„Reporterii ticăloși” transmit muzică ingenioasă

Raw Meat a fost un timpuriu duo de „noise-rock” care a activat sporadic până prin 1974 când David Johnson pleacă după care celui rămas, pe numele său Steve Gore, i se alătură colegul său de liceu, tot un Steve mai numit și Kretzmer. Ceea ce urmează, până să ajungem de muzica lor extrem de originală, ține aproape de „zona crepusculară”, respectiv o serie suspect de lungă de asemănări care fac din acest duo cu siguranță un fenomen unicat în toată istoria rockului și a muzicii contemporane în general: ambii Steve s-au născut în același an 1958 și aceeași zonă Oak Park/„Parcul de stejari”, o suburbie a Detroitului. Ambii erau stângaci, ambii cu interese și talent pentru muzică, ambii compozitori și ambii, culmea: interpreți la aceleași tipuri/seturi de instrumente, claviaturi și tobe (!). Nici la frații gemeni sau siamezi nu se întâlnesc probabil atâtea asemănări, dară-mi-te la 2 tineri fără nicio legătură de rudenie care formând o astfel de comuniune muzicală ideală se vor mai dovedi amândoi și foarte prolifici compunând împreună timp de 2 ani în 1975 și '76 în medie câte o piesă pe zi. Virtual box-setul de 12 CDuri numit șugubăț „RRkives” nu găsește însă deocamdată finanțare, nici măcar single-ul „My Name”/„Ricky And His Dad”, așa încât mai trec câțiva ani până la prima expunere publică pe casetă cu albumul de debut Freaks Obscure, una dintre primele lansări de albume autoproduse pe acest tip de format analogic cu sprijinul lui Archie Patterson de la firma Eurock/California, urmată în același an tot pe casetă audio de „We're God”. Un minor dar puternic „cult following” ia naștere, publicul dorind mai mult de la această muzică stranie, bizară și pe alocuri obscenă (mai ales pe „Freaks Obscure”) cu rădăcini în rockul progresiv britanic. Impulsuri în plus sunt aduse de Fred Frith și Tim Hodgkinson, pentru prima oară reuniți după desființarea lui Henry Cow în 1978, pentru contribuția lor la Ridin' On A Bummer din 1984, după care alți și alți muzicieni din aceeași scenă se alătură duoului pentru cel mai important album, Happy Accidents (1988): Dave Newhouse din The Muffins (foarte frecvent contributor la opera lor, aproape al „treilea membru” al grupului), Guy Segers (bass) din Univers Zero / Belgia "", Nick Didkovsky (gtr) din Doctor Nerve / New York, Steven Feigenbaum, chitarist de la casa de discuri Cuneiform Records / Wayside, bateristul David Kerman din 5uu's și U-Totem, James Grigsby -principalul compozitor din U-Totem- precum și fratele mai mare a lui Steve Kretzmer, Paul, care s-a tot perindat vreo 20 ani prin grup. Vânzările foarte rapide conduc la înființarea propriei case Hebbardesque care le permite o și mai mare independență creativă, dar am omis să mai adaug încă o asemănare, de fapt de data asta un relativ defect comun: nici unul dintre „Stivi” nu știa să scrie și să citească muzică de pe note în sens formal, ei compunând „după ureche” cu o toceală disciplinată. Și mai ciudat era că cea mai mare parte a muzicii era compusă și interpretată pe moment de unul din Steve, Gore fiind mai bun ca baterist iar Kretzmer ca și clăpar, de fapt rezultând două „one-man bands” lucrând împreună ca un unic grup virtual compus din patru dar de fapt din doar doi muzicieni individuali cu diferite dar complementare stiluri componistice...E destul de greu de înțeles așa teoretic, dar la fel de dificil era și pentru invitați să se adapteze ciudatei situații și muzicii complicate nescrise, cel mai fericit scenariu fiind acela când aceștia veneau tot câte doi care să poată să scrie ambii muzica pe note dar s-o cânte tot așa, tipic pentru RR, „după ureche” (!). Se estimează că peste 12000 de cântece complete s-ar afla arhivele RRkives, dar relativ recent ceva tragic s-a întâmplat: moartea neașteptată într-un accident în 2009 a lui Steve Gore, eveniment care face să vorbim azi de RR la timpul trecut și foarte probabil, nu va mai face posibilă publicarea celor neapărute în afara albumelor înșiruite mai jos...
Simplă sau complexă -după cum ne place s-o considerăm- muzica The Rascal Reporters/RR jonglează prin Progressive, Pop, Christian Pop, Jazz, Cabaret, Techno/Dance, Rock, etc., iar pentru imprimări se inspiră....trageți cât mai mult aer în piept, din: The Beatles, Frank Zappa, Gentle Giant, Egg, Hatfield and the North (și derivatele), Henry Cow, Soft Machine, The Residents, Gryphon, The Enid, Stackridge, Univers Zero, Art Zoyd, Tipographica, The Muffins, Burt Bacharach, Bela Bartok, The Archies, PFM, Van Dyke Parks, Brian Wilson, Judy Collins, U-Totem, Bread, The Regeneration, Herman Szobel, Krzysztof Komeda, Genesis, Magma, etc.
Pe unii nu-i știți, vi se par foarte/prea multe nume? Și mie, deși am/știu câte ceva cam cu toți (minus, pe moment, Hands, Tipographica și The Regeneration), dar asta nici măcar nu-i totul: veți putea găsi câteva nume în plus mai jos după lista albumelor, în selecția pe care-am făcut-o și păstrat-o în limba engleză din comentariile colecționarilor posesori odată cu scurta prezentare de pe „www.discogs.com”. Blocul comparativ e masiv și pare cu-atât mai copleșitor și pentru că în limba română n-au prea apărut surse în presa scrisă care să le popularizeze nici înainte nici după 1990, nici formatori de opinie cunoscători ai fenomenului „RIO/Avant-Prog” pe frecvențe naționale radio sau TV n-am avut...
De 2 ori apare analogia cu olandezii Supersister/Sweet Okay Supersister recent descoperiți de mine și de care m-am ocupat chiar în finalul postării anterioare. Prin cele 4 relativ clare domenii muzicale ca sursă comună de inspirație: „avant-garde jazz, progressive rock, 20th-century music, and the English Canterbury scene”, RR se asociază însă cel mai bine cu grupul The Muffins („Brioșele”) pe care The Rolling Stone Record Guide îi numește „verii spirituali americani ai britanicilor Henry Cow și Soft Machine”. Pe YouTube sunt postate cele 2 albume principale pentru audiție integrală, dar asta nu înseamnă că restul materialelor sunt de neglijat.

Rascal Reporters biography taken from the band's website:

http://www.progarchives.com/artist.asp?id=4179

* Rascal Reporters (Steve Gore & Steve Kretzmer) – Happy Accidents (LP-Hebbardesque Records, 1988 / CD-ZNR Records, 1996)
      Full Album:
https://www.youtube.com/watch?v=1NPEGGrNqrQ

* Rascal Reporters – Freaks Obscure (cassette-Hebbardesque Records, 1980)

* Rascal Reporters – We're God (cassette-Hebbardesque Records, 1980 / CD-Water Face, 1997)
      Full Album:
https://www.youtube.com/watch?v=6-nZpM0HmeA

* Rascal Reporters – Purple Entrapment (CD Water Face, 1995)

* Rascal Reporters – Ridin' On A Bummer (LP-Hebbardesque Records, 1984 / CD 20th Anniversary Edition, 2005)
      „RIO” (with Fred Frith & Tim Hodgkinson):
  https://www.youtube.com/watch?v=uPrvBF1rmKw

* Rascal Reporters – The Foul-Tempered Clavier (CD-Pleasant Green Records, 2001)....„album dedicated to Frank Zappa”

* Rascal Reporters – The Mind Boggles (CD Hebbardesque Records, 2008)

Mai există editate în ediții limitate și:
- Rascal Reporters – Holly's Biaural Curiosity -bootleg- (wcarma Records, 1998)
- Rascal Reporters – Riding on a Lavender Freak - 2 CD Compilation- (1998)

...precum și albumele solo, foarte rare și greu de găsit:

* Steve Kretzmer: Oil of Lavender -Cassette- (1986)
* Steve Gore: The Coast Is Clear -3 CD- (2000)

   

New Gibraltar Encyclopedia of Progressive Rock RA-RI
http://www.gepr.net/ra.html

https://www.discogs.com/artist/1235902-Rascal-Reporters

„Profile:
Based in suburban Detroit, formed in the mid-1970s by high school chums Steve Gore and Steve Kretzmer, the Rascal Reporters made music together for over 30 years, until Gore's death in March, 2009.
Call it Progressive Rock, Avant-Garde Pop, Sound Collage, Experimental, Rock in Opposition, Sentimental Tear Jerkers, Quirky Folk Tunes for Casio, Elevator Music from Hell, or whatever category you like, this duo of Steve Kretzmer (keyboards, percussion, vocals, guitars) and Steve Gore (keyboards, percussion, vocals, guitars) delighted in confusing audiences and smudging the lines between genres over the course of one 7" single and 7 studio albums”.

