The Faith Healer/ ”Tămăduitorul de credință”
”Dacă nu te simți bine
Corpul te doare și e tot ce ai
Vrei să scapi de durere?
Mergi și plimbă-te prin ploaie
Miroase florile, du-te în pat
Și apelează la Cel din capul tău
La spiritul tău niciodată întristat
Tot ce-ai de făcut este să crezi
În Tămăduitorul de credință
Tot ce-ai de făcut e să-L simți
Și corpul va începe să se vindece
În vârful degetelor simți focul sfânt
Veșnica dulce dorință...
Chiar nu contează ce spune doctorul,
Care oricum va pleca
Imortalitate pentru doi
Miracolele, ele te vor atinge
Tămăduitorule de credință Pot să Te ating?
Credință, speranță și caritate
Simplă relativitate...
Doar El te poate lămuri
N-ai de făcut decât să-I iei mâna
Nu contează ce-ar zice lumea
Apelează la Cel din capul tău
În vârful degetelor simți focul sfânt
Veșnica dulce dorință...
Tămăduitorule de credință
Lasă-mă să Te ating
Vreau doar să Te ating
Tămăduitorule de credință”
Chiar în efervescenții ani '70, un disc single de aproape 8 min. -pe lângă dificultățile practice de editare integrală pe 45 de turații- devenea cu greu un ”smash hit” vandabil în milioane de unități...Și totuși această compoziție avea să devină unul dintre imnurile SAHB prezente pe toate compilațiile și în playlist-urile de concert, o piesă-forte a albumului ”Next” și o emblemă pentru carismaticul frontman Alex Harvey...un clasic al rock-ului scoțian de calibrul lui Phil Lynott de la Thin Lizzy în fruntea trupei sale ”senzaționale”cu 5 membrii muzicieni din Glasgow. Ce a lăsat în urmă SAHB în cei circa 6 ani de existență face ca acum să fie comparată valoric cu Nazareth, existând între ele și analogii stilistice . Plus faptul că umorul, sarcasmul și ironia din texte și titluri erau suprapuse inspirat pe piese muzicale consistente și de anduranță. Chiar singles-urile ”Delilah” (cover Tom Jones) și ”Boston Tea Party” păstrează aceste calități la o trupă ”live” de excepție. Și dacă vă puteți imagina că expresia ”a se da în spectacol” poate fi lipsită complet de vreun sens peiorativ, atunci avem aici exemplificarea potrivită prin Alex Harvey & co., chiar dacă n-au rămas prea multe mărturii video cu concertele trupei.
Dar voi focaliza aici nu pe vreunul dintre primele albume ”Framed” sau ”Next”, foarte bine recenzate -și descrise și cotate cu exigența-i specifică și de Costin Grigoraș în vol. 1 ”Stardom-ul” din ciclul său ”Fața văzută și nevăzută a muzicii”- ci pe următorul album, al 3-lea. Un material discografic practic cu două ”vieți”, prima chiar ”atunci” la timpul potrivit în 1974 și o a 2-a printro surprinzătoare sosie/ reîncarnare după aproape 35 de ani (!).
Retrospectiv, orice fan care n-are răbdare să pătrundă până la subtilități de genul pasaje diferit înregistrate/mixate (cu sau fără ”chorus”, secție de suflători, etc), să observe ordinea puțin schimbată a titlurilor, diferențe de timpi la câteva piese sau alte mici detalii și care fan desigur ignoră coperțile diferite, se poate bucura după 2009 de practic 2 albume: oficialul ”The Impossible Dream” (TID) și ”phantom album”-ul ”Hot City” (parte din titlul suitei "Hot City Symphony, Part 1 & 2) -dar care inițial s-a dorit a fi numit ”Can't Get Enough”, un vers din piesa ”Long Hair/Haired Music”.
Acest fantomatic ”HC” a așteptat 34 de ani apariția, după ce înregistrările din 1974 girate de americanul Shel Talmy au fost refuzate de boss-ul companiei Vertigo Records, Bill Fehelly....iar benzile distruse, conform versiunii oficiale (!). Independentul Talmy era deja un nume, lucrase în U.K. pentru The Who și The Kinks, dar viziunea sa în cazul SAHB nu s-a potrivit cu cea a trupei...și cu-atât mai puțin cu cea a boss-ul Bill, care investise masiv la primele albume și acum dorea un câștig sigur; Însă după ce acesta a ascultat doar 2 piese și acestea nu i-au plăcut, a hotărât reluarea de la zero a sesiunilor care vor conduce la ”TID”. Numai că s-a întâmplat că Talmy a păstrat banda Master, în timp ce alte mărturii de arhivă ținute de basistul Chris Glen dintre cele peste 200 concerte ”live” pe care SAHB le susțineau pe în acea perioadă pe an, au ars odată cu casa acestuia întrun incendiu prin 1982...
”Supraviețuitorii” Chris și bateristul Ted McKenna retrăiesc momentele celor 2 sesiuni separate și explică diferențele pieselor în booklet-ul ”noului” HC, în timp ce jurnalistul Martin Kielty citând din cartea sa ”SAHB Story: the Tale of the Sensational Alex Harvey Band” punctează atuurile forte ale trupei prezente fără ”parti pris” pe ambele variante: solourile de chitară ale autodidactului cu machiaj de clown Pierrot (anticipându-i pe viitorii Kiss!) Zal Cleminson, cele la clape -orgă și sintetizatoare- ale fratelui basistului, Hugh McKenna, mereu la locul lui....și mai ales ”ceea ce strălucește cel mai tare, împinge cel mai bine lucrurile înainte și durează cel mai mult: vocea lui Alex, un torent de pasiune, caracter, demonism și plăcere. Un Alex ajuns la zenit, ceea ce nu se va mai repeta până la final, un alt album ”pierdut” (pentru că trupa s-a desființat înainte de lansare), ”Rock Drill”. Poate că în 1974 putea fi un câștig sau nu un astfel de material de la Alex Harvey, dacă se întâmpla lansarea aceasta atunci...Dar acum (în 2009) cu certitudine este”.
Avantajele digitalizării ne permit acum cu ușurință abordarea mixată sau nu a pieselor ambelor variante de album, compararea și analiza. Ceea ce chiar am și făcut timp de câteva ore și vă recomand și vouă, mai ales celor care încă nu l-au descoperit sau au trecut superficial peste excentricul AH și glam rock-ul său de excepție cu rădăcini în atâtea stiluri și sub-genuri: Blues, Vodevil, R & B, Rock and Roll, Cabaret, Dixieland Jazz și Skiffle...Alex era văzut ca ”replica scoțiană la Tommy Steele, Elvis-ul britanic, primul star Rock and Roll al tineretului ” încă din anii '60 când a cântat cu un big-band de soul și a fost și co-fondator la trupa Rock Workshop cu chitaristul Ray Russell. Steele fusese primul idol, ultimul dintre aceștia avea să se autointituleze Alex însuși pe o piesă devenită încă un imn de-al său, ”(I'm) The Last of the Teenage Idols”. Infarctul din 1982 din Belgia punea la doar 47 ani capăt vieții unui artist/personaj ”larger than life” care a cunoscut doar circa 10 ani de succes, acesta venind târziu, după 35...
Am lăsat la urmă motivul primordial al alegerii acestui album de suflet pentru mine, așa cum tot la final e plasată și ”Anthem” pe TID, botezată ”Last Train” și mai lungă cu peste 2 min. în plus pe HC: atmosferă celestă de lament, cimpoaie tradiționale, tempo și modulare inspirate, solouri chitară și de orgă minunate amintind întrucâtva de ”Whiter Shade of Pale”, iar peste toate un Alex însoțit ca de un ecou de o voce feminină, catifelată și senzuală, cu ”into & outro” dar mai ales cu ”miez” - o voce precum erau Doris Troy sau Clare Torry de pe genialul Pink Floyd-esc ”The Dark Side of the Moon”- e vorba de ilustra necunoscută Vicky Silva. Încerc o traducere adaptată și la această piesă pe care o consider capodoperă nu doar a trupei ci a întregii decade a anilor '70...și descrisă drept ”maestoasă, modelată din cadențe omagiale, coruri emfatice și grandioase” de către același Costin Grigoraș în story-ul unei trupe subevaluate...
De pe ultimele 2 albume de studio, cele mai reușite momente mi se par a fi ”Sirocco” (de pe ”SAHB Story”), respectiv ”The Dolphins” (”Rock Drill”).
N-aș putea încheia acest mini-portret Alex Harvey fără descrierea sa dintro enciclopedie ”New Musical Express” din 1978: ”Alex arată la față ca și cum tocmai ar fi ieșit dintrun bar după o bătaie zdravănă cu scaunele rupte...dar ceea ce realizează prin muzica sa, e la polul opus.”
”The Impossible Dream” (Vertigo, 1974)
"Hot City Symphony Part 1: Vambo" 5:03
"Hot City Symphony Part 2: Man in the Jar" 8:13
"River of Love" 3:12
"Long Hair Music" 4:37
"Hey" 0:39
"Sergeant Fury" 3:29
"Weights Made of Lead" 2:41
"Money Honey"/"The Impossible Dream" (Jesse Stone, Mitch Leigh, Joe Darion) 2:10
"Tomahawk Kid" 4:34
"Anthem" 7:45
”Hot City” (The 1974 Unreleased Album) (MLP, 2009)
01 - Vambo 4:46
02 - Man In The Jar 5:03
03 - Hey You 0:44
04 - Long Haired Music 5:05
05 - Sergeant Fury 3:37
06 - Tomahawk Kid 6:23
07 - Ace In The Hole 2:36
08 - Weights Made Of Lead 2:36
09 - Last Train 9:51
Personnel:
Alex Harvey - Lead vocals, rhythm guitar
Zal Cleminson - Guitar
Chris Glen - Bass guitar
Hugh McKenna - Keyboards, synthesizer
Ted McKenna - Drums
Vicky Silva - Vocals on "Anthem"
Anthem/ Last Train Imn/ Ultimul tren
”Dacă nu mă dați în judecată
Atunci de ce nu-mi dați drumul?
Puteți să-mi aruncați cheile mașinii
Lăsați-mă să împușc gâsca sălbatică
Progresul vostru înseamnă dorința mea
N-ar trebui să mă lăsați să greșesc
Deși e-adevărat că-s îngrijorat acum
Asta nu va mai dura
Povestind despre păuni
Vindeți sistematic
Doar o gravură contrafăcută
A felului în care ați folosit
Doar un alt număr în sens unic
Doar un cântec de dus-întors
Deși e-adevărat că-s îngrijorat acum
Asta nu va mai dura
Nu mă încurajați să ucid din cauză că-i publicitatea plătită
Nu mă tratați cu suspiciune
Nu-mi mai spuneți minciuni
Știți că ador compania voastră
N-ar trebui să mă lăsați să greșesc
Deși e-adevărat că-s îngrijorat acum
Asta nu va mai dura”
N-am amintit despre un album solo Alex Harvey despre monstrul din Loch Ness, extensie la piesa asta de pe ”Rock Drill”:
Recomandări și referințe:
Tear Gas (pre-SAHB, fără Alex): ”Tear Gas” (1971)
Tear Gas: ”Piggy Go Getter” (1970)
Alex Harvey: ”Roman Wall Blues” (1969)
Rock Workshop (Alex Harvey, Ray Russell): ”Rock Workshop” (1970)
Rock Workshop: ”The Very Last Time” (1972)
Vicky (Vicki) Silva mai apare pe Mick Ronson: ”Play Don't Worry” în piesele ”Angel No.9” și ”Woman” și ”Backing Vocal” pe Nazareth: ”Hair Of The Dog” în piesa ”Please Don't Judas Me”
http://hubpages.com/hub/The-Top-Scottish-Bands-of-All-Time-15-of-the-Best
http://en.wikipedia.org/wiki/Alex_Harvey_(musician)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu