sâmbătă, 31 octombrie 2015

„Buried treasure”: Pavlov's Dog și povestea ADEVĂRATULUI „Slugarnic răsfățat”


De unde a provenit iconicul debut oficial Pavlov's Dog: „Pampered Menial" (1975) votat de revista Mojo printre cele mai importante albume de rock progresiv din toate timpurile și în general cu „reviews”-uri măgulitoare, am aflat cu mare interes și surprindere recent savurând cele 63 minute -10 piese titulare + 4 bonusuri „Early Demo Versions”- de pe ceea ce am aflat că a însemnat de fapt sursa originală a „Slugarnicului răsfățat” descoperită întâmplător anul acesta întro moștenire privată. 
Se numește „The Pekin Tapes”, este ștampilat cu misterios-incitanta „The forgotten 1st Pavlov's Dog album” și conține înregistrările anterioare datând din 1973 autoproduse chiar de trupă, nu de cuplul Pearlman/Krugman care a schimbat ulterior înainte de lansarea oficială din 1975 multe lucruri la reînregistrările datorate pretențiilor staff-ului de la ABC Records. Staff care dorea corecturi la ce ascultase pe banda demo, dar care a fost altfel foarte generos la capitolul onorariu plătit pentru un debut, respectiv $ 650.000, un record absolut la acea vreme pentru un grup debutant (!). Au rezultat astfel la reînregistrări multe diferențe față de ceea ce găsim acum și material în plus chiar până la bonusuri, de exemplu „Preludin & Fellacio in E minor” lungă de peste 7:30 minute avea să fie scurtată și ca titlu și ca lungime rezultând pe oficialul debut un diminuat „Preludin” de doar 1 minut și 30 secunde... 
Mai e nevoie de argumente pro? Pe noul/vechiul „The Pekin Tapes” apar acum în plus 2 voci deloc de neglijat între care cea a lui Steve Scorfina care adaugă culoare în „peisajul” general și plusvaloare la produs, chiar dacă nu sunt de calibrul principalului David Surkamp cu tremolo”-ul său vibrat inconfundabil...Instrumentația și aranjamentele sunt exact așa cum le-a gândit și dorit trupa. Și, nu în ultimul rând, e vorba de circumstanțele în sine ale apariției, cu această poveste aventuroasă, aproape unică și incredibilă: s-a crezut că toate benzile demo ale albumului au ars în 1977 în incendiul care a mistuit studioul Golden Voice din orășelul Pekin/Illinois...dar iată că una a scăpat cumva nu-se-știe-cum și dintro fericită întâmplare a fost găsită după 41 ani în 2014 (!!). Așa a fost posibil să rezulte acest valoros album-surpriză mai lung cu circa 25 minute și cu un playlist inedit, practic ADEVĂRATUL debut Pavlov's Dog, bineînțeles indispensabil discografiei. A nu se confunda cu alte materiale anterioare, nu există nimic în comun aici cu piesele de pe alte materiale rare și ulterior apărute celor 2 albume de studio (acesta cu 2 „vieți” de care m-am ocupat azi și respectiv, secundul „At The Sound Of The Bell (1976): e vorba de„Third” (1977), „Lost in America” (1990), „Has Anyone Here Seen Siegfried?” (bootleg din 1980, oficial lansat în 2007) sau de alte câteva concerte/albume „bootleg”. Cuplul David & Sara Surkamp a reformat trupa pentru un turneu mondial în 2009, rezultând albumul „Live And Unleashed” (Rockville Music, 2010)
În link-ul recomandat  www.discogs.com sau pe coperta din spate mărită descoperiți și compozitorii pieselor.

Pavlov's Dog: „The Pekin Tapes: „The forgotten 1st Pavlov's Dog album” (Rockville Music, 2014)
Tracklist:

01. Subway Sue (5:53)
02. Natchez Trace (3:58)
03 Time (5:25)
04. Stomp Water Magic (3:50)
05. It’s All for You (5:22)
06. Song Dance (5:44)
07. Dreams (4:59)
08. Clipper Ship (5:33)
09. Fast Gun (3:36)
10. Preludin & Fellacio in E minor (7:30)

Bonus Tracks: Early Demo Versions
11. Brand New Day (Bonus Track) (3:34)
12. Natchez Trace (Bonus Track) (4:07)
13. Fast Gun (Bonus Track) (3:42)
14. I Wish It Would Rain (5:05)”

Credits:
Mellotron, Keyboards – Doug Rayburn
Violin – Siegfried Carver
Vocals, Bass – Rick Stockton
Vocals, Drums – Mike Safron
Vocals, Guitar – David Surkamp
Vocals, Keyboards – David Hamilton
Vocals, Lead Guitar – Steve Scorfina
Notes:
Rediscovered after 41 years - The forgotten 1st Pavlov’s Dog album from 1973
Recorded at Golden Voice Studio, Pekin/IL, 10/1973





Recomandări, referințe:

http://www.discogs.com/Pavlovs-Dog-The-Pekin-Tapes/release/6228102
http://www.discogs.com/Pavlovs-Dog-Pampered-Menial/release/2283643

* David Surkamp (solo album): Roaring with light” (Self Released, 2001)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu