ALBUME INEDITE DIN COLECTII ANONIME: Un filon original italian: The Winstons, Ensemble Havadià, Canzoniere Grecanico Salentino...cu bonus: Il Gran Teatro Amaro

Postarea cu nr. 100 de pe acest blog, prezintă:

* The Winstons (Italy): ”The Winstons” -LP, CD & cassette- (AMS, 2016)
Observ înainte de a asculta vreo singură notă muzicală, în infos-urile despre această trupă aflată la debut, că toți cei 3 componenți au și contribuții vocale și primul lucru la care mă gândesc sunt frații Wilson din The Beach Boys, mai ales că în descrierile de stil ale albumului apare undeva și ”sixties ('60s) pop”. Dar mă lămuresc imediat că nu-i vorba aici de armoniile vocale incluzând stilul ”a cappélla” al pionierilor ”surf pop”-ului american și nici de 3 frați, ci de un trio cu un nume comun ales pentru scenă care omagiază din țara unde odinioară străluceau ”brutarii” din Premiata Forneria Marconi/P.F.M, aceeași moștenire a rockului progresiv psihedelic britanic, mai specific școala de la Canterbury. Așa încât, în funcție de piesă sau pasaj, regăsim pe album ecouri din Pink Floyd/Roger Waters, Flaming Lips, Doors/Ray Manzarek, King Crimson, Pink Floyd, Emerson, Lake & Palmer/Greg Lake, ”planeta” Gong, Hugh Hopper/Soft Machine, Kevin Ayers, Robert Wyatt (parcă anume imitat vocal în piesa "Tarmac"!). Cu o asemenea panoplie ilustră, n-ar mai fi prea multe de spus decât să vă recomand să căutați/ascultați/cumpărați/descărcați albumul apărut la începutul anului pe 3 formate de sunet, incluzând și 2 piese cu titluri orientale (mai țineți minte ”Thela Hun Ginjeet” din 1981 de pe King Crimson: ”Discipline”?), respectiv 02.” カンガルー目 (Diprotodon)” și 10. ”番号番号 (Number Number)”...și să-i numesc cu ambele nume pe autorii despre care aș dori să mai auzim:
THE WINSTONS:
- LINNON WINSTON (Lino Gitto): DRUMS, KEYBOARDS, VOCALS
- ENRO WINSTON (Enrico Gabrielli): KEYBOARDS, WOODWINDS, VOCALS
- ROB WINSTON (Roberto Dell' Era): BASS, ELECTRIC 12 STRING GUITAR, VOCALS
GUESTS:
- XABIER IRIONDO GEMMI: SOUNDMETAK
- ROBERTO D’AZZAN: TRUMPET
https://www.rockit.it/winstons/album/the-winstons/33334

(Am aflat cu această ocazie, dintro pură coincidență de nume, de americanii The Winstons, grup de funk și soul din anii '60-'70 care a rămas în istorie grație celor 6-7 secunde (4 măsuri) ritmice de solo tobe ”Amen Break”, opera lui Gregory Cylvester "G. C." Coleman și extras dintro reluare din 1969 a piesei "Amen, Brother" apărută în original în 1963 pe coloana sonoră a filmului ”Lilies of the Field” cu Sidney Poitier și popularizată apoi de The Impressions în 1964. Scurta secvență a fost folosită ca ”sampled drum loop” ori a fost imitată din anii '80 încoace, conform Wikipedia, de sute de ori în piese din stiluri diverse: drum and bass (”oldschool jungle” și ”ragga jungle”), hip hop, big beat, industrial, electronica, breakbeat hardcore, hardcore techno, breakcore, digital hardcore, etc...)

* Ensemble Havadià (Italy): ”S/T” & ”Specchi” -EP- (1981 & 1982 / CD 2006)

"Avant-folk" ar fi descrierea scurtă, ”Pop Rock, Prog Rock, Avantgarde, Art Rock, Free Improvisation, Acoustic Folk” una mai lungă, deși nu exhaustivă, a acelui gen sofisticat de material muzical (aici însumat 1 LP + 1 EP) pe care cam orice artist/grup și-l dorește să-l reușească măcar o dată în viață/carieră...și care, dacă rămâne și unicul, e cu-atât mai interesant! Septet pe LP, nonet pe EP, grupul/combo/orchestra/ansamblul acesta etalează o serie extinsă și de instrumente întro muzică ce mi-a amintit de cuvintele folosite prin 1973 de regretatul Cornel Chiriac pe undele scurte de la Radio Europa Liberă la prezentarea albumului ”In A Glass House” al grupului Gentle Giant, ”fiecare nouă rotație a platanului aduce ceva nou, neașteptat”. Se potrivește și italienilor cu o solidă pregătire muzicală, rod și încununare a experiențelor căpătate în formule mai vechi de unii dintre muzicieni, cei notați cu (*): Gruppo dell'Almanacco Popolare, Gruppo Folk Internazionale sau Franco IV/ Franco I, acum foarte rare și greu de găsit, ca și cele 3 albume solo de care am idee ale lui Alfredo L. Componența completă de pe album/LP-ul eponim a fost aceasta:

- Alfredo Lacosegliaz: classical guitar, percussion, acoustic bass, vocals
- Mauro Minucci: contrabass
* Mario Arcari: oboe, alto saxophone, vocals, percussion
* Francesco Calabrese: violin, vocals
- Mariuccia Colegni: vocals, glockenspiel, electric bass
- Silvia Paggi: vocals, organ, percussion
* Moni Ovadia: vocals, violin, trombone, classical guitar