Freaks Obscure:
Rascal Reporters RIO/Avant-Prog
„....influenced by Classic Prog, Canterbury School in the vein of THE MUFFINS and definitely strong RIO leanings, recalling the great MIRIODOR band...they also remind a lot of GENTLE GIANT....also a couple of mellow pieces with an evident Classical nature in a Chamber Music style”.

Happy Accidents:
Rascal Reporters RIO/Avant-Prog
„....a sample of THE CARPENTERS popular song....the duo of Gore and Kretzmer had made some good friends within the global Prog/R.I.O. scene, most of which appear on the album: Dave Newhouse from The Muffins, often considered the third member of the band, percussionists David Kerman and James Grigsby, both from U Totem, Present's and Universe Zero's bassist Guy Segers, Steve Feigenbaum played the electric guitar (founder of Cuneiform Records and the Wayside Music disc distribution company), guitarist Nick Didkovsky plus Paul Kretzmer on bass.....Dr. Nerve, The 5UU's. Motor Totemist Guild, The Muffins and Univers Zero....interesting instrumental work with influences from Jazz, R.I.O. and Classic Prog, Cartoon Prog.... sounding like FRANK ZAPPA, THE MUFFINS and YES....For fans of THE MUFFINS, GENTLE GIANT, FRENCH TV and similar bands of complex Prog”...

„....a mixture of Zappa, free jazz, RIO, krautrock and electronic experimentation...similar to some TV series jingle...all party music clichés: Charleston, circus, vaudeville, TV jingles...a mixture of Zappa's craziest side, Samla Mammas Manna and Art Bears....”
....RIO factor (a-la "Leg End"-era Henry Cow)
....an amalgam of Caravan, Zappa, Todd Rundgren, Supersister and Cartoon. That's all there is, as the Gentle Giant people would say. Well, a band that can afford to have members from Dr. Nerve, Univers Zero and 5UU's as special guests has to be interesting (at least, a priori) - in my book, Rascal Reporters is a very interesting band, a mandatory item in any avant-prog lover's collection of desert island albums. At least, "Happy Accidents" is a strong resemblance to the Canterbury style of Hatfield and the North”...

Ridin´ on a Bummer
Rascal Reporters RIO/Avant-Prog
„....the guys now even flirt with groups like YES or HANDS at moments.Of course the main comparison is still THE MUFFINS”...

We´re God
Rascal Reporters RIO/Avant-Prog
„.....Jazz Rock , Avant-Prog and R.I.O., again delivering influences from THE MUFFINS, GENTLE GIANT and FRANK ZAPPA in a stylistically extreme package....some sort of pre-ECHOLYN”...

The Foul-Tempered Clavier
Rascal Reporters RIO/Avant-Prog

„....influenced by the likes of Zappa, Henry Cow, Beatles, Gentle Giant, Egg, Soft Machine, The Residents, Gryphon, Stackridge, Univers Zero, Art Zoyd, The Muffins, Burt Bacharach, Bela Bartok, PFM, Van Dyke Parks, Brian Wilson, U-Totem, Bread, The Regeneration, Herman Szobel, and Magma, according to their official bio. Sadly, founding Rascal Steve Gore passed away in 2009 in an unfortunate accident...Mostly instrumental, the music of FTC was about 5 years in the making according to the liner notes. The album is dedicated to Frank Zappa...Even a certain bit of Syd Barrett feeling to it...same desire to enjoy music that Zappa or Supersister had.”

P.S.: Capitolele Hands și Tipographica sunt subiecte care merită atenție, mai ales primul grup texan „Mâini” fără ceva publicat în scurta perioadă de existență din anii '70 dar reformat și revitalizat după 1996 de Shroom Productions cu cele 5 albume mustind de savoarea unor titani ai progului ca Gentle Giant, Kansas sau Camel (!).

Orvalieni, Heliocentrici, Utopic-pianiști și alte „specii” muzicale ciudate (II)

* Saccades (Nicholas Wood, ex-The KVB) - S/T (2017)

* If These Trees Could Talk - The Bones of a Dying World (2017)

* Sannhet - So Numb (2017)
* Chris Forsyth & The Solar Motel Band - Dreaming In The Non-Dream (2017)
* Ruby The Hatchet - Planetary Space Child (2017)
5 albume frumoase, dominant chitaristice, unul ecologist „nobil, tragic și cinematic post-metal...cu sunet bogat, adânc, reverberant ca de catedrală” în cazul grupului 100% instrumental din Ohio la care numele trupei „Dacă acei copaci ar putea să vorbească”, titlurile pieselor și grafica „vorbesc” în locul textelor (de ex. „Solstițiu” sau „După ce fumul se risipește”). Lucruri similare găsim la albumul trioului Sannhet care, în ciuda numelui care înseamnă în norvegiană „adevăr”, este un grup american rezident în Brooklin. Muzica a rezultat după probleme mentale mai mult sau mai puțin serioase avute în același timp de toți cei trei componenți, cu dezvoltări profunde ale ideii de (con de) „umbră” în viziunea clasicului psihanalist Carl Jung pentru a insinua în multe piese subtonuri de frumusețe în întuneric (în aparițiile „live” susținute și de similare proiecții video):
https://www.youtube.com/watch?v=qJwxUmW8HAA

La chitaristul Chris Forsyth și al său Motel Solar de tip „jam band” din Philadelphia, aceleași dezvoltări ample „indie experimental & psychedelic” cu excepția piesei în care liderul interpretează și vocal, „Have We Mistaken the Bottle for the Whiskey Inside”....în timp ce la Ruby The Hatchet, grup tot din Philadelphia, rock-ul psihedelic cu fler retro, solouri de chitare și orgă Hammond o are în frunte pe vocalista Jillian Taylor.

* Monarch Trail (Ken Baird: keybs, voc / Canada) - Sand (2017)
La acești canadieni, aceiași ca la debutul cu „Skye” (după ce liderul Ken Baird activase solo vreo 20 ani), am regăsit ceva din vraja prog-rock-ului rafinat de tip „early Genesis” sau Marillion cu Fish, pe un album dezvoltat in crescendo parcă anume pregătind maiestuoasa suită-titlu de peste 24 min. de la final, din care o bună parte apare aici:
https://www.youtube.com/watch?v=Avvb0rzl01w

Se recomandă și Monarch Trail (Canada) - Skye (2014)

* Torgeir Waldemar (Norway) - No Offending Borders (2017)
* Susanne Sundfør (Norway) - Music For People In Trouble (2017)
* Kari Rueslatten (Norway) - Silence Is The Only Sound (2017)
* Siv Jakobsen (Norway) - The Nordic Mellow (2017)
Set 100% norvegian de albume tematice de folk dominant acustic cu un cantautor Tolgeir alternând chitarele și tempourile de la balade „slow” la piese mai dinamice „mid & up” de tip Neil Young precum „Summer in Toulouse” sau „Sylvia (Southern People)”...până la tinerele, sensibilele și pastoralele vocaliste dintre care Susanne, inspirată de ceea ce-a văzut și trăit întro călătorie din Corea și India până în jungla Amazonului, are câteva momente care-o amintesc, mai mult prin bogăția aranjamentelor și complexitatea compozițiilor decât prin voce, pe Kate Bush („Undercover”, „Mountaineers”, ultima în duet cu John Grant).
Supranumită „Regina melancoliei” sau „Prințesa cercului polar norvegian”, Kari Rueslåtten (44 ani) are o experiența acumulată vreo 3 ani în fostul grup influent de „doom, experimental & gothic metal” The 3rd and the Mortal, noul „Tăcerea e singurul sunet” venind după o pauză în carieră de circa 8 ani luată de la finele lui 2005 și la 2 ani de la revenirea cu „To The North” (2015). Muzica ei -„Music You Should Hear”, după cum ea singură o recomandă (!)- și vocea cu tot spectrul este  măgulitor asociată de critici unor Björk și Tori Amos, iar acesta e al 7-lea ei album solo după ce a mai avut colaborări cu membrii din trupe nordice influențate de The 3rd..., precum Nightwish sau The Gathering.

* Eloy - The Vision, The Sword and The Pyre, Part 1 (2017)
* Klaus Schulze & Solar Moon System – Ultimate Docking -2 CD- (2000/2017)
* Klaus Schulze - Androgyn -2 CD- (2002/2017)
* Marc Barreca - Recordings 1978-1979 -2 LP- (2017)
„Berlin-School Electronic Style” își întinde tentaculele din anii '60 până azi, fie și asupra unor materiale (semi) reciclate. Nu e cazul la Eloy care prin liderul Frank Bornemann -numit „Le Grand Seigneur” al rockului progresiv german- aduce un original omagiu eroinei evului mediu din sec. XV Jeanne d'Arc/Joan of Arc, nu mult timp de la spectaculoasa revenire a trupei în activitate după 13 ani de hiatus. Un prim act deocamdată, conceput inițial doar ca spectacol de scenă pentru Franța sub numele „La Vision - l´épée et le bûcher”, dar cântat totuși până la urmă pe album în limba engleză cu tot tacâmul aferent genului „musical/opera rock” de eroina principală soprana canadiancă Alice Merton, de vocalista germancă de blues Jessy Martens, coruri á la Carl Orff, părți povestite pe fundal de chitară și claviaturi și voci inocente de copii. Și cum se întâmplă la „comeback”-uri după perioade mai lungi, un nou material original aproape obligă la revizuirea discografiei brusc revigorate, măcar a albumelor care ne-au plăcut mai mult, în cazul meu la Eloy fiind vorba de „Floating” (1974), „Dawn” (1976) și „Silent Cries and Mighty Echoes” (1979).
„Ultimate Docking” apăruse în 2000 în ediție limitată dar remasterizarea recentă îl schimbă și-l extinde foarte mult (spre deosebire de „Androgyn”) mai ales datorită unui vocalist-povestitor comparat cu Jim Morrison, Tom Dams. E unul dintre cele mai atipice albume Klaus Schulze pe care le-am auzit.
Marc Barreca este un electronist influențat de ambientalul minimalist al lui Brian Eno.

** Supersister (Netherlands) - Pudding En Gisteren (1972)
** Supersister - Iskander (+ bonus tracks) (1973)....with Charlie Mariano (a & s-saxes)
* Supersister - Present From Nancy (1970)
* Supersister - To The Highest Bidder (1971)
* Sweet Okay Supersister - Spiral Staircase Sass (1974)

Aveam în arhivă „Iskander”, album-concept de jazz-rock bazat pe viața lui Alexandru cel Mare, totuși acești olandezi din Haga au devenit o revelație pentru mine abia de curând văzând coperta lui „Pudding...” postată de colecționarul de viniluri „Dion Yonesko” pe pagina sa de Facebook „Vinylmania”, după care-am adăugat la colecție ce-mi lipsea, adică acest titlu și celelalte 3 albume (debutul și ultimele două). Au avut hituri minore la început prin singles-urile „Radio” și „She Was Naked” dar altfel, nefăcând apoi compromisuri comerciale mai mari, nu s-a prea știut de ei cu toate că mai ales organistul vocalist și compozitor Robert Jan Stips dovedește că a asimilat tot ce-a fost mai bun din prog-rock-ul avansat britanic al Școlii de la Canterbury, alături de ce-au etalat The Nice și mult mai cunoscutele trupe conaționale Ekseption și Focus cu ale căror claviaturiști Rick van der Linden (1946-2006), respectiv Thijs van Leer, putea oricând rivaliza....și nu în ultimul rând influența din umorul, inovația și inspirația dezinvoltă a lui Frank Zappa (în titluri ca „Supersisterretsisrepus”, „Psychopath”, „Judy Goes On Holiday”, toate de pe „Pudding En Gisteren”)!
După lipsa de șanse din anii '70 au mai fost și încercările de reunire din anii 2000 zădărnicite de moartea a 2 componenți de bază, Sacha van Geest (flute) în 2001 și Ron van Eck (bass) în 2011. Trupa apare totuși pe DVDul „Romantic Warriors III: Canterbury Tales” (2015).

Orvalieni, Heliocentrici, Utopic-pianiști și alte „specii” muzicale ciudate (I)

* The Orvalians (ex-Rhùn / France) - The Great Filter (Azafran Media/Musea, 2017)
Grup francez din Caen cu 3 membrii din trupa Rhùn, plus vocalistul claviaturist cu numele incitant de scenă Ludal Le Chacal („Șacalul”!), semnează acest disc instrumental de debut masterizat de „music enthusiast, audio engineer”-ul Udi Koomran/Israel (Present, 5 uu's, Gong, etc). O formulă asociată cu excentricii Sebhka-Chott, care „convoacă spiritul marilor inovatori ai genului (Magma, Frank Zappa, Henry Cow, King Crimson)” și despre care prezentarea de la Musea mai zice și că „deține tot ceea ce trebuie ca să devină noua senzație în „New Music” (termen sumator al înșiruirii aparent dadaistă de pe bandcamp.com și provocare rebusistică nu tocmai facilă de inserare corectă a virgulelor: „canterbury rock artrock avant-progressive jazz pop rock post-rock prog progressive rock rock in opposition zeuhl Caen”)
Se recomandă și Rhùn (France) - Fanfare du Chaos (AltrOck Productions, 2013)

