Hélène & Elliott (2017), à la Jane & Serge (1969)

* Hélène Breschand & Elliott Sharp – Chansons du Crépuscule (Public Eyesore, 2017)

Pe chitaristul american îl inseram în plină eră „noise-jazz” cu vreo 25 ani în urmă la „Pop Matineu” când apăream ca invitat al lui Bogdan Puriș pe unde medii (AM) la Radio Timișoara, printre sonoritățile considerate de cei mai mulți ciudate de la „Joia Colecționarului”, apoi treptat până prin 2010-2011 în serile emisiunilor cu jazz ale fosturilor posturi locale din FM.
Artistul acesta inovator de 66 ani n-a ajuns să cânte „live” în România niciodată de-atunci, îngroșând o listă și-așa foarte mare de artiști/trupe dinafara sferei de interes a promotorilor autohtoni și deci fără „piață de desfacere” și audiență în Ro....Mentori/profesori i-au fost Robert Moog, Roswell Rudd și Morton Feldman până în anii '80 când a ajuns printre principalii exponenți ai fenomenului numit „Downtown/East Village/New York experimental music scene”, alături de John Zorn, Wayne Horvitz, Bobby Previte, Arto Lindsay, Butch Morris...Semantics, Carbon, Aggregat, Tectonics, Terraplane sau Octal sunt formule cu „geometrie variabilă” fondate sau prin care E. Sharp care s-a perindat până la acest album surprinzător „Chansons du Crépuscule / Songs of Dusk” în genul de soundtrack pentru seria „Twilight Zone” sau „Dosarele X”, realizat în duo și înregistrat la Paris cu o harfistă franțuzoaică de 51 ani, perechea fiind influențată de Jane Birkin & Serge Gainsbourg cu al lor des cenzurat în epocă dar inubliabil imn erotic „Je t’aime…moi non plus” din 1969. În oglindă apare acum cu un erotism ceva mai puțin explicit, ecoul „oblic” „Je t’aime tant” cu vocea „dadaistă” a Hélènei și distorsul mereu altfel la chitarist...doar că vechiul hit de pop psihedelic al generației hippy e abia sugerat pentru că-i vorba nicidecum de covers-uri ci exclusiv de 11 compoziții originale ale cuplului, foarte diverse și cu registrele schimbate imprevizibil. Ambii protagoniști, un chitarist și o harfistă, își dau de fapt un serios examen la cel de-al 2-lea lor „instrument” aici, adică vocea: baritonală cât e nevoie -de ex în „The Cuckoo” -la american, sensibilă și caldă ori disonant-delirantă -după cum o cere mesajul- la partenera sa. Nu se întâmplă pentru prima dată în carierele lor separate, dar cu totul original în context. Iar dacă cineva ar fi tentat a priori să considere acest material unul mai lejer, mai pop, mai comercial...îl asigur că se înșeală, cum dovedesc chiar primele acorduri ale deschiderii „Extase” în care parcă o auzim pe Diamanda Galás...nu de pe orice album ci de pe unul anume, tot în duo, cu basistul din Led Zeppelin: Diamanda Galás with John Paul Jones ‎– The Sporting Life (1994)!
https://www.youtube.com/watch?time_continue=7&v=f0AIjnQ8t30

https://www.youtube.com/watch?v=Ix-rr8esJSo

Pentru că n-o știam dinainte pe franțuzoaică, fiica unor pictori -sau n-o remarcasem ca invitată- am mai căutat alte materiale cu ea și iată ce-am găsit și vă recomand:
Cu Ensemble Laborintus:
* Luc Ferrari / Ensemble Laborintus / eRikm ‎– Et Tournent Les Sons (Césaré, 2006)
* Nicole Mitchell's Black Earth Ensemble, Ensemble Laborintus - Moments of Fatherhood (Rogueart, 2016)
* Bruno Coulais & Hélène Breschand - Coraline -O.S.T.- (2009)...coloana sonoră a unui film de animație la care mai contribuie Children’s Choir of Nice, Hungrarian Symphony Orchestra Budapest & Laurent Petitgirard, etc
* Hélène Breschand (harp), Michel Doneda (s-sax), Gérald Zbinden (el-gtr) - L'Intense (For 4 Ears/Switzerland, 2000)

* Hélène Breschand (harpe), Sylvain Kassap (clarinettes) & Garth Knox (violon alto, viole d'amour):  "A l'improviste"/ France Musique, 10 February 2002, Radio France, Studio 106.

...plus un concert video integral, aici:
https://www.youtube.com/watch?v=lyl8VlhtvV8
* Hélène Breschand, harpe et Kerwin Rolland, diffusion sonore, extrait du concert de l'émission en public "A l'Improviste" enregistré 12 septembre 2016 à 19h, studio 106 de la Maison de la radio. Diffusion sur France Musique, le 29 septembre à 23h : http://urlz.fr/49mv

Cu chitaristul american am rememorat sau descoperit și următoarele, 9 albume diverse ca și tot atâtea (!) case de discuri unde-au apărut în ultimele circa 3 decade:
* Elliott Sharp - Port Bou (Infrequent Seams, 2017)...."chamber opera/melodrama"
"the last minutes in the life of philosopher Walter Benjamin at Port-Bou (a town in Catalonia, Spain), a man preparing to commit suicide..."
* Elliott Sharp (with Mary Halvorson & Marc Ribot) - Err Guitar (Intakt, 2017)
* Elliott Sharp - Tranzience (New World Record, 2016)
* Elliott Sharp / Octal: Book Three (Clean Feed, 2015)
* Semantics (Ned Rothenberg, Elliott Sharp, Samm Bennett) - S/T (Review Records, 1986)
* Semantics (Ned Rothenberg, Elliott Sharp, Samm Bennett) - Bone of Contention (SST, 1987)
* Bootstrappers (George Hurley, Elliott Sharp & Mike Watt) - S/T (New Alliance Records, 1989)
* Elliott Sharp – ARC 3 Cyberpunk and the Virtual Stance 1984-88 (Atavistic, 1998)
* Elliott Sharp / Carbon – Datacide (Enemy Records, 1990)

Cel puțin Bone of Contention și Datacide mi-au parvenit din Germania imediat după apariție de la același meloman căutător și descoperitor de noi orizonturi și trenduri muzicale, amicul Marius Kraxner căruia-i datorez și multe alte postări de pe blogul paralel VicTimofJazz. Apropo, n-am mai postat de multișor timp pe-acolo și-ar cam trebui pentru că au apărut muuuuulte albume care merită măcar câteva vorbe și-n „mult e dulce și frumoasă limba” poeziei interbelice a lui Gheorghe Sion...

Iată-l într-un concert integral cu percuționistul Hamid Drake în Polonia, 2008:

https://www.youtube.com/watch?v=ogWGCdwdQOw

...și solo cu albumul „Momentul Anomaly”, Brooklin, 2013:
https://www.youtube.com/watch?v=8v-SX7DtdLY

Despre noile albume Mickey Hart, Nona Hendryx & Gary Lucas, Nadah El Shazly, Roger Eno, Sun Ra & His Arkestra, Buffy Sainte-Marie, Bruford Box-Set

* Mickey Hart (dr, perc/ex-Grateful Dead) - RAMU (2017)

 „Pentru acest album...(intitulat cu acronimul lui Random Access Musical Universe, stația de lucru computerizată cu o vastă bază de date mereu îmbogățită și de mult timp utilizată de autor)...am știut ce vreau: să creez o nouă rețetă pentru a face muzică”, anunța pe Facebook cel considerat a fi cel mai inovativ și prolific component din legendarul grup Grateful Dead. L-a mai influențat și președintele Donald Trump („Who Do You Think You Are?”), în ideea transpunerii în muzică a iluminării, înțelegerii vieții din America de azi și a revoltei sale față de „această oribilă ființă umană care ne conduce țara”(!). S-au folosit înregistrări de arhivă ale regretaților Babatunde Olatunji (bateristul nigerian al lui Jerry Garcia) și Alan Lomax (faimosul arhivar și etnomuzicolog) pentru poliritmuri deja marcă proprie și melodii care formează o tapiserie sonică inspirată la care au mai participat, printre alții, muzicieni invitați importanți și diverși: Charles Lloyd, Avey Tare (Animal Collective), Jason Hann (String Cheese Incident), Zakir Hussain, „talking drum”-erul nigerian Sikiru Adepoju, portoricanul Giovanni Hidalgo (ultimii 3, prezenți pe proiectele mai vechi ale lui Mickey Hart „Supralingua”, „Planet Drum”, „Mystery Box” și „Global Drum Project”).
Un album atât de inspirat și fără momente trenante obligă la rememorarea altor realizări din trecut. Am amintit câteva, iată un alt mini-set recomandabil curioșilor, ales pe criterii de diversitate și distanțare în timp:

* Mickey Hart - Rolling Thunder (1972)....primul album solo și cel mai apropiat spiritului muzicii grupului-mamă Grateful Dead pe care Hart nu l-a părăsit niciodată oficial.
* Mickey Hart / Taro Hart – Music To Be Born By (1989)....album unic prin idee și scop în istoria rockului, unul ciclic intenționat a însoți nașterea băiatului său Taro și în care autorul a fost inspirat de pulsațiile intrauterine ale inimii fătului înregistrate în perioada prenatală (!). L-am ascultat prima dată în FM la radio Novi Sad în 1989 în excelentele emisiuni „Randevu S Muzikom” ale lui Vitomir Simurdić.
* Mickey Hart - Mickey Hart's  Mystery Box (1996)....l-am amintit deja, este cel mai „world-pop” și comercial album al său pe care-l cunosc.

https://www.youtube.com/watch?v=1p2chgtecTo

* Nona Hendryx & Gary Lucas - The World of Captain Beefheart (2017)
Abordarea muzicii unui „one of modern music's true innovators” (conform Wikipedia), deci a unui artist atât de original, chiar dacă unul demult dispărut din actualitate -a murit în 2010, dar s-a retras din muzică în 1982- este în sine un act de curaj dar și aproape o garanție de reușită. Duoul activa deja de câțiva ani iar chitaristul Gary Lucas a făcut parte, după cum se știe, din ultima reîncarnare Magic Band. Am revizuit cu această ocazie:
* Peter Hammill / Gary Lucas - Other World (Esoteric Antenna, 2014)
* Gary Lucas & Jann Klose - Stereopticon (2016)
...și sunt plin de speranțe în căutarea trioului 66 % maghiar cu omonimul:
 -  Pearly Clouds (Gary Lucas, Enikö Szabó & Tóni Dezsö) - Pearly Clouds (Acrobat/UK, 2016)
 

