Pe artizanul albumului de azi l-am amintit cu ocazia postării nr. 4) Brian Davison's "Every Which Way": claviaturistul elvețian fusese coleg cu Brian în Refugee dar notorietatea o dobândise în scurta perioadă de la Yes cu albumul ”Relayer” (și și-o va consolida după 1980 timp de peste 10 ani la The Moody Blues).
Am găsit potrivit să abordez subiectul în această perioadă când Brazilia va fi mediatic timp de 1 lună ”o centro do universo” datorită Mondialelor la fotbal, contribuțiile braziliene având un rol important. Nu doar pe acest album, ci și pe anterioarele 2, Patrick Moraz încheind practic un ciclu de 3 lucrări conceptuale pe care le putem aborda și separat dar și împreună întro închegată trilogie. Expunerea unui muzician din Elveția n-o putea egala bineînțeles pe cea a unui britanic de calibrul lui Rick Wakeman, dar urmărind carierele solo ale celor 2 cel puțin în intervalul 1976-1980 găsim cu greu valențe în plus la realizările britanicului. Aș reaminti și faptul că pe lista foarte scurtă a înlocuitorilor lui Wakeman în scurtul interval de ”rătăcire” de la Yes s-a aflat și grecul Vangelis -impresionant și separat de cariera solo pe dublul-set conceptual biblic ”666” cu Aphrodite s Child !- doar interdicția dreptului de a lucra în U.K. a unui grec în perioada dictaturii militare din acea țară făcând ca să nu avem parte poate de un cu totul alt destin ulterior al unuia dintre grupurile-fanion ale rockului progresiv (!).
După ”Relayer”-ul cu jazz/fusion infuzat suplimentar de Moraz în defavoarea genului clasic de la Yes de până atunci, fiecare component din garnitura 1974 își lansează album solo, Patrick punând cu aceste 3 albume o cărămidă însemnată la fundamentul a ceea ce avea să devină ”World Music” ca gen de sine stătător. Călătoriile în Brazilia și contactele de acolo vor influența ”in crescendo” toate cele 3 albume ”Story of I” (1976), ”Out in the Sun” (1977) și acest auto-intitulat ”Patrick Moraz” (unele reeditări ulterioare botezându-l totuși ”III”), toate apărute la casa de discuri Charisma.
În turneul trupei Yes cu ”Relayer”, Jon Anderson și Patrick Moraz își descoperă unul altuia flebețea pentru literatura S.F. (ne amintim de ”Olias of Sunhillow”-ul lui Anderson) și după ce întâlnesc pe traseu un vechi turn înalt inventează în jurul său câteva povești, Jon încurajându-l să încorporeze una dintre ele pe ceea ce avea să devină debutul solistic al elvețianului și să fie ales de Keyboard Magazine ”albumul anului” 1976. ”Story”-ul acestui turn de forma literei ”I” este un suport minunat iar muzica încearcă să se ridice la înălțimea ștachetei literare, cu intruziuni de marimba, stiluri sud-americane și din Caraibe, sound-uri de la indienii din jungla Amazonului, chiar flamenco.
”The Percussionists of Rio de Janeiro” se combină și interșanjează cu ilustra secție ritmică Jeff Berlin (electric basses), Alphonse Mouzon - drums (1-7) și Andy Newmark - drums (8-14).
Cronici parcă și mai favorabile vor însoți continuarea ”Out în the Sun” mai puțin ”literată” dar mai consistentă muzical...incluzând ”Rana Batucada” -inspirată de numele fetiței Rana a lui Patrick care tocmai s-a născut atunci- și suita centrală ”Time for a Change”...pentru ca pe finalul trilogiei conceptul ”primitiv” versus ”civilizație” să fie dezvoltat întrun conflict în 3 părți cu un ”happy end”, social, religios și muzical. Umbra genialului muzician brazilian cvasi-influent Hermeto Pascoal plutește parcă și pe acest album, pentru care nu mai contribuie ca pe primele 2 albume vocalistul co-autor John McBurnie și chitaristul Ray Gomez, dar se distinge aici alături de Patrick la multe instrumente Djalma Correa, înregistrările fiind făcute la Rio și Geneva. Lumea comună a celor 2 civilizații trebuie să protejeze în primul rând copiii, imnul ”Keep the Children Alive”, împletind vocile robotice cu cea cât se poate de umană a lui Joy Yates...și să țintească spre armonia și simbioza acustică și electronică din finalul ”Realisation”, o înțeleaptă concluzie a întregii trilogii. Este rezumatul a ceea ce Moraz scrie el însuși pe coperta interioară a LP-ului vizibilă mai sus, cu explicații în detaliu. Iar piesele interpretate și la pian clasic dar și la setul impresionant de instrum. electronice dominate de vreo 4 tipuri de Moog-uri și de orga Hammond, ni-l etalează pe Moraz pe această celebrare tropicală ”A Festa” în 3 acte ca pe un artist cant-autor complex și inspirat. ”Temples of Joy/Templele bucuriei” urma să fie reluată în anii '80 întruna dintre colaborările cu bateristul Bill Bruford (”Flags”), alte pasaje de pe album anticipând seria sa ”Future Memories”.
Tracklist:
Jungles Of The World 5:56
A1a Green Sun
A1b Tribal Call
A1c Communion
Temples Of Joy 6:07
A2a Opening Of The Gates
A2b Overture
A2c The Feast (A Festa)
The Conflict 9:35
A3a Chamada (Argument)
A3b Opposing Forces
A3c The Battlefield
A3d Dissolution
A3e Victory
B1 Primitivisation 5:24
B2 Keep The Children Alive Lead Vocals – Joy Yates 3:27
B3 Intentions 3:56
B4 Realization 4:17
P.S.: Patrick Moraz, fostul elev al celebrei compozitoare și dirijoare Nadia Boulanger, împlinește peste 11 zile 66 ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu