* Saccades (Nicholas Wood, ex-The KVB) - S/T (2017)
* If These Trees Could Talk - The Bones of a Dying World (2017)* Chris Forsyth & The Solar Motel Band - Dreaming In The Non-Dream (2017)
* Ruby The Hatchet - Planetary Space Child (2017)
5 albume frumoase, dominant chitaristice, unul ecologist „nobil, tragic și cinematic post-metal...cu sunet bogat, adânc, reverberant ca de catedrală” în cazul grupului 100% instrumental din Ohio la care numele trupei „Dacă acei copaci ar putea să vorbească”, titlurile pieselor și grafica „vorbesc” în locul textelor (de ex. „Solstițiu” sau „După ce fumul se risipește”). Lucruri similare găsim la albumul trioului Sannhet care, în ciuda numelui care înseamnă în norvegiană „adevăr”, este un grup american rezident în Brooklin. Muzica a rezultat după probleme mentale mai mult sau mai puțin serioase avute în același timp de toți cei trei componenți, cu dezvoltări profunde ale ideii de (con de) „umbră” în viziunea clasicului psihanalist Carl Jung pentru a insinua în multe piese subtonuri de frumusețe în întuneric (în aparițiile „live” susținute și de similare proiecții video):
https://www.youtube.com/watch?v=qJwxUmW8HAA
La chitaristul Chris Forsyth și al său Motel Solar de tip „jam band” din Philadelphia, aceleași dezvoltări ample „indie experimental & psychedelic” cu excepția piesei în care liderul interpretează și vocal, „Have We Mistaken the Bottle for the Whiskey Inside”....în timp ce la Ruby The Hatchet, grup tot din Philadelphia, rock-ul psihedelic cu fler retro, solouri de chitare și orgă Hammond o are în frunte pe vocalista Jillian Taylor.
* Monarch Trail (Ken Baird: keybs, voc / Canada) - Sand (2017)
La acești canadieni, aceiași ca la debutul cu „Skye” (după ce liderul Ken Baird activase solo vreo 20 ani), am regăsit ceva din vraja prog-rock-ului rafinat de tip „early Genesis” sau Marillion cu Fish, pe un album dezvoltat in crescendo parcă anume pregătind maiestuoasa suită-titlu de peste 24 min. de la final, din care o bună parte apare aici:
https://www.youtube.com/watch?v=Avvb0rzl01w
Se recomandă și Monarch Trail (Canada) - Skye (2014)
* Torgeir Waldemar (Norway) - No Offending Borders (2017)
* Susanne Sundfør (Norway) - Music For People In Trouble (2017)
* Kari Rueslatten (Norway) - Silence Is The Only Sound (2017)
* Siv Jakobsen (Norway) - The Nordic Mellow (2017)
Set 100% norvegian de albume tematice de folk dominant acustic cu un cantautor Tolgeir alternând chitarele și tempourile de la balade „slow” la piese mai dinamice „mid & up” de tip Neil Young precum „Summer in Toulouse” sau „Sylvia (Southern People)”...până la tinerele, sensibilele și pastoralele vocaliste dintre care Susanne, inspirată de ceea ce-a văzut și trăit întro călătorie din Corea și India până în jungla Amazonului, are câteva momente care-o amintesc, mai mult prin bogăția aranjamentelor și complexitatea compozițiilor decât prin voce, pe Kate Bush („Undercover”, „Mountaineers”, ultima în duet cu John Grant).
Supranumită „Regina melancoliei” sau „Prințesa cercului polar norvegian”, Kari Rueslåtten (44 ani) are o experiența acumulată vreo 3 ani în fostul grup influent de „doom, experimental & gothic metal” The 3rd and the Mortal, noul „Tăcerea e singurul sunet” venind după o pauză în carieră de circa 8 ani luată de la finele lui 2005 și la 2 ani de la revenirea cu „To The North” (2015). Muzica ei -„Music You Should Hear”, după cum ea singură o recomandă (!)- și vocea cu tot spectrul este măgulitor asociată de critici unor Björk și Tori Amos, iar acesta e al 7-lea ei album solo după ce a mai avut colaborări cu membrii din trupe nordice influențate de The 3rd..., precum Nightwish sau The Gathering.
