Portret Brian Parrish/Morris și despre inspiratul Manu Delago și alții, pe scurt

* Brian Parrish: "Traveller" (Sireena Records/Germany, 2016)
* Brian Parrish (Morris): "Love On My Mind" (LP, 1976)
* The Parrish & Gurvitz Band: "S/T" -2 CD- (rec. 1971-72, 2006)
     "Unreleased second album on CD1 and first album from 1971 on CD2"

Nu-mi amintesc să fie amintit acest nume în listele zilnice de aniversați (pe ”www.thisdayinmusic.com” sau similare), deci e puțin probabil să-l fi difuzat în anii de prezentator la radio în FM-ul timișorean ca artist solo. Păi haideți să vedem dacă acest nume ar trebui să fie mai cunoscut: crescut în era ”skiffle” a lui Lonnie Donegan, a cântat în trupa legendei rock' n' roll Gene Vincent (”lead guitarist” în ”Be Bop Alula”!), apoi în The Knack și The Londoners, compunând piese de succes pentru Johnny Hallyday (“C´est mon Imagination”), Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick and Tich și alții. Apare pe albume Jerry Lee Lewis, Graeme Edge (Moody Blues), Jon Lord (Deep Purple) și-l auzim pe cel mai mare hit Medicine Head, ”One and One”. Se reîntâlnește cu Paul Gurvitz (fost și el în The Londoners/The Knack) pentru un dublu-set în duo, PARRISH and GURVITZ. The Beatles tocmai se desființaseră iar legendarul producătorul George Martin le ascultă benzile demo și e așa de mulțumit încât le pregătește debutul sub eticheta ”următorii The Beatles”. Formulă total neinspirată care se va dovedi ”sărutul morții”: așteptările presei și fanilor erau prea mari iar albumul e orientat mai ”rockish” decât acustic așa cum se aștepta casa de discuri, de unde rezultă neînțelegeri manageriale....Turneul american se scurtează la jumătate, albumul se vinde prost, trupa finalizează totuși și al 2-lea album dar în climatul dezamăgitor proiectul PARRISH & GURVITZ îi lasă pe muzicieni să plece (unii ajung la Peter Frampton, Paul Gurvitz cu fratele său Adrian formează cu Tony Newman interesantul Three Man Army iar mai târziu li se alătură nimeni altul decât bateristul ex-Cream Ginger Baker!). Brian formează cu Tony Kaye (ex-Yes), Roy Dyke (din trioul Ashton, Gardner & Dyke) și David Foster (coautorul lui Jon Anderson al unor piese cu Yes!) trupa Badger cu care, compensatoriu într-un fel, are succes în America datorită albumului ”One Live”. Dar în mijlocul turneului promoțional de succes, e din nou neinspirat -cum el însuși numește momentul ”bad timing”- părăsind trupa și semnează cu Chas Chandler, managerul lui Jimi Hendrix și Slade, un contract solo. Albumului “Love On My Mind” orientat mai „funky” (în așa-numitul stil “blue eyed soul”) îi ia mai mult timp până la apariție, dar impactul e inferior debutului cu Badger deși în mod ironic înlocuitorul său Jackie Lomax duce trupa tot în aceeași direcție stilistică (?!). Parrish/Morris se retrage în camera din spate (“back room boy”) în activitatea de producție și componistică, participând la un proiect educațional italian “Tanti Popoli una Terra” în care a fost implicat și cunoscutul Zucchero.
La finele anilor '90 suferă de o tumoare cerebrală care-l ține deoparte o vreme dar, deși recuperarea e considerată ”completă”, pierde complet auzul cu urechea dreaptă și începe procesul de reînvățare în absența sunetului stereo, neîncetând să compună. În 2004 e invitat la Hamburg ca ”the special guest” la emisiunea TV “Star Club Night”, un ”comeback” în noi circumstanțe cu vechi prieteni alături inclusiv  viitoarea soție Angela și care se bucură de un succes în fine pe măsură. Se mută cu totul în Germania unde scoate albumul ”Endgame” în 2007 promovat cu noua trupă mai ales în nordul țării unde are un nou mare succes la ”50th Anniversary of Star Club in Hamburg 2012”, două seri consecutive, 12 și 13 mai. Piesa ”Traveller” e lansată în 2010 și devine un hit local în orașul de reședință Worpswede, iar albumul sinonim pregătit din 2014 cu 13 piese -alese dintr-un total de peste 50!-, apare 2 ani mai târziu însoțit de un booklet de 24 pagini ilustrate. Site-ul său personal îl prezintă activ și în prezent, explorând noi teritorii (de ex. a compus o piesă ”jazzy” sugerând un film cu gangsteri francez) în ideea-motto (ori ca o târzie confesiune de credință?) că ”ce-i mai bun încă n-a apărut”...și că ”Dragostea înseamnă totul”: ”Love is Everything!” (Brian Parrish, 2016)
http://brian-parrish.com/
Cel mai interesant aspect e de comparat albumele lui Parrish scoase la 40 ani distanță, nu vă spun decât atât: merită!

* Free Salamander Exhibit (ex-Sleepytime Gorilla Museum): "Undestroyed" (2016)...."R.I.O., metal prog-rock". Fosta trupă fără Carla Kihlstedt dar păstrând canoanele...

* Kim Myhr (gtr): "Bloom" (Hubro, 2016)
Fanilor jazzului scandinav al casei..."as you expected": noul album îl prezintă pe chitaristul norvegian experimental în ascensiune, inclusiv de la anteriorul "All Your Limbs Singing" (Sofa, 2014)!

* Philippe Cauvin (gtr): "Memento" (Komono, 1984)
Pepită chitaristică ”zeuhl” din aceeași familie stilistică cu Magma.
         http://kosmikmu.blogspot.ro/2017/01/philippe-cauvin-talence-le-compte-rendu.html

* Landlady: "The World Is A Loud Place" (2017)
Rock o idee mai comercial asociat stilistic cu psihedelismul nici el foarte "ermetic" al trupei The Flaming Lips, deasemeni în actualitate cu conceptualul album "Oczy Mlody" (2017)...și cu o interesantă copertă ingenios digital...”animată”:

* Manu Delago (hang, Austria/UK): "Metromonk" (Tru Thoughts, 2017)...."electronic, jazz, R&B", including 02. "Between Oil and Water" feat. Erik Truffaz.
* Douglas Dare: "Aforger" (Erased Tapes, 2016)...."chamber pop, indie-folk, singer-songwriter"
* Douglas Dare: "Whelm" (Erased Tapes, 2014)
"Metromonk" e pentru mine revelația dinafara jazzului a lunii ianuarie, componistic și interpretativ, surpriza plăcută fiind întărită de cele 2 albume solo tot peste așteptări ale unuia dintre vocaliștii invitați, amintind de interesanta artistă Antony Hegarty/Anohni! (de ignorat "R&B", o eroare găsită pe net de încadrare stilistică, indiferent dacă-i pe rit vechi sau nou).

* Ulrich Schnauss & Jonas Munk (Germany/Denmark): "Passage" (2017)

Colaborare pe care o consider reușită a unuia dintre actualii componenți ai legendarei trupe Tangerine Dream și producătorul danez și component în grupul Causa Sui. Marca/brand-ul "rock electronic german" al casei, se păstrează!

* Mick Harvey: "Intoxicated Women" (2017)...."The final volume of Serge Gainsbourg tunes"...completând și finalizând, acum în duo cu partenere vocaliste, seria care a mai inclus "Intoxicated Man" (1995), "Pink Elephants" (1997) și "Delirium Tremens" (2016).

* Michael Chapman: "50" (2017)...."his first conceived and recorded “American” album"
Noul opus al unui cantautor chitarist englez de 76 ani împliniți pe 24 ianuarie, mult prea puțin cunoscut și subevaluat, chiar și după o discografie de aprox. 50 albume...

* Ian Hunter (with The Rant Band): "Fingers Crossed" (2016)
Rock "curat" și direct al fostului "frontman" vocalist din Mott The Hoople, dar mai puțin inspirat componistic decât pe albume anterioare, mai ales cele din a 2-a parte a anilor '90...

* Tim Cohen: "Luck Man" (2017)
De urmărit acest folkist promițător!

* Jaye Jayle: "House Cricks and Other Excuses to Get Out" (2016)
“Less is more” este o atitudine îndrăgită de cuartetul din Louisville aflat prin "demolare" și "reconstrucție" în căutarea esențelor chiar de la acest debut la care s-a lucrat circa 3 ani, un "exercițiu în tensiune și restrângere, nod de legătură între tradiția de cantautor și experimentul art-rock și intersecția între permutările culturale din sudul Statelor Unite și ”sound”-urile altor zone" Pe "www.bandcamp.com" mai apar în descriere referințe diverse și măgulitoare: Woodie Guthrie, Spacemen 3, Neu!, The Troggs, Angels of Light, Suicide...pentru acești 4 muzicieni:
- Vocals and Guitar by Evan Patterson.
- Synthesizers and Vocals by Jonathan Glen Wood.
- Bass Guitar by Todd Cook.
- Drums and Cymbals by Neal Argabright