. Frank Lambert): ”Soundtracks Stories” (2004)
* Falter Bramnk: ”Paradise Discount” (2004)
* Falter Bramnk: ”Minimal Romance” (2005)

Leonard Cohen: ”You Want it Darker”

* Leonard Cohen: ”You Want it Darker” (Sony, 2016)
”Hineni Hineni (”Here I Am”)
I’m ready my Lord”
(din refrenul temei-titlu)
Pentru un trubadur al tristeții sau ”naș al jelaniei” cum a fost descris veteranul cantautor, alegerea gradului de comparație ”darker” (than dark) din titlul noului album ”You Want it Darker” nu poate însemna decât un și mai accentuat și apăsător sentiment al morții implacabile (”Leaving the Table”) pe care la 82 ani Leonard Cohen declară slăbit dintr-un scaun medical că o așteaptă liniștit și fără resemnare. Muza sa și prietena de-o viață, norvegianca Marianne Ihlen -cea care i-a inspirat celebrele “Bird on the Wire,” “Hey, That’s No Way to Say Goodbye” și mai ales “So Long, Marianne”-, a murit de cancer la sfârșitul lunii iulie curent cu scrisoarea de adio a lui Cohen și cu aceste cântece nemuritoare la căpătâi, ceea ce l-a pregătit și mai mult pe bardul canadian și totodată, printre multe altele, călugăr budist cu ”patalama”, pentru ce va urma...
În sufrageria sa din micul apartament de la etajul 2 al modestei case din Los Angeles au fost înregistrate cele 9 noi compoziții, poetul muzician fiind ajutat de un mic arsenal de instrumente, de vechiul colaborator Pat Leonard (deci tot un...Leonard) și de fiul său Adam. Fiica sa Lorca și nepoțeii locuiesc la parter iar Adam la 2 blocuri distanță, așa încât muzicianul (al cărui tată evreu a fost un cunoscut afacerist cu haine și mama Masha lituaniancă și ”cehoviană”, emoțional) se simte acum la senectute binecuvântat de soartă cu familia aproape, în ciuda sănătății sale tot mai precare. Dar cu toate astea albumul, în ciuda copertei cu mult negru, a tonurilor și vocii sale tot mai joase și a viorii des auzite și a întregii conjucturi tipice ”cântecului de lebădă”, nu mi se pare atât de deprimant cât mai curând melancolic.
În secțiunea mijlocie a articolului extins de mai jos, amănunte interesante despre relația de amiciție și stimă a lui Bob Dylan cu Leonard Cohen:
L.C.: “O.K., Bob, you’re Number 1, but I’m Number 2.”
B.D.: "...Leonard, you’re Number 1. I’m Number Zero."

http://www.newyorker.com/…/10/17/leonard-cohen-makes-it-dar…

Mike Keneally: ”Scambot 2”

* Mike Keneally: "Scambot 2" (Exowax Recordings, 2016) continuă povestea concepută pentru 3 capitole începută cu ”Scambot 1” în 2009 pentru o perioadă cu finalizare neprecizată, dar la care autorul se gândește deja de 17 ani. ”Un soi de ”Tommy” postmodern, poate...” scria un critic despre albumul mai pregnant vocal decât anteriorul, dar la fel de ”zappaesque”, eclectic, ”neuzual, haotic și fără compromisuri” în care se fac trimiteri și asocieri, de la piesă la piesă, cu Gentle Giant, Radiohead, XTC, Steely Dan, Elvis Costello & Burt Bacharach, Black Sabbath, scena prog-rock Canterbury (de ex. ”Pretzels” aduce mult cu Caravan sau Hatfield & The North)....iar ”Sam” e o piesă parcă pierdută de pe un album Neil Young & Crazy Horse.
La alegere există pe lângă CDul principal cu 15 piese și formatul dublu cu un CD-bonus numit ”Inkling (More from the Scambot 2 Sessions)”, cu 19 titluri (cum se întâmpla și la debutul ciclului dominant instrumental ”dedicat tuturor celor care mai au răbdarea să asculte albumele integrale la căști”). Vol. 2 vine la pachet, deasemenea, cu un booklet ”digipack” de circa 30 pagini cu povestea S.F. ilustrată grafic excelent de același autor Mike Keneally. Mai multe studiouri au găzduit înregistrările la care au participat din trupa veche Evan Francis (sax & flaut), 2 basiști și 3 bateriști (între care cunoscuții Marco Minnemann și Gregg Bendian), plus 2 noi recrutați, Kris Myers -baterist din Umphrey’s McGee- și multi-instrumentistul Ben Thomas.
”Album of the Year?” se întreaba la final același jurnalist, tot el oferind și răspunsul: ”So far, absolutely” (!)

Ah, am mai aflat ceva: Scambot 3 e deja în lucru, anticipat de balada “Proceed” de la finalul vol. 2, ”...simple, mid-tempo ‘70s AM radio sound-alike”.

Prog, electronic, blues-rock (oct. 2016)

Primul set de 9 trupe/albume le grupez astfel, punându-i în centru pe veteranii olandezi Focus și în deschidere trioul basistului Tony Levin din marea familie (king) crimsoniană, specificând și țările de proveniență. Nimic în plus, doar invitația să le ascultați pentru că merită (toate, nu doar cele la care apar și coperțile)!

* Stick Men (Tony Levin, Markus Reuter & Pat Mastelotto): "Prog Noir" (2016)
* Edensong: "Years In The Garden Of Years" (2016)...."new USA prog-rock"
* Profuna Ocean (Netherlands): "In Vacuum" (2016)
* Focus: "Live in England" -2 CD- (2016)
* Fufluns (Italy): "Spaventapasseri" (2016)
* Il Castello di Atlante (Italy): "Arx Atlantis" (2016)
* Macroscream (Italy): "Macroscream" (2016)
* Yuka & Chronoship (Japan): "The 3rd Planetary Chronicles" (2015)
* Salva (Sweden): "Sigh Of Boreas" (2016)

În arealul electronic, pentru această postare, am remarcat pe următorii:
* Supersilent (Arve Henriksen, Helge "Deathprod" Sten, Ståle Storløkken): "13" (Smalltown Supersound, 2016)
* The Orb: "COW: Chill Out, World!" (2016)
* The Future Sound of London: "Environment 6/6.5" -2 CD- (2016)

* ISAN: "Glass Bird Movement" (Morr Music, 2016)
* Tangents: "Stateless" (Temporary Residence, 2016)...."electronic, jazz, post-rock"
* Banabila & Machinefabriek (Michel Banabila & Rutger Zuydervelt): "Macrocosms" (2016)...."electronic, experimental"
 

                                                                    Tangents: "Stateless"

Dintre noutățile cu dominantă blues-rock, am ales grupul veteranului de 72 ani fondator la Mott The Hoople și apoi după 1973 membru în Bad Company, respectiv de dincolo de ocean formula ”americana” a bateristului King cu saxofonistul Chris Speed, un melanj de blues, country și jazz:
* Mick Ralphs Blues Band: "If It Ain't Broke" (2016)
* Dave King Trucking Company: "Surrounded By the Night" (Sunnyside, 2016)

Septembrie cu iz de ”prog-rock”

* Drakkar Nowhere (Sweden): ”Drakkar Nowhere” (Beyond Beyond is Beyond/US, 2016)...."prog-rock"
Duoul multi-instrumentiștilor Daniel Collás și Morgan Phalen care prin 2012 înregistrau în bucătăria unui apartament închiriat din Stockholm, și-au expandat grupul și influențele dincolo de ocean pentru acest album cu fler estival, mai ales asimilând din opera cantautorului californian puțin cunoscut, chitaristul vocalist Ned Doheny (invitat în persoană pentru piesa ”Higher Now”). Lejeritatea combinării de soft-pop, soul, jazz și prog-rock fac albumul interesant și de pus pe ”repeat play”, inclusiv prin armoniile ”cristaline” vocale în genul fraților Gibb de la Bee Gees sau ale compatrioților Träd, Gräs and Stenar.
http://beyondbeyondisbeyondrecords.bigcartel.com/product/drakkar-nowhere-drakkar-nowhere

* The Gaslamp Killer (D.J. William Bensussen): ”Instrumentalepathy” (Cuss Records, 2016)....”Jazzy hip-hop, soul, funk, psychedelic rock, electronic, experimental”
Experiență post-traumatică a unui D.J. care a suferit în 2013 un accident de scuter aproape fatal...dar care, recuperat, a compus piese pornind de la ce a simțit imediat după complicatele operații chirurgicale până la încercarea de a lega noul material de precedentul album ”Breakthrough” (care includea în 2012 și piesa ”In The Dark...”), printr-un material acum ”mai nuanțat, plin de revelații spirituale și afirmații electro-psihotice” tipice clubului Low End Theory din Los Angeles, culminând cu complexa temă de final ”In The Dark, Part 2 (Bonus)”. Incredible Bongo Band, Heliocentrics și Spiritualized sunt trupe asociate stilistic invocate argumentat în cronica acestui album, aici:
http://pitchfork.com/reviews/albums/22428-instrumentalepathy/

* Griot (Portugal): ”Gerald” (2016)
5 piese-capitole formează albumul conceptual de debut și auto-produs al portughezilor, cu povestea însoțitoare de circa 20 pagini în booklet pe un fundal sonor sofisticat al călătoriei personajului omonim asaltat de multe întrebări dar cu puține răspunsuri. Se întâmplă multe lucruri în cele numai 32 minute compuse de João Pascoal (”Bass Guitar, Acoustic Guitar, Electric Guitar, Keyboards, Programmed By”) și Sérgio Ferreira (”Drums, Percussion”), liderii grupului de pe albumul încheiat de maiestuoasa ”Fade Away” și la care participă un total de 16 muzicieni între care și vocalistul cu un nume care ”sună” interesant în românește, Nuno Aleluia.

* Seven Impale (Norway): ”Contrapasso” (Karisma Records, 2016)
Sextetul din Bergen vine după debutul strălucit (”the total masterpiece”!) a lui ”City Of The Sun” din 2014 și mixează prog, jazz & heavy metal...sau, spus mai nuanțat, ”muzică psihedelică, o doză de post-rock, vibrații funk și mai mult de-atât” în sunetul care contopește tendințele progresive, sensibilitatea pop și peisajul imaginar minunat”, invitând la ascultări repetate care dezvăluie noi și noi detalii și profunzimi.
http://www.prog-sphere.com/reviews/seven-impale-contrapasso-review/

* The Dear Hunter (USA): ”Act V: Hymns With The Devil In Confessional” (2016)...”prog-rock”
Nu cunoșteam cu trupa asta decât albumul anterior ”Act IV: Rebirth in Reprise” (2015), fără nici o notă de pe primele 3 ”acte” începute în 2006 și alte 2 albume între timp dinafara seriei. Dar cele peste 73 minute cu 15 piese relativ scurte ale sextetului mi se par suficiente ca să convingă fără asimilări anterioare despre valoarea muzicală a grupului (considerat, impropriu zic eu, de ”indie rock” (?) conform ”www.discogs.com”) condus de frații Casey & Nick Crescenzo pe un album alert având o copertă la fel de frumoasă și misterioasă ca și a actelor I-IV, cât și a celor descrise înainte în această postare. ”Imnurile...”, cu 5 dintre membrii participând și vocal, au pasaje amintind de armoniile de la Styx sau Kansas.

* IAMTHEMORNING (Russia): ”Lighthouse” (Kscope, 2016)...."chamber prog-rock"
   * iamthemorning: ”Belighted” (Kscope, 2014)
   * iamthemorning: ”Miscellany” -EP- (2014)
   * iamthemorning: ”~” (2012)
Mi s-au recomandat câteva albume noi în ultima vreme, incluzând sursa sau sursele de obținere în format digital, iar acest duo provenit din St. Petersburg/Rusia -Gleb Kolyadin & Marjana Semkina- mi s-a părut de departe cel mai interesant, foarte aproape de o revelație, mai ales odată cu ajutoarele pe filieră americană venite pe ultimele 2 albume incluzând ultimul opus ”Lighthouse/Farul”. Suport atât ca infrastructură (studiouri, producție, etc) cât și ca personal tehnic și muzicieni implicați, din care se disting Gavin Harrison și Colin Edwin din Porcupine Tree și Mariusz Duda, basistul vocalist din grupul polonez Riverside. Am dat timpul înapoi completând și cu materialele auto-produse anterioare de cei doi, un album și un EP...și impresia bună nu s-a alterat pentru perechea care și-a luat numele eliminând spațiile libere din titlul "I Am the Morning" de pe debutul ”Effloresce” al trupei Oceansize. Tori Amos, Kate Bush și Judy Dyble (”ceva mai puțin experimentală”) sunt vocalistele cu care e comparată Marjana Semkina prin unele cronici poate cam grăbit-măgulitoare, la care eu le-aș mai adăuga, dacă tot e să nu facem economie de comparații elogioase, pe Tanja Turunen (ex-Nightwish), Candice Night -perechea lui Ritchie Blackmore din proiectul Blackmore's Night-...precum și -”last but not least”- veterana Annie Haslam. Cu aceasta din urmă nu atât din punct de vedere al parametrilor vocali ci datorită pieselor foarte comparabile ca ”sound” și atmosferă nu numai cu ultimele albume David Bowie ci mai ales cu dezvoltările și amplitudinea temelor unor LP-uri ”clasice” Renaissance cu numita Annie la voce, cum au fost ”Ashes Are Burning” sau ”Turn Of The Cards”. Senzație pe care am avut-o de mai multe ori pe ”Lighthouse”-ul cu-adevărat ”iluminat” de la centru spre ambele capete de tema-titlu a unui album deja gratulat sau viitor pretendent în diverse cercuri media de specialitate la ”albumul prog-rock al anului”.

* Kansas: ”The Prelude Implicit” -Deluxe Edition- (Inside Out Music/Germany, 2016)
Nu se observă întreruperea lungă de peste 15 ani de la precedentul, deci albumul sună bine și tipic chiar dacă n-a mai rămas din ”vechea gardă” decât bateristul Phil Ehart. Vioara electrică e și ea la locul ei, clapele la fel, iar Zak Rizvi (electric guitar, vocals), Ronnie Platt (lead vocals) și Billy Greer (bass, vocals) formează nucleul componistic actual care duce mai departe moștenirea vechilor maeștrii, cu primii 2 veniți după retragerea din 2014 a lui Steve Walsh. ”Preludiului implicit” i s-ar fi potrivit la fel de bine și un alt titlu de album mai vechi, ”Oricum niciodată același” (grup, bineînțeles), în subsidiar rezidând ideea că muzica sună orice-ar fi a...Kansas.

”ARABI ÎN ASPIC”, cu ecouri multiple de la Uriah Heep, Genesis, King Crimson cu John Wetton, Deep Purple, Pink Floyd, Nektar, Rare Bird, Caravan, Moody Blues, Blue Oyster Cult, etc... 

O revelație a genului reprezintă pentru mine acești norvegieni Arabs In Aspic descoperiți de câteva luni, vă recomand mai ales albumele de mai jos de după 2010 cu coperți superbe, scoase la casele Pancromatic și Black Widow Records și în care trupa merge foarte bine pe toate planurile încât cu greu poți reproșa ceva pentru că se schimbă mereu registrul și surprizele se succed de la piesă la piesă. De aceea și înșiruirea lungă de trupe pe care le-am detectat în cele circa 5 ore de ”regal” cu norvegienii. Chiar și la singurul ”cover” întâlnit la finalul albumului din 2011, celebrul ”Hocus Pocus” al olandezilor Focus, băieții aceștia au știut cu ce să intervină personal ca să nu avem senzația unui banal ”copy/paste”.
* ”Strange Frame of Mind” (2011)....cu refrenul dintro piesă incluzând sarcasticul vers "...everybody is watching TV, except for Frank Zappa and me..."
* ”Pictures In A Dream” (2013)
* ”Victim of your Father's Agony” (2015)
...din păcate toate 3 albumele cu prea puțină reprezentare pe YouTube unde am găsit totuși această piesă de pe ”Strange...” cu inflexiuni vocal-chitaristice evidente à la Black Sabbath:

Următoarele albume au reprezentat în ultimele săptămâni mai mari sau mai mici dezamăgiri (ca și procentul lor diferit de ”prog”):
 * Opeth: ”Sorceress” (+ CD bonus) (2016)
 * [Headspace] (Adam Wakeman): ”All That You Fear Is Gone” (2016)
 * [Headspace] (Adam Wakeman): ”I Am Anonymous” (2012)
 * Marillion: ”F.E.A.R.” [”Fuck Everyone and Run”] (2016)
 * Kayo Dot: ”Plastic House on Base of Sky” (2016)
 * Funki Porcini: ”Conservative Apocalypse” (2016)
 * Wilco: ”Schmilco” (2016)
 * Bob Weir (Grateful Dead): ”Blue Mountain” (2016)
 * David Bowie: ”The Gouster” (tapes) (1974/2016)
Noile albume Opeth (cu sau fără CD-bonus) și Headspace, recomandate internautic din Canada de amicul Sorin Voichiță, nu m-au impresionat prin nimic special...nici suedezii timp de 90 min., mai melodioși dar cu mereu aceleași reciclări perpetue ale unor fraze bombastice anterioare și în pofida frumosului păun fioros de pe copertă tronând pe un morman de cadavre și a unor titluri de piese cu rezonanță istorică în rockul progresiv, dar nu numai...-”The Wilde Flowers”, ”Chrysalis”, ”Strange Brew”-,...nici grupul de epigoni Yes al fiului lui Rick Wakeman și a lui Damian Wilson, cu aceleași riffuri chitaristice sacadate, grandilocvență consumată cu părți extinse la claviaturi, alternanțe de tempo și voci cu senzația de ”deja-vu, deja-connu” pe care-am tot avut-o de-a lungul celor circa 150 minute cât durează ambele albume Headspace însumate. Poate noul album solo Damian Wilson: ”Built for Fighting” abia lansat de care-am aflat întâmplător căutând altceva, ar putea fi mai interesant, să vedem...
În ”coborâre liberă” și celelalte albume noi de la Marillion la David Bowie, mai atractive părându-mi-se acestea două întâlnite indirect pe traseul căutărilor de infos la celorlalte din seria anterioară pozitivă:
* Caedmon (Scotland): ”Caedmon” (1978)...."prog-folk"
* Water Into Wine Band: ”Harvest Time” (1976)

Pentru că următoarele 2 albume implică mult jazz, mă voi ocupa de ele pe blogul respectiv VicTim of Jazz
* United Vibrations: ”The Myth Of The Golden Ratio” (Ubiquity/USA, 2016)...."Broken Beat/Nu Jazz/Afrobeat/Soul-Jazz"
* Worldservice Project (Dave Morecroft/keybs): ”For King & Country” (RareNoise, 2016)...."London-based avant-funk-punk-jazz quintet"

Despre noile albume ”Silver Apples/ Mere de argint” (faza a III-a) și Gong (post-Daevid Allen)

* Silver Apples: ”Clinging To A Dream” (ChickenCoop Recordings/Cargo, 2016)

După 19 ani de tăcere apare acest nou album al pionierilor în electronica ”primitivă” în format, conform spuselor liderului, ”aproape ca un ”one-man band” (Simeon Coxe) cu toboșar (Danny Taylor)” și care au dobândit progresiv o atracție de cult odată cu revenirea de după 1996 și reeditarea pe varii formate a întregului catalog. Prima fază a trupei înființată prin 1967 s-a încheiat abrupt după mai puțin de 3 ani, 2 albume lansate și unul doar înregistrat, odată cu represaliile care au ajuns până la confiscarea instrumentelor muzicale (!), urmare a proceselelor intentate de celebra firmă Pan Am(erican) Airlines pentru coperta din spate a albumului/LP ”Contact” care imaginează rămășițele prăbușite ale unui avion al companiei,  în timp ce pe coperta din față -care ar fi fost de una singură super OK, adică reclamă gratuită!- cei 2 sunt arătați pe post de piloți la bordul aceluiași Pan Am...

Fondatorul supraviețuitor născut în 1938 și maestrul autodidact al setului de el inventat și auto-botezat ”The Simeon” (9-13 oscilatoare montate orizontal și 86 controale manuale, ”garnisite” cu clape de telegraf, filtre, ecoplexuri și pedale ”wah-wah” pe care le folosea simultan cu mâinile, coatele, genunchii și labele picioarelor!), revine la statutul anterior de grafic designer, iar Taylor își ia un job de telefonist așa încât cei 2 nu se mai întâlnesc timp de peste 25 ani până prin 1997 când ”Merele de argint” se refac pentru doar 3 apariții ”live” împreună, acum și cu alți 2 noi recrutați -Xian Hawkins (keybs) și Michael Lerner (drums)- până are loc accidentul auto care-l lasă pe Simeon cu o fractură cervicală și răni la coloană care-i afectează iremediabil simțul tactil. Cu văzul rămas însă intact, se adaptează relativ ușor noilor condiții colorând diferit butoanele aparatelor și înregistrează noi materiale, 2 albume, 1 EP în colaborare și câteva singles între 1996-1999. Grupul mai apare sporadic până în 2005 când bateristul Danny moare de cancer la doar 56 ani, dar Simeon păstrează cu el benzi cu mai multe ore de ”samplings”-uri utile de ritm trase pe 2 canale (cu care se completase și albumul ”The Garden”) și își adaptează setul său analogic noilor tehnologii digitale, inventând în continuare surse sonore ingenioase din genul ”found sound” precum un tub mai gros de PVC cu o balama de ușă introdusă glisând în el și care, prin 2 comutatoare de la un radio vechi puse la capete și mutate rapid ”on/off” făcea să rezulte un sunet ca de la o pană pe chitară (vezi pe una dintre coperțile noului album).
Numele de ”Silver Apples” fusese preluat de la un poem al irlandezului clasic W.B. Yeats iar duoul a avut ca fani celebri în prima fază pe celebrii John Lennon și Jimi Hendrix. Cu acesta din urmă au și cântat, păstrându-se câteva piese printre care și ”Anthem” din finalul albumului-compilație editat în ediție limitată în Olanda ”Selections From The Early Sessions” (piesă radiată mai nou, din păcate, de pe YouTube...).
Părerile au fost mixte, nu de multe ori opozite: Blood, Sweat & Tears în deschiderea cărora au cîntat cândva i-au criticat în timp ce Procol Harum, dimpotrivă, i-au găsit foarte interesanți...iar printre artiștii prozeliți de-a lungul timpului s-au numărat Suicide, Beck, The Beastie Boys, Stereolab, Spacemen 3, Laika, Sean Lennon, Geoff Barrow din Portishead și noul grup al acestuia, Bleak>. Mai ales prin albumul eponim de debut din 1968, cu 7 dintre cele 9 cântece pe versurile poetului Stanley Warren, ”Silver Apples” a anticipat prin stilul minimalist-discordant nu numai muzica electronică experimentală și ”krautrock”-ul dominant german din anii '70, ci și ”underground dance music” și ”indie rock”-ul din anii '90.
La primul concert al trupei din Cental Park/New York au asistat 30.000 spectatori.
* "Zeii ”Space Rock”-ului s-au întors!"  Now Magazine
* "Silver Apples…un frumos și misterios artifact"  New York Times
* ”Silver Apples” reprezintă pentru muzica electronică ceea ce este Thomas Edison pentru Facebook"
Trebuchet Magazine
http://www.silverapples.com/

Noul album ”Clinging To A Dream/Agață de un vis” 2016 este, bineînțeles, unul surprinzător...la modul evident plăcut pentru cei însetați de inedit care știau fie și parțial de ”Merele de argint”...poate unul contrariant sau fără importanță pentru cei neinițiați sau mai conservatori. Sunt 11 piese semnate de un Simeon Coxe ajuns la 78 ani, cu o durată medie de circa 4 min și cu o melodicitate minimală și poetică nealterată după aproape 4 decade de la debut, un ”sound” care-mi aduce aminte pe alocuri pur întâmplător și fără conexiuni de britanicul Gary Numan (”The Edge Of Wonder”, ”Missin You”, ”Susie”) sau de californienii perpetuu anonimi The Residents (”The Mist”, ”Charred Fragments”). În piesa ”Nothing Matters” apare invitată la voce Lydia Winn LeVert din grupul Amphibian Lark iar producător acum e Graham Sutton din fostul Bark Psychosis. Site-ul ”www.discogs.com” numește trupa ”una dintre adevăratele enigme ale muzicii pop” și încadrează stilistic albumul acesta nou astfel: ”Power Electronics, Psychedelic Rock, Experimental”:
https://en.wikipedia.org/wiki/Silver_Apples

https://www.discogs.com/artist/15444-Silver-Apples

* Silver Apples: ”Beacon” (1997)...cu Hawkins și Lerner și înreg. de Steve Albini.
* Silver Apples: ”Decatur” (1998)...cu Hawkins și Lerner și prod. & înreg. de Tom Smith, ”un voiaj de pură explorare dincolo de orizonturile previzibile ale muzicii electronice. O aventură în perceperea unui univers paralel unicat”.
* Silver Apples: ”The Garden” (1998)...”lost” 3rd album” din 1970, rezultat de pe o bandă demo găsită întro cutie din mansarda casei lui Danny Taylor.
* Spectrum & Silver Apples: ”A Lake Of Teardrops” -EP- (Space Age Rec., 1999)
* Silver Apples: ”Gremlins” -EP- (2008)
* Silver Apples: ”Selections From The Early Sessions” -LP- (Chickencoop Rec./Holland, 2008)..."Limited to 1000 copies"
* Beak> (Geoff Barrow of Portishead's new group): ”Couple in a Hole” -O.S.T.- (2016)

* Gong: ”Rejoice! I’m Dead!” (2016)

....Kavus Torabi (voc/gtr), Fabio Golfetti (gtr/voc), Dave Sturt (bass/voc), Ian East (sax/flute), Cheb Nettles (dr/voc), with Steve Hillage, Didier "Bloomdido" Malherbe & Graham Clark.

Odiseea Gong continuă spectaculos fără fondatorul trecut în neființă în martie trecut, dar cu un expat iranian în UK, proprietar al casei de discuri Believers Roast, om de radio, chitaristul și vocalistul de 44 ani Kavus Torabi deja cu realizări marcante ca lider în Knifeworld, component de bază în Guapo, Mediæval Bæbes și alte trupe foste sau actuale. Regretatul Daevid Allen la o întâlnire de prin 2011 i-a propus acestuia după o conversație de circa 1 oră postul de chitarist fără să-l fi ascultat (!) pe cel care de peste 20 ani era oricum fan Gong înfocat. ”Vreau, desigur, dar să știi că nu pot să cânt ca Steve Hillage”, l-a avertizat Torabi. ”Nu-mi pasă de ceea ce nu știi” -i-a replicat Daevid Allen- ”ci de ceea ce poți să faci!” Kavus i-a cântat atunci ceva din ceea ce avea să devină ”When God Shakes Hands With The Devil” (din albumul ”I See You”) iar Daevid a exclamat: ”Wow Kav, mai ai (riffuri) din astea?” ”Mai am, iată-le!” Și cam așa au apărut ele în 2014, inclusiv în turneul mondial de promovare atent supervizat de Allen de pe patul de spital...Același nivel înalt și variat se menține și pe noul titlu antagonic ”Rejoice! ”I’m Dead” (Allen), sugerându-l pe ”I’m Alive” (Torabi)!: 9 piese ”elastice” la care au contribuit și componistic toți componenții. Vorba basistului Dave Sturt: “You bet it’s a Gong record!”
Iată piesele, prea puțin ascultate ca să fac deocamdată evidențieri:

1. The Thing That Should Be [03:34]

2. Rejoice! [10:17]

3. Kaptial [03:21]

4. Model Village [06:43]

5. Beatrix [02:54]

6. Visions [04:29]

7. The Unspeakable Stands Revealed [11:49]

8. Through Restless Seas I Come [06:58]

9. Insert Yr Own Prophecy [09:36]

Ca să-l conturăm și mai bine pe plurivalentul Kavus Torabi, setul său de instrumente etalat la modul general, conform Wikipedia engleză, este acesta: ”Guitar, vocals, bass guitar, keyboards, mandolin, cuatro, santoor, melodica, violin, various other instruments”.