„Buried treasure”: Pavlov's Dog și povestea ADEVĂRATULUI „Slugarnic răsfățat”

De unde a provenit iconicul debut oficial Pavlov's Dog: „Pampered Menial" (1975) votat de revista Mojo printre cele mai importante albume de rock progresiv din toate timpurile și în general cu „reviews”-uri măgulitoare, am aflat cu mare interes și surprindere recent savurând cele 63 minute -10 piese titulare + 4 bonusuri „Early Demo Versions”- de pe ceea ce am aflat că a însemnat de fapt sursa originală a „Slugarnicului răsfățat” descoperită întâmplător anul acesta întro moștenire privată. 
Se numește „The Pekin Tapes”, este ștampilat cu misterios-incitanta „The forgotten 1st Pavlov's Dog album” și conține înregistrările anterioare datând din 1973 autoproduse chiar de trupă, nu de cuplul Pearlman/Krugman care a schimbat ulterior înainte de lansarea oficială din 1975 multe lucruri la reînregistrările datorate pretențiilor staff-ului de la ABC Records. Staff care dorea corecturi la ce ascultase pe banda demo, dar care a fost altfel foarte generos la capitolul onorariu plătit pentru un debut, respectiv $ 650.000, un record absolut la acea vreme pentru un grup debutant (!). Au rezultat astfel la reînregistrări multe diferențe față de ceea ce găsim acum și material în plus chiar până la bonusuri, de exemplu „Preludin & Fellacio in E minor” lungă de peste 7:30 minute avea să fie scurtată și ca titlu și ca lungime rezultând pe oficialul debut un diminuat „Preludin” de doar 1 minut și 30 secunde... 
Mai e nevoie de argumente pro? Pe noul/vechiul „The Pekin Tapes” apar acum în plus 2 voci deloc de neglijat între care cea a lui Steve Scorfina care adaugă culoare în „peisajul” general și plusvaloare la produs, chiar dacă nu sunt de calibrul principalului David Surkamp cu „tremolo”-ul său vibrat inconfundabil...Instrumentația și aranjamentele sunt exact așa cum le-a gândit și dorit trupa. Și, nu în ultimul rând, e vorba de circumstanțele în sine ale apariției, cu această poveste aventuroasă, aproape unică și incredibilă: s-a crezut că toate benzile demo ale albumului au ars în 1977 în incendiul care a mistuit studioul Golden Voice din orășelul Pekin/Illinois...dar iată că una a scăpat cumva nu-se-știe-cum și dintro fericită întâmplare a fost găsită după 41 ani în 2014 (!!). Așa a fost posibil să rezulte acest valoros album-surpriză mai lung cu circa 25 minute și cu un playlist inedit, practic ADEVĂRATUL debut Pavlov's Dog, bineînțeles indispensabil discografiei. A nu se confunda cu alte materiale anterioare, nu există nimic în comun aici cu piesele de pe alte materiale rare și ulterior apărute celor 2 albume de studio (acesta cu 2 „vieți” de care m-am ocupat azi și respectiv, secundul „At The Sound Of The Bell (1976): e vorba de„Third” (1977), „Lost in America” (1990), „Has Anyone Here Seen Siegfried?” (bootleg din 1980, oficial lansat în 2007) sau de alte câteva concerte/albume „bootleg”. Cuplul David & Sara Surkamp a reformat trupa pentru un turneu mondial în 2009, rezultând albumul „Live And Unleashed” (Rockville Music, 2010)
În link-ul recomandat  www.discogs.com sau pe coperta din spate mărită descoperiți și compozitorii pieselor.

Pavlov's Dog: „The Pekin Tapes: „The forgotten 1st Pavlov's Dog album” (Rockville Music, 2014)
Tracklist:

01. Subway Sue (5:53)
02. Natchez Trace (3:58)
03 Time (5:25)
04. Stomp Water Magic (3:50)
05. It’s All for You (5:22)
06. Song Dance (5:44)
07. Dreams (4:59)
08. Clipper Ship (5:33)
09. Fast Gun (3:36)
10. Preludin & Fellacio in E minor (7:30)

Bonus Tracks: Early Demo Versions
11. Brand New Day (Bonus Track) (3:34)
12. Natchez Trace (Bonus Track) (4:07)
13. Fast Gun (Bonus Track) (3:42)
14. I Wish It Would Rain (5:05)”

Credits:
Mellotron, Keyboards – Doug Rayburn
Violin – Siegfried Carver
Vocals, Bass – Rick Stockton
Vocals, Drums – Mike Safron
Vocals, Guitar – David Surkamp
Vocals, Keyboards – David Hamilton
Vocals, Lead Guitar – Steve Scorfina
Notes:
Rediscovered after 41 years - The forgotten 1st Pavlov’s Dog album from 1973
Recorded at Golden Voice Studio, Pekin/IL, 10/1973

Recomandări, referințe:

http://www.discogs.com/Pavlovs-Dog-The-Pekin-Tapes/release/6228102
http://www.discogs.com/Pavlovs-Dog-Pampered-Menial/release/2283643

* David Surkamp (solo album): „Roaring with light” (Self Released, 2001)

Laurie Anderson, Jean-Michel Jarre

* Laurie Anderson: „Heart of a Dog” -O.S.T.- (Nonesuch, 2015)
Așteptările-s uriașe la orice-ar intenționa și ar face o astfel de artistă multimedia atât de originală și vizionară, așa încât albumul trebuie privit în cheia ipostazei sale din ultimii ani de „storyteller”, o povestitoare-poetă profundă pe plan istoric, socio-politic și filozofic, comic-ironică și adesea sarcastic-pamfletară, dar afectată recent de tristele drame din viața personală pricinuite de pierderea mamei, a cățelușei Lolabelle și a soțului Lou Reed (1942 – 27 oct. 2013), co-fondatorul legendarei trupe Velvet Underground, Sunt 27 titluri pe acest album de meditații asupra iubirii, vieții și a morții („Three Ghosts”), cu referiri la renaștere, reîncarnare și la stările tibetane tranzitorii între o viață și următoarea, desfășurate pe „The Bardo”, cea mai lungă și introspectivă piesă a albumului...Mai aflăm „O poveste despre o poveste” ca în imaginarul vis dintr-un vis sau „Cum să te simți trist fără a fi trist”...„What If the Sky Froze?/Ce-ar fi dacă cerul ar îngheța?” nu e primul scenariu S.F. post-apocaliptic a lui Laurie din carieră: lumea e însă alta acum -„A Different World”-, cum ne zice și textul lui „From the Air”, cu totul altă piesă decât cea din deschiderea albumului de debut din 1982 „Big Science”. Piesa e culeasă ce-i drept tot „Din aer” dar, fără specificații, ca pe o continuare de tip „part 2”, aici autoarea newyorkeză e marcată de spectrul de trăiri tipice perioadei „post 9/11”. Ascult contrariat apoi pe „repeat” tema „Facebook” scurtă de 1:36 minute, aparent o (prea?) fină ironie la ce a ajuns să domine pe rețeaua de socializare, dar n-am descifrat tot misterul: se pleacă de la o notificare despre un nume recomandat de pictoriță căreia artista îi descoperă tablourile tulburătoare și haotice, posibil comparabile cu lucrări ale lui Goya, amintit ceva mai devreme în „Piano Lessons”...și brusc ca din greșeală la manipulat și juxtapus tracks-uri, e inserat fără intro și outro un pasaj „flash” anii '80, melodios și cu fler mexican, parcă extras de pe „Strange Angels”....așa încât deși e greu să mă surprindă ceva la L.A., voi căuta încă o sursă a albumului să mă conving că exact asta s-a vrut pe piesa „Facebook”. 
Mi-am amintit că nu demult artista își exprima parcă prin Australia dorința realizării unui album cu muzică specială pentru câini (!) cu spectrul de frecvențe depășind mult capacitățile auzului uman, n-am aflat s-o fi făcut încă...dar până atunci iată avem aici „flesh & blood” (& spirit!), „inima unui cîine”, odă implicită adusă celui mai credincios prieten al omului și încheiată cu surpriza de final, o piesă nouă în stil „americana”, probabil ultima înregistrare a lui Lou Reed, „Turning Time Around"...Cu un robotic alter-ego masculin Fenway Bergamot mult mai discret decât înainte -ca de ex. pe precedentul „Homeland” din 2010- Laurie Anderson la 68 ani recidivează regizoral la aproape 30 ani de la „Home Of The Brave” (1986), albumul audio fiind ideala și seducătoarea invitație la noul ei film. Vom înțelege fără îndoială mai bine muzica asta combinatorie de „spoken-word” vocal, vioară și fundal de claviaturi electronice și efecte, vizionând -când se va putea, integral- filmul documentar-ARTISTIC (în cel mai complet sens al cuvântului) „Heart of a Dog”, lansat deja la câteva festivaluri.

* Jean-Michel Jarre: „Electronica 1: The Time Machine” (2015)

• „Zoolook” (1984) e albumul care leagă cei 2 muzicieni din titlul postării și cam ultimul de interes major pentru mine din discografia francezului, prea focusat ulterior pe performanțele video și de show. „Rely On Me” (feat. Laurie Anderson) ar fi însă link-ul actual, piesa a 12-a a noului opus cu 15 colaborări diferite, artiști diverși ca generații și curente muzicale cu care empatizează Jean-Michel Jarre, pionierul genurilor ambient, electronic și new-age

Aici, https://en.wikipedia.org/wiki/Jean_Michel_Jarre la secțiunea „2010s” sunt enumerați dintre ceilalți artiști, Pete Townshend -chitaristul din The Who- fiind cam prea discret la chitară, doar vocal remarcat în scurta „Travelator” (part 2). La general, concesii componistice melodice cam mari făcute de veteranul de 67 ani celor tineri din duouri, mai puțin la „Zero Gravity” în care J-M.J. „plutește” frumos împreună cu nu mai puțin importanții germani din Tangerine Dream. 

AndersonPonty Band, Elvis Costello, Joanna Newsom

* AndersonPonty Band: „Better Late Than Never” (2015)
Citind doar titlurile pieselor prea puțin spre deloc noi, albumul acesta pornit de la un „live” cu post-procesări ulterioare în studio n-ar părea aprioric atractiv...și totuși merită atenție pentru vocea încă la standarde înalte a lui Jon (ținând cont și de vârstă, 71 ani împliniți chiar cu câteva zile în urmă!). Apoi, pentru suportul instrumental bun -dacă nu chiar ireproșabil- adus de tineretul entuziast din trupă: Jamie Glaser (guitars), Wally Minko (keys), Baron Browne (bass) și Rayford Griffin (drums & perc), primii doi fără îndoială fani înfocați Yes.
Și merită atenție cel mai mult cred eu mai ales pentru prestația lui Ponty: adaptarea violonistică majestoasă a pieselor Yes -de ex. pe excelenta variantă la „'Roundabout”- dovedește că maestrul Jean Luc rămâne „vioara întâia” și la propriu și la figurat și la 73 ani, inclusiv în versiunile noi la piese de-ale sale din îndelungata carieră -exemple cu titluri ușor modificate pentru a marca diferențele, „Infinite Mirage” și „Listening With Me", variante la „Mirage” de pe „Enigmatic Ocean”, respectiv la „Stay With Me" de pe „A Taste Of Passion”- ...așa încât pe CD în acest context chiar comerciala „Owner Of A Lonely Heart” sună suficient de interesant. Și mai vine la pachet cu CD-ul și bonus-DVD-ul cu 11 piese, mai puține decât cele audio și cu ordinea schimbată spre final, dar oferind un interviu cu Jon Anderson.

* Elvis Costello: „Unfaithful Music & Soundtrack Album” -2 CD- (2015)
Un fel de dublă compilație, cu-adevărat „necredincioasă” pentru că nu e 100% tipică nici unei antologii în sensul obișnuit, nici oferind vreo coloană sonoră de film, în ciuda titlului sugerând așa ceva pe CD 2...dar albumul îl surprinde pe Costello cam în toate ipostazele sale muzicale din ultimii 30+ ani: solo, numeroase duouri, alte colaborări, etc...între cele 2 mari borne/trupe principale pe care le-a condus: „atracțiile” anilor '80 și „impostorii” de după 2010.

* Joanna Newsom: „Divers” (Drag City, 2015)
După circa 5 ani, un album de „comeback” matur și inspirat al cantautoarei americane de 33 ani, harpistă, claviaturistă, vocalistă și actriță, album văzut de unii critici pe același palier valoric cu reușitele unor Tori Amos sau Björk, mie personal amintindu-mi de Kate Bush. Participă invitați din Cehia membrii din City of Prague Philharmonic Orchestra.

Tim Lewis, un galez cameral...work in progress

* Thighpaulsandra (aka Tim Lewis...ex-Coil, Spiritualized, Julian Cope, Elizabeth Fraser, Wire) – ”The Golden Communion” -2 CD/3 LP- (Editions Mego, 2015)..."classical, electronic, experimental"

* Queen Elizabeth (Thighpaulsandra & Julian Cope) - S/T (I) (1994)
* Queen Elizabeth 2 - ”Elizabeth Vagina” -2 CD- (1997)
* Thighpaulsandra - ”Double Vulgar I” (2003)
* Thighpaulsandra - ”Double Vulgar II” (2004)
* Thighpaulsandra - ”Chamber Music” (2005)
* Thighpaulsandra - ”The Lepore Extrusion” (2006)

Drew McDowall (Compound Eye, ex-Coil, Psychic TV) - Collapse (2015)
Coil - Backwards (2015)

Joe Jackson: „Fast Forward” (2015)

...Un album care vine după vreo 7-8 ani de la precedentul original „Rain” și care nu merită în niciun caz ascultat pe „repede înainte”, cu 4 X 4 piese inițial gândite pentru 4 EP-uri diferite trase de cantautorul ajuns acum la 61 de ani în tot atâtea orașe diferite: New York, Berlin, Amsterdam și New Orleans, fiecare mini set cu specificul locului și cu invitați din zonă (olandezii Zuco 103 & Royal Concertgebouw Orchestra în sfertul cel mai „jazzy”, membrii din grupul funk Galactic din New Orleans, etc). 
Stilul componistic specific -„sophisticated pop songwriting”-, tempourile alternante, aranjamentele...dar mai ales vocea centrală și clapele pianului lui J.J. sunt aceleași ca în anii '80 ceea ce face tot albumul să apară coerent întro imaginară călătorie demult plănuită în viitor cu mașina timpului pentru a înțelege de acolo prezentul „confuz și anxios”. Textele sunt, ca deobicei, pline de ironii și contradicții încercând să lămurească dilema: „trăim întro epocă de aur” (parcă ne sună cunoscută expresia asta aberantă din limbajul triumfalist mincinos și „de lemn” al fostei propagande PCR când situația era exact pe dos, nu?)...„sau trăim într-una în care suntem cu toții debusolați?”. Iată și ilustrele ajutoare invitate pentru cele 4 piese newyorkeze din start, între care și varianta la piesa trupei Television „See No Evil” a lui Tom Verlaine: Bill Frisell: guitar, Brian Blade: drums, Graham Maby: bass, Regina Carter: vln. Și totuși, cum aminteam mai devreme, mai mult jazz avem în sfertul olandez.
 „Good Bye Jonny” din fracțiunea berlineză e un cover după o piesă de cabaret din anii '30 și cam singura ce pare nepotrivită cu restul, chiar mai mult decât finalul care citează din beethoven-iana „Odă bucuriei”. Restul sunt piese 100% personale Joe Jackson pe un album pe care cam toate cronicile întâlnite în primele săptămâni de la lansare îl consideră ca cel mai reușit și inspirat din ultimii 20-25 ani, inclusiv autorul însuși (chiar dacă ideea cu 4 X 4 piese nu-i chiar nouă: grupul Foo Fighters lansase în 2014 un album tot așa conceput, „Sonic Highways”).