* Eloy - The Vision, The Sword and The Pyre, Part 1 (2017)
* Klaus Schulze & Solar Moon System – Ultimate Docking -2 CD- (2000/2017)
* Klaus Schulze - Androgyn -2 CD- (2002/2017)
* Marc Barreca - Recordings 1978-1979 -2 LP- (2017)
„Berlin-School Electronic Style” își întinde tentaculele din anii '60 până azi, fie și asupra unor materiale (semi) reciclate. Nu e cazul la Eloy care prin liderul Frank Bornemann -numit „Le Grand Seigneur” al rockului progresiv german- aduce un original omagiu eroinei evului mediu din sec. XV Jeanne d'Arc/Joan of Arc, nu mult timp de la spectaculoasa revenire a trupei în activitate după 13 ani de hiatus. Un prim act deocamdată, conceput inițial doar ca spectacol de scenă pentru Franța sub numele „La Vision - l´épée et le bûcher”, dar cântat totuși până la urmă pe album în limba engleză cu tot tacâmul aferent genului „musical/opera rock” de eroina principală soprana canadiancă Alice Merton, de vocalista germancă de blues Jessy Martens, coruri á la Carl Orff, părți povestite pe fundal de chitară și claviaturi și voci inocente de copii. Și cum se întâmplă la „comeback”-uri după perioade mai lungi, un nou material original aproape obligă la revizuirea discografiei brusc revigorate, măcar a albumelor care ne-au plăcut mai mult, în cazul meu la Eloy fiind vorba de „Floating” (1974), „Dawn” (1976) și „Silent Cries and Mighty Echoes” (1979).
„Ultimate Docking” apăruse în 2000 în ediție limitată dar remasterizarea recentă îl schimbă și-l extinde foarte mult (spre deosebire de „Androgyn”) mai ales datorită unui vocalist-povestitor comparat cu Jim Morrison, Tom Dams. E unul dintre cele mai atipice albume Klaus Schulze pe care le-am auzit.
Marc Barreca este un electronist influențat de ambientalul minimalist al lui Brian Eno.
** Supersister (Netherlands) - Pudding En Gisteren (1972)
** Supersister - Iskander (+ bonus tracks) (1973)....with Charlie Mariano (a & s-saxes)
* Supersister - Present From Nancy (1970)
* Supersister - To The Highest Bidder (1971)
* Sweet Okay Supersister - Spiral Staircase Sass (1974)
Aveam în arhivă „Iskander”, album-concept de jazz-rock bazat pe viața lui Alexandru cel Mare, totuși acești olandezi din Haga au devenit o revelație pentru mine abia de curând văzând coperta lui „Pudding...” postată de colecționarul de viniluri „Dion Yonesko” pe pagina sa de Facebook „Vinylmania”, după care-am adăugat la colecție ce-mi lipsea, adică acest titlu și celelalte 3 albume (debutul și ultimele două). Au avut hituri minore la început prin singles-urile „Radio” și „She Was Naked” dar altfel, nefăcând apoi compromisuri comerciale mai mari, nu s-a prea știut de ei cu toate că mai ales organistul vocalist și compozitor Robert Jan Stips dovedește că a asimilat tot ce-a fost mai bun din prog-rock-ul avansat britanic al Școlii de la Canterbury, alături de ce-au etalat The Nice și mult mai cunoscutele trupe conaționale Ekseption și Focus cu ale căror claviaturiști Rick van der Linden (1946-2006), respectiv Thijs van Leer, putea oricând rivaliza....și nu în ultimul rând influența din umorul, inovația și inspirația dezinvoltă a lui Frank Zappa (în titluri ca „Supersisterretsisrepus”, „Psychopath”, „Judy Goes On Holiday”, toate de pe „Pudding En Gisteren”)!
După lipsa de șanse din anii '70 au mai fost și încercările de reunire din anii 2000 zădărnicite de moartea a 2 componenți de bază, Sacha van Geest (flute) în 2001 și Ron van Eck (bass) în 2011. Trupa apare totuși pe DVDul „Romantic Warriors III: Canterbury Tales” (2015).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu