”Zero pop” dominant elvețian, la propriu și la figurat, servit cu ”Gălușca”, ”Sărutul meduzei” și ”Reginele viitoare”

În general nu continui postări anterioare, dar de data asta, pentru că m-am oprit săptămâna trecută la nedreptățitul și ghinionistul grup internațional Il Gran Teatro Amaro, trebuie s-o fac. Mă obligă 2 dintre membri care și-au continuat carierele solo dar și câteva CDuri din colecția mea cumpărate la primele ediții la care-am fost martor al sărbătorii muzicilor ingenioase și liber-improvizate de la ”Alter Schl8hof : Unlimited Music Festival”/Wels, Austria (care în noiembrie 2016 ajunge la ediția nr. 30!)...unde recunoșteam la standurile de albume, înainte sau în pauzele dintre concerte, nume și titluri până atunci tabu sau prezente selectiv doar pe casete audio primite uneori cu peripeții de la amicii emigrați în Germania în anii '80.

http://www.schlachthofwels.at/unlimited-29/

Sigur că RecRec Music -cu varianta ”ReCDec”- era prin 2004-2005 o etichetă de ”label” familiară mie ca fan de-o viață a lui Fred Frith/Henry Cow, dar catalogul casei independente elvețiene care a existat în intervalul 1979-2008 conținea printre cele peste 150 titluri încă multe delicii acustice de descoperit.
Am revizuit și completat la ceea ce cunoșteam cu câteva trupe inedite, plecând uneori în alegeri fie și numai de la numele comice ale unora, precum (auto) ironicul grup Zero Pop (1985-1994), cu sensul bineînțeles de ”zero comercial”. Principalii membri au fost inovatorul saxofonist francez Bruno Meillier, -fost în Etron Fou Leloublan (1981-1983), ulterior în Mécanium, Siphono, etc-, respectiv chitaristul american Mark Howell. Cei doi adaugă pasaje vocale, de chitare, clape și percuții în compoziții scurte și variate pe cele 2 albume care au apărut și separat și însumate pe 1 CD.
Muzica reclamă din partea audienței ceva instruire și o anumită așteptare potrivită ”climatului” avant-rock/R.I.O.:
* Zero Pop: ”Glows in the Dark” (RecRec, 1990)
* Zero Pop: ”All the Big Mystics” (RecRec, 1988)





* Die Knödel: ”Verkochte Tiroler” (RecRec, 1993)
* Die Knödel: ”Panorama” (RecRec, 1995)

În octetul ”Gălușca” toți membrii cântau în 1995 -conform https://www.discogs.com/Die-Kn%C3%B6del-Panorama/release/1743533- la...sticla de bere (în glumă) iar 5 dintre ei (de data asta la modul serios) și la vechiul dulcimer, prelucrând academic polka tradițională din munții Tirolezi/Alpi, cu un arsenal din care mai fac parte bassoon, dublu-bas, clarinet, trompetă, vioară și violă, chitară, harpă și voci. 

Un grup pentru care cred că instruirea prealabilă nu-i atât de necesară ca la Zero Pop, prin comparație, adică altfel spus, îți gâdilă plăcut auzul de la primele note auzite și nici nu te plictisește apoi.




















Dar trupele și mai accesibil-atractive, deși făcând o muzică deloc facilă, abia acum urmează, ”Sărutul meduzei” (elvețienii, nu britanicii omonimi de ”indie/alternative rock” din Leeds!) și ”Reginele viitoare”. În cazul ambelor, a cântat la chitară și le-a produs albumele unul și același Max Lässer, mult timp colaborator pentru maestrul harpei electrice Andreas Vollenweider (& Friends) și autorul câtorva albume instrumentale ”new age” cu formula sa Ark (vezi recomandările din final).
”Meduza” elvețiană alunecă frumos și ”sărutul” ei seduce: muzica te ”unge la suflet”, mai ales dacă-i mai descifrezi și mesajul versurilor. Mult folosit e acordeonul (Gaudenz Jehli), dublat de muzicuță (Valentin Kessler), tuba (Shirley Anne Hofmann), vioară (Matthias Constanzer), mai multe tipuri de bas (Anna-Maria Meier), plus percuțiile unui invitat britanic (Steve Argüelles, fost printre altele și în grupul Loose Tubes ca și fratele lui și mai cunoscut, saxofonistul Julian). Totul e subordonat vocii lui Andrea Caprez în cântece simple, scurte (sub 4 minute) și directe, ușor fredonabile cu fler retro de chanson, cabaret, vals, polka, country, balade folk...chiar cîntece marinărești și de petreceri câmpenești, unele instant chiar dansabile (o cvasi-raritate în spectrul de la Recommended Records!): ”Ménage A Trois”, ”Häns! Dänce!”, ”Luna Hotel”, ”Love My Knee”, ”Miss Edna II”...pentru a finaliza -mă refer la albumul LP/CD/Cassette ”Luna Hotel”- cu splendida baladă ”Pielea ta și a mea”, lamentul-dilemă al unui fost cuplu de îndrăgostiți în căutarea explicației conflictelor dintre ei până la nivel...epidermic: ”What it is/ How to define/ Those frontiers between/ Your Skin and Mine/ It's war...”

 * The Jellyfish Kiss (Switzerland): ”Luna Hotel” (RecRec, 1993)

Atenție, a nu se confunda: căutările pe Internet trimit la o altă baladă frumoasă cu același titlu a trupei Sad Lovers and Giants!:
https://www.youtube.com/watch?v=FfL9pWcdliE
...plus că mai există -pe lângă britanicii care apar de regulă fără articolul ”The” în denumire- și trupa americană ”power pop” Jellyfish cu 2 albume, mult tributară unor majori precum Queen (vezi de ex. albumul ”Spilt Milk”, 1993), Squeeze sau Supertramp și oricum mult mai cunoscută, în pofida nemulțumirii fanilor lor care le consideră nedreptățite. Curios că toate aceste 3 trupe au existat și activat cam în aceeași perioadă din jurul anului 1990, până ceva mai târziu elvețienii. Sunt însă și câteva clipuri postate pe YouTube din fericire și cu cei mai modești și cel mai puțin supuși unor rețete și canoane profitabile, de ex. la piesele ”Cold Rain”, ”Luna Hotel”, ”Love My Knee” sau ”Ménage A Trois” (ultima, postată de un hispanic în 2013 are și o scurtă descriere a trupei, aparent extrasă din arhiva grupului Kraftwerk!):

https://www.youtube.com/watch?v=C_zKuEeL1As
https://www.youtube.com/watch?v=N1hffMtqv1c
https://www.youtube.com/watch?v=mjidqgf5yzM
https://www.youtube.com/watch?v=y6car-8ah8Q

Mai găsim videoclipul la ”Marie, Marie”, piesă ce apare doar pe EP-ul ”Sounds Session 5” (1990)
https://www.youtube.com/watch?v=WxMmgVcycIc

The Jellyfish Kiss (Switzerland): ”Lingo Lounge” (1998)
Cu al 3-lea și cel din urmă album, mă ”lupt” chiar acum și la a 2-a audiție nu-i găsesc minusuri față de anteriorul, ”Caleidoscopul” (titlul piesei nr. 5) stilistic și multi-lingvistic fiind și de data asta asigurat, inclusiv în tema-titlu de deschidere cu trimitere la J.J. Cale sau Mark Knopfler, distractiva ”Polka Fernandel” -tribut adus actorului francez-, meditativa Queen Of Wattwil” sau versiunea la ”A Song About Nothing” a americanilor evrei The Fugs, pare-se singura piesă ”cover” din întreg catalogul de 3 albume și 6 EPs și singles (e a 2-a de fapt, prima era ”The Fat Lady Of Limburg” a lui Brian Eno ce apare pe debutul ”Too Stupid For Business, Too Ugly For Love” (BOY/Because Of You, 1991)
Priviți și ce coperți artistice și original-provocatoare au CDs/EPs/singles-urile elvețienilor!

 

Iar acum, e rândul ”Reginelor”...trecute, prezente și mai ales, ”viitoare”!

”Meduza” pupăcioasă e un potrivit, dacă nu chiar idealul preambul la spectacolul gospodinelor din Basel care și-au creat începând din 1987 -când s-au numit ”Reginele cuțitelor” (!)- un micro univers propriu dincolo și dincoace de muzică, un adevărat ”regat” în care atât probleme zilnice, amintiri personale sau fantezii au loc alături de moravurile altora și sunt puse toate pe muzică poetic, cu umor și (auto)ironie în cântece minimalist radicale deseori ”impregnate” cu mesaje socio-politice și dileme existențial-filozofice. Cum paleta instrumentală de la The Jellyfish Kiss se potrivește și ”Reginelor” -cu diferența că toate componentele participă și vocal și-și mai schimbă de multe ori și instrumentele între ele, chiar și în aceeași piesă (!)-, n-o să prea insist și o să vă recomand întreg "regalul" lor de albume pe care le cunosc de ”Tango, Cabaret, Balkan, Mariachi, Piano Lounge, Klezmer, Chanson, Brecht/Weil, etc” și care, odată cu turneele ”live”, au penetrat și au ”făcut valuri” mai ales în cercuri feministe nu doar din spațiul germanic european ci și în cel francofon, inclusiv canadian.          

Teresa Alonso și Regina Florida Schmid din formula inițială au plecat, Michèle Fuchs, Fränzi Madörin, Muda Mathis & Sus Zwick fiind mai nou cele 4 anti-dive pop care au transformat orice ”Performance” într-un ”Party”, ajutate de Fränzi Madörin și Pipilotti Rist. ”Folosirea muzicii ca medium e tot așa de importantă pentru noi precum ”performance”-ul însuși și mediul înconjurător vizual. Mixtura aceasta ne oferă libertatea de a traversa bariere culturale și categorii ale diverselor alte arte în ceea ce am putea să denumim generic ”diletantism profesional”.
Nu întâmplător, în lista cu link-uri de pe site-ul trupei am dat de adresa www.erikastucky.ch, asemănările gospodinelor artiste cu estetica ”yodler-jazzului” Erikăi fiind evidente...și ne amintim cu drag de concertul cu Erika Stucky și Jimi Hendrix Project de la Gărâna!

* Les Reines Prochaines: ”Blut” (Un-Records, 2013)
* Les Reines Prochaines: ”Starke Kränze” -CD, Mini-Album- (RecRec Music, 2005)
* Les Reines Prochaines: ”Alberta” (Make Up, 1999)
* Les Reines Prochaines: ”Jawohl, Sie Kann's. Sie Hat's Geschafft” [BOY (Because Of You), 1990]

* Les Reines Prochaines: ”Lob Ehre Ruhm Dank” [BOY (Because Of You) CD, 1993]
* Les Reines Prochaines: ”Le Coeur En Beurre (Doublegras)” (RecRec CD, 1995)
* Les Reines Prochaines: ”Protest Und Vasen” (Make Up CD, 2002)

reinesprochaines.ch

După coperțile majorității albumelor puteți viziona mai jos via YouTube un extras din show-ul ”Siropul vieții” introdus de un scurt rezumat al carierei grupului.

