Mega flux de apariții sau recuperări discografice: câte puțin despre circa 80 (aprilie 2018)

* (Ruban Nielson’s) Unknown Mortal Orchestra (New Zealand) – Sex & Food (Jagjaguwar, 2018)....„funk, indie-pop, psychedelic rock” à la Prince, Frank Zappa”.
...Acesta fusese titlul de la finalul ultimei postări de pe blogul paralel VicTim of Jazz, mai pretabil stilistic aici, asta apropo și de ultimul material tocmai lansat cu regretatul Prince. Voi evidenția cu majuscule ceea ce mi-a plăcut mai mult. Găsiți la majoritatea albumelor grupate în 3 mari domenii stilistice scurte descrieri/încadrări de stil, plus numele liderului, țara de origine/rezidență, trupa sa de bază sau instrumentele principale. Link-uri către YouTube sau alte platforme similare nu o să pun de data asta cu artiștii, dar găsiți ușor multe cu majoritatea, dacă vreți.

Blues-Rock:

* Ben Harper and Charlie Musselwhite – No Mercy in This Land (2018)
* Big Shoes – Step On It! (2017)
* Beth Hart – Front and Center: Live from New York (2018)
* Zoe Schwarz – The Blues and I Should Have a Party (2018)
* James Harman (h-ca) - Fineprint (2018)

World:

* Group Doueh & Cheveu – Dakhla: Sahara Session (2017)
* Sidi Touré - Toubalbero (2018)
* Sonido Gallo Negro – Mambo Cósmico (2018)
* A Hawk and A Hacksaw - Forest Bathing (2018)...."folk, world"
* Toubab Krewe (US) - Stylo (2018)....„Mali styles & southern rock”
„That Damn Squash” - (Official Video):
https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=QUshju9WmI0

Rock, Prog-Rock, Folk, Indie-Pop, Psychedelic, Electronic, Experimental, Miscelaneous, etc:

* Great Peacock - Gran Pavo Real (2018)...."Meat Loaf or The Eagles plays "americana"

* Great Peacock - Making Ghosts (2015)
* Black Stone Cherry - Family Tree (2018)...."southern rock"

* 6 String Drag - Top of the World  (2018)....„Rock'n'Roll, americana”
* Blackberry Smoke – Find a Light (2018)...."southern/country rock"
* Black Rainbows - Pandaemonium (2018)...."hard rock/heavy metal, psychedelic rock"
* Lincoln Durham - And Into Heaven Came The Night (2018)....„alternative rock, southern gothic, revival punk, psycho blues, americana singer, songwriter and one-man-band musician”

* Eagle Twin – The Thundering Heard (Songs of Hoof and Horn) (2018)...."hard rock/heavy metal, psychedelic rock"
* Melvins – Pinkus Abortion Technician (2018)...."alternative rock, hard rock/heavy metal"
* The Flaming Lips - Scratching the Door: The First Recordings of the Flaming Lips (2018)...."alternative rock, psychedelic rock, remastered". Formula originară TFL pe care apare la voce și fratele liderului Wayne Coyne, Mark.

* Dead Rider – Crew Licks (2017)...."Chicago avant rock experimental trio"

* Keith Christmas (UK) - Stimulus (1969)....."folk rock"
* Keith Christmas - Fable Of The Wings (1970)
* Keith Christmas - Pigmy (1971)
* Keith Christmas - Brighter Day (1974)
* Keith Christmas - Stories From The Human Zoo (1976)
* Keith Christmas - Acoustica (2003)
* Esperanto (Rock Orchestra) (with Keith Christmas) - Danse Macabre (1974)...produced by Pete(r) Sinfield (King Crimson, EL&P & Premiata Forneria Marconi)
* Esperanto Rock Orchestra (UK/Belgium) - S/T (1973)
* Esperanto (Rock Orchestra) - Last Tango (1975)
Am regăsit la cantautorul britanic Keith Christmas (focalizat/recomandat de un colecționar pe pagina „Vinylmania” de pe Facebook) multe din atributele muzicii mai cunoscuților clasici Nick Drake sau Tim Buckley, mai ales pe primele albume...plus, odată cu respectivul, descoperirea unui excelent grup progresiv anglo-belgian de „pseudo-hippies” (conform Melody Maker)!
http://www.esperanto-rock-orchestra.com/

* C. Diab (bowed gtr & tr/Canada) – Exit Rumination (Injazzero, 2018)...."ambient, classical, experimental"
* C. Diab - No Perfect Wave (Injazzero, 2016)
Pe site-ul „www.bandcamp.com” acest tânăr muzician britanic stabilit la Vancouver/Canada apare cu muzica lui descrisă în înșiruirea mai lungă „classical electronic experimental ambient avant-garde avantgarde bowed guitar contemporary classical United Kingdom”, atribute în general valabile și celui care urmează și cu care a colaborat:

* Ian William Craig (voc, piano, tape improvisations, etc/Canada) - Meaning Turns to Whispers (Aguirre Records/Belgium, 2016)
* Ian William Craig - Durbe (Recital, 2017)
* Ian William Craig - Zugzwang for Fostex -cassette- (Patient Sounds Intl., 2016)
* Ian William Craig - A Turn of Breath (Recital, 2014)
* Ian William Craig - Theia and the Archive -cassette- (Vague Sound, 2013)
* Ian William Craig - A Forgetting Place (2013)
* Ian William Craig - Heretic Surface (2012)
* Ian William Craig - Cloudmarks (2012)






















* Grouper (Liz Harris) - The Man Who Died in His Boat (2013)

* William Basinski - Cascade (2015)
* William Basinski - The Deluge (2015)
* William Basinski & Richard Chartier – Divertissement (2015)
* William Basinski - The Disintegration Loops I-V -5 CD- (2002-2003)
Alt ambientalist de peste ocean, deasemenea prolific și de mare calibru în acest calup, separat fără vreo legătură de I.W. Craig de un album mai vechi dar nu mai puțin apăsător/depresiv cu proiectul solo al cantautoarei Liz Harris (una dintre expresiile definitorii ale acesteia: „Mă simt incapabilă să găsesc dragostea”).

* Of Petra - So Onto Itself (2018)....4-tet britanic de „prog, fusion, funk & psychedelic”

* Christina Vantzou & John Also Bennett - Zin Taylor's Thoughts Of A Dot As It Travels A Surface (Shelter Press, 2018)
* Christina Vantzou (Belgium) - No. 4 (2018)
* Sarah Davachi - All My Circles Run (2017)....„ambient, experimental”
* Sarah Davachi - Let Night Come On Bells End The Day (2018)....„experimental ambient drone electroacoustic neo-classical Los Angeles” (conform www.bandcamp.com)
* Charlie Morrow - Toot! Too (2018)....„New York conceptualist sound artist, composer, sound poet, eventmaker”
* Charlie Morrow - Toot! -3 CD Compilation- (2011)
* Antoine Beuger (Wandelweiser) – Ockeghem Octets (2003-2005, 2017)...."classical, experimental"
* µ-Ziq (Mike Paradinas) – Challenge Me Foolish (2018)...."electronic"
* Alva Noto – Unieqav (2018)...."electronic, experimental"
* Rafiq Bhatia (from Son Lux) – Breaking English (2018)...."experimental"
* The Amazing (Christoffer Gunrup) - In Transit (2018)...."indie-pop, psychedelic rock"
* GUM (Jay Watson of Tame Impala and Pond) - The Underdog (2018)...."indie-pop, psychedelic rock"
* Paul de Jong (The Books) - You Fucken Sucker (2018)...."alternative folk, experimental"
* Cosmo Sheldrake – The Much Much How How & I (2018)...."alternative folk, indie-pop"
* Mind Over Mirrors (Jaime Fennelly) - Bellowing Sun (Paradise of Bachelors, 2018)...."alternative folk, electronic"
* Mind Over Mirrors - Undying Color -LP- (Paradise of Bachelors, 2017)

                                  Breaking English

* L.A. Salami – The City of Bootmakers (2018)...."indie-folk-rock, singer-songwriter"
* Jeffrey Lewis (& the Deposit Returners) - Works by Tuli Kupferberg (1923-2010) (2018)...."indie-folk-rock, tribute"...album-tribut adus unuia dintre fondatorii grupului de librari/muzicieni/beatnici The Fugs.

* Acid Mothers Temple & The Melting Paraiso U.F.O. (Japan) - Electric Dream Ecstasy (2018)...."psychedelic rock"
* Kemialliset Ystävät ("Chemical Friends") (Jan Anderzén/Finland) – Siipi Empii (2018)...."psychedelic folk"

                                                 Siipi Empii

* MIEN - S/T (2018)...."electronic, psychedelic rock"
* JJUUJJUU (Phil Pirrone) - Zionic Mud (2018)...."psychedelic indie-rock"
* Mouse on Mars -  Dimensional People (Thrill Jockey, 2018)
* The Dead Brothers (Alain Croubalian) - Angst (2018)....„alternative folk, blues, dark cabaret”
* Field Report (Christopher Porterfield) - Summertime Songs (2018)...."folk-rock, pop"
* Bill MacKay (gtr) - Esker (2017)...."alternative folk"

* Jenny Wilson (voc/Sweden) - Exorcism (2018)...."art pop, electronic, singer-songwriter"
* Jenny Wilson - Demand the Impossible! (2013)
* Lucy Railton (cello/UK) - Paradise 94 (2018)...."classical, experimental"
* Laura Veirs - The Lookout (2018)...."indie-pop-folk"

* Sting & Shaggy - 44/876 -Deluxe Edition- (2018)...."pop & reggae"
* Laurence Pike (dr, perc..from PVT, Triosk, etc) - Distant Early Warning (2018)...„jazz & electronic”

* Kaleidoscope (USA) – Incredible! (1969) / Bernice (1970) [Expanded Editions] (2018)...."folk/psychedelic rock"

Noi albume „blană” și un super „Anturaj”

* Shuta Hasunuma & U-zhaan - 2 Tone (2018)
       * Shuta Hasunuma - Melodies (2016) / Pop Ooga (2008) / OK Bamboo (2007) / Hooray (2007) / S/T (2006)  
De la ultimul, la primul...a fost „traseul” meu cronologic de ascultare al albumelor acestui japonez de 34 ani, în principal chitarist dar de fapt multi-instrumentist, convins fiind că acesta, traseul adicătelea, va fi unul descrescător valoric. Da și nu, până la urmă, pentru că debutul auto-intitulat „Shuta Hasunuma”, mult „împins” spre ambient experimental, mi s-a părut evident peste alte materiale ulterioare. „Glitch, Future Jazz, Minimal, Ambient” este încadrarea stilistică atribuită artistului la general pe www.discogs.com, „glitch (art)” fiind acele greșeli intenționate, digitale sau analogice, comise voit în scopuri estetice, distorsiunea în domeniul audio fiind probabil metoda cea mai cunoscută. „Acid Jazz” sau „Nu jazz/jazztronica” ar putea fi alte etichete potrivite muzicii japonezului care pe noul album „2 Tone” (de departe, cel mai inspirat) primește ajutoare de la mult mai titrații Arto Lindsay, Devendra Banhart și Ryuichi Sakamoto. Cu acesta din urmă, afinitățile, mai ales pianistice, sunt evidente, dar principalul partener pe acest album este tot japonez, Hironori Yuzawa (exclusiv la tabla), „ascuns” sub pseudonimul U-zhaan...tocmai abordarea diferită a celor doi conducând la armonizarea rezultatului, diferită în sensul că unul folosește un singur instrument iar celălalt tot restul. (îmi lipsește albumul pompos semnat Shuta Hasunuma Philharmonic Orchestra ‎– „Time Plays-And So Do We” (2014)...dar curiozitatea îmi este estompată de același site www.discogs.com care, plasându-l ca stil la „J (Japan)-pop”, îl face prin comparație cu restul, cel puțin teoretic, nu tocmai interesant).

* The Messthetics (Anthony Pirog/gtr) - The Messthetics / (S/T) (Dischord, 2018)
.....+ 2 membrii ex-Fugazi („punk legends's rhythm section”)
Miting instrumental dinamic la debut între un chitarist de jazz cu experiență în „fusion” și o secție ritmică venită din punk, Joe Lally (bas) & Brendan Canty (dr). Schimbarea de direcție a acestora din urmă e de fapt surpriza cea mai plăcută a noilor „mestetici” („mess” (eng.) = murdărie, gunoi, dezordine).

* Lolina (a.k.a. Inga Copeland/Hype Williams /UK) - The Smoke (2018)
Vocalista rusă de origine -numele real, Alina Astrova, l-a folosit la debut cu trupa Hype Williams- este stabilită în Anglia și nu trece neobservată cu acest îndrăzneț album electronic-vocal solo și de studio, susținut de câteva videoclipuri. Când am zis „îndrăzneț” am ținut cont și de vârsta/experiența tinerei artiste (ceea ce-a fost valabil și la noul album în duo al japonezului Hasunuma). Un material  anterior cu trupa ei (5-tet) „Live in Paris” din 2016 e ascultabil/vizionabil în link-ul de mai jos care explică și schimbarea numelui de la Inga Copeland, „Lolina” fiind de fapt trupa ei întreagă:
https://vimeo.com/156627557


* Entourage – Ceremony of Dreams: Studio Sessions & Outtakes, 1972-1977 -LP- (Tompkins Square, 2018)
Uneori aflăm de existența unui artist sau grup, posibil chiar unul major valoric, printr-un material teoretic secundar, cu versiuni, încercări, piese neapărute înainte sau chiar respinse inițial. Decât deloc, e bine și așa, dar nu e cazul deloc aici în „Ceremonia viselor” de rebuturi sau umpluturi -incluzând piese din coloana sonoră a baletului „Cleopatra”-, ci de un calibru comparabil cu al materialelor oficiale anterioare, respectiv albumele:
* The Entourage Music & Theatre Ensemble - S/T (Folkways, 1973)
* The Entourage Music & Theatre Ensemble - The Neptune Collection (Folkways, 1976)