Puține cronici și referințe am găsit din păcate pentru acest grup care în plină eră de avânt R.I.O. a scos un album atât de bun, plasat de un colecționar alături de producții ale pionierilor curentului din peninsulă, rockerii în opoziție Stormy Six...sau lângă albume anume ale unor trupe ca Opus Avantra sau Mamma Non Piangere, aici:

http://rateyourmusic.com/release/album/ensemble_havadia/ensemble_havadia/

* Canzoniere Grecanico Salentino/ CGS (Italy): ”Quaranta” ('40') (Ponderosa, 2015)
Cuvântul de ordine al stilului CGS este "pizzica taranta / pizzica et tarantella", veche muzică tradițională populară a regiunii Puglia din sudul Italiei, cu rădăcini culturale ancestrale grecești (de unde și numele trupei, ”Salentine Greek Songbook”/ Catalogul de cântece grecești din Salentino). În asta constă și originalitatea trupei care a împlinit 4 decade de existență și acum e formată din 2 generații de muzicieni: vechile ritualuri tămăduitoare magice religioase de catarzis pentru femeile (mai ales) care sufereau fizic și emoțional odinioară de la mușcătura veninoasă a păianjenului tarantula, efectele numitului ”tarantism” fiind, printre altele, alienarea marginalizării și crizele ”de prezență”. Albumele recente actualizează însă toate aceste tare acum clinic eradicate cu fenomene de criză ale prezentului: imigrația periculoasă pe mare, sărăcia, poluarea, contestatul proiect de transport de gaze naturale TAP/Trans Adriatic Pipeline (”One-Way Ticket”)...așa încât protestul persistă acum sub forme noi, cu ironii și autoironii comice, sarcastice sau chiar carnavalești (de ex. în ”I Love Italia”: “Italy’s a treasure / But all of us are broke / Mona Lisa’s smiling / But we don’t get the joke / Spaghetti, pizza, mandolino / O mamma mia, I love Italia!”).
La album au rezonat și participat pentru omagialul ”40” Justin Adams, chitarist din Robert Plant’s Sensational Space Shifters, pianistul minimalist Ludovico Einaudi (”Taranta”) și producătorul american Ian Brennan (câștigător de 2 Grammys-uri pentru ”Best Traditional Folk Albums” și ”Best World Music” pentru ”Tassili” (2012), albumul grupului de tuaregi Tinariwen) care a condus trupa spre noi direcții. Septetul acesta pe 3 excelente voci armonic polifonice, cu sunet vibrant și colorat și care combină atât de original trecutul cu prezentul, îi includea în 2015 pe următorii:
- Mauro Durante (fiul fondatorului Daniele Durante): viool/violon, chant
- Maria Mazzotta : zang/chant
- Massimiliano Morabito : diatonisch accordeon/accordéon diatonique
- Giulio Bianco : doedelzakken/cornemuses
- Silvia Perrone : dans/danse
- Giancarlo Paglialunga : tamburello, chant
- Emanuele Licci : gitaar/guitare, bouzouki, chant

http://www.popmatters.com/review/193161-canzoniere-grecanico-salentino-quaranta/#ixzz4HaqMTQpu

Alte albume recomandate:
* Canzoniere Grecanico Salentino: ”Canti e Pizzichi d'Amore” (2001)
* Canzoniere Grecanico Salentino: ”Focu d'Amore” (2010)
* Canzoniere Grecanico Salentino: ”Pizzica Indiavolata” (2013)

Adaug un bonus ca trupă celor 3 italienești și pe acum defuncta Il Gran Teatro Amaro (1990-2002), un fost combo eclectic franco-italo-germano-olandez de ”neofolk, dark cabaret, avant-folk, Avant-Garde” fondat de Francois-Régis Cambuzat și Roberta Possamai ca aripă acustică (3-4 membri) desprinsă și numită astfel dintro grupare mai mare care a avut și o variantă electrică (“The Kim Squad”, un 5-tet în stilul lui Nick Cave sau Crime & the City Solution)....dar care aripă, după un impact mărginit pentru a supraviețui la mici concerte prin baruri, pe stradă, la partiuri, vernisaje sau funeralii, după moartea bateristului, s-a desființat după 4 albume lansate în tiraj mic conform simplei dar durei explicații auto-afișate ”No drummer, no tour, no money”...Mi-am amintit de trupa asta de la refrenul unei piese de pe albumul nr. 2 ”Hôtel Brennessel”, inubliabila și simpatica ”(Parla d'Amore) Mein Schatz”, alesă și pentru o compilație Various Artists a casei de discuri elvețiene independente RecRec (Music). Încercați oricare dintre albumele de mai jos cu piese în general scurte cu mesaje pline de umor negru -ceea ce e de așteptat de la o trupă numită ”Marele Teatru Amar”, nu?- cântate în cel puțin 6 limbi, spaniola și engleza adăugându-se celor din țările de proveniență ale membrilor, Fr-It-D-Hol!

* Il Gran Teatro Amaro: ”Port Famine” (1991)

* Il Gran Teatro Amaro: ”Hôtel Brennessel” (1993)

* Il Gran Teatro Amaro: ”Piazza Orphelins” (1995)

* Il Gran Teatro Amaro: ”La Vie en Rouge” (2002)

https://il-gran-teatro-amaro.band-findr.com/