”Ecouri” la The Jellyfish Kiss, albume solo ale unor invitații de pe ”Luna Hotel”, inclusiv instrumentalele ambientale cu Ark și incursiunea ”afro” în duo a chitaristului Max Lässer. plus cele mai importante 2 albume ale multi-instrumentistei S.A. Hoffmann:

* Madala (Kunene) & Max Lässer: ”Madamax” (1998)
* Max Lässer's Ark: ”A Different Kind Of Blue” (1992)
* Max Lässer's Ark: ”Timejump” (1990)
* Max Lässer's Ark: ”Earthwalk” + bonuses (1988)
      * Syd Kitchen & Madala Kunene: ”Bafo Bafo ("What Kind!?")” (2005)

* Shirley Anne Hofmann's Euphoria: ”From The Depths” (1995)
* Shirley Anne Hofmann (trombone, tuba, etc): ”Alp Traum” (2000)

Un filon original italian: The Winstons, Ensemble Havadià, Canzoniere Grecanico Salentino...cu bonus: Il Gran Teatro Amaro

Postarea cu nr. 100 de pe acest blog, prezintă:

* The Winstons (Italy): ”The Winstons” -LP, CD & cassette- (AMS, 2016)
Observ înainte de a asculta vreo singură notă muzicală, în infos-urile despre această trupă aflată la debut, că toți cei 3 componenți au și contribuții vocale și primul lucru la care mă gândesc sunt frații Wilson din The Beach Boys, mai ales că în descrierile de stil ale albumului apare undeva și ”sixties ('60s) pop”. Dar mă lămuresc imediat că nu-i vorba aici de armoniile vocale incluzând stilul ”a cappélla” al pionierilor ”surf pop”-ului american și nici de 3 frați, ci de un trio cu un nume comun ales pentru scenă care omagiază din țara unde odinioară străluceau ”brutarii” din Premiata Forneria Marconi/P.F.M, aceeași moștenire a rockului progresiv psihedelic britanic, mai specific școala de la Canterbury. Așa încât, în funcție de piesă sau pasaj, regăsim pe album ecouri din Pink Floyd/Roger Waters, Flaming Lips, Doors/Ray Manzarek, King Crimson, Pink Floyd, Emerson, Lake & Palmer/Greg Lake, ”planeta” Gong, Hugh Hopper/Soft Machine, Kevin Ayers, Robert Wyatt (parcă anume imitat vocal în piesa "Tarmac"!). Cu o asemenea panoplie ilustră, n-ar mai fi prea multe de spus decât să vă recomand să căutați/ascultați/cumpărați/descărcați albumul apărut la începutul anului pe 3 formate de sunet, incluzând și 2 piese cu titluri orientale (mai țineți minte ”Thela Hun Ginjeet” din 1981 de pe King Crimson: ”Discipline”?), respectiv 02.” カンガルー目 (Diprotodon)” și 10. ”番号番号 (Number Number)”...și să-i numesc cu ambele nume pe autorii despre care aș dori să mai auzim:
THE WINSTONS:
- LINNON WINSTON (Lino Gitto): DRUMS, KEYBOARDS, VOCALS
- ENRO WINSTON (Enrico Gabrielli): KEYBOARDS, WOODWINDS, VOCALS
- ROB WINSTON (Roberto Dell' Era): BASS, ELECTRIC 12 STRING GUITAR, VOCALS
GUESTS:
- XABIER IRIONDO GEMMI: SOUNDMETAK
- ROBERTO D’AZZAN: TRUMPET
https://www.rockit.it/winstons/album/the-winstons/33334

(Am aflat cu această ocazie, dintro pură coincidență de nume, de americanii The Winstons, grup de funk și soul din anii '60-'70 care a rămas în istorie grație celor 6-7 secunde (4 măsuri) ritmice de solo tobe ”Amen Break”, opera lui Gregory Cylvester "G. C." Coleman și extras dintro reluare din 1969 a piesei "Amen, Brother" apărută în original în 1963 pe coloana sonoră a filmului ”Lilies of the Field” cu Sidney Poitier și popularizată apoi de The Impressions în 1964. Scurta secvență a fost folosită ca ”sampled drum loop” ori a fost imitată din anii '80 încoace, conform Wikipedia, de sute de ori în piese din stiluri diverse: drum and bass (”oldschool jungle” și ”ragga jungle”), hip hop, big beat, industrial, electronica, breakbeat hardcore, hardcore techno, breakcore, digital hardcore, etc...)

* Ensemble Havadià (Italy): ”S/T” & ”Specchi” -EP- (1981 & 1982 / CD 2006)

"Avant-folk" ar fi descrierea scurtă, ”Pop Rock, Prog Rock, Avantgarde, Art Rock, Free Improvisation, Acoustic Folk” una mai lungă, deși nu exhaustivă, a acelui gen sofisticat de material muzical (aici însumat 1 LP + 1 EP) pe care cam orice artist/grup și-l dorește să-l reușească măcar o dată în viață/carieră...și care, dacă rămâne și unicul, e cu-atât mai interesant! Septet pe LP, nonet pe EP, grupul/combo/orchestra/ansamblul acesta etalează o serie extinsă și de instrumente întro muzică ce mi-a amintit de cuvintele folosite prin 1973 de regretatul Cornel Chiriac pe undele scurte de la Radio Europa Liberă la prezentarea albumului ”In A Glass House” al grupului Gentle Giant, ”fiecare nouă rotație a platanului aduce ceva nou, neașteptat”. Se potrivește și italienilor cu o solidă pregătire muzicală, rod și încununare a experiențelor căpătate în formule mai vechi de unii dintre muzicieni, cei notați cu (*): Gruppo dell'Almanacco Popolare, Gruppo Folk Internazionale sau Franco IV/ Franco I, acum foarte rare și greu de găsit, ca și cele 3 albume solo de care am idee ale lui Alfredo L. Componența completă de pe album/LP-ul eponim a fost aceasta:

- Alfredo Lacosegliaz: classical guitar, percussion, acoustic bass, vocals
- Mauro Minucci: contrabass
* Mario Arcari: oboe, alto saxophone, vocals, percussion
* Francesco Calabrese: violin, vocals
- Mariuccia Colegni: vocals, glockenspiel, electric bass
- Silvia Paggi: vocals, organ, percussion
* Moni Ovadia: vocals, violin, trombone, classical guitar

Puține cronici și referințe am găsit din păcate pentru acest grup care în plină eră de avânt R.I.O. a scos un album atât de bun, plasat de un colecționar alături de producții ale pionierilor curentului din peninsulă, rockerii în opoziție Stormy Six...sau lângă albume anume ale unor trupe ca Opus Avantra sau Mamma Non Piangere, aici:

