„Radio Masacru Internațional”, „Măcelărese”, „Cranii albastre”, „Scorpioni” sudanezi, „Kung (Kuhn) Fu” și alte „terori” sonice noi

* William Fitzsimmons (voc, ac-gtr) – Mission Bell (2018)
Cântecele din serialul "Anatomia lui Grey" l-au făcut cunoscut pe acest folk-ist din Nashville de 40 ani adesea comparat cu Sufjan Stevens și Elliott Smith, ca profesie de bază el fiind de fapt psihoterapeut. Muzica, din ce în ce mai "senină", îl ajută să scape de eticheta care i-a fost atașată de "bastard trist" încă din adolescență când a început să și cânte, după divorțul părinților.
* Rustin Man (Paul Webb: voc & bass, ex-Talk Talk) – Drift Code (Domino, 2019)
Album pastoral-melancolic care apare la peste 15 ani de la debutul sub acest nume (după colaborarea cu Beth Gibbons) și interesant mai ales atunci când, deși păstrează patina tipic "british (bombastic) pop-rock" în aranjamente, diferă de sonoritatea atât a trupei-mamă cât și de a albumelor solo ale enigmaticului lider al acesteia, Mark Hollis. Criticii au detectat încă de la prima piesă "Vanishing Heart" influențe de la David Bowie, cu precădere de pe albumul ultimativ "Blackstar". Eu în "The World's in Town", precedată de scurta și experimentala "Euphonium Dream", simt o ușoară adiere de Robert Wyatt și-mi place asta foarte mult, păcat că e singura...

* Mörglbl (France) – The Story of Scott Rötti (2019)....trio guitar/bass/drums instrumental cu un "jazz metal" condus de chitara lui Cristophe Godin în maniera mai cunoscuților Ritchie Kotzen, Greg Howe sau Vinnie Moore, conform www.sonicperspectives.com, cartea de vizită fiind piesa "Anarchytektür / (Arhitectură anarhică)". Un album care, dacă n-aș avea în pregătire un volum de noutăți așa mare și pentru acolo, s-ar preta poate mai adecvat de inserat pe victimofjazz.blogspot.com.
* Xiu Xiu – Girl with Basket of Fruit (2019)...."abstract, electronic"
Cuplul Jamie Stewart și Angela Seo, ambii la câte 4-5 instrumente, sunt ajutați acum, printre alții, de bateristul Greg Saunier din grupul Deerhoof (însă la orgă!) și de experimentații și mai experimentalii Ches Smith (dr, perc) și Devon Hoff (bass).

* Masaki Batoh (from The Silence, ex-Ghost/Japan) – Nowhere (Drag City, 2019)
    - Suport: Helena Espvall & Masaki Batoh – Overloaded Ark (Drag City, 2009)
Un folk electronic și mai experimental face acest japonez care este și acupuncturist, singur la toate instrumentele pe „cel mai provocator și accesibil” album de-al său cântat în engleză, japoneză și...latină („Dum Spiro Spero/Cât timp respir, sper” însemnând pentru el nu doar un motto muzical ci și un crez de viață). Oricum mare diferență față „Arca supraîncărcată” realizat cu violoncelista Helena în urmă cu 10 ani pe care apărea gama extinsă de „acoustic and electric guitars, cello, organ, shō, banjo, renaissance harp, rauschpfeife, crumhorn, cornamuse, hurdy-gurdy, recorders, piano, frame drums, darbuka, riq, and electronics”.

Nu-mi propusesem pentru acum dar căutând mai multe date despre violoncelista suedeză mutată în SUA prin 2000, am aflat că ea apăruse până în 2009 pe 3 din cele 4 albume cu trupa de "folk cosmic" Espers care mi-a plăcut și mai găsesc separat încă un set consistent de albume greu de neglijat cu ea, solo și colaborări diverse, la primul în duo tot cu japonezul, dinaintea lui Overloaded..., autointitulatul: 
* Helena Espvall (Espers/USA) & Masaki Batoh (ex-Ghost/Japan) – S/T (Drag City, 2008)
....o cronică de la BBC remarcând "frumusețea fragilă, melodicul remarcabil și fermecător", în timp ce o revistă franceză făcea paralele măgulitoare cu fluiditatea, spiritul și excentricitatea muzicii unor Pentangle, Moondog sau Penguin Cafe Orchestra (!)
Am remarcat și flerul medieval de câteva ori la acest folk acustic și academic, e clar că spectrul Helenei (&....) e mult mai larg și va trebui tratat separat ca să includă nu numai producții de la exigenta casă Drag City Records din Chicago (aproape un garant în sine a calității muzicale) ci și din pleiada mai mare de muzicieni înrudiți stilistic cu ea, în variate combinații: Anahita (Helena Espvall & Tara Burke), Fursaxa (a.k.a. Tara Burke), Fern Knight, Rusalnaia (Gillian Chadwick & Sharron Kraus), Tau Emerald ‎(Sharron Kraus & Tara Burke) sau The Valerie Project care le cam aduna pe toate cele enumerate, inspirat de...și intenționat a servi -mă refer la albumul eponim din 2007- ca alternativă la coloana sonoră a filmului de cult din "noul val" cinematografic cehesc „Valerie și săptămâna minunilor ei” din 1970, regie Jaromil Jireš.
Deocamdată mai amintesc aici și recomand doar două titluri:

* David Maranha (el-org, vln) & Helena Espvall (cello) – Sombras Incendiadas -LP- (Three:four Records, 2015)
* Meg Baird (gtr, voc), Helena Espvall (cello, voc) & Sharron Kraus (gtr, voc & dulcimer) – Leaves From Off The Tree (Bo'Weavil Recordings, 2006)

* The Telescopes – Exploding Head Syndrome (2019)
Grup existent din 1987, condus de Stephen Lawrie și specializat în "noise"-ul melodic, dar acest album nu-i tocmai tipic ci reflexia sindromului iluziilor auditive la care se referă titlul, sau mai curând încercarea de inducerea a acestora prin piesele dominate de frecvențele joase. Pe mine nu prea m-a „prins”...

* Sir Richard Bishop & David Oliphant / Karkhana & Nadah El Shazly (USA/Egypt) – Carte Blanche -LP+7"- (Unrock, 2019)
* Beirut (Zach Condon) – Gallipoli (4AD, 2019)
(Alte) 2 albume sub așteptări, comparativ cu altele din set sau cu anterioare de-ale respectivilor...cel puțin asta e impresia mea după prima audiție și la câte alte titluri așteaptă, puțin probabil să mai existe vreo alta.

* Bassekou Kouyaté & Ngoni Ba (Mali) – Miri (2019)
* Ustad Saami (Pakistan) – God Is Not a Terrorist (2019)
Pachistanezul, celebrând pacea și diversitatea, amintește pe alocuri de regretatul "Sufi devotional singer" Nusrat Fateh Ali Khan pe acest album angajant produs în colaborare cu americanul Ian Brennan. Și nu e singurul „album al lunii ianuarie”, pe restul -mai puțin cel al unui rapper- le găsiți măcar amintite, fără să fi fost influențat în alegerea lor, în ultima postare de pe victimofjazz.blogspot.com, mă refer la cele din acest link:
 https://qwest.tv/02/2019/top-albums-of-the-month-january-2019

* Le Butcherettes (Teri Gender Bender, a.k.a. Teresa Suaréz Cosío) – bi/MENTAL (2019)...."garage, indie-rock, post-punk"
     - Le Butcherettes (Teresa Suaréz Cosío) – struggle/STRUGGLE -EP- (2018)
Frumoasă, talentată și activă această vocalistă cu origini mexicane, chiar dacă proiectul relativ recent în care ea excela la voce, adică Bosnian Rainbows al lui Omar Rodríguez-López (ex-Mars Volta) și care promitea atât de mult, s-a cam „stins” destul de repede prin 2014, după 2-3 ani. Aici artista care are prin piese și texte cu mesaje contestatare socio-politice, cum îi stă bine oricărei trupe "post-punk/garage-rock", revine la numele de botez și la matca stilistică a trupei ei proprii validă din 2007 (cu prefix englez și sufix francez, în traducere aproximativă: „măcelăresele”), între timp cu multe schimbări de personal, plecări și reveniri. Invitații Jello Biafra și Alice Bag nu mai sunt totuși chiar de calibrul lui John Frusciante și Iggy Pop de pe albumul anterior...
Întro altă „sferă” ca gen dar la concurență din punct de vedere al frumuseții cu „tex-mex” Teresa/Teri, se află argentinianca: 

* Lily Dahab (voc, Argentina) – Bajo un Mismo Cielo (2018)
    - Suport: Lily Dahab (voc, Argentina) – Nómade (2010)

...fără nimic deosebit altceva de semnalat decât probabilitatea s-o întâlniți și prin anumite cercuri jazzistice.

Trioul britanic care urmează și pe care-l neglijasem este un foarte prolific și de actualitate exponent al școlii de rock electronic din Berlin din anii '60-'70 cu "vârful de lance" Tangerine Dream, mai jos cu doar o parte a discografiei adunată digital (nici aceasta ascultată integral, însumând circa 25 ore!), pornind de la cele 12 piese/emisiuni radio recente sensibil egale ca durată (25-28 min.) și acoperind peste 2 decade de carieră (n-am găsit proveniența numelui dar mi-ar plăcea să cred că se dorea ca ironie la fenomenul global al comercialului de pe radio ca limitare și „masacrare” a muzicii de valoare):
   Radio Massacre International (UK) = Duncan Goddard, Steve Dinsdale & Gary Houghton

* Radio Massacre International – The Music Machine -12 tracks- (2018)
*                                             – Knutsford In May (Centaur Discs, 1997)
*                                             – The God of Electricity (rec 1994, rel Centaur Discs, 2000)
*                                             – Zabriskie Point (rec 1996 & 1980, rel Centaur Discs, 2000)
*                                             – Emissaries -2 CD- (Cuneiform, 2005)
*                                             – Rain Falls In Grey (Cuneiform, 2007)
*                                             – Time & Motion -2 CD- (Cuneiform, 2010)
*                                             – City 21 -O.S.T.- (Northern Echo Recordings, 2011)
*                                             – Eavesdropping (Northern Echo Recordings, 2013)
*                                             – The Clouds of Titan (Northern Echo Recordings, 2013)
*                                             – Do Electric Sheep Dream of Space Rock? (Northern Echo Recordings, 2015)
*                                             – A Bridge Further (Northern Echo Recordings, 2017)
*                                             – Mill-Unmill -3 CD- (Northern Echo Recordings, 2017)

* Blue Cranes – Homing Patterns (Blue Crane Music, 2008)
* Blue Cranes – Observatories (Meester Records, 2010)
* Janel (Leppin) & Anthony (Pirog) – Where Is Home (Cuneiform, 2012)
* Kuhn Fu (Netherlands) – Kuhnspiracy (Unit, 2017)
* Kuhn Fu (Christian Achim Kühn, gtr) – Kuhnstantinopolis (Self-produced, 2015)
* Scorpios (Sudan/UK) – The Scorpios -LP- (Afro7, 2017)
Nu mai găsesc sursa acestui minicalup cu albume mai vechi pregătit de inserat aici, dar sigur nu alese întâmplător: „Craniile albastre” din Portland trebuie luate în seamă pentru balansul muzicii lor pe linia subțire dintre "indie-rock" și "prog-jazz" instrumental de-i mai zice „fusion/post-jazz”...Kuhn Fu (care a cântat pe 7 mai 2018 și la clubul „Control” din București), cuartet rezident la Groningen cu bas clarinetist evreu, baterist turc, basist englez și lider chitarist german, pentru caleidoscopicul autodefinit „paranoid prog punk jazz” -în preajma lansării în martie a următorului lor album, „Chain the Snake” (așa că aproape sigur vom reveni la subiect)...iar Janel & Anthony, la bază un duo de violoncel/chitare (vezi interviul mai vechi din link), dacă eticheta Cuneiform sub care s-au lansat nu vi se pare suficientă, merită abordat/ascultat pentru surprinzător de accesibila lor muzică provenită din mijlocul unei scene experimentale cu epicentrul în Sonic Circuits Festival și interpretată la:
 - Janel Leppin: „cello, indian cello, pizzicato cello, koto, violin, accordion, piano, electronics, autoharp, electric guitar, harpsichord, harpsichord string sweeps, loops, tape loops, mellotron, organ (Hammond), Prophet 5, spoons, bowed & struck vibraphone, vocals.
 - Anthony Pirog: guitar, 12-string electric guitar, acoustic guitar, baritone guitar, electric guitar, lap harp, lap steel guitar, bass, bells, cymbals, electronics, gong, loops, mandolin, music box, noise, electric sitar, struck vibraphone”.
https://www.villagevoice.com/2012/07/17/qa-janel-and-anthony-on-d-c-s-experimental-music-scene-and-their-new-record-where-is-home/

Despre „scorpionii” sudanezi -refugiați datorită fundamentaliștilor islamici la Londra- și albumul lor de debut eponim, trebuie spus că ei fac ca sunetul pieselor tradiționale cu ecouri etiopiene aduse de-acasă și pline de "groove" ritmic de funk "hipnotic și molipsitor", acoperit de regulă de vocea feminină a Regiei Ishag, să pară "la fel de bine ca unul provenit din Detroit așa cum e din Khartoum" (conform revistei Tusk).

Mic set de recuperări belgiene, cu ajutor extern:
* La Chiva Gantiva (Belgium) – Vivo (Crammed Discs, 2014)
Caracteristici din muzica sudanezilor Scorpios se regăsesc și la acest grup dinamic din Brussels cu nucleul format din 3 (foști) studenți columbieni percuționiști, plus 1 vietnamez, 1 francez și 2 localnici uniți de același energic "fusion" latin. 

* HYPNOS 69 (Belgium) – 4 Albums:
     2003 - Promise Of A New Moon
     2004 - The Intrigue Of Perception *
     2006 - The Eclectic Measure
     2010 - Legacy

Cum sugerează și numele trupei, e vorba de revitalizarea după peste 3 decade a perioadei de glorie din rockului progresiv psihedelic prin cele 4 albume de studio încă nu îndeajuns ascultate cu trupa condusă de frații Steve și Dave Houtmeyers și Tom Vanlaer (pun totuși un timid semn de evidențiere la albumul din 2004).
 - Hypnos 69 - Legacy (Full Album):
https://www.youtube.com/watch?v=Ughx81nGasw