Grupul cu numele lung dezvăluind și intențiile a fost format de saxofonist/keyboardist-ul Joe Clark in Baltimore, Maryland în 1970...și este considerat retrospectiv „a genuine cult band — with dancers”...„o ciudățenie americană „vintage” esențială și irezistibilă” (conform All Music Guide/AMG) datorită hibridului „fusion” de jazz, minimalism, muzică clasică, folk tradițional global și improvizații libere, mai specific, în funcție de piese anume, cu trimiteri una mai măgulitoare ca alta la perioadele de început ale trupelor Oregon („chamber jazz-meets-world folk music”), Popol Vuh și Weather Report (!)...ori la sonoritățile unor artiști selecți precum Harold Budd, Laaraji (se subînțeleg influențele indiene) sau Bert Jansch solo, post-Pentangle (pun iarăși și-aici pentru cei 3 încă un „!”). Așa că n-o mai lungesc și mă grăbesc să-i numesc și pe ceilalți artizani ai acestei muzici /sonorități foarte interesante din „Anturaj”, MAREA mea descoperire a lunii martie:
  - Rusty Clark - viola & guitar
  - Michael “Smitty” (Scott) Smith - drums & perc
  - Wall Matthews - guitar, piano & perc
  - Terry Plumeri - bass
„The Shores of God” și „Outer Tiger” rămân 2 titluri de piese neîntâlnite pe compilația nouă în varianta LP (10 tracks), dar care trebuie căutate pe versiunea extinsă 3-CD Boxset cu 30 piese, având bune referințe la critici. Și nu trec mai departe fără a mai preciza că bateristul clasic M. Smith (1946-2006) a cântat o scurtă perioadă, printre alții și cu Blood, Sweat & Tears, iar trupa s-a desființat imediat după dispariția liderului Joe Clark, în 1983. Asocierea acestei muzici, să fi fost numai cu Oregon, mie mi-ar fi fost de-ajuns ca să vreau să cunosc trupa asta remarcabilă, hai să vă „văd” fani români Oregon, voi cum o să reacționați?

Am făcut o pauză după „Anturaj” în momentul senzației că orice-aș mai putea scrie după...mi s-ar părea eclipsat, dar n-a fost să fie așa pentru că mai aveam pregătite alte 3 albume, noi apariții reascultate ca să mă conving că se ridică la standarde înalte:

* Ursula K. Le Guin & Todd Barton – Music and Poetry of the Kesh (1985, Reissue 2018)
Cum numărul posesorilor casetei din 1985 scoasă în ediție limitată era oricum infim, e lesne de presupus că abia reeditarea de acum pe LP vinil și în digital face cunoscută muzica pentru textele și versurile din romanul S.F. „Always Coming Home” al cunoscutei scriitoare americane trecută în neființă la începutul acestui an la 88 ani...Triburile anti-coloniale imaginate în detaliu de aceasta peste 500 ani întro comuniune strânsă cu natura (cu trimiteri evidente la vechii nativi indieni americani gen „pieile roșii”) aveau nevoie și de muzică, de aceea ea a apelat la un „field recording artist” avangardist, creator de instrumente, minimalist-ambientalist și autor de muzică sacră, imnuri, corale a cappella, „new age”...Cu experiența căpătată în casa părintească din nordul Californiei unde-a cunoscut ce-a lăsat în urmă ultimul membru al tribului Yahi decimat de genocid, Le Guin a imaginat un întreg nou alfabet/limbaj Kesh (oferind și dicționar pentru traducere la finalul cărții) iar T. Barton a compus și interpretat fundalul muzical. O experiență genul „poetry/narrative & music” la care cronica revistei/site-ului Pitchfork, pentru a descoperi și aprecia profunzimile albumului, ne invită să-l ascultăm indiferent dacă avem și citim cartea sau nu, sugerând chiar și locuri de pe Terra actuală și momente/conjuncturi când audiția ar fi cea mai potrivită (!):
https://pitchfork.com/reviews/albums/ursula-k-le-guin-todd-barton-music-and-poetry-of-the-kesh/

* Blaine L. Reininger (Tuxedomoon) - The Blue Sleep (2018)
     * (Steven) Brown, (Blaine L.) Reininger & (Maxime) Bodson - Clear Tears / Troubled Waters (2013)
„În zilele acelea”... (când compunea piesele)...„nu eu cântam muzică, ci invers, ea mă cânta pe mine” -zice co-fondatorul Tuxedomoon, B. L. Reininger- „Principiul unificator din spatele lui „The Blue Sleep” e metoda de compoziție folosită: am aplicat vechi tehnici aleatorii – John Cage, William Burroughs, Tristan Tzara –  filtrându-le prin instinctiva mea cunoaștere a melodiei și armoniei. Versurile au fost și ele generate algoritmic (folosesc programe care asamblează fraze sugerate conform regulilor matematice) și apoi editate de mine ca fraze scoase aleatoriu. E modus operandi-ul meu în secolul 21”.
Piesele cu voce (excelentă balada „Dry Food”!) m-au dus cu gândul la un Iggy Pop ceva mai tensionat și avangardist ori la John Cale...pe când cele strict instrumentale, cu vioara și clapele în prim-plan, la un Steve Hillage („Jacob's Ladder”, „Molecular Landscape”). Remarcabile și cele 3 teme scrise anume pentru piesa de teatru „Caligula”. „(B.L.R.) transcede genurile și depășește așteptările” cu acest nou album, zicea o cronică. „In a Manner of Speaking”...subscriu și eu acestei păreri și o extind și la albumul în trio cu muzica pentru balet din 2013 „Clear Tears / Troubled Waters” abia acum cunoscut, deși cu același gust amar că alții ne folosesc mai abil te și miri pe unde valorile culturale: acum pe dadaistul „șef” Tristan Tzara, după ce, cum scriam nu demult pe blogul VicTim of Jazz, John Zorn l-a repus în valoare pe epigramistul Urmuz...

* Mark Lotz & Alan Purves – Food Foragers (Unit Records, 2018)

Ce plăcută reîntâlnire cu acest scoțian corpolent de 65 ani stabilit la Amsterdam, Alan Purves, poreclit „Gunga”, una din surprizele majore ale ediței din 2008 „Music Unlimited” / Wels / Austria, atât în trupa High Birds cât și la matineu solo, acolo impresionând într-un recital ca o joacă serioasă cu tot soiul de intrumente „hand-made” ingenioase, obiecte de menaj din casă improvizate și o sumedenie de jucării de lemn și din plastic, arcuri, animăluțe gonflabile, etc...multe folosite deodată cu mai toate părțile corpului!
Alan Purves:
https://downtownmusic.net/high-birds-11-08-2008#image62

Pe Mark Lotz (54 ani), care seamănă izbitor de mult cu regretatul Lou Reed, nu-l știam...deci a fost cu-atât mai plăcută surpriza descoperirii unui flautist olandez foarte valoros (vezi link-urile mai jos, mai ales concertul din 2016). Cei doi crează împreună un spațiu sonor cu iz tropical, imnuri și ode ancestrale, meditații pacifiste, povești cu umor, etc...într-un conglomerat de 15 piese cu totul propriu și original. Lista lungă de instrumente folosite de „Vânătorii de mâncare” vă poate da o idee și face curioși în descoperirea unui album adresabil fanilor mai exigenți ai unor mari domenii muzicale: Jazz, World, Fusion, Neo-Classic, Experimental...:

 - Mark Alban Lotz: flutes (piccolo, concert, alto, bass, pvc contrabass flutes, prepared flute, flute head joint, Bansuri, voice, fx);
 - Alan „Gunga” Purves: percussion, toys (Toy Pigs, DaDa Bells, Balafon, Sruti Boxes, Toy Horns, Klaxon, Toy Accordion, Tin Whistle, Brim Bram, Tambourine, Wee Shakers, Clapboard, Balacone, Whirlies, Toy Carousel, Breath, Hemarimbas, Cow Bells, Shakers, Horns, Tambourine, Floor Tom, Darbuka, Wee Frying Pans, Doppler Squeaks, Frame Drum, Clock. Chimes, Tin Whistles)

* Alan Purves & Mark Lotz • „Squeaky Drohne”:

https://www.youtube.com/watch?v=ihLNF7tfgEk

* Alan Purves & Mark Lotz • „The Duck Hug”:

https://www.youtube.com/watch?v=UZ34xP9Mzzg

* Alan Purves „Hide & Squeak” solo CD teaser:

https://www.youtube.com/watch?v=VKcJ1W1hxAU

„Mark's music build a bridge between jazz and classical contemporary music – often crossing boundaries with other musics of the world”
http://www.lotzofmusic.com/lotz/mark-alban-lotz-biography/short-bio/

Mark Alban Lotz in Amsterdam (excerpts of the concert) SOLO:
https://www.youtube.com/watch?v=v9de_MnZKks

Avusesem în intenție să mă ocup și de chitaristul Randy Bachman, fost în The Guess Who și Bachman Turner Overdrive...dar în context nu mi se mai pare aici oportună abordarea, așa încât o să mă limitez doar la a le aminti:

* Randy Bachman - By George-By Bachman: Songs of George Harrison (2018)
   * Randy Bachman - Heavy Blues (2015)....with Joe Bonamassa, Peter Frampton, Robert Randolph, Neil Young, etc

Remember Delia Derbyshire (tema electronică a seriei „Doctor Who”)

* Martin Hannett & Steve Hopkins (UK) - The Invisible Girls (rec 1976 & 1980-87, rel Factory Benelux, 2015)

Martin „Zero” Hannett este un producător din Manchester faimos pentru activitatea sa cu trupe ca Joy Division, Buzzcocks, New Order, Magazine sau Happy Mondays. Aici avem o colecție de 74 minute cu piese instrumentale, cele mai multe cu partenerul Steve, incluzând întreaga coloană sonoră a unui scurt film de animație din 1976, „All Sorts of Heroes”. Comparația găsită undeva cu Durutti Column (grupul chitaristului Vini Reilly) s-a făcut și pentru că 2 piese ale compilației apar pe un flexi-disc împreună cu „The Return Of The Durutti Column” (Factory, 1980).
I-aș mai fi atribuit și epitetul măgulitor de „legendar”, așa cum l-am găsit numit pe Martin Hannett de către unii critici, dar pe acesta o să-l rezerv clasicei electroniste căreia îi este adus tribut albumul, Delia (Ann) Derbyshire, "the unsung heroine of British electronic music" și de fapt subiectul principal al întregii postări:

* Martin Hannett – Hannett’s Electronic Recordings: Homage to Delia Derbyshire (Ozit-Morpheus Records, 2017)

Tipului acesta de muzică i se atribuie, din perspectiva de azi a evoluției tehnologice și perfecționării instrumentelor, termenul de „primitivă”, dar -atenție!- nu în sens peiorativ ci asociat ideii de pionierat. Delia Derbyshire (1937-2001) exact asta a fost, unul dintre primii muzicieni care, folosind tehnici ale muzicii concrete, a compus piese, le-a interpretat sau le-a rearanjat atât de original încât, de ex., australianul Ron Grainer care a compus de unul singur în original tema principală a serialului „Doctor Who” (1963-1989, 2005–prezent), ascultând versiunea Deliei D. la lansarea filmului, a întrebat-o mirat: „asta e piesa mea?”, cooptând-o imediat ca și coautor. Se întâmpla prin 1963 când D.D. lucra deja de 3 ani ca asistent de studio la BBC și după ce-l asistase anterior o perioadă pe compozitorul Luciano Berio. Tema inițială a longevivei serii S.F. care avea să devină parte importantă a culturii britanice moderne a rezistat până prin 1980, alți compozitori apărând ulterior...dar cuplul de coautori Grainer/Derbyshire avea să fie ținut la secret de politicile BBC-ului nu mai puțin de jumătate de secol până la dezvăluirea din 2013 cu ocazia lui „Doctor Who's 50th anniversary special, „The Day of the Doctor” (!?)
Alte repere importante din cariera electronistei care folosea în studio, printre altele, Electrophonul și Kaleidophonul numite după invențiile antebelice făcute de germanul Jörg Mager, au fost:

 - The Beatles - „Carnival of Light” -interpretată de Unit Delta Plus, trio format din D.D. Brian Hodgson & Peter Zinovieff-, piesă-unicat de aprox. 14 minute interpretată o singură dată în public la festivalul din 1966 „The Million Volt Light and Sound Rave”. Paul McCartney e singurul de până azi care deține banda cu piesa aceasa încă nelansată, în ciuda unor tentative anterioare dar și cu aluzii la posibilitatea de a se întâmpla în viitorul relativ apropiat...

- White Noise (David Vorhaus) - An Electric Storm (Island, 1969)
...care acum este considerat un important și influent album în evoluția genului electronic cu care-am luat contact prin anii '70 pentru prima dată la pe unde scurte la Radio Europa Liberă, secția maghiară, întro emisiune „Délutáni randevú / Rockenciklopedia” a lui Bárdi István pe care-l ascultam cu inspitatele sale selecții din Top 200 Billboard, mai ales joia când Cornel Chiriac și apoi Radu Teodor nu aveau „Metronom”. Derbyshire & Hodgson au participat la acest prim album al formulei dar au plecat imediat după, „Zgomot alb” rămânând ulterior proiectul exclusiv solo al lui Vorhaus, însă fără albume de același calibru. De-atunci și până azi, „O furtună electrică” a rămas pentru mine, între primele dintr-un imaginar top 20 personal la albume „all styles/genres”...

https://www.youtube.com/watch?v=8k8ZeR5rkck

- D.D. a compus multă muzică pentru teatru, balet și film și a fost, pe rând sau simultan, operator radio și angajată la compania British Gas, întro galerie de artă și o faimoasă bibliotecă (în gruparea „Standard Music Library”). Succesul lui „Doctor/Dr. Who” a dus la apariția altor seriale rivale în anii '70 care i-au folosit sub pseudonim muzica, cel mai relevant fiind albumul:
* Don Harper, Li De La Russe (Delia Derbyshire), Nikki St. George (Brian Hodgson) - Electrosonic (LP 1972, CD 2008)...cu teme pentru serialele S.F. ale companiei ITV: „The Tomorrow People” și „Timeslip”.
https://www.youtube.com/watch?v=XVsqxNy8kkg


* Various Artists - Grain: A Compilation of Short 99 Tracks (2003)

Viața personală a acestei perfecționiste fără compromisuri artistice (și, nu în ultimul rând, o femeie foarte frumoasă!) a fost destul de turbulentă, mai ales în ultima parte, neînțelegerile cu partenerii și alcoolul grăbindu-i sfârșitul datorat insuficienței renale, la 64 ani. 267 benzi audio și 1000 pagini de memorii au rămas, parțial, Universității din Manchester dar cea mai mare parte a muzicii nu este accesibilă și distribuită public din motive complicate de succesiunea drepturilor de autor.
La 1 an de la dispriția sa, în 2002, a apărut piesa de teatru radiofonică: "Blue Veils and Golden Sands" (de Martyn Wade) cu Sophie Thompson ca voce a Deliei Derbyshire.
În 2013 apare "An Adventure in Space and Time", Docudramă la BBC cu frumoasa Sarah Winter în rolul electronistei.
Și în fine, abia anul trecut 2017 pe 20 noiembrie 2017, Delia Derbyshire a fost decorată post-mortem cu premiul PhD pentru contribuțile ei de pionierat la dezvoltarea muzicii eletronice.

https://en.wikipedia.org/wiki/Doctor_Who

https://en.wikipedia.org/wiki/Doctor_Who_theme_music

Din fluxul de noutăți, 40 + „and counting”...

* Jacqueline Humbert & David Rosenboom - J. Jasmine: My New Music (rec. 1978, rel. 2018)
   * Jacqueline Humbert & David Rosenboom (USA / Canada) - Daytime Viewing (1979-1980) (2013)
Folk-pop melodios cu fler retro, tentă experimentală și inflexiuni avangardiste al unui duo cu voce feminină și pian:

https://www.youtube.com/watch?v=WQVRMvjuqNA
https://www.youtube.com/watch?v=S9JOrXecRfQ

BLUES-ROCK:
* John Mayall - Three for the Road -A 2017 Live Recording- (2018)
* Seth Walker - Live at Mauch Chunk Opera House (2018)...."electric blues-rock"
* Sue Foley - The Ice Queen (2018)
* Chris Smither - Call Me Lucky (2018)
* Louis "Gearshifter" Youngblood - S/T (2018)
* Mud Morganfield – They Call Me Mud (2018)....Muddy Waters's son

* The Temperance Movement - A Deeper Cut (2018)
* The Temperance Movement - White Bear (2016)

* The Temperance Movement - S/T (2013)

WORLD, NEO-CLASSIC:
* Mônica Vasconcelos - The São Paulo Tapes: Brazilian Resistance Songs (2017)
* Femi Kuti - One People, One World (2018)
* Imarhan - Temet ("The Posse") (2018)...."Tinariwen alumni / Touareg guitar music"
* Simon Winsé (Burkina Faso / France) - Dangada ("Joy") (2018)
* Hailu Mergia (keyb & acc / Ethiopia) - Lala Belu (Awesome Tapes from Africa, 2018)

* Zaki Ibrahim - The Secret Life of Planets (2018)

* Alva Noto & Ryuichi Sakamoto - Glass (2018)

PROG, FOLK, INDIE, ELECTRONIC, MISCELLANEOUS:

* Tony Banks (with Czech National Symphony Orchestra and Choir) - Five (2018)

* Tony Banks (with The City of Prague Philharmonic) - SIX Pieces for Orchestra (2012)

* Tony Banks (with London Symphony Orchestra) - Seven: A Suite For Orchestra (2004)

* Jess and the Ancient Ones – The Horse and Other Weird Tales (2017)

* Rich Krueger – Life Ain’t That Long (2018)

* Nosaj Thing - Parallels (2017)

* Neal Morse - Life & Times (2018)

* Amy Rigby - The Old Guys (2018)

* Wei Zhongle - The Operators (2018)

* Josh Ritter - Gathering (2017)

* Onra (Arnaud Bernard/France) - Nobody Has To Know (2018)

* Moby - Everything Was Beautiful, and Nothing Hurt (2018)

* Jonathan Wilson - Rare Birds (2018)

* Suuns - Felt (2018)

* Potter Natalizia Zen - Shut Your Eyes on the Way Out (2018)

* Yo La Tengo – There’s a Riot Going On (2018)

* V.A. (Judy Dyble, Vashti Bunyan, Field Music, Villagers, etc)  – Mojo Presents: „Green Leaves” Nick Drake Covered (2018)..."tribute album"

* Otto Sidharta – Indonesian Electronic Music 1979-1992 -2 CD- (2018)...."electronic, experimental"

Setul divers care urmează ar fi încadrabil tot la „miscellaneous”...dar fiecare titlu merită cât mai bine și separat descris/definit. Fără a se înțelege că le-aș fi „disecat” prea meticulos pe toate cele anterioare (de unde-atâta timp?), albumele care urmează, alături de primele 2 cu care-am început postarea, sunt preferatele mele, sau cum s-ar putea zice altfel, „la crème de la crème” a întregii postări, cu câte un videoclip (mai ales oficial) atașat fiecăruia:

* Gleb Kolyadin (p-no / Iamthemorning) - Gleb Kolyadin (S/T) (2018)...featuring Steve Hogarth (Marillion), Gavin Harrison (King Crimson), Nick Beggs (Steven Wilson), Mick Moss (Antimatter) & Jordan Rudess (Dream Theater)
https://www.youtube.com/watch?v=Yi1uHl8uy6E

* The Olympic Symphonium - Beauty in the Tension (2018)...."indie-folk-rock"
https://www.youtube.com/watch?v=FjyRDnjGuUU

* olden yolk - Olden Yolk (S/T) (2018)...."indie-folk, psychedelic rock"
https://www.youtube.com/watch?v=wQDz8ErJvPc

* Straya – Sobereyed (2018)...."post-rock"
https://www.youtube.com/watch?v=yX_D3Ntll6w&index=5&list=PLFvJ-Ilqp-wyrrvF8OT9FasSqcughWtR5

* Dreamweapon – SOL (2018)...."post-rock, psychedelic rock"
https://www.youtube.com/watch?v=nVhM-AwQoOo

* Suba (Mitar Subotić, a.k.a. "Rex Ilusivii") - Wayang (rec 1995, rel Offen Music, 2018)...."electronic, experimental, world"
https://www.youtube.com/watch?v=_KcpLIN6KE4

* Young Echo - Young Echo (S/T) (2018)...."electronic, experimental"
https://www.youtube.com/watch?v=PWJS0eqlv4w

Laurie Anderson & Kronos Quartet cu „Debarcarea” lui „Sandy”,...Jen Shyu, de la „stigătele lumii”, la „gâștele de argint”

* Laurie Anderson & Kronos Quartet - Landfall (Nonesuch, 2018)
Așa cum Laurie Anderson înseamnă de vreo 50 de ani încoace multe pentru mulți oameni: vizionar, aventurier sonic, compozitor, vocalist enigmatic, violonist/claviaturist, povestitor șarmant și pilduitor, actor de stand-up comedy, scenarist/regizor de film și altele...tot așa și numele feminin „Sandy” trimite pe fiecare în diverse direcții, de la cântecul „retro” din musical-ul „Grease”,1978...:
https://www.youtube.com/watch?v=_ZfmXzIbHI8

...sau, din contră, întro relativă reactivare a numelor feminine după o perioadă când taifunurile, ciclonurile și uraganele se mai numiseră și „Stan”, „Felix„ sau „Gustav”, aceeași Sandy duce cu gândul la uraganul devastator pentru coasta de est americană din toamna anului 2012:
https://www.youtube.com/watch?v=MC59sZCmbdo

Întro perioadă relativ scurtă de timp, lui L.A. i-au murit mama, cățelușa terrier Lolabelle și soțul Lou Reed, drame reflectate în documentarul artistic „Heart of a Dog” (2015) imaginat, scris și regizat de artistă însăși pentru prima dată după „Home of the Brave” (1986)...și acum, iată că o altă dramă a autoarei este generatoarea unui act artistic valoros, albumul „Debarcarea” (*) inspirat de uraganul care la modul cel mai concret și cinic i-a inundat unul din apartamentele din Lower Manhattan de la subsol, distrugându-i o sumedenie de amintiri vechi și obiecte dragi adunate în cele circa 5 decade de cartieră: cărți, albume, aparatură tehnică, echipamente de scenă...Proiectul-colaborare cu Kronos Quartet -altă instituție artistică americană respectabilă cu vechime de jumătate de veac- a demarat în 2013 dar albumului clasic-ambiental de studio compus pentru cuartet de corzi și instrumente și efecte electronice i-au mai trebuit câțiva ani de lucru și cizelare până la apariție. O mare parte din evenimente, așa cum le-a trăit la uragan, sunt reflectate în mozaicul de 30 de titluri relevante (vezi o bună parte mai jos, cu traducerile mele în românește) majoritatea motive muzicale scurte, viniete/miniaturi de sub 2-3 minute. În singura piesă extinsă „Nothing Left but Their Names”, Laurie Anderson activează prin folosirea vocoderului alter-ego-ul ei masculin povestitor pe nume „Fenway Bergamot”, „personaj” folosit mult și pe anteriorul album „Homeland”:

- CNN Predicts a Monster Storm / „CNN prezice o furtună-monstru”
- Wind Whistles Through the Dark City / „Vântul șuieră prin orașul întunecat”
- The Water Rises / „Apele se umflă”
- Our Street Is a Black River / „Strada noastră a ajuns un râu negru”
- The Electricity Goes out and We Move to a Hotel / „Electricitatea s-a întrerupt și ne-am mutat la un hotel”
- The Wind Lifted the Boats and Left Them on the Highway / „Vântul a ridicat ambarcațiunile și le-a aruncat pe autostradă”
- It Twisted the Street Signs / „Indicatoarele rutiere sunt răsucite”
- Nothing Left but Their Names / „N-a mai rămas nimic, doar numele”
- All the Extinct Animals / „Toate animalele moarte”
- We Blame Each Other for Losing the Way / „Ne acuzăm unii pe alții că ne-am rătăcit”
- Riding Bicycles Through the Muddy Streets / „Cu bicicletele pe străzile noroioase”
- Everything Is Floating / „Totul plutește”
- Never What You Think It Will Be / „Nu va fi niciodată așa cum crezi”

...Și totuși L.A. găsește timp în toată oroarea și apocalipticul dramei să mai și viseze („Dreams”, „Dreams Translated”), să glumească picant despre un pian dezmembrat sau de cea mai rămas dintr-un bar olandez de karaoke, sau să privească și cerul („Galaxies I & II”, „The Nineteen Stars of Heaven”), pentru a crea până la final, pendulând flexibil cu imaginația ei unică printre genuri, stiluri, timpuri și contexte, acel tip de dramă muzicală marca proprie...ca o coloană sonoră nu pentru un film existent, ci de data asta rezultatul unei realități trăite, o muzică pe cât de bântuitoare și de o frumusețe stranie, pe cât a fost fenomenul care a generat-o de distrugător. „...ca rezultat, „Landfall” se plasează printre cele mai eclectice și emoționale lucrări din opera sa” -concluzionează și cronica din AllAboutJazz-, cronicarul întrebându-se cum de așa două importante entități artistice și cu atâtea elemente estetice comune -Laurie Anderson & Kronos Quartet- n-au mai colaborat înainte de uraganul Sandy? Așa încât nu vă lăsați duși în eroare de coperta „murdară” precum „Muddy Streets”, pentru că dincolo de ea stă muzica...pardon, MUZICA!

* Jen Shyu - Song of Silver Geese (Pi Recordings, 2017)
Viteza noilor apariții face imposibilă limitarea nr. albumelor per postare! Și asta se întâmplă tocmai când îmi propusesem, pentru că-mi dau seama de discomfortul receptării prea multor titluri/informații deodată, doar 2 albume de data asta, sau maxim 3...însă nici nu m-am apucat încă de scris despre „Cântecul Gâștelor de Argint” și iat-o deja pe aceeași artistă din Bronx Jen Shyu prezentă ca invitată la voce (la unison cu Fabian Rucker, alto saxophone) chiar în deschiderea „Casting Off” a noului album Bobby Previte – Rhapsody (RareNoise, 2018)...așa că n-o mai amân și grăbesc finalizarea postării, ca să nu mă trezesc că poate și vre-unul dintre ceilalți muzicieni: Nels Cline la chitare acustice, Zeena Parkins la harpă sau John Medeski la pian au și ei separat ceva nou apărut și demn de semnalat/comentat.

                        „Korean Gayageum”









Jen Shyu, vocalistă și multi-instrumentistă cunoscută pentru desele ei apariții pe producții new-yorkeze la casa Pi Recordings și totodată dansatoare și artist poliglot, a făcut o selecție dintr-un set mai amplu de scenă pentru al ei nou album de studio, respectiv drama rituală/suita camerală formată din „9 uși/porți” numerotate, deschise pe rând pentru a face loc variatelor culturi indigene cu inserturi cântate în engleză, indoneziană, javaneză, taiwaneză, mandarină, coreană și în dialectul tetum wehali. „Intens personală, muzica se plasează în zona blurată dintre „folk song” și „art song”, tradiție și avangardă, Vest și Est, conștiință și vis...cercetare și experiență, absorbită și reimaginată...Privind spre viitor în timp ce-și extrage seva inspirației din trecutul adânc înrădăcinat, J.S. a creat o lucrare de artă sui generis care e pasională, ecstatică și în cele din urmă, transformativă” (scria The Wall Street Journal). Dispariția recentă a doi dintre mentorii ei spirituali asiatici conferă un fler de recviem discului, fără însă a lipsi și momente febrile pline de viață, de ex. în „Poarta 5” și „8” pe care apar membrii din grupul ei Jade Tongue și The Mivos String Quartet. Iată componența și instrumentația completă, inclusiv acel instrument tradițional corean de pe copertă:
Credits:
    - Bass – Thomas Morgan
    - Cello – Mariel Roberts
    - Composed By, Vocals, Piano, Gayageum [Korean Gayageum], Lute [Taiwanese Moon Lute], Producer – Jen Shyu
    - Drums – Dan Weiss
    - Flute – Anna Webber
    - Percussion – Satoshi Takeishi
    - Vibraphone – Chris Dingman
    - Viola – Mat Maneri, Victor Lowrie
    - Violin – Erica Dicker, Jennifer Choi

Jen Shyu's Nine Doors (Doors 2 & 3):
https://www.youtube.com/watch?v=FIHAQMOtYJU

Pe 28 martie Jen Shyu va împlini 40 ani, schimbare de prefix care o surprinde implicată deja în viitorul proiect, „Songs of the World Now (SOWN)" în colaborare din nou cu cunoscutul regizor indonezian Garin Nugroho. Anteriorul material, ca să realizați în ce bună perioadă a carierei se află artista de câțiva ani, apare între primele plasate în poll-ul anual "Top 10 Best Albums of 2015" la New York Times și The Nation:
* Jen Shyu & Jade Tongue – Sounds and Cries of the World (Pi Recordings, 2015), în distribuția „Jen Shyu: voice, piano, lute, zither gong, idiophone; Ambrose Akinmusire: trumpet; Dan Weiss: drums; Mat Maneri: viola; Thomas Morgan: bass”.
Nu-i prima dată când numele acesta apare prin blogurile mele dar și dacă mă repet nu-i nicio problemă, realizând cât a rămas de străină Jen Shyu melomanului român cu pretenții, ca ultim argument legat de un minimal interes și curiozitate de tip „cine-o mai fi și asta?” (dar de fapt primul, cronologic vorbind), fiind acela că artista i-a luat locul cândva la microfon Cassandrei Wilson în M-Base și Five Elements-urile saxofonistului Steve Coleman.

Steve Coleman and Five Elements - Viersen, Germany, 2010-09-25 (full concert):
https://www.youtube.com/watch?v=4EbRKUTv4k0&list=RD4EbRKUTv4k0&t=5

Jen Shyu - 'Sounds & Cries of the World' - Pi Recordings CD Release @ Rubin Museum, NYC:
https://www.youtube.com/watch?v=UG0jZ0jk8PE

Pentru Bobby Previte & comp, ne mutăm pe blogul VicTim of Jazz....

P.S.: „Landfall” are mai multe sensuri, „debarcare” (în sensul atingerii țărmului de către un uragan venit dinspre ocean) mi se pare cea mai adecvată traducere în limba română.

Aksak Maboul, între Véronique și Catherine: „11 Dansuri pentru combaterea migrenei” și „Un pic din sufletul bandiților” de la „a 8-a minune” R.I.O.

Nu i-am numit eu așa „a 8-a minune” a „Rockului în Opoziție” ci au făcut-o alții din țări unde muzica aceasta a avut și mai are oarecare circulație (cât o fi ea de „nișă”), deși eram demult conștient că Belgia a dat curentului nu numai pe Univers Zéro a lui Daniel Denis între cele 5 trupe fondatoare ale fenomenului R.I.O., ci și pe Present a lui Roger Trigaux cât și pe recent desființații Aranis în frunte cu contrabasistul Joris Vanvinckenroye, acestea fiind 2 nume apropiate valoric și continuatoare pentru nucleul bazic generat de englezii Henry Cow.
Dar Aksak (intenția inițială era "Aqsak") Maboul parcă sunt și mai interesanți, cu toate că doar 2 sunt albumele lor de referință. Debutul cu...:
* Marc Hollander ('s/&) Aksak Maboul - Onze Danses Pour Combattre la Migraine  (LP 1977, Kamikaze Records/Belgium / CD 2003, Crammed Discs/Belgium)
...care dansuri nu-s 11 ci 17-18 pe edițiile succesive reeditate, chiar 20 pe una japoneză din 2008 cu 3 bonusuri...și care nici pe departe nu-s terapeutice doar celor cu migrene, încercați de ex. „pilula” asta:
* Marc Hollander, Aksak Maboul: „Mastoul Alakefak”:
https://www.youtube.com/watch?v=l50VEE2Rd6s

...ori acestea, cu fler italian:

* Marc Hollander, Aksak Maboul: „Vapona, Not Glue”:

https://www.youtube.com/watch?time_continue=21&v=h1GMtWdx4Xs

* Marc Hollander, Aksak Maboul: „Milano Per Caso & Fausto Coppi Arrive”, în genul suită, cu o Catherine Jauniaux debordantă la microfon în secțiunea mijlocie:

https://www.youtube.com/watch?v=mCItuQ71fek

Trecând la al 2-lea album cu o copertă provocatoare, iată acest „trip” arab: 

* Aksak Maboul: „I viaggi formano la gioventu”:

https://www.youtube.com/watch?v=X-wwowz8Bro

...ori mai sacadata:
* Aksak Maboul: „A Modern Lesson” (1980):

https://www.youtube.com/watch?v=llTjsFlAtso

* Aksak ("Aqsak") Maboul (with Fred Frith & Chris Cutler) – Un Peu de L'Âme des Bandits (LP 1980, CD 1995, Crammed Discs, „featuring Fred Frith”)

...album tocmai reeditat la acest început de an 2018 în formatul: „LP reissue with 10-track bonus album [unreleased live & demos cuts 1977-1980 & 2015] „Before And After Bandits”, 2018, Crammed Discs”.
Duoul fondatorului casei Crammed Discs, Marc Hollander („keyboards, reeds, percussion”) și Vincent Kenis („guitar, bass guitar, keyboards”) a fost completat, în intenția de a fuziona între altele,  rock, jazz și „electronics” cu elemente africane, balcanice sau din muzica minimală, de respectivii Marc Moulin („keyboards”) și Chris Joris („percussion, keyboards”) ajunși mai târziu, plus alți invitați între care și vocalista de excepție Catherine Jauniaux din Bruxelles născută în aprilie 1955 și deja actriță la 15 ani, cea care acoperea într-un mix de sobrietate și umor, o plajă stilistică vastă improvizând între tradiționalul „Chanson” francofon și „Dadaistic glossolalia”, termen definind un limbaj de regulă neinteligibil literar dar expresiv muzical (de ce n-ar putea fi?), ceva în genul alfabetului kobaian al trupei Magma. Avea să devină apoi soția regretatului violoncelist Tom Cora (1953-1998) iar în ceea ce-o privește ar trebui minimal cunoscut, separat, singurul ei album propriu-zis solo „călduros recomandat în special fanilor artei vocale feminime neuzuale”, conform AllMusic (Guide):

* Catherine Jauniaux (with Tim Hodgkinson, Lindsay Cooper, Tom Cora) - Fluvial (LP 1984, CD Woof, 1993)...album care include pentru melomanii români și curiosul titlu în genul Mariei Tănase 04.„Doresc trei babys”:
https://www.youtube.com/watch?time_continue=69&v=cwvBNw31BUg

(la final, la recomandări, sunt alte albume cu Catherine Jauniaux)

Revenind la „aksaci”, de fapt vocalista cu care-au fost asociați e alta, dar pe albumele cu Véronique aportul lor a fost cumva subordonat acesteia, deși e vorba și aici de un pop „prea avangardist pentru epoca sa, perfect pentru astăzi” (conform Les Inrockuptibles), o voce între Lydia Lunch și Dollar...„o Diana Rigg (actrița din serialul „Răzbunărorii”) pentru generația Europop” (cum o numeau englezii de la Sounds). După mulți ani în care s-a retras din muzică și a pictat, Véronique Vincent revine în actualitate ca vocalistă odată cu albumele-pereche: 

* Véronique Vincent & Aksak Maboul with Honeymoon Killers - Ex-Futur Album (1982/83...Crammed Discs, 2014).....cu 10 piese pe LP, respectiv 13 noi versiuni, inclusiv bonusurile, pe CD. Succesul videoclipurilor „Chez les Aborigènes” și ”Afflux de luxe” în spațiul francofon și Germania îi determină pe Véronique și Marc să reformeze Aksak Maboul cu încă 3 tineri care nici nu erau născuți când fuseseră compuse piesele originale, în timp ce următorul:

* Véronique Vincent & Aksak Maboul - 16 Visions of Ex-Futur -2 CD- (Crammed Discs, 2016)...este de fapt un album de tip Various Artists dovedind ecourile acestei muzicii după peste 3 decade, o compilație dominată de versiunile altor artiști la piesele vechi între care recunoaștem nume de trupe tinere actuale ca Aquaserge sau Forever Pavot:

– Jaakko Eino Kalevi: Itken Aina (I'm Always Crying)
– Forever Pavot: My Kind Of Doll
– Marc Collin: The Aboriginal Variations
– Laetitia Sadier: Afflux De Luxe
– Lena Willikens: I'm Always Crying
– Bullion: Veronika Winken
– Flavien Berger: Je Pleure Tout Le Temps (Contrelarme Version)
– Aquaserge: Endormons-Nous
– Easy & C.O.U.: Afflux Skoui
– Véronique Vincent & Aksak Maboul: Saure Gurke 2016 (*)
– Véronique Vincent & Aksak Maboul: Le Troisième Personnage / Paysage Volé (*)
– Capitol K: Kinda Doll
– Nite Jewel: Chez Les Aborigènes
– Hello Skinny: Oh Je Veux !
– Burnt Friedman: Je Pleure Tout Le Temps
– Bérangère Maximin: Fuir Les Aborigènes

* Aksak Maboul: „Saure Gurke + Le Troisième Personnage” [16-03-2015, Live Au Divan Du Monde/Paris]:
https://www.youtube.com/watch?v=LNXYA4nzok8

...și de unde-am aflat de la cea care a postat că la bas apare în trupa reformată de care vă spuneam o anume Faustine Hollander, tocmai fiica cuplului Marc Hollander & Véronique Vincent. Astfel iată, ștafeta pare a fi lăsată pe mâini bune, asta apropo și de titlurile cu „ex-futur”.
* „Décollage” din același concert, e o piesă din repertoriul The Honeymoon Killers/„Les Tueurs de la Lune de Miel”, mult mai cuplat în debutul anilor '80, cu tot „chanson”-ul păstrat la bază, la spiritul „post punk/new wave”:
https://www.youtube.com/watch?v=gty-5DxF1dE

* Véronique Vincent & Aksak Maboul: „Le troisième personnage/Paysage volé”:
https://www.youtube.com/watch?v=HgovnXZwqEI

Alte mărturii sonore ale muzicii belgienilor ar mai fi:

* Aksak Maboul (Belgium) (V.A. – Made To Measure Vol.1) - 'Un Chien Mérite une Mort de Chien' (1984)...o fracțiune din primul album al seriei/„label”-ului avangardist Made To Measure.
...plus 3 „bootlegs”-uri din care cel mai bine sună ultimul:
* Aksak Maboul & The Honeymoon Killers - Schauberg Cinema, Bremen, 1982-09-16 -2 CD -bootleg- (1982)
* Aksak Maboul - Live Zurich Rote Fabrik, 16 January 1978 -bootleg- (1978)
* Aksak Maboul - Live at R.I.O. Festival, Milan 1979 -bootleg- (1979)

Recomandări/completări:
* Les Tueurs de la Lune de Miel („The Honeymoon Killers”/Belgium) - Spécial Manubre! (LP 1979, CD 2009)

Cu „femeia-orchestră” sau „samplerul uman” (cum mai este numită), axată mult pe muzică de dans și film și care a mai avut după 1990 și stagii interesante americane pe scena Down Town/New York, în sudul Franței și în Germania în care-a explorat cu muzicieni renumiți de-acolo, imaginativ și original, sunetul, emoția, melodia și abstracția, vă mai recomand:

* Catherine Jauniaux / eRikm (Eric Matt) - Mal des Ardents/Pantonéon -2 CD- (2013)
* Bill Gilonis & Tim Hodgkinson, The Work, The Lowest Note (on the Organ) - Woof 7 inches (Ad Hoc, 2004), în secțiunea a 3-a cu The Lowest Note - Snows Past, piesele 15-24
* The Hat Shoes (with Bill „El Rebelde” Gilonis) - Home (2002)
* Les Sculpteurs de Vinyl - Memory & Money (1997)
* Catherine Jauniaux & Ikue Mori - Vibraslaps (1992)
* The Hat Shoes - Differently Desperate (1991)
* Des Airs - Lunga Notte -EP- (1982)

Ca să realizați cât este România melomană (fani, muzicieni, colecționari, promotori, etc) de decuplată și absentă, din păcate, de pe harta acestor muzici și artiști, cred că e edificator să dau 2 exemple de promovare din vecinătate: albumul dublu cu francezul eRikm/Eric Matt e scos exclusiv la casa de discuri Mikroton Recordngs din Rusia (unde în fosta U.R.S.S. formule occidentale din familia R.I.O. au ajuns de mai multe ori, chiar și înainte de 1990!), iar pe acest afiș macedonian foarte actual apare, revenind și în spațiul ex-yugoslav:
„The Ultimate Jazz Legend” (și al „free rock”-ului, aș adăuga eu): Fred Frith la festivalul de jazz de la Skopje, 21 febr. 2018:
http://nezavisen.mk/mk/vesti/2018/02/26943/