* Accordo dei Contrari (Italy) - Violato Intatto (2017)...."avant-prog RIO Canterbury contemporary experimental Milano" (conform bandcamp.com)
Disc autoprodus având multe elemente comune cu francezii dinainte dar în care sunt detectate și ecouri de la Area, Gentle Giant, Soft Machine sau din clasicul Igor Stravinski. Omul principal din „Acordul contrariilor” e clăparul compozitor Giovanni Parmeggiani, paleta sa incluzând: Electric Piano [Fender Rhodes], Organ [Hammond], Synth [Minimoog], Piano.

Se recomandă și Accordo dei Contrari (Italy) - AdC (AltrOck Productions, 2014)

* Utopianisti (Finland) - S/T (I) (Lusti Music & Arts, 2011)
* Utopianisti - Utopianisti II (Lusti Music & Arts, 2013)
* Utopianisti - The Third Frontier (Pohjola Records, 2016)

Contopirea universalului „utopia” și italienescului ”pianisti” a format numele acestui Bigband finlandez de care-am aflat numai după „A treia frontieră” că este un proiect ambițios condus, produs, înregistrat și mixat de Markus Pajakkala, altfel și un prolific poli-instrumentist („drums, percussion, keyboards, soprano saxophone, tenor saxophone, baritone saxophone, flute & alto flute, bass clarinet, mellotron, various ethnic instruments, programming, additional keyboards, vibraphone”), același care mai și compune, scrie versurile și aranjează și cam toată muzica lesne încadrabilă în idiomul jazz rockului progresiv și simfonic, Pekka Pohjola („Pohjola”, vol. 2) și Frank Zappa („Waltz for FZ”, vol. 1) fiind mentorii săi muzicali. Pentru volumul 2 care durează 79 minute a invitat nu mai puțin de 31 de muzicieni între care grupul Black Motor & Jon Ballantyne, tenori și soprane de operă, albumul și-așa lung încheindu-se cu improvizația zappafilă „U.L.J.C. (The Unnecessary Leftover Jam Compilation)”.

* The Heliocentrics - The Sunshine Makers -O.S.T.- (2017)
De „heliocentrici” și jazzul lor psihedelic m-am mai ocupat cu prilejul lui „A World of Masks” (Soundway, 2017), noul album fiind coloană sonoră a filmului acelorași regizori care au făcut „Searching for Sugarman” despre muzicianul „bury treasure” Sixto Rodriguez, aici subiectul fiind 2 producători cunoscuți pentru producerea de LSD în anii '60 odată cu începuturile războiului global al drogurilor. Muzica conservă spiritul tradițional dansant din New Orleans și atmosfera contra-culturii perioadei dar nu sună retro pentru că muzicienii actualizează sound-ul cu ritmuri trip-hop folosind și multe efecte electronice.

* Savoy Brown (Kim Simmonds) - Witchy Feelin' (2017)
* Gregg Allman - Southern Blood (2017)

Fac o scurtă digresiune în „mainstream” pentru saga veteranului grup de blues-rock britanic care e continuată reușit sub comanda aceluiași „Vintage Man” și ”ageless” Kim Simmonds pe un disc la care s-a lucrat timp de 2 ani și care e dominat de tema Diavolului, vremea rea, nopțile macabre cu femei și mult whiskey...în timp ce „Sângele sudist” al regretatului Gregg Allman (care-a încetat să curgă la propriu pe 27 mai, la 69 ani) este adevăratul său „cântec de lebădă”, un album baladesc mai „country” și mai „soft” cu piese personale și câteva reușite covers-uri (Jerry Garcia/Grateful Dead, Lowell George/Little Feat).

* Terry Oldfield & Soraya - Temple Moon (2017)

Album „new age/raga” ambiental, sacru și profund al fratelui flautist al celebrului chitarist Mike Oldfield, scos împreună cu soția sa vocalistă.

                                                                       - va urma -