http://rateyourmusic.com/release/album/ensemble_havadia/ensemble_havadia/

* Canzoniere Grecanico Salentino/ CGS (Italy): ”Quaranta” ('40') (Ponderosa, 2015)
Cuvântul de ordine al stilului CGS este "pizzica taranta / pizzica et tarantella", veche muzică tradițională populară a regiunii Puglia din sudul Italiei, cu rădăcini culturale ancestrale grecești (de unde și numele trupei, ”Salentine Greek Songbook”/ Catalogul de cântece grecești din Salentino). În asta constă și originalitatea trupei care a împlinit 4 decade de existență și acum e formată din 2 generații de muzicieni: vechile ritualuri tămăduitoare magice religioase de catarzis  pentru femeile (mai ales) care sufereau fizic și emoțional odinioară de la mușcătura veninoasă a păianjenului tarantula, efectele numitului ”tarantism” fiind, printre altele, alienarea marginalizării și crizele ”de prezență”. Albumele recente actualizează însă toate aceste tare acum clinic eradicate cu fenomene de criză ale prezentului: imigrația periculoasă pe mare, sărăcia, poluarea, contestatul proiect de transport de gaze naturale TAP/Trans Adriatic Pipeline (”One-Way Ticket”)...așa încât protestul persistă acum sub forme noi, cu ironii și autoironii comice, sarcastice sau chiar carnavalești (de ex. în ”I Love Italia”: “Italy’s a treasure / But all of us are broke / Mona Lisa’s smiling / But we don’t get the joke / Spaghetti, pizza, mandolino / O mamma mia, I love Italia!”).
La album au rezonat și participat pentru omagialul ”40” Justin Adams, chitarist din Robert Plant’s Sensational Space Shifters, pianistul minimalist Ludovico Einaudi (”Taranta”) și producătorul american Ian Brennan (câștigător de 2 Grammys-uri pentru ”Best Traditional Folk Albums” și ”Best World Music” pentru ”Tassili” (2012), albumul grupului de tuaregi Tinariwen) care a condus trupa spre noi direcții. Septetul acesta pe 3 excelente voci armonic polifonice, cu sunet vibrant și colorat și care combină atât de original trecutul cu prezentul, îi includea în 2015 pe următorii:
- Mauro Durante (fiul fondatorului Daniele Durante): viool/violon, chant
- Maria Mazzotta : zang/chant
- Massimiliano Morabito : diatonisch accordeon/accordéon diatonique
- Giulio Bianco : doedelzakken/cornemuses
- Silvia Perrone : dans/danse
- Giancarlo Paglialunga : tamburello, chant
- Emanuele Licci : gitaar/guitare, bouzouki, chant

http://www.popmatters.com/review/193161-canzoniere-grecanico-salentino-quaranta/#ixzz4HaqMTQpu

Alte albume recomandate:
* Canzoniere Grecanico Salentino: ”Canti e Pizzichi d'Amore” (2001)
* Canzoniere Grecanico Salentino: ”Focu d'Amore” (2010)
* Canzoniere Grecanico Salentino: ”Pizzica Indiavolata” (2013)

Adaug un bonus ca trupă celor 3 italienești și pe acum defuncta Il Gran Teatro Amaro (1990-2002), un fost combo eclectic franco-italo-germano-olandez de ”neofolk, dark cabaret, avant-folk, Avant-Garde” fondat de Francois-Régis Cambuzat și Roberta Possamai ca aripă acustică (3-4 membri) desprinsă și numită astfel dintro grupare mai mare care a avut și o variantă electrică (“The Kim Squad”, un 5-tet în stilul lui Nick Cave sau Crime & the City Solution)....dar care aripă, după un impact mărginit pentru a supraviețui la mici concerte prin baruri, pe stradă, la partiuri, vernisaje sau funeralii, după moartea bateristului, s-a desființat după 4 albume lansate în tiraj mic conform simplei dar durei explicații auto-afișate ”No drummer, no tour, no money”...Mi-am amintit de trupa asta de la refrenul unei piese de pe albumul nr. 2 ”Hôtel Brennessel”, inubliabila și simpatica ”(Parla d'Amore) Mein Schatz”, alesă și pentru o compilație Various Artists a casei de discuri elvețiene independente RecRec (Music). Încercați oricare dintre albumele de mai jos cu piese în general scurte cu mesaje pline de umor negru -ceea ce e de așteptat de la o trupă numită ”Marele Teatru Amar”, nu?- cântate în cel puțin 6 limbi, spaniola și engleza adăugându-se celor din țările de proveniență ale membrilor, Fr-It-D-Hol!

* Il Gran Teatro Amaro: ”Port Famine” (1991)

* Il Gran Teatro Amaro: ”Hôtel Brennessel” (1993)

* Il Gran Teatro Amaro: ”Piazza Orphelins” (1995)

* Il Gran Teatro Amaro: ”La Vie en Rouge” (2002)

https://il-gran-teatro-amaro.band-findr.com/

La final, vă mai recomand și un bonus la bonus, din același areal ”neo-prog” actual italian:

* Afterhours (Italy): ”Folfiri o Folfox” (2016)