* Nadah El Shazly (voc, Egipt/Canada) - Ahwar (Nawa Recordings, 2017)....„Experimental, World”
O extrem de interesantă vocalistă din Cairo aflată la debut solo după stagiul într-un grup punk de „covers” după Misfits, cu un album eclectic „arabic, neo-pop, dub & jazz” care sparge bariere muzicale, geografice și culturale, cu contribuția a doi dintre membrii din The Dwarfs of East Agouza între care și Sam Shalabi care a adus cu el crema scenei clasic-contemporane și a muzicii liber improvizate din Montreal, cei mai mulți fiind muzicieni componenți în grupul său Land of Kush (Ensemble). „Un fel de muzică concretă a sec. XXI pe care una ca de ex. diva pop lituaniancă Mia ar visa s-o facă...sau imaginați-vă o voce gen Nico, Björk sau Annette Peacock cântând întro limbă arabă, trecută prin armonii acustice de avant-jazz și reconstruind cu stilul modern arabic al palestiniencei Kamilya Jubran”. Am citat din:
„Nadah El Shazly: Ahwar – album review | Cairo musician captures home city in wonk brilliance” la albumul cu o copertă semnată de Marwan El-Gamal în cel mai pur stil Salvador Dali:
http://louderthanwar.com/239639-2/

https://www.youtube.com/watch?v=cmHq3gZncHQ

* Roger Eno - This Floating World (2017)

Revenire a fratelui lui Brian Eno după aproape o decadă cu un album cinematic „cald și ornamental” invocând muzicieni/compozitori britanici ca Benjamin Britten, Gavin Bryars sau The Caretaker (James Leyland Kirby).

* Sun Ra & His Arkestra - Discipline 27-II -4 X File- (Saturn, 1973/ Remastered Strut, 2017)
Remasterizare îmbunătățită, mai ales la suita-titlu de bază, a unui set provenit din aceleași sesiuni din care a rezultat albumul „Space Is the Place” (1972), cu cel mai numeros grup Arkestra adus vrodată în studio.

* Buffy Sainte-Marie - Medicine Songs (2017)
Cantautoarea folk și veterana activistă a indigenilor americani revine cu o voce foarte bună la 76 ani, plină de forță și claritate, pe o colecție cu 2 cântece noi, 11 reluări și 7 „covers”-uri ale căror producție și aranjamente sunt actualizate cu elemente de hip-hop și indie-rock potrivit dozate, temele versurilor rămânând deasemenea de actualitate, după cum explică autoarea în booklet: „necazurile și problemele oamenilor de azi sunt aceleași ca și în urmă cu 30-40-50 ani: război, opresiune, inechitate, violență, rasism de toate felurile, sistemul ierarhic colonial, hărțuirea și lăcomia sistemică”.

* Bruford - Seems Like a Lifetime Ago 1977-1980 -6 CD Box-Set- (Winterfold/UK, 2017)
Excelent set exhaustiv al grupului bateristului Bill Bruford, cu destul material nou (CD-urile 5 și 6), dar de bază ca inovație și inspirație componistică rămân tot albumele de studio, mai ales primele 2:  „Feels Good To Me” (1978) și „One Of A Kind” (1979). Remarcabile sunt remix-urile lui Jakko M. Jakszyk (chitarist/vocalist în actualul King Crimson) care pun mai bine în valoare și aduc „la vedere” chiar sunete/pasaje/instrumente neauzite pe albumele originale, întro manieră diferită de a expertului Steven Wilson în asemenea „translatări” în „5.1 surround and new stereo”, după cum detaliat explică în booklet criticul Sid Smith care face și o istorie a existenței scurte de 3-4 ani a trupei cu tot „backround”-ul formulei de bază Bruford, Holdsworth, Stewart & Berlin, al invitaților, schimbările și conexiunile. Și-mi face cea mai mare plăcere s-o reamintesc, după ce-a apărut și în pasajul citat din cronica albumului egiptencei Nadah El Shazly, pe aceeași unică vocalistă Annette Peacock (vezi poza) care dă savoare la 3 dintre compozițiile primului album: “Back to the Beginning”, “Seems Like a Lifetime Ago—Part One,” și “Adios a la Pasada (Goodbye to the Past)”, inclusiv într-un concert apărut pe DVD-ul din 2006.
.

https://www.youtube.com/watch?v=neAOgatpueA

Dezamăgiri, din varii motive, am avut la...(rubrică „în ton” cu...și la ideea amicului Adrian Sinescu din Deva):

* Avishai Cohen (bass, voc) – 1970 (Sony Classical, 2017)
* PFM (Premiata Forneria Marconi) - Emotional Tattoos -Special Edition 2 CD- (2017)
* Ellen Andrea Wang (voc, d-bass/Pixel, Norway) - Blank Out (Jazzland Recordings, 2017)
* Steve Walsh (ex-Kansas) - Black Butterfly (2017)
* Jing Chi (Jimmy Haslip, Robben Ford & Vinie Colaiuta) - Supremo (In Akustik/Tone Center, 2017)
* Shane Theriot (gtrs) - Still Motion (Self Produced, 2017)

Din valul masiv de specialități....prezent / trecut

 a)....din prezent:

* Lorenzo Feliciati (fretted & fretless basses, el-gtr, keybs) - Elevator Man (RareNoise, 2017)
L-am mai studiat și înainte pe acest „liftier” complex, cu grupul Naked Truth și în duourile cu Lorenzo Esposito Fornasari (Berserk!) sau cu Colin Edwin (basistul din Porcupune Tree), aici cu ceea ce pare-a fi cel mai desăvârșit proiect solo, primul după 2011, la care participă o pleiadă stelară de muzicieni interșanjabili de la piesă la piesă, din sfera „fusion/prog-rock”: Pat Mastelotto (bateristul din King Crimson), Chad Wackerman (fostul tobar al regretatului Allan Holdsworth) , Mattias IA Eklundh (chitarist suedez din Jonas Hellborg Trio și Art Metal), Marco Sfogli (chitarist italian, actualmente în Premiata Forneria Marconi/PFM), trompetistul Cuong Vu și Roy Powell, colegul său din Naked Truth și Mumpbeak, la „distortion-laced clavinet”. Un album care se preta la fel de bine și blogului VicTim of Jazz.
Lorenzo Feliciati: „Aker Brygge”:
https://www.youtube.com/watch?v=CxTl8P89Lv4

* Saicobab („The Most Ancient Baby”/Japan) - Sab Se Purani Bab („The Most Ancient Baby Girl”/Hindi) (2017)
Și din numele grupului în limba japoneză și din titlul în hindusă, ne dăm seama că-i vorba de conexiuni și similitudini între vechi tradiții, practici spirituale și concepte matematice pe care, tocmai pentru a le ignora ca să obțină ceva cu totul nou, adică niște ragas moderne cu lungi improvizații pline de izbucniri și distorsiuni, vocalista YoshimiO (Boredoms, OOIOO) și sitar-istul Yoshida Daikiti au nevoie să le cunoască: măsurile melodice din sistemul ritmic exprimat în ecuații matematice, dualismul contrariilor Yin și Yang, hakuginhi (raportul de argint), percepția spațiului din filozofia Nagarjuna -considerat nici ca plin nici ca gol (vid)- mărginit de numerele reprezentând lumea temporală, respectiv la cealaltă extremă de cele ale spațiului cuantic (goliciunea) între care ascultătorul e plasat la mijloc. Akita Goldman (double bass) și Motoyuki “Hama” Hamamoto (percussion, gamelan) sunt ceilalți 2 componenți din secția ritmică în care se mai remarcă instrumentul riq, o tamburină orientală. Fără aceste câteva informații de „input” pe care le-am considerat utile, muzica aceasta originală poate părea prea stranie pentru un meloman dinafara Asiei. Coperta aparține vechiului colaborator al duoului fondator, artistul Ooido Syoujou.

SAICOBAB: "naa Ra naa":
https://www.youtube.com/watch?v=ah1suPqcpx4

* Once & Future Band - S/T (Castle Face, 2017)
Un prog-rock cu sound retro mult bazat pe armonii vocale tributare unor trupe ca E.L.O., Queen (chitara chiar sună, de ex. în „I'll Be Fine”, à la Brian May!) sau Roy Wood/Wizzard, la acest quartet californian cu nume vizionar la debut condus de Joel Robinow (voc, gtr, keybs), uneori cu pasaje mai complexe de tip Steely Dan sau Donald Fagen solo. Există multe cronici pe Internet la acest album, una găsind asemănări și cu Camel, Pink Floyd sau Genesis din era „Selling England By The Pound”. Cel mai mult mi-a plăcut expresia definitorie ca stil „seventies-full-orchestra-nebula-pop-odyssey” din descrierea de pe site-ul Amazon.
Componență:
 - Joel Robinow – Vocals, Keyboards, Guitar & Bass
 - Raj Ojha – Drums & Percussion
 - Eli Eckert – Bass, Guitar, Vocals & Keyboards
~ With:
 - Raze Regal  & Josh Smith – Additional Guitars
 - Danny T. Levin – Horns
 - Yea-Ming Chen & Anna Hillburg – Backing Vocals
Once And Future Band: „How Does It Make You Feel” (LIVE at DRILL: LA Festival):
https://www.youtube.com/watch?v=Hy6CrPOToGY

* Kubikmaggi (Russia) – Things (Ulitka Records, 2017)
Foarte bun acest „Lucruri” cu „Cubul magic” rusesc pe care-l mai știam cu un album de prin 2012, poate cel mai valoros exponent de jazz rock avangardist actual din Rusia, discul nou fiind apărut și în ediție foarte limitată. În „Pompeii”, o piesă-tribut în care tensiunea e ca un vulcan în erupție in crescendo, pe pianista Kseny Fedorova o putem asculta și vocal, ca și pe alocuri în „Gusli” sau declamând în „Shostak” sau „Hangar”, piese cu pasaje fine, cu părți „soft” dar și dinamice, prin treceri și basculări imprevizibile. Și pe acesta, ca și noul Lorenzo Feliciati cu care-am început, l-aș fi putut include pe blogul de jazz unde însă nu-i deloc criză de titluri noi...
KUBIKMAGGI: „Pompeii”:
https://www.youtube.com/watch?v=rfpSHUfYoHE


* Chris Jagger - All The Best -Compilation- (2017)....with Mick Jagger, David Gilmour & Sam Brown.
Cel mai ușurel album, dominat de blues, al setului de care mă ocup acum...și cel mai curios n-am fost de piesele în sine sau de invitați ci de vocea autorului pentru a o compara cu cea a mult mai celebrului său frate. Cel mai bine se „vede” asta, cu Mick evident deasupra, în piesa cântată de cei 2 în duo, „The D J Blues”.
Chris Jagger - Q-Factory, Amsterdam, 28-09-2017:
https://www.youtube.com/watch?v=3j362kHWgsM

* Kim Simmonds (Savoy Brown) - Jazzin' on the Blues (Panache, 2017)
Au și Savoy Brown album nou, „Witchy Feelin'” (2017)...de fapt tot Kim e și-acolo și aici personajul  central, cum a fost și pe albumul de „comeback” Kim Simmonds & Savoy Brown: „The Devil to Pay” (2015). Diferența o face acum plusul de improvizație, cum zice și titlul noului solo cu 9 piese proprii din 12 pe care S. cântă predominant acustic la chitară, muzicuță și la bas.
KIM SIMMONDS LIVE @ THE CUTTING ROOM 2017:
https://www.youtube.com/watch?v=MaOAB6i5C5c

Aș mai fi vrut să dezvolt mai mult și la următoarele titluri noi, dar o să limitez la minimale descrieri:
* Julie Fowlis (Scotland) - alterum (2017)...."Gaelic/Celtic folk"
Julie e vocea Meridei, protagonista filmului de animație multi-premiat „Brave”, producție Disney-Pixar, aici cu al 5-lea album personal care pornind de la titlul în latină și-a dorit o sensibilă îndepărtare față de anterioarele. Idiomul bazic este însă cam același.
Julie Fowlis - Live At Folkfestival HAM 12.8.2017:
https://www.youtube.com/watch?v=RXk3jMqJNOQ

* Rock Candy Funk Party - The Groove Cubed (J&R Adventures, 2017)...„(neo) funk/soul” american dinamic și infecțios de tip anii '70.
Rock Candy Funk Party – "Don’t Even Try It" ft. Ty Taylor (Official Music Video):
https://www.youtube.com/watch?v=wwD-3jz2_Ms

* Gravetemple (Attila Csihar, Stephen O’Malley & Oren Ambarchi) - Impassable Fears (2017)
Al 2-lea album al trioului, cu titlurile/textele pieselor în limba maghiară ale vocalistului Attila, cel care-a făcut trecerea în context de la „black metal” la „experimental drone”-ul tipic colegilor din formulă sau, așa cum el însuși declara, la „un tip contemporan de shamanism”.
Gravetemple: „Domino/Athatolhatatlan Felelmek”:
https://www.youtube.com/watch?v=aTSh3PGyYgY

* Bardo Pond & Kohoutek - Curanderos (2017)....„drone, experimental”
* Ross Manning (Australia) – Reflex in Waves (Room 40/UK, 2017)...."experimental"

* Gwyn Ashton (gtr/Australia) – Solo Elektro (2017)...."blues-rock psychedelic".
Album de tip „home made” cu un „mobile studio” pentru idei de piese compuse de acest cantautor într-un hotel din Cehia. Turneul de promovare a noului album a ajuns în vară și mai aproape de noi, în Serbia.
Gwyn Ashton: „Let Me In” live @ 3x2 Studio in Belgrade:
https://www.youtube.com/watch?v=K1fL9fYqa3k

b) Recuperări din trecut:
...cu mulțumiri domnului Daniel Ionescu/Dion Ionesko, respectiv „Vinylmaniei” de pe Facebook unde-am făcut descoperirile de mai jos pline de momente de revelație și pe care le-am dezvoltat cu tot ce-am mai găsit aparținând respectivilor artiști/trupe:

* François „Faton” Cahen (Zao, Magma) featuring Miroslav Vitous, Jack DeJohnette, Michel Seguin - Great Winds (Trema/De L'Autre Cote, 1979)
Avem un pianist clasic francez (1944-2011) cu multe și rare albume solo, „Marile vânturi” fiind cât-de-cât mai cunoscut probabil datorită invitaților. Imaginați-vă un album Magma, mai ales în prima parte, fără părți/coruri vocale și cu un lider nu baterist cum e Christian Vander, ci pianist precum cel poreclit „Faton” și vă cam faceți apriori o idee despre cam ce este vorba și cum bat cele 7 „vânturi” de pe-aici. Albumul a avut și 2 reeditări:
https://www.discogs.com/Fran%C3%A7ois-Cahen-Great-Winds/master/393236

* Gizmo - Just Like Master Bates....(We Did It On Our Own) (LP Ace Records, 1979 / CD Canterbury 2007)...."UK Canterbury Style"
* Gizmo - Victims (MSI, 1981)
* Gizmo - They're Peeling Onions In The Cellar (Canterbury, 1992)
O trupă ce mi-a amintit mai ales prin armoniile vocale de excelentul grup City Boy, deasemenea britanic, muzica fiind mai accesibilă decât la multe alte trupe din curentul „Canterbury Style”. Îmi rămâne necunoscut un singur album Gizmo, cel mai recent: „Marlowe's Children - Part One: The Innocence” (2015).
Gizmo: „Again”:
https://www.youtube.com/watch?v=c5-0z8VD2Xw

* Dzyan (Germany) - S/T (Rock Fever Music, 1972)
* Dzyan - Time Machine (Bellaphon, 1973)
* Dzyan - Electric Silence (Bellaphon, 1975)
* Dzyan - Mandala -SWF Session 1972- (Long Hair, 2010)
* (Peter) Giger, (Günter) Lenz & (Eddy) Marron - Beyond (Någarå, 1976)
* (Peter) Giger, (Günter) Lenz & (Eddy) Marron (guest Trilok Gurtu) - Where the Hammer Hangs (Någarå, 1978)
* Peter Giger + Family Of Percussion - A Drum Is A Woman / The Best Of -2 CD- (Intuition Records, 2006)
Excelent grup și baterist german de „fusion” care s-a intersectat în epocă cu mai extinsul Et Cetera a lui Wolfgang Dauner pe care-l știam.
Dzyan: „Time Machine” 1973 Full Album:

https://www.youtube.com/watch?v=E2pZAaejhUo

(Peter) Giger, (Günter) Lenz & (Eddy) Marron: „Beyond”:

https://www.youtube.com/watch?v=UYO8jhXWuXg

Peter Giger "Maya's Traum" (1975) & "Armadillo" (1979):
https://www.youtube.com/watch?v=sw5CWOcuGMk

                              http://www.therisingstorm.net

Doar câteva din perlele descoperite pe acest site/blog de rarități, cu evidețierea unicului album al cantautoarei folk Karen Beth:

* Bo Hansson (Sweden) - Ur Trollkarlens Hatt ('Magician's Hat') (1972, remastered 2002)
* Emerald Web (Kat Epple & Bob Stohl) - Dragon Wings and Wizard Tales (1979)
* The Speakers (Colombia) - En El Maravilloso Mundo De Ingeson (1968)
* Roy Wood - Boulders (1973)
* Karen Beth - The Joys of Life (1969)
* Harumi (Japan) - S/T (1968)
* Suzanne Ciani - Lixiviation 1968-1985 (2012)
* Bobb Trimble - Iron Curtain Innocence (1980)
* The Klan (Belgium) - Join Us (1967)
* Skyhooks - Living In The 70's (1984)
* Fire - The Magic Shoemaker (1970)
* Michaelangelo - One Voice Many (1971, 2009)


Karen Beth: 3 songs
1.JOYs OF LIFE 2.APRIL RAin 3.SHEPERD on A MOUNtain:
https://www.youtube.com/watch?v=muo_6P2fAVU

Sentieri Selvaggi, Boogarins și alte exotisme mai mult sau mai puțin „tropicalia”

O luăm de data asta într-o ordine de la complex spre simplu, de la „trasee sălbatice” stilistic complicate până la blues-rock-ul „supersonic” bazic și direct:

* Sentieri Selvaggi (Italy) - Le Sette Stelle (Deutsche Grammophon, 2017)
Ansamblul clasic contemporan profilat pe lucrări semnate, printre alții, de Luciano Berio, Giya Kancheli, Louis Andriessen sau Arvo Pärt și pentru care compozitori ca Gavin Bryers, Philip Glass sau Michael Nyman au compus piese speciale, debutează la casa germană cu un album extins de 73 minute cu „sette” piese incluzând suita „Boccadoro”, și ea tot cu 7 părți. Discul este recomandabil audiofililor exigenți din 3 mari contingente de fani: de muzică clasic-contemporană, rock elaborat și jazz, pentru că nu e absentă improvizația. Numele trupei Sentieri Selvaggi cu o carieră în spate de peste 2 decade se traduce „trasee sălbatice, cărări neumblate” iar titlul albumului, „Cele 7 stele” (fără îndoială e cifra preferată a italienilor, pentru că trupa e un...septet).

                                                             Sentieri Selvaggi


* The Master Musicians of Jajouka Led by Bachir Attar with Material – Apocalypse Live (2017) 

Regal de „trance ambiental & dub” marocano-american în proporții numeric egale, cu artizanul Bill Laswell la bas și la butoane. Un „sound” acceptabil și la festivalurile de World și la cele de Jazz, cum s-a întâmplat în 2015 cu acest set prezentat atunci la Gent Jazz Festival din Belgia.

Grupul de 5 + 5 e format din: Bachir Attar, ghaita, lira, guembri; Mustapha Attar, ghaita, lira, drums; Ahmed Bhakat, drums, violin; Abdellah Bhokzar, Mohamed el Attar, drums; Bill Laswell, bass; Hamid Drake, drums; Aiyb Dieng, percussion; Graham Haynes, cornet; Peter Apfelbaum, tenor saxophone, flute.

Iată fracțiunea marocană extinsă întro secvență „live” recentă din luna aprilie de „sufimuslim trancemusic”:
„Master Musicians of Jajouka live at Global, Copenhagen 2017.04.15:
https://www.youtube.com/watch?v=sqLx3y8ix1Y

* Boogarins (Brazil) – As Plantas Que Curam (“The Plants That Heal”) (2013)

* Boogarins (Brazil) – Manual ou Guia Livre de Dissolução dos Sonhos (“Manual or Free Guide to Dissolution of Dreams”) (2015)

* Boogarins (Brazil) – Lá Vem a Morte ("Here Comes Death") (2017)
„Modern tropicália, indie-pop, psychedelic rock”, sau „neo-psychedelia”, cum am găsit descris stilul brazilienilor de pe aceste 3 albume-concept, mă scutește de prea multe detalii pentru acești demni urmași ai unei trupe „clasice”, dacă nu chiar „istorice” în context regional, cum a fost Os Mutantes în anii '60-'70 și a rămas așa și după reformarea din 2006. Textele sunt cântate de tinerii Boogarins în portugheză iar dincolo de titlul deprimant al noului „Vine moartea” stau câteva gânduri și reflecții surprinzător de profunde:...„Se pare că trăim într-un moment în care te simți aproape de un sfârșit tragic în haosul lumii. Relațiile și-au pierdut sensul, cinismul nu mai e doar un sentiment ci a devenit ceva solid care rănește de oricâte ori încerci să consideri că dorințele tale trebuie să respecte viețile altora. În fiecare dimineașă aproape că nu mai vrei să te trezești, confuzia viselor din noapte devinind mai plăcută decât forma proastă pe care-o ai zi de zi. Fiind atacat în atâtea feluri și din atâtea direcții, nici nu mai știi motivul real care te-a adus în starea asta. Cântecele noastre vin ca o reflectare a lipsei de sensibilitate în care trăim. Poate e timpul să ne întărim, să alungăm ipocrizia și să ne confruntăm cu sentimentele bune și rele deodată...și să găsim ceva mai profund dincolo de infinita superficialitate a cotidianului.”
https://www.youtube.com/watch?v=veX-n20DCRs
https://consequenceofsound.net/2017/06/brazilian-psych-rockers-boogarins-share-surprise-new-album-la-vem-a-morte-stream/

Apropo de „tropicalia”, termenul stilistic se potrivește perfect și unei alte descoperiri recente pornind de la o compilație a unui italian de care nu știam,
Gerardo Iacoucci - Le Avventure (rec. 1970, rel. Finders Keepers, 2017).
Dezvoltând subiectul am aflat că e vorba aici de o selecție dintro serie de 3 rare, scurte și valoroase albume/LPs numerotate 1-3, cu-adevărat aventuroase în 1970, scoase la scurt timp de la apariția mișcării artistice braziliene antropofage „tropicália/tropicalismo” a cărei ecouri și efecte s-au făcut resimțite imediat și în Europa. Fără a leza calitativ muzica deloc complicată -ca o „joacă de copii”, ca să mă folosesc de unul dintre titluri- a acestor buchete de miniaturi, doar ca o caracteristică pur formală: rar găsești pe aceste 3 + 3 albume vreo piesă de peste 3 minute, cum scurte sunt și albumele în sine, de circa 30 min. fiecare. În 2 cazuri Iacoucci a folosit un pseudonim:

* G.(Gerardo) Iacoucci - L'Avventura N.1 (Deneb, 1970)

* H.Caiage (Gerardo Iacoucci) - L' Avventura N. 2 (Deneb, 1970)

* G. (Gerardo) Iacoucci - L'Avventura N. 3 (Deneb, 1970)

* Gerardo Iacoucci - Simbolismo Psichedelico: Music for radio & TV (St. Germain Des Prés, ?/Deneb, 2015)

* Amedeo Tommasi & H. Caiage (Gerardo Iacoucci) - Carnet Turistico (Deneb, 1970)

* Amedeo Tommasi & Gerardo Iacoucci - Giochi Di Bambini (Flower, 1975)

3 piese legate din compilația Gerardo Iacoucci Le Avventure, „From Tokyo To L.A / Tradimento / Agguato”:

https://www.youtube.com/watch?v=CPMJuMz-HAA

* Gabrielle Papillon (Canada) - Keep the Fire (2017)          

Plăcută surpriză, muzical și liric, această canadiancă ce-și autodefinește noul album „epifanie...fundal muzical al unei picături de viață” și în care parcă și-a „pus sufletul pe tavă” de la primele acorduri de vioară din „Uvertură pentru păstrătorul focului”, după o perioadă de circa 3 ani de clarificări personale sentimentale survenite de-a lungul înregistrărilor cu producătorul Daniel Ledwell și mixeristul Corey LeRue (ambii din echipa precedentului „The Tempest of Old”, 2015) a ceea ce inițial trebuia să se numească „What To Keep?” Răspunsul s-a conturat spre final când cantautoarea asociată de critici unor Florence + The Machine, Tori Amos, Joanna Newsom, Suzanne Vega sau Sarah McLachlan, a găsit răspunsul la ce merită păstrat pentru a merge mai departe: „focul”, desigur lăuntric, în sens metaforic. Alt album frumos din trecut, chiar dacă nu la nivelul următoarelor, e și „The Currency Of Poetry” (2011).
https://www.pastemagazine.com/articles/2017/10/gabrielle-papillon-keep-the-fire-review.html
http://www.popmatters.com/post/gabrielle-papillon-keep-the-fire-audio-premiere/

„When The Heart Attacks on Back Home”:
https://www.youtube.com/watch?v=oRZT1J-KWO4

* Ronnie Montrose, Ricky Phillips and Eric Singer - 10 X 10 (2017)

Basistul Ricky Phillips (Styx, Bad English) și bateristul Eric Singer (Kiss, Alice Cooper) sunt aliații de bază ai chitaristului dispărut în martie 2012 la 64 ani, care au finalizat după moartea sa acest album-tribut. „10 X 10” înseamnă 10 piese cu 10 vocaliști „prieteni și aliați” diferiți de la piesă la piesă, plus alți muzicieni celebrii influențați de același Ronnie între care și Sammy Hagar care contribuise la 2 dintre cele mai reprezentative și influente albume din perioada 1973-1975, „Montrose” și „Paper Money” :

01. "Heavy Traffic" featuring Eric Martin & Dave Meniketti
02. "Love Is An Art" featuring Edgar Winter & Rick Derringer
03. "Color Blind" featuring Sammy Hagar & Steve Lukather
04. "Still Singin' With The Band" featuring Glenn Hughes, Phil Collen & Jimmy "Z" Zavala
05. "Strong Enough" featuring Tommy Shaw
06. "Any Minute" featuring Mark Farner & Ricky Phillips
07. "The Kingdom's Come Undone" featuring Ricky Phillips & Joe Bonamassa
08. "One Good Reason" featuring Bruce Turgon & Brad Whitford
09. "Head On Straight" featuring Davey Pattison & Marc Bonilla
10. "I'm Not Lying" featuring Gregg Rolie, Tom Gimbel & Lawrence Gowan

https://www.youtube.com/watch?v=3TPI-Up5zZw
https://www.youtube.com/watch?v=jOilsnPD14w

* Supersonic Blues Machine - Californisoul (2017)....with Robben Ford, Billy Gibbons, Eric Gales, Steve Lukather & Walter Trout.
* Ten Years After - A Sting in the Tale (2017)

Până să mă hotărăsc să finalizez postarea au mai apărut 2 albume de același gen, primul căruia i s-ar fi potrivit mai bine titlul „Californiblues”, cu 5 invitați marcanți prin care Lance Lopez (gtr, voc), Fabrizio Grossi (bass) și Kenny Aronoff (drums) continuă ce-au început atât de bine în 2016 pe „West Of Flushing, South Of Frisco”.

Al 2-lea cu coperta „vintage” în sepia e cu britanicii veterani Chick Churchill și Ric Lee care vor să demonstreze că se poate și fără răposatul Alvin Lee, acum cu Marcus Bonfanti ca frontman vocalist/chitarist și cu veteranul Colin Hodgkinson la bas. Meritoriu demers, dar vraja de altădată nu mai există, s-a dus, sunt totuși „too many Years After”...
https://www.youtube.com/watch?v=wKnjRBk2Xjc

Ca să nu închei totuși cu albume din sfera „mainstream”, l-am inclus și pe acesta:

* UUUU (Edvard Graham Lewis & Matthew Simms, ambii ex-Wire + Valentina Magaletti din Vanishing Twin  & Thighpaulsandra / ex-Coil, Spiritualized) – UUUU (S/T) (Emego, 2017)
De 4 X „U” e un supergrup 4-tet de rock „industrial, drone, noise și electro” aflat la debut întro explorare sonoră „schizofrenică” plasată între ambient, abstracție și improvizație liberă și care necesită obligatoriu pentru abordare o stare și o dispoziție aparte, alături de o minimală apetență pentru muzica grupurilor amintite.
„A new and beautiful beast” consideră albumul revista The Quietus într-un „review” extins în care piesa centrală „Five Gates” amintește de perioada timpurie The Cure iar „The Princess Anne Love Cassette” sau „Verlagerung...” dinspre final, de faza sinonimă a grupului Tangerine Dream:
http://thequietus.com/articles/23301-uuuu-uuuu-album-review

La orizont se întrevede pe-aici un episod italian, între ultimele albume/recuperări de prog-rock interesante fiind și următoarele 2 X 2 sugerate de pagina „Vinylmania” administrată pe Facebook de împătimitul colecționar Daniel Ionescu/Dion Yonesko, același semnatar al unui cuprinzător și lămuritor articol, probabil primul în limba română despre școala/stilul  prog-rock de la Cantebury/UK, publicat în ultimul număr al revistei „Sunete”:
* Procession (Italy) - Frontiera (1972)
* Procession (Italy) - Esplorare („Fiaba” 1974 re-recorded + new material) (2008)

* Arti + Mestieri (Italy) - Tilt: Immagini Per Un Orecchio (1974)

* Arti + Mestieri (Italy) - Giro Di Valzer Per Domani (1975)