Sunetul ”blue” al chitarelor ”primitive” ale lui Phil Manzanera

”Primitive Guitars” și ”The Sound of Blue” sunt două albume-pereche, aproape exclusiv instrumentale și autobiografice ale lui Phil Manzanera. Le-aș numi chiar ”gemene” dacă n-ar fi apărut la distanță de 33 ani unul de altul: primul în 1982 la fosta casă britanică independentă E.G. Records, al 2-lea tocmai lansat pe 23 martie curent la propriul label al fostului chitarist de la Roxy Music -Expression Records- deci în cele mai independente circumstanțe posibile!
Cei interesați le-ar mai putea numi/numerota de ex. cu ”Primitive...sau ”The Sound of...Vol./Part 1 & 2”, chiar dacă autorul n-a făcut-o el...În schimb P.M. a oferit explicații la toată povestea în booklet-ul însoțitor și în articole de presă încă de pe la începutul anului, anticipând apariția noului material în care cei ce-l cunoșteau din realizări ex-Roxy Music anterioare (cu Quiet Sun, 801, K-Scope, etc) își puneau mari speranțe în această rememorare a copilăriei sud-americane din anii '60 a autorului alături de mama sa columbiancă (”Magdalena”, ”1960 Caracas”) prin Hawaii, Venezuela, Columbia și Cuba...a perioadei timpurii cu Roxy Music petrecută în Suedia și Spania (”Halmstad”, ”Tramuntana”, ”Mi Casa”), explorând și aprofundând totodată în acea perioadă și cultura și tradițiile ținutului britanic Cornwall (fază reflectată pe albume solo ca ”Southern Cross” sau ”Vozero”).
Tema-titlu a lui ”Sound of Blue” reia -pe post de ”link” sau, dacă preferați un termen mai rebusistic...”clue”- piesa ”Criollo” care deschidea ”Primitive Guitars”, pe un alt tempo și cu o instrumentație diferită...Schimbările mi se par destul de interesante ca să nu mă deranjeze acest ”remake” în defavoarea unei eventuale piese noi. Sunt alte momente pe album care mi-au adus aminte nu atât de vechiul său prieten și colaborator David Gilmour de la Pink Floyd cât de Andy Summers, Jeff Beck sau de regretatul Gary Moore, alți chitariști marcanți din generații apropiate cu a sa. Mai apar și invitați insoliți ca starurile rap Kanye West și Jay Z pe singurul cover de pe album  ”No Church in the Wild” de la final și singură propriu zis cu vocal...Cred eu că sunt argumente suficiente să trezească curiozitatea și să facă cel puțin dezirabil acest nou album despre care însuși P.M. spune că ”The Sound of Blue” cu piesele sale ca niște filme scurte sunt efectul unui fel de memorie muzicală”.
Născut  Philip Geoffrey Targett-Adams în ultima zi de ianuarie 1951, Phil se pare că și-a fixat numele de artist inspirat de veteranul compozitor, pianist și vocalist mexican de bolerouri Armando Manzanero (Canché).
Titlul anteriorului album instrumental și personal a fost ”Firebird V11” (2008) -numele modelului vechii sale chitarei Gibson ”cardinal” cu semnătura sa și de culoare roșie cu negru- pe care album apare și pianistul polonez Leszek Możdżer...iar ultimul semnal venit din partea lui Phil Manzanera era de anul trecut din postura de co-producător pentru albumul Pink Floyd: ”The Endless River” (2014).

Dacă ar trebui să aleg totuși doar un singur album dintre cele 2, jumătate de steluță aș atribui în plus inovativelor ”Chitare Primitive” (dintre care una era chiar...”imposibilă” dacă dăm crezare titlului piesei B2.) pe care Manzanera îl realizase de unul singur, cu chitarele trecute adesea și tratate prin sintetizatoarele și echipamentele lui Brian Eno (!) și doar cu John Wetton la bas invitat în ultima piesă B4., ”Europe 80-1”. Și pentru că nu știu când și dacă-l vom mai ”vizita” curând pe acest prolific și original chitarist britanic pe acest blog având în vedere lista mare de așteptare, profit acum să vă mai recomand cel puțin aceste 2 albume:

Quiet Sun: ”Mainstream” (1975, Remaster + Bonus Track 2011)

Phil Manzanera: ”Corroncho” (2008/2011)

La primul -o pepită reușită în stil Canterbury prog-rock instrumental, singurul album al formulei- un argument important pe lângă participarea lui Brian Eno îl reprezintă bateristul și vechiul său camarad de școală Charles Hayward prin care aș putea deschide un mic evantai de trupe/proiecte din zona rockului experimental care ar merita abordate: Keep the Dog, Massacre, Ted Milton's Blurt, This Heat, Camberwell Now. Albumul, alternând piese vocale cu instrumentale, s-a conceput în aceeași perioadă cu primul său material solo ”Diamond Head” pe care apăreau tot în 1975 o pleiadă de vocaliști precum Robert Wyatt, John Wetton, Brian Eno, Bill MacCormick. 

Cel de-al 2-lea e o relativ recentă realizare concretizând colaborarea din anii 2003-2008 cu sculptorul columbian Lucho Brieva, muzical un mix bine colorat de salsa, cumbia, balade pop și chillout cu participarea unor celebrități pe care Manzanera le mai găzduise cu diverse ocazii în studioul său Gallery din vestul Londrei: același Robert Wyatt, Paul Thompson, Chrissie Hynde (The Pretenders), Annie Lennox (Eurythmics), Gilad Atzmon, etc...plus unul dintre pianiștii cubanezi importanți, Aldo Lopez Gavilan. Am numit proiectul ”relativ recent” pentru că pe site-ul său e anunțată și continuarea, ”Corroncho Dos” (2015).