* David Bowie: „Blackstar” (RCA/Columbia, 2016)
Anticipat de piesele rearanjate „Sue (or In a Season of Crime)" și „'Tis a Pity She Was a Whore", cu prima apărută în original pe compilația „Nothing Has Changed” (2014), noul „Blackstar” lansat azi pe toate formatele principale CD, LP vinyl și „digital download” chiar în ziua de naștere a lui David Bowie (69 ani!), începe cu tema-titlu, cea mai lungă de pe album, circa 10 minute. Fanii o știau din luna noiembrie când apăruse ca single chiar puțin scurtată de la o durată și mai lungă și în plus însoțită de videoclipul filmat parțial la București...Moment când, odată cu alte detalii dezvăluite, toți cei interesați realizau că va fi vorba despre un viitor album puternic orientat spre jazz.
Odată „digerată” această prima piesă complexă, restul până la final, respectiv celelalte 6 teme, reprezintă un test mult mai ușor de trecut chiar pentru ascultătorul mai puțin avizat, inclusiv „Lazarus”, lansat ca al 2-lea single pe 17 decembrie. Trebuie să te numești David Bowie ca să ai curajul să spargi canoane greu de clintit în „mainstream pop-rock” alegând total atipic ca singles cele mai lungi piese ca durată, deloc pe placul stațiilor de radio comerciale și în plus ambele apelând la subiecte provocator-religioase cu simboluri mai mult sau mai puțin mesianice, cu-atât mai incitant azi în actualul context sensibil și complicat european: prima inspirată dintr-un cântec gregorian cu trimiteri în videoclip la „Biblia neagră” a lui Aleister Crowley -unde însuși Bowie joacă rolul unui preot orb contemplându-și propriul coșmar (ori poate propria moarte?)- iar a 2-a „Lazarus” (care dă și titlul unui „musical” cu piese de-ale sale ce se joacă în U,S.) referindu-se desigur la ucenicul Lazăr din Betania din Biblie, cel înviat din morți de însuși mântuitorul Isus. Alte titluri ne aduc în actualitate la religia preferată a industriei muzicale, cea a...banului („Dollar Days”), tipic pentru un rockstar de notorietate mondială iubit de generații întregi de fani și admiratoare („Girl Loves Me”).
Pe lângă producătorul Tony Visconti, cu intermitențe alături de starul britanic de la începutul carierei de pe epicul „Space Oddity”, participă la albumul -căruia i s-au atașat stilistic etichete ca „art rock/ avant-garde jazz/ jazztronica/ acid house”- un grup al tenor-saxofonistului Donny McCaslin de pe ultimul său album „Fast Future” (Greenleaf Music, 2015), incluzându-i pe „Young Americans” Jason Lindner: keyboards; Tim Lefebvre: bass; Mark Guiliana: drums...și în plus pe chitaristul Ben Monder, foarte apreciat pentru albumele de la Sunnyside Records și pentru noul „Amorphae” (ECM, 2015). Cu excepția lui Lefebvre, restul sunt muzicieni despre ale căror realizări recente am scris pe blogul meu de jazz, așa încât puteți citi sau reciti despre fiecare dintre ei, aici:
http://victimofjazz.blogspot.ro/
Deocamdată website-ul Metacritic a sintetizat 10 cotații de reviews-uri pozitive, albumul obținând un excelent rating al criticilor de 84 (din maximum 100), chiar peste anteriorul „The Next Day” (2013) cu 81.
Mai jos, vedeți coperțile -diferite, opozite, complementare ca la Yin & Yang!- al formatelor CD, respectiv LP, cu fragmentele stelare formând ingenios cuvântul „Bowie”:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu