Sensurile multiple ale lui ”Begnagrad”

* Begnagrad (Yugoslavia) - Begnagrad (+ 4 bonus) (LP 1982, CD Mio Records/Israel, 2003)
* Begnagrad - Jodlovska Urška -cassette- (rec 1977, rel 1990)
* Begnagrad - Tastare (Theoldwones) (rec 1977 & 1991, rel 1993)
* Begnagrad - Konzert for a Broken Dance (LP 1982, CD Ayaa/France, 1990)

„În primul rând, Begnagrad înseamnă apartenența la un cartier anume din Ljubljana, Bezigrad. În al 2-lea, e parte din istoria orașului”, după cum spunea acordeonistul și principalul compozitor al grupului, Bratco Bibic. „Al 3-lea sens, metaforic, este un fel de dorință de „evadare” din ceva plictisitor și banal într-un loc imaginar și periculos (deopotrivă din trecut sau din viitor)”. De fapt „Begnagrad”, comprimând 3 cuvinte din slovenă, asta înseamnă la propriu: „evadarea în castel”, referindu-se la faptul că în evul mediu populația în fața armatelor invadatoare își găsea refugiul cel mai sigur în castelul localității.
Trupa s-a format la mijlocul anilor '70 la Ljubljana din câțiva prieteni și colegi de școală și deși a fost activă doar în 2 perioade scurte însumând circa 6 ani, e considerată acum după câteva reeditări „legendară” într-un stil prog-rock și jazz de avangardă pendulând între folk medieval și clasic modern, o muzică rafinată cu momente de melancolie pe care-o putem plasa, continuând jocul ludic de sensuri, într-un imaginar castel de fildeș. Și nu în ultimul rând, umorul pe alocuri dezimvolt face parte și el din oferta Begnagrad, mai ales în aparițiile „live”, ceea ce pe mine m-a dus imediat cu gândul la ex-sovieticii Ganelin, Chekasov și Tarasov din Ganelin Trio.
Componența:
  - Bratko Bibic - accordion, vocals
  - Bogo Pecnikar - clarinet
  - Igor Muševic - drums (1975-1978)
  - Vlado Špindler - bass (1975-1978)
  - Nino de Gleria - bass (from 1981)
  - Aleš Rendla - drums, violin (from 1981)
  - Boris Romih - guitar (from 1981)

Albumul „Tastare (Theoldwones)” l-a avut ca producător pe Andjelko Maletić, jurnalist și prezentator de mare ținută la Radio Novi Sad unde a fost și înregistrat în studiourile unui post de radio a cărui echipă care l-a inclus și pe Vitomir Simurdić ne-a ținut în „priză” în anii '80 aici în vestul țării pe unde ultrascurte (FM) cu muzica de calitate occidentală bine selectată dar refuzată de regimul totalitar al lui Ceaușescu. O fotografie sporadică cu Andjelko Maletić am găsit pe acest blog al muzicianului Nenad Bach:
http://nenadbach.blogspot.ro/2009_07_01_archive.html

„Balkan, Gypsy Jazz, Klezmer, Alpine Folk, Swing, Free Jazz, Polka, Waltz & Rock” sunt termeni frecvent întâlniți în cronici când se descrie muzica Begnagrad, odată cu nume de trupe ilustre în arealul progresiv „avant R.I.O/post Canterbury” precum Stormy Six, Samla Mammas Manna sau Univers Zero. Una dintre recenzii laudă și recomandă albumul:
Buldozer - Zabranjeno plakatiranje -LP- (1977):

http://www.progarchives.com/artist.asp?id=1931

Formate inedite și alte circa 30 „gadgets”-uri primăvăratice

Le dădeam în postarea anterioară motive de reflexie amatorilor formatelor analogice, LP/EP/single din vinil. Cu limitările lor de rigoare pe care unii artiști avansați conceptual nu le mai acceptă, căutând variante noi vizavi și de revoluția din domeniul I.T. Era vorba de ultimele 2 albume ale părintelui rockului ambiental Brian Eno și de ce se întâmpla cândva în urmă cu aproape 30 ani în urmă cu un anume grup californian -întâmplător aflat în actualitate cu noul ”The Ghost Of Hope”- numit pe un recent afiș francez anunțând un concert din toamnă, ”cel mai celebru grup necunoscut din lume”. Totul pleacă de la ce-și dorește estetic artistul/trupa și cum își organizează ”discursul” muzical, inclusiv din punct de vedere temporal. Prin 1987-88 veșnicii anonimi The Residents -pentru că despre aceștia este vorba- își concepeau ”God In Three Persons” ca pe un prim album din carieră gândit exclusiv pentru formatul digital CD la modă și ascultabil fluent pentru a nu-i mai obliga la 2 părți/fețe sensibil egale A și B cu o întrerupere ”naturală” a muzicii la jumătate (precum sugestiva poză de pe copertă ruptă abrupt pe mijloc), cu 2 începuturi și 2 finaluri impuse, chiar dacă întregul e tot pentru o durată limitată, dar semnificativ mai mare, de 74 min. (80 ulterior) față de circa 50 la un LP/vinil analogic:
https://www.youtube.com/watch?v=fntErJnXLU8&t=2935s

Încă un caz nou-nouț e cel al chitaristului vocalist din King Crimson ProjeKCt și Adrian Belew Power Trio care și-a pregătit cu meticulozitate și a ținut învăluită în mare mister seria începută de:
* Adrian Belew - FLUX, Volume One (2016)
* Adrian Belew - FLUX, Volume Two (2017)

”FLUX”, explică artistul, înseamnă ”muzică niciodată aceeași de 2 ori” datorită aplicației cu algoritmi inteligenți pentru iPhone și iPad care activează 30 minute de material audio & video mereu diferit dintro bază masivă de conținut. Strict auditiv, e ca și când ai pune un CD/album la ascultat cu funcția aleatoare ”shuffle”, ceea ce chiar recomandă Adrian Belew celor cu CD-player clasic fără aplicația și ”devices”-urile respective, în ideea de a-și face fiecare un ”playlist” personal din întregul set al ambelor volume (cu 44 titluri primul, respectiv 50 al 2-lea) și din cele ce vor urma. Care-va-să-zică, conceptual, e total exclusă tocmai varianta obișnuită a citirii albumului în ordinea cronologică a pieselor în ideea că, dacă s-ar proceda astfel, ar oferi doar disonanța unor frânturi disparate. Conservatorii consideră toate astea doar extravaganțe și cazuri izolate în ”oceanul muzical”, dar cine poate prevedea dacă nu cumva artistul multi media de acest tip conectat nu numai noilor tehnologii I.T. ci poate chiar unui posibil scenariu de viitor al percepției și asimilării muzicii?
Aș pune aceste albume implicând o componentă vizuală importantă alături de recente demonstrații ale tehnologiei 7 D din Japonia sau de expozițiile imersive precum "Disney and Dali" sau "Bosch, Brueghel, Arcimboldo - Fantastique et merveilleux"
https://www.facebook.com/BeautyofNature9/videos/611641569023236/
https://www.facebook.com/CarrieresDeLumieres/videos/1498347080200283/
...cu-atât mai mult cu cât unul dintre cele mai distinctive albume din discografia lui Adrian Belew și cu siguranță cel mai...cubist este ”Desire Caught by the Tail” (1986), inspirat de lucrări celebre ale lui Pablo Picasso.

* Nick Millevoi (with Jamie Saft, Johnny DeBlase & Ches Smith) – Desertion (2016)
Cel mai accesibil ”classic rock & Sergio Leone & Ennio Morricone's soundtracks influenced” album solo al chitaristului descoperit de mine anul trecut, cu 2/3 din formula Many Arms (Nick & Johnny), plus "organ B3 wizard" J. Saft și bateristul C. Smith din Ceramic Dog-ul lui Marc Ribot. Disc ideal de ales pentru început pentru cine vrea dar nu-l știe deloc pe acest chitarist.

                                                   
Set prog-rock cu ajutoare primite de la Sorin Voichiță din Canada (**). De remarcat noua formulă a fostului ”frontman” suedez E. Lundberg din Soundtrack of Our Lives și Union Carbide Productions, acum influențat de psihedelismul anilor '60-'70, mai ales de Arthur Lee/Love, The Stooges și MC5, cu flerul indie-pop melodios mai recent al unor Echo and the Bunnymen sau The Beta Band.
* Cavalier Song - Blezard (2016)
* Knight Area - Heaven and Beyond (2017)
* Causa Sui (Denmark) - Live in Copenhagen -2 CD- (2017)
** Barock Project - Detachment (2017)
** Mastodon - Emperor of Sand (2017)
* Bardo Pond – Under the Pines (2017)
* Ebbot Lundberg & The Indigo Children (Sweden) – For the Ages to Come (2016)

* Éléphant Tôk (Daniel Jeand'heur/France) – Tôk 1 (Soleil Mutant, 2016)
În condițiile unei perioade obișnuite aș fi dedicat o postare exclusivă acestui nou grup francez ”zeuhl” post-Magma, cu trompetistul venit chiar din Magma, Aymeric Avice. Liderul baterist Daniel s-a inspirat pentru numele trupei de la piesa King Crimson de pe ”Discipline” „Elephant Talk” (cu același Adrian Belew la voce), albumul de debut al francezilor fiind anticipat de realizările trupelor sale din decada anterioară, Snake Oil și One Shot, dar acum ca noutate și surpriză cu un vocalist foarte incisiv, ”noisy” și teatral de tip Mike Patton (mai ales în piesa centrală ”Ghost”), pe numele său de scenă Onan (a.k.a. Sebastien Morin)
* One Shot (Daniel Jeand'heur/France) - Reforged (1999/Soleil Zeuhl, 2010)
* One Shot - Vendredi 13 (Soleil Zeuhl, 2001)
* One Shot - Ewaz Vader (Le Triton/Musea, 2006)
* One Shot - "Dark Shot" (Le Triton, 2008)
* Snake Oil - Uppercut Attitude -Vol. 1 & 2- (Import/12 Productions, 2007)

Clapele de pian și keyboards sunt în prim-plan pe:
* Jef Neve (p-no) - Spirit Control (2017)
* Jacaszek (Poland) - Kwiaty (”Flowers”) (2017)....”Sonic explorations of beauty in desolation from the master of melancholy”.

În ramura ”World” am remarcat amazoanele ”republicane” africane și pe cea irlandeză cu fler celtic precum o nouă Moya/Máire Brennan din Clannad, pe albumele:         
* Les Amazones d'Afrique (Oumou Sangaré, Mamani Keita, Mariam Doumbia, etc) - Republique Amazone (2017)
* Aoife O'Donovan - In the Magic Hour [Limited Edition] (2016)

Mini set blues-istic american:
* Eric Gales - Middle of the Road (2017)
* Coco Montoya - Hard Truth (2017)
* Elvin Bishop - Elvin Bishop's Big Fun Trio (2017)

Greu încadrabile stilistic dar și greu de neglijat:
* Mount Eerie - A Crow Looked at Me (2017)
* The Moonlandingz - Interplanetary Class Classics (2017)

* The Bug vs. Earth - Concrete Desert (Ninja Tune, 2017)
* Wire - Silver/Lead (2017)

Următoarele doamne din generații diferite, sunt la înălțime pe noile:
* Diamanda Galás - All the Way -live- (2017)
* Diamanda Galás - At Saint Thomas the Apostle Harlem -live- (2017)
  (cu puține piese noi dar remarcabil interpretate în același stil personal și atmosferă apăsătoare de tragedie antică)
* Saltland (Rebecca Foon: cello/Canada) - A Common Truth (2017)
* Laetitia Sadier Source Ensemble (ex-Stereolab) - Find Me Finding You (Drag City, 2017)
* Ruthie Foster - Joy Comes Back (2017)

Piese Jethro Tull simfonice, cu titlurile pieselor ușor schimbate sau prescurtate pentru evidențierea aranjamentelor camerale orchestrate de John O’Hara, înregistrate în 2 catedrale și, conform lui Ian Anderson, ”perfecte pentru lenevirea din lungi după-amieze însorite, nopți friguroase de iarnă, nunți sau înmormântări”. 

* Ian Anderson & Carducci String Quartet - Jethro Tull; The String Quartets (2017)

”Vintage hard rock” chitaristic bine fuzzat, cu un chitarist/vocalist/frontman din Philadelphia clar Hendrix-ian, influențat însă și de Gregg Ginn (Black Flag), Jimmy Page, Neil Young și Kerry King (Slayer)....și cu mai multe alternanțe de tempo la australienii cu mult fler cinematic de pe:
* Purling Hiss (Mike Polizze) – High Bias (Drag City, 2016)
* sleepmakeswaves (Australia) - Made of Breath Only (2017)

* Birds Of Maya (Mike Polizze) - Vol. 1 (2008)
* Birds Of Maya - Ready to Howl (2010)

Puseuri electronic-ambientale: Brian Eno, Richard Barbieri, Les Marquises...

* Brian Eno - Sisters -4 X MP 3 Files- [Generative Music, 2017]
   - Brian Eno: Music, Image, Peter Chilvers: Mutation Software
* Brian Eno, Peter Chilvers - Reflection -CD, FLAC, WAV- (Opal Limited/Warp Records, released 01 Ian. 2017)
Ultimele creații ale veteranului părinte fondator al rock-ului ambiental sunt, strict muzical vorbind, neinteresante, monotone, fără ”zvâc” (aș zice chiar și sub nivelul anteriorului ”The Ship” de anul trecut, nici el deosebit)...dar ele servesc scopului inovator propus de ”endless music”, demult urmărit de un autor aflat mereu în pas cu noile tehnologii. În cele 2 cazuri e vorba de o nouă aplicație de muzică generativă pentru Apple iOS 9.0 și pretabilă oricărui ”device” dintre iPad 3, iPhone 5, iPod mini 2 touch sau AppleTV (4th generation). Odată instalată și dotată numai cu funcția ”pauză”(!), aplicația cu algoritmul ei special declanșează instant o muzică nelimitată ca durată ca pe formatele limitative tradiționale LP vinil, casetă audio, CD sau fișiere digitale, deci fără început și fără sfârșit...de fiecare dată oferind audio & video o versiune diferită și imprevizibilă a lucrării, ”ca apa unui râu, mereu același dar de fiecare dată altfel”, cum spune Eno însuși. Ceea ce înseamnă că, de exemplu, versiunea pe CD în ediție limitată ”one-of-a-kind edition” de 500 copii numerotate oferite prin casa Rough Trade, oferă tot atâtea variante diferite ale albumului! A mai lansat vre-un artist un astfel de album în toată istoria rockului?...mai mult ca sigur că nu.

Richard Barbieri - Planets + Persona (Kscope, 2017)
”Electronic, Rock: Experimental, Ambient, Dark Ambient, Leftfield, IDM”
https://theprogmind.com/2017/02/22/richard-barbieri-planets-persona/

Excelent și mult peste așteptări, celest și terestru în același timp (cum spune și titlul), acest al 3-lea efort solo al claviaturistului artizan de ”sound design” din Japan și Porcupine Tree, dincolo de miriadele sale de colaborări! Când întâlnesc prin cronici expresii precum ”the most sonically expansive work to date” sau ”...is without doubt his most ambitious solo release to date”, sunt de regulă sceptic, mai ales dacă sursele sunt site-ul personal al artistului/trupei sau al casei de discuri, susceptibile de interese comercial-financiare...dar în acest caz după 3 audiții pot să afirm că n-am găsit nicio exagerare sau fisură acestui unison între titlul dihonomic al albumului, arta grafică (booklet de 16 pagini de fotografii cu peisaje dramatice din Islanda), videoclipul de tip voiaj imaginar în micro și macrocosm (”Solar Sea”) și muzica unui tărâm virgin ”New Found Land” (sau, dacă preferați, ”No Man's Land”, ca să nu mă folosesc neapărat de vre-un titlu de piesă de aici și totodată să-i accentuez unicitatea). ”Haunting/bântuitor” ar fi primul termen la care m-aș gândi ca fiind potrivit unei descrieri scurtissime a unui album încadrat de o ”mare solară” și o ”furtună solară” și pe care l-aș fi așteptat de fapt mai degrabă de la fratele său, mai cunoscutul David Sylvian...dar e cu-atât mai plăcută surpriza când la compozițiile altfel bine conturate se pune accentul pe expresie, texturi și trăiri și nu pe atribute tehnice. Patina ”jazzy” (genul ”jazz” e amintit de vreo 5 ori în cronica din link) colorează o dată în plus ”peisajul” ambiental-electronic, mai ales prin intervențiile suflătorilor, Lisen Rylander Love (sax) și Luca Calabrese (trompetă). Imposibile de ignorat sunt și basul lui Percy Jones (ex-Brand X!) și Axel Crone, vibrafonul lui Klas Assarsson, chitara (discretă) a lui Christian Saggese, kora africană a lui Grice Peters sau vocile feminine procesate în principal de saxofonist, ”persona”-urile albumului.
Interesant e că n-am găsit analogii, cum de regulă se întâmplă la recenzii, cu precedentele sale 2 albume solo ”Things Buried” (2005) și ”Stranger Inside” (2008), dar am preluat din cronica din ProgMind altă pereche de albume cumva apropiate, Lunatic Soul - ”Impressions” (Kscope, 2011) și respectiv, coloana sonoră a filmului ”Blade Runner” (1983). Despre primul nu știam nimic și încerc să-i fac acum un loc mai în față printre priorități, vizavi de suita apriori atractivă ca și concept ”new age” a ”Impresiilor” numerotate I-VIII...În schimb din al 2-lea, soundtrack-ul unuia dintre filmele S.F. de referință ale genului (inclusiv în topul meu personal), coincidența face să-l regăsesc acum în box-setul tocmai lansat și ”coborât” via Internet cu 13 albume din poate cea mai inspirată perioadă creativă a lui Vangelis: e vorba de albumul 5 care include și 3 piese-bonus nelansate înainte:

Vangelis – Delectus: The Polydor & Vertigo Recordings 1973-1985 -13 Albums- (2017)
* Disc 5: See You Later (Polydor 2421 149, 1980)
     Includes 3 bonus tracks: “Neighbors Above” (previously unreleased outtake included on some test      pressings), “My Love” and  “Domestic Logic 1” (Polydor single 2001 973, 1980)
O piesă suplimentară mai apare și la finalul seriei:
* Disc 13: Jon and Vangelis, Private Collection (Polydor 813 174-1, 1983)
     Includes bonus track “Song Is”

* Les Marquises (France) - A Night Full Of Collapses (Ici D'Ailleurs, 2017)
Am tot lăudat noi albume din Franța și aici și pe blogul de jazz ”victimofjazz.blogspot.com”, trebuie s-o mai fac și la acest al 3-lea opus cu puteri subliminale al grupului acum mai extins condus de Jean-Sébastien Nouveau (keybs, vocals, guitar, drum machine, perc.)...Un album ”divers, captivant și eclectic”, dar totodată ”introspectiv, hipnotic și coeziv”, căruia nu i-am descifrat încă toate ”codurile secrete”, în orice caz nu la nivelul criticului Christopher Nosnibor care a fost captivat seri de-a rândul ascultându-l și care-l ”disecă” în detaliu de la piesă la piesă, aici:

https://auralaggravation.com/2017/01/19/les-marquises-a-night-full-of-collapses/

P.S.:
Între timp am mai ascultat Lunatic Soul - ”Impressions” (Kscope, 2011) și-l găsesc un album inspirat și reușit. Totuși nu acest disc mai vechi adaugă, prin analogia amintită înainte, plusvaloare noului Richard Barbieri, aș zice că se întâmplă exact invers...

Inventar de februarie: de la bazantarul-unicat al lui Mark Deutsch la ”noul spirit” australian PVT

Descoperirea lunii februarie a fost pentru mine bazantarul și inventatorul său: instrument conceput și construit în anii '90 de matematicianul, astrologul și muzicianul autodidact american Mark Deutsch, combinând calitățile basului dublu și sitarului indian și expandând nr. de 5 corzi bazice la 38 (!), cu încă 29 corzi ”simpatice” + 4 corzi ”trântori” prin care gama melodică ajunge la peste 5 octave. Patentat în 1999, instrumentul-unicat și autorul său apar pe albumele:
* Mark Deutsch (Bazantar, Sitar & percutions): ”Fool...” (Mark Deutsch Productions, 1999)...o explorare a vieții spirituale și o lecție de muzicalitate.
* J.D. Parran & Mark Deutsch: ”Omegathorp: Living City” -live- (Y'All Of New York, 2005)
* Jaron Lanier & Mark Deutsch: ”Proof of Consciousness” (Warm & Genuine Records, 2010)

https://www.youtube.com/watch?v=4mnODg1T8IM
https://www.youtube.com/watch?v=crSi9IxPfYA

Colaboratorii de pe albumele în duo sunt și ei cam de-aceeași ”teapă” cu Mark D. în ceea ce privește inovația și experimentul: J.D. Parran e un virtuos multi saxofonist-clarinetist folosind tehnici extinse de interpretare -apare pe recentul album ”Lovers” (Blue Note, 2016) al chitaristului Nels Cline- , în timp ce I.T.-istul filozof, artistul vizual și compozitorul multi premiat Jaron (Zepel) Lanier, supranumit ”Proof of Consciousness”, e creditat ca inventatorul ”realității virtuale”, el excelând pe albumul personal cu fler neo clasic ”Instruments of Change” (1994) ca interpret la câteva instrumente exotice asiatice din colecția personală: ”Khene mouth organ, Suling flute, sitar-like Esraj, Khaen, Gu Zchung, Piano, Angklung, Bowed Psaltery”. În 2010 Lanier intra în lista celor mai influenți 100 oameni conform revistei Time:
https://en.wikipedia.org/wiki/Time_100

Tocmai când căutam date despe cei doi o apăsare involuntară de taste mi-a șters postarea de până în acel moment cu vreo 15-20 titluri propuse de dezbătut, fără șansa recuperării...Am luat-o de la capăt, încercând rememorarea selecției dintr-un număr mult mai mare:

* Deep Purple: ”Time For Bedlam/Timp pentru balamuc” -single & EP- (2017)
...aici scrisesem inițial că-i vorba de un single produs de ilustrul Bob Ezrin de bun augur al legendarei trupe britanice pentru albumul care va fi lansat în aprilie, vocalistul Ian Gillan explicând că titlul ”inFinite”, precum turneul “Long Goodbye”, nu înseamnă neapărat un capăt de drum/carieră, ci ”o sabie tridimensională cu 2 tăișuri, ceva care merge în toate direcțiile fără sensul temporal de ”etern” și diferit, deasemenea, de cel conferit de fizicianul și cosmologul de geniu Stephen Hawking în lucrarea ‘A brief History of Time’ referitor la Big Bang și geneza Universului...și că alte amănunte ”metafizice” suplimentare vor fi oferite, dacă totul merge bine, la finele turneului.
https://www.youtube.com/watch?v=IfmXD90VWsg

Seria de albume o ordonez grupând aproximativ stilistic după etichetările sursei principale unde le-am găsit, voi puncta doar în câteva cazuri la cele care mi-au plăcut cel mai mult:

* eMMplekz: ”Rook to TN34” (2016)...."experimental"
* Simon Fisher Turner: ”Giraffe” -LP- (2017)...."experimental"
* Blanck Mass: ”World Eater” (2017)....”electronic, experimental”
* Thomas Brinkmann: ”A 1000 Keys / A Certain Degree Of Stasis” -2 CD-  (2016)...."ambient, electronic, experimental"
* Cobalt Chapel: ”Cobalt Chapel” (2017)....”folk-rock, psychedelic rock”/”alternative acid experimental folk progressive psychedelic”
La acest atractiv duo din Sheffield și Londra aflat la debut m-aș opri puțin, respectiv la actrița vocalistă Cecilia Fage (”Vocals and choral arrangements”) și Jarrod Gosling (”Organs, effects, drums and percussion”)...pentru că albumul/LP iese în evidență imediat prin muzica lui serafică și înălțătoare bazată pe vocea de tip Elizabeth Fraser/Cocteau Twins sau Beth Gibbons/Portishead și prin ”vintage synths” a.k.a. orga de catedrală a lui Jarrod, de la deschiderea lui 01.”We Come Willingly”, trecerea prin piesele-tribut 03.”Ava Gardner” și 08.”Singing Camberwell Beauty”, cîntecul de leagăn 06.”The Lamb”...până la majestuoasele teme din final 11.”Horratia” și 13.”Three Paths Charm”...”Un exercițiu decadent, întregul proiect, de hipster-retro ”second hand” nostalgia”...îmbinare de strălucire ”glamour”, fertilitate (vezi coperta principală) și ceremonie păgână”, cum scria o cronică din Echoes and Dust, remarcând panoplia vastă de ipostaze diverse ale feminității explorate de la piesă la piesă.
http://echoesanddust.com/2017/01/cobalt-chapel-cobalt-chapel/

Mai jos alături de copertă apare o imagine din ”inner sleeves” cu o sală de concert la care proiecțiile video sunt foarte potrivite cu sunetul muzicii:

* Lovely Little Girls: ”Glistening Vivid Splash” (2016)....”avant-rock”/”art/prog-rock gen Magma, Cardiacs și The Residents”.
Am găsit aici totuși destul de puține elemente muzicale din Magma și The Residents (imageria grotescă, însă, da, e prezentă)...poate de la Cardiacs pe care nu-i știu să se fi preluat mai mult. Oricum o trupă incisiv disonantă, un nonet din Chicago ce transpune sonor picturile și desenele vocalistului Gregory Jacobsen în piese compuse în principal de basistul Alex Perkolup din trupa veterană Cheer Accident cu care asocierea stilistică devine logic și implicit cea mai potrivită.

* Meat Wave: ”The Incessant” (2017)....”post-punk, alternative rock”
* Grails: ”Chalice Hymnal” (2017)....”post-rock”
* Joey Landreth: ”Whiskey” (2017)....”folk-rock”
* Forrest Fang: ”Following The Ether Sun” (2017)...."ambient, world"
* E: ”E” (2016)....”alternative rock”
* Zeitkratzer: ”Performs Songs from "Kraftwerk" and "Kraftwerk 2" (Karlrecords, 2017)
* All Them Witches: ”Sleeping Through The War” (2017)...."psychedelic rock"
* Novella: ”Change of State” (2017)...."indie-pop, psychedelic rock, shoegaze"
* Thundercat: ”Drunk” (2017)...."electronic, jazz, R&B"

* PVT: ”New Spirit” (2017)...."electronic, post-rock"
Un titlu ca acest ”Spirit nou” ușor pompos mai degrabă m-ar îndepătra decât să mă atragă, dar în cazul acestui trio australian cu frații Richard & Laurence Pike și Dave Miller recunosc că electronica lor nesofisticată dar bântuitoare m-a ”prins”, chiar și la primele acorduri din ”Salt Lake Heart” preluate clar din ”Master Blaster (Jammin')”-ul lui Stevie Wonder. Tema centrală, mantra albumului, este mărșăluitoarea ”Morning Mist, Rock Island Band”, parcă invocând spiritul Kraftwerk de odinioară sau ecouri din ”Are ”Friends” Electric?” a lui Gary Numan/Tubeway Army. Spre final muzica e mai îndrăzneață, mergând spre sound-uri New Order sau chiar Suicide (totuși titlul albumului, aveam să aflu între timp, n-are de-a face cu muzica ci se referă la noul ecosistem).

* CTM (Cæcilie Trier Musik): ”Suite for a Young Girl” -mini CD- (2016)....”alternative folk, ambient, chamber pop, classical”
Un scurt (21 min.) dar promițător de complex efort solo al tinerei vocaliste & cello-iste daneze care a mai cântat cu Marching Church, Choir of Young Believers și Chimes & Bells. Revista The Quietus îi ”vede” vocea undeva între Nico și Björk și-i mai detectează și măgulitoare influențe de la elegantul grup '80cist Talk Talk.
http://thequietus.com/articles/19431-ctm-suite-for-a-young-girl-review-2

* Dustin O'Halloran & Hauschka (Volker Bertelmann): ”Lion” -O.S.T.- (2016)

Reissues:
* Heat Exchange (Canada): ”Reminiscence” (rec. 1970-72, rel. 2017)
* Cozmic Corridors (Germany): ”S/T” -LP- (rec. 1972-1973, Mental Experience, 2017)
Două remarcabile recuperări rare și remasterizate din prog-rock-ul psihedelic al uneia și aceeași perioadă de aur la canadieni, respectiv din krautrock-ul electronic și ambiental la germani.

* Sun Kil Moon (Mark Kozelek): ”Common As Light And Love Are Red Valleys Of Blood” -2 CD- (2017)
* Steve Hackett: ”The Night Siren” (2017)
* Tim Bowness: ”Lost In The Ghost Light” (2017)

Albume în nota obișnuită, ”as expected”, cu ceva în plus la albumul lui Tim Bowness -invitații Ian Anderson/Jethro Tull (!) și Kit Watkins (Happy The Man/Camel)- și la veteranul chitarist Steve Hackett: titlul-avertisment, un rest de piese rămase din sesiunile de la Budapesta ale precedentului album, o piesă cu textul angajant și de actualitate al soției sale Jo despre refugiați, solouri de chitare diverse și per total o coloratură ”world” aparte adusă de invitații și instrumentele lor insolite (oud, charango, etc) din Israel, Palestina, Ungaria (ecouri din colaborarea cu grupul Djabe), Islanda și Azerbaidjan.

Portret Brian Parrish/Morris și despre inspiratul Manu Delago și alții, pe scurt

* Brian Parrish: "Traveller" (Sireena Records/Germany, 2016)
* Brian Parrish (Morris): "Love On My Mind" (LP, 1976)
* The Parrish & Gurvitz Band: "S/T" -2 CD- (rec. 1971-72, 2006)
     "Unreleased second album on CD1 and first album from 1971 on CD2"

Nu-mi amintesc să fie amintit acest nume în listele zilnice de aniversați (pe ”www.thisdayinmusic.com” sau similare), deci e puțin probabil să-l fi difuzat în anii de prezentator la radio în FM-ul timișorean ca artist solo. Păi haideți să vedem dacă acest nume ar trebui să fie mai cunoscut: crescut în era ”skiffle” a lui Lonnie Donegan, a cântat în trupa legendei rock' n' roll Gene Vincent (”lead guitarist” în ”Be Bop Alula”!), apoi în The Knack și The Londoners, compunând piese de succes pentru Johnny Hallyday (“C´est mon Imagination”), Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick and Tich și alții. Apare pe albume Jerry Lee Lewis, Graeme Edge (Moody Blues), Jon Lord (Deep Purple) și-l auzim pe cel mai mare hit Medicine Head, ”One and One”. Se reîntâlnește cu Paul Gurvitz (fost și el în The Londoners/The Knack) pentru un dublu-set în duo, PARRISH and GURVITZ. The Beatles tocmai se desființaseră iar legendarul producătorul George Martin le ascultă benzile demo și e așa de mulțumit încât le pregătește debutul sub eticheta ”următorii The Beatles”. Formulă total neinspirată care se va dovedi ”sărutul morții”: așteptările presei și fanilor erau prea mari iar albumul e orientat mai ”rockish” decât acustic așa cum se aștepta casa de discuri, de unde rezultă neînțelegeri manageriale....Turneul american se scurtează la jumătate, albumul se vinde prost, trupa finalizează totuși și al 2-lea album dar în climatul dezamăgitor proiectul PARRISH & GURVITZ îi lasă pe muzicieni să plece (unii ajung la Peter Frampton, Paul Gurvitz cu fratele său Adrian formează cu Tony Newman interesantul Three Man Army iar mai târziu li se alătură nimeni altul decât bateristul ex-Cream Ginger Baker!). Brian formează cu Tony Kaye (ex-Yes), Roy Dyke (din trioul Ashton, Gardner & Dyke) și David Foster (coautorul lui Jon Anderson al unor piese cu Yes!) trupa Badger cu care, compensatoriu într-un fel, are succes în America datorită albumului ”One Live”. Dar în mijlocul turneului promoțional de succes, e din nou neinspirat -cum el însuși numește momentul ”bad timing”- părăsind trupa și semnează cu Chas Chandler, managerul lui Jimi Hendrix și Slade, un contract solo. Albumului “Love On My Mind” orientat mai „funky” (în așa-numitul stil “blue eyed soul”) îi ia mai mult timp până la apariție, dar impactul e inferior debutului cu Badger deși în mod ironic înlocuitorul său Jackie Lomax duce trupa tot în aceeași direcție stilistică (?!). Parrish/Morris se retrage în camera din spate (“back room boy”) în activitatea de producție și componistică, participând la un proiect educațional italian “Tanti Popoli una Terra” în care a fost implicat și cunoscutul Zucchero.
La finele anilor '90 suferă de o tumoare cerebrală care-l ține deoparte o vreme dar, deși recuperarea e considerată ”completă”, pierde complet auzul cu urechea dreaptă și începe procesul de reînvățare în absența sunetului stereo, neîncetând să compună. În 2004 e invitat la Hamburg ca ”the special guest” la emisiunea TV “Star Club Night”, un ”comeback” în noi circumstanțe cu vechi prieteni alături inclusiv  viitoarea soție Angela și care se bucură de un succes în fine pe măsură. Se mută cu totul în Germania unde scoate albumul ”Endgame” în 2007 promovat cu noua trupă mai ales în nordul țării unde are un nou mare succes la ”50th Anniversary of Star Club in Hamburg 2012”, două seri consecutive, 12 și 13 mai. Piesa ”Traveller” e lansată în 2010 și devine un hit local în orașul de reședință Worpswede, iar albumul sinonim pregătit din 2014 cu 13 piese -alese dintr-un total de peste 50!-, apare 2 ani mai târziu însoțit de un booklet de 24 pagini ilustrate. Site-ul său personal îl prezintă activ și în prezent, explorând noi teritorii (de ex. a compus o piesă ”jazzy” sugerând un film cu gangsteri francez) în ideea-motto (ori ca o târzie confesiune de credință?) că ”ce-i mai bun încă n-a apărut”...și că ”Dragostea înseamnă totul”: ”Love is Everything!” (Brian Parrish, 2016)
http://brian-parrish.com/
Cel mai interesant aspect e de comparat albumele lui Parrish scoase la 40 ani distanță, nu vă spun decât atât: merită!

* Free Salamander Exhibit (ex-Sleepytime Gorilla Museum): "Undestroyed" (2016)...."R.I.O., metal prog-rock". Fosta trupă fără Carla Kihlstedt dar păstrând canoanele...

* Kim Myhr (gtr): "Bloom" (Hubro, 2016)
Fanilor jazzului scandinav al casei..."as you expected": noul album îl prezintă pe chitaristul norvegian experimental în ascensiune, inclusiv de la anteriorul "All Your Limbs Singing" (Sofa, 2014)!

* Philippe Cauvin (gtr): "Memento" (Komono, 1984)
Pepită chitaristică ”zeuhl” din aceeași familie stilistică cu Magma.
         http://kosmikmu.blogspot.ro/2017/01/philippe-cauvin-talence-le-compte-rendu.html

* Landlady: "The World Is A Loud Place" (2017)
Rock o idee mai comercial asociat stilistic cu psihedelismul nici el foarte "ermetic" al trupei The Flaming Lips, deasemeni în actualitate cu conceptualul album "Oczy Mlody" (2017)...și cu o interesantă copertă ingenios digital...”animată”:

* Manu Delago (hang, Austria/UK): "Metromonk" (Tru Thoughts, 2017)...."electronic, jazz, R&B", including 02. "Between Oil and Water" feat. Erik Truffaz.
* Douglas Dare: "Aforger" (Erased Tapes, 2016)...."chamber pop, indie-folk, singer-songwriter"
* Douglas Dare: "Whelm" (Erased Tapes, 2014)
"Metromonk" e pentru mine revelația dinafara jazzului a lunii ianuarie, componistic și interpretativ, surpriza plăcută fiind întărită de cele 2 albume solo tot peste așteptări ale unuia dintre vocaliștii invitați, amintind de interesanta artistă Antony Hegarty/Anohni! (de ignorat "R&B", o eroare găsită pe net de încadrare stilistică, indiferent dacă-i pe rit vechi sau nou).

* Ulrich Schnauss & Jonas Munk (Germany/Denmark): "Passage" (2017)

Colaborare pe care o consider reușită a unuia dintre actualii componenți ai legendarei trupe Tangerine Dream și producătorul danez și component în grupul Causa Sui. Marca/brand-ul "rock electronic german" al casei, se păstrează!

* Mick Harvey: "Intoxicated Women" (2017)...."The final volume of Serge Gainsbourg tunes"...completând și finalizând, acum în duo cu partenere vocaliste, seria care a mai inclus "Intoxicated Man" (1995), "Pink Elephants" (1997) și "Delirium Tremens" (2016).

* Michael Chapman: "50" (2017)...."his first conceived and recorded “American” album"
Noul opus al unui cantautor chitarist englez de 76 ani împliniți pe 24 ianuarie, mult prea puțin cunoscut și subevaluat, chiar și după o discografie de aprox. 50 albume...

* Ian Hunter (with The Rant Band): "Fingers Crossed" (2016)
Rock "curat" și direct al fostului "frontman" vocalist din Mott The Hoople, dar mai puțin inspirat componistic decât pe albume anterioare, mai ales cele din a 2-a parte a anilor '90...

* Tim Cohen: "Luck Man" (2017)
De urmărit acest folkist promițător!

* Jaye Jayle: "House Cricks and Other Excuses to Get Out" (2016)
“Less is more” este o atitudine îndrăgită de cuartetul din Louisville aflat prin "demolare" și "reconstrucție" în căutarea esențelor chiar de la acest debut la care s-a lucrat circa 3 ani, un "exercițiu în tensiune și restrângere, nod de legătură între tradiția de cantautor și experimentul art-rock și intersecția între permutările culturale din sudul Statelor Unite și ”sound”-urile altor zone" Pe "www.bandcamp.com" mai apar în descriere referințe diverse și măgulitoare: Woodie Guthrie, Spacemen 3, Neu!, The Troggs, Angels of Light, Suicide...pentru acești 4 muzicieni:
- Vocals and Guitar by Evan Patterson.
- Synthesizers and Vocals by Jonathan Glen Wood.
- Bass Guitar by Todd Cook.
- Drums and Cymbals by Neal Argabright