Portret Brian Parrish/Morris și despre inspiratul Manu Delago și alții, pe scurt

* Brian Parrish: "Traveller" (Sireena Records/Germany, 2016)
* Brian Parrish (Morris): "Love On My Mind" (LP, 1976)
* The Parrish & Gurvitz Band: "S/T" -2 CD- (rec. 1971-72, 2006)
     "Unreleased second album on CD1 and first album from 1971 on CD2"

Nu-mi amintesc să fie amintit acest nume în listele zilnice de aniversați (pe ”www.thisdayinmusic.com” sau similare), deci e puțin probabil să-l fi difuzat în anii de prezentator la radio în FM-ul timișorean ca artist solo. Păi haideți să vedem dacă acest nume ar trebui să fie mai cunoscut: crescut în era ”skiffle” a lui Lonnie Donegan, a cântat în trupa legendei rock' n' roll Gene Vincent (”lead guitarist” în ”Be Bop Alula”!), apoi în The Knack și The Londoners, compunând piese de succes pentru Johnny Hallyday (“C´est mon Imagination”), Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick and Tich și alții. Apare pe albume Jerry Lee Lewis, Graeme Edge (Moody Blues), Jon Lord (Deep Purple) și-l auzim pe cel mai mare hit Medicine Head, ”One and One”. Se reîntâlnește cu Paul Gurvitz (fost și el în The Londoners/The Knack) pentru un dublu-set în duo, PARRISH and GURVITZ. The Beatles tocmai se desființaseră iar legendarul producătorul George Martin le ascultă benzile demo și e așa de mulțumit încât le pregătește debutul sub eticheta ”următorii The Beatles”. Formulă total neinspirată care se va dovedi ”sărutul morții”: așteptările presei și fanilor erau prea mari iar albumul e orientat mai ”rockish” decât acustic așa cum se aștepta casa de discuri, de unde rezultă neînțelegeri manageriale....Turneul american se scurtează la jumătate, albumul se vinde prost, trupa finalizează totuși și al 2-lea album dar în climatul dezamăgitor proiectul PARRISH & GURVITZ îi lasă pe muzicieni să plece (unii ajung la Peter Frampton, Paul Gurvitz cu fratele său Adrian formează cu Tony Newman interesantul Three Man Army iar mai târziu li se alătură nimeni altul decât bateristul ex-Cream Ginger Baker!). Brian formează cu Tony Kaye (ex-Yes), Roy Dyke (din trioul Ashton, Gardner & Dyke) și David Foster (coautorul lui Jon Anderson al unor piese cu Yes!) trupa Badger cu care, compensatoriu într-un fel, are succes în America datorită albumului ”One Live”. Dar în mijlocul turneului promoțional de succes, e din nou neinspirat -cum el însuși numește momentul ”bad timing”- părăsind trupa și semnează cu Chas Chandler, managerul lui Jimi Hendrix și Slade, un contract solo. Albumului “Love On My Mind” orientat mai „funky” (în așa-numitul stil “blue eyed soul”) îi ia mai mult timp până la apariție, dar impactul e inferior debutului cu Badger deși în mod ironic înlocuitorul său Jackie Lomax duce trupa tot în aceeași direcție stilistică (?!). Parrish/Morris se retrage în camera din spate (“back room boy”) în activitatea de producție și componistică, participând la un proiect educațional italian “Tanti Popoli una Terra” în care a fost implicat și cunoscutul Zucchero.
La finele anilor '90 suferă de o tumoare cerebrală care-l ține deoparte o vreme dar, deși recuperarea e considerată ”completă”, pierde complet auzul cu urechea dreaptă și începe procesul de reînvățare în absența sunetului stereo, neîncetând să compună. În 2004 e invitat la Hamburg ca ”the special guest” la emisiunea TV “Star Club Night”, un ”comeback” în noi circumstanțe cu vechi prieteni alături inclusiv  viitoarea soție Angela și care se bucură de un succes în fine pe măsură. Se mută cu totul în Germania unde scoate albumul ”Endgame” în 2007 promovat cu noua trupă mai ales în nordul țării unde are un nou mare succes la ”50th Anniversary of Star Club in Hamburg 2012”, două seri consecutive, 12 și 13 mai. Piesa ”Traveller” e lansată în 2010 și devine un hit local în orașul de reședință Worpswede, iar albumul sinonim pregătit din 2014 cu 13 piese -alese dintr-un total de peste 50!-, apare 2 ani mai târziu însoțit de un booklet de 24 pagini ilustrate. Site-ul său personal îl prezintă activ și în prezent, explorând noi teritorii (de ex. a compus o piesă ”jazzy” sugerând un film cu gangsteri francez) în ideea-motto (ori ca o târzie confesiune de credință?) că ”ce-i mai bun încă n-a apărut”...și că ”Dragostea înseamnă totul”: ”Love is Everything!” (Brian Parrish, 2016)
http://brian-parrish.com/
Cel mai interesant aspect e de comparat albumele lui Parrish scoase la 40 ani distanță, nu vă spun decât atât: merită!

* Free Salamander Exhibit (ex-Sleepytime Gorilla Museum): "Undestroyed" (2016)...."R.I.O., metal prog-rock". Fosta trupă fără Carla Kihlstedt dar păstrând canoanele...

* Kim Myhr (gtr): "Bloom" (Hubro, 2016)
Fanilor jazzului scandinav al casei..."as you expected": noul album îl prezintă pe chitaristul norvegian experimental în ascensiune, inclusiv de la anteriorul "All Your Limbs Singing" (Sofa, 2014)!

* Philippe Cauvin (gtr): "Memento" (Komono, 1984)
Pepită chitaristică ”zeuhl” din aceeași familie stilistică cu Magma.
         http://kosmikmu.blogspot.ro/2017/01/philippe-cauvin-talence-le-compte-rendu.html

* Landlady: "The World Is A Loud Place" (2017)
Rock o idee mai comercial asociat stilistic cu psihedelismul nici el foarte "ermetic" al trupei The Flaming Lips, deasemeni în actualitate cu conceptualul album "Oczy Mlody" (2017)...și cu o interesantă copertă ingenios digital...”animată”:

* Manu Delago (hang, Austria/UK): "Metromonk" (Tru Thoughts, 2017)...."electronic, jazz, R&B", including 02. "Between Oil and Water" feat. Erik Truffaz.
* Douglas Dare: "Aforger" (Erased Tapes, 2016)...."chamber pop, indie-folk, singer-songwriter"
* Douglas Dare: "Whelm" (Erased Tapes, 2014)
"Metromonk" e pentru mine revelația dinafara jazzului a lunii ianuarie, componistic și interpretativ, surpriza plăcută fiind întărită de cele 2 albume solo tot peste așteptări ale unuia dintre vocaliștii invitați, amintind de interesanta artistă Antony Hegarty/Anohni! (de ignorat "R&B", o eroare găsită pe net de încadrare stilistică, indiferent dacă-i pe rit vechi sau nou).

* Ulrich Schnauss & Jonas Munk (Germany/Denmark): "Passage" (2017)

Colaborare pe care o consider reușită a unuia dintre actualii componenți ai legendarei trupe Tangerine Dream și producătorul danez și component în grupul Causa Sui. Marca/brand-ul "rock electronic german" al casei, se păstrează!

* Mick Harvey: "Intoxicated Women" (2017)...."The final volume of Serge Gainsbourg tunes"...completând și finalizând, acum în duo cu partenere vocaliste, seria care a mai inclus "Intoxicated Man" (1995), "Pink Elephants" (1997) și "Delirium Tremens" (2016).

* Michael Chapman: "50" (2017)...."his first conceived and recorded “American” album"
Noul opus al unui cantautor chitarist englez de 76 ani împliniți pe 24 ianuarie, mult prea puțin cunoscut și subevaluat, chiar și după o discografie de aprox. 50 albume...

* Ian Hunter (with The Rant Band): "Fingers Crossed" (2016)
Rock "curat" și direct al fostului "frontman" vocalist din Mott The Hoople, dar mai puțin inspirat componistic decât pe albume anterioare, mai ales cele din a 2-a parte a anilor '90...

* Tim Cohen: "Luck Man" (2017)
De urmărit acest folkist promițător!

* Jaye Jayle: "House Cricks and Other Excuses to Get Out" (2016)
“Less is more” este o atitudine îndrăgită de cuartetul din Louisville aflat prin "demolare" și "reconstrucție" în căutarea esențelor chiar de la acest debut la care s-a lucrat circa 3 ani, un "exercițiu în tensiune și restrângere, nod de legătură între tradiția de cantautor și experimentul art-rock și intersecția între permutările culturale din sudul Statelor Unite și ”sound”-urile altor zone" Pe "www.bandcamp.com" mai apar în descriere referințe diverse și măgulitoare: Woodie Guthrie, Spacemen 3, Neu!, The Troggs, Angels of Light, Suicide...pentru acești 4 muzicieni:
- Vocals and Guitar by Evan Patterson.
- Synthesizers and Vocals by Jonathan Glen Wood.
- Bass Guitar by Todd Cook.
- Drums and Cymbals by Neal Argabright

Regal ”World Music” versus cod galben portocaliu

E momentul poll-urilor pe 2016 și alegerile pentru minte și suflet pe care le-am făcut în ultimele zile din curiozitate, dar și ca antidot la frigul crunt de afară, au fost sunetele insolite, exotice, dominant hispanice și ideal de ascultat iarna, de pe albume din setul ”Best Of World Music” (vezi link-ul de mai jos) dominat de 1. Gerardo Núñez & Ulf Wakenius: ”Logos” (ACT Music, 2016). Pe acesta și alte câteva le aveam, dar rămâneau încă multe necunoscute la care, odată cu parcurgerea lor fugară, am specificat instrumentele de bază ale protagoniștilor și țările de proveniență/rezidență:
http://worldmusiccentral.org/2016/12/26/the-best-world-music-albums-of-2016/

* Las Hermanas Caronni (Argentina/France): ”Navega Mundos” (2015)
....Surorile gemene Caronni, respectiv Gianna (clarinet, bass clarinet, vocals) & Laura (lead vocals, cello, violin)
* Ana Alcaide (vln & nyckelharpa/Spain): ”Leyenda: World Music Inspired by Feminine Legends”- (2016)
* Ana Alcaide & Gotrasawala Ensemble: ”Tales of Pangea” (2015) (**)
După britanicele Anna Phoebe și Laura Cannell din postarea anterioară, iată încă o Ană, hispanică de data asta, a 3-a violonistă descoperită în ultimele câteva săptămâni. Albumul (**) nu intră în clasamentul din link, este materialul dinainte de ”Leyenda...”
* Noura Mint Seymali (voc & ardin (harp)/Mauritania): ”Arbina” (2016)
* Josemi Carmona (gtr) & Javier Colina (c-bass) featuring Bandolero (Spain): ”De Cerca” (2016)...."Spain jazz-flamenco"
* Dawda Jobarteh (kora, Gambia/Denmark): ”Transitional Times” (2016)
* La Banda Morisca (Andalusia, Spain): ”Algarabya” (2016)
* Maarja Nuut (vln & voc/Estonia): ”Une Meeles” [2016]
* Harold Lopez-Nussa (p-no/Cuba): ”El Viaje” (Mac Avenue, 2016)
* Refugees for Refugees (Syria, Iraq, Afghanistan, Pakistan & Tibet/Belgium): ”Amerli” (2016)

* The Klezmatics (US klezmer group): ”Apikorsim: Heretics” (World Village, 2016), primul album de studio din ultima decadă marcând 30 ani de existență a trupei.

Albumul cu new-york-ezii The Klezmatics l-am adăugat cu câteva zile în urmă setului anterior de 10 titluri evidențiat pe Facebook pe pagina mea de profil, dar între timp am mai găsit și alte albume din cele 3 topuri cu favorite personale din link care lărgesc paleta și așa destul de mare a curentului stilistic ”World Music”, altfel foarte consistent etalat la modul global în 2016. Mai adaug acestora încă 2 titluri în ”ton” și le aplic și lor același ”tratament”, limitat în titulatură -pentru că mai toate sunt grupuri cu prea multe instrumente- la țările (orașele) de origine/rezidență, plus invitații marcanți și ceva precizări stilistice când e cazul. Avem în Timișoara festivalul anual Plai din septembrie astfel profilat stilistic, sunt curios dacă postarea asta cu un atât de consistent material bine recenzat în 2016 -peste 20 albume- va avea un cât de firav ecou în rândul fanilor sau staff-ului organizator...

* iZem (Jeremie Moussaid Kerouanton, Portugal/France): ”Hafa” (2016)...."UK Afrobeat World Cumbia"
* Constantinople & Ablaye Cissoko (Senegal/Iran/Canada): ”Jardins Migrateurs” (2015)
* Voxtra (Belgium/Sardinia/Albania/Madagascar/Finland): ”The Encounter of Vocal Heritage” (2016)
* Solas (Gaelic for "Light”) (Ireland/US): ”All These Years” (2016)...album-compilație din cei 20 ani de existență a grupului.
* Bixiga 70 (São Paulo/Brazil): ”III” (2016)...."Afrobeat/Funk/Reggae/Jazz"
* Konono N°1 Meets Batida (Congo/Belgium): ”S/T” (Crammed Discs, 2016)
* Bickram Ghosh (tabla, India): ”Maya: B.G.'s Dedication to Ravi Shankar” (East Meets West, 2016)

* Aurelio (Martinez) (gtr, voc/Honduras): ”Darandi” (Real World, 2017)...."Garifuna/St. Vincent Island "paranda" guitar bluesy style": pare complicat în descriere, dar e unul dintre cele mai infecțios-dansante albume din tot setul, într-un stil să-i zicem scurt ”afro”, simplu și direct. Chitara are un ”sound” foarte clar amintind de modelul ”dobro” al americanelor Gibson.

* Mor Karbasi (voice, Israel/Spain): ”Ojos de Novia” (”Eyes Of A Bride") (2016)...."Ladino/Flamenco/Sephardic/Andalucian Folk/Traditional/World"
....featuring Richard Bona, Kai Eckhardt, The Tomatito Family...asta scrie cum se observă și pe copertă, dar căutând prin restul acompaniatorilor via www.discogs.com am dat și de un tânăr violonist de 21 ani originar din Chișinău/Rep. Moldova, pe nume...Marcel Mămăligă.
Un concert integral recent ”live in Lyon” al frumoasei vocaliste și dansatoare de 30 ani (care debuta în 2008 cu albumul ”The Beauty & The Sea”), în formulă de trio -voce & dans, chitară și tobe & percuții- este vizionabil aici:

 

”Între umbră și suflet” cu Anna Phoebe, Laura Cannell și alte trufandale de sărbători

Irlandezii din Overhead, the Albatross (sextet din Dublin cu numele preluat din primul vers al epicei ”Echoes”/Pink Floyd, 1971) sunt printre preferații mei din setul începutului de an de muzică nouă -exclusiv jazz-, cu albumul de debut îndelung pregătit ”Learning to Growl” (2016), aproape 60 minute de ”post-rock instrumental” fluent și inspirat, cu începuturi de piese și cu treceri de regulă timid/minimaliste (ca și pasărea difuză de pe copertă), dar care se dezvoltă in crescendo până la finaluri monumentale -”Telekinetic Forest Guard”, ”Daeku”, ”Bara”-...sau cu piese precum ”HBG” sau ”Paroxysm” care încep sincopat și care continuă până la final cu ritmuri de complexitatea unui King Crimson mai cinematic, mai ambiental. Dar am urcat ștacheta poate prea pentru un album de debut anticipat de EPul ”Lads with Sticks” din 2013 (care include piesa ”Liam Neeson” inspirată de...și dedicată cunoscutului actor). Ozric Tentacles sau Explosions In The Sky sunt asocierile mai potrivite, sau, privind coloana din dreapta postărilor cu Overhead...pe YouTube cu diverse alte pepite ”post-rock”, germanii Glasgow Coma Scale cu noul ”Enter Oblivion”. Pentru ”Big River Man” toate energiile, incluzând corul numeros și secțiile de corzi și suflători invitați din
National Concert/Symphony Orchestra, se reunesc într-un final apoteotic:

 

Apoi am remarcat violonistele Anna Phoebe (”Between The Shadow and The Soul”, 2014, cu grupul Jurojin și Ian Anderson/Jethro Tull (!), printre invitați) și Laura Cannell (cu albumele ”Simultaneous Flight Movement”, 2016 și ”Quick Sparrows Over the Black Earth”, 2014).
Anna Phoebe, care a colaborat cu Trans Siberian Orchestra, Jethro Tull, Roxy Music și cu Jon Lord -regretatul ”keyboard maestro” de la Deep Purple-, deși a mai scos 2 albume și un E.P., e la primul material cu propria ei muzică, atît de bun și variat încât am găsit cronici măgulitoare care o plasează pe violonistă între Vanessa Mae și Nigel Kennedy asociind-o și cu iluștrii înaintași din anii '60-'70 ca Jerry Goodman (Mahavishnu Orch.) sau Daryl Way (Curved Air)! Și pentru că am auzit pentru prima dată și de acompaniatorii Jurojin, grup britanic (”experimental rock” conform Wikipedia, ”indie-prog”, conform ”www.discogs.com”) în care se regăsește muzica indiană și influențe din Balcani, am căutat și ascultat singurul album ”The Living Measure of Time” (2010)...dar ceea ce fac băieții ăștia la 4-5 ani distanță cu Anna Phoebe mi se pare net superior. ”Mostar” (capitala culturală a Herzegovinei), ”A Moment's Deception” (cu Ian Anderson) și ”In Continuum”, ar fi 3 titluri de pe album care se disting.
Despre Laura Cannell și muzica celor 2 albume, aceste 2 articole și interviuri din revista Quietus sunt lămuritoare:
http://thequietus.com/articles/20868-laura-cannell-interview-simultaneous-flight-movement-stream
http://thequietus.com/articles/17067-laura-cannell-interview

Howe Gelb (60 ani, chitaristul vocalist din Giant Sand) cântă singur sau face un reușit cuplu cu Lonna Kelley pe noul album de jazz vocal în stil clasic ”Future Standards” (2016), chiar dacă predicția nu se va împlini...iar interesantul electronist Botany (a.k.a. Spencer Stephenson) se remarcă pe eclecticul și inspiratul ”Deepak Verbera” -LP- (2016) la descrierea căruia, pe site-ul www.botany.bandcamp.com, găsim lungul șir de termeni ”experimental world ambient collage drone free jazz instrumental instrumental hip-hop jazz kosmische psych psychedelic vibrational Austin”. Mult prea incitant ca să nu te întrebi ”cum ar putea fi anterioarele ”Dimming Awe, the Light is Raw” (2015) și ”Lava Diviner (Truestory)” (2013)?”. Iar la orizont se întrevede deja un nou album, ”releases January 20, 2017”, BOTANY: ”Raw Light II”.
Pentru cinematicul album din 2013 nu ajută din nou o postare de pe YouTube.

Satisfăcătoare mi s-au părut noile albume ”folky” Steeleye Span: ”Dodgy Bastards” (2016), Tim Buckley: ”Lady, Give Me Your Key: The Unissued 1967 Solo Acoustic Sessions” (2016), Teresa Salgueiro (ex-Madredeus): ”O Horizonte” (Lemon, 2016) și Faun Fables: ”Born of the Sun” (2016).
Dezamăgitoare, ce-i drept după o singură audiție, printre primele albume datate deja cu ”2017”: Brian Eno: ”Reflection” și Blackfield: ”V”...
Între compilațiile și reeditările recente, merită amintite:
* Rush: ”2112” [40th Anniversary Deluxe Edition] -3 CD- (2016), cu mult material suplimentar de studio și ”live”.
* Lighthouse (Canada): ”Good Day” (1974, Reissue 2016)
* Quintessence: ”Spirits from Another Time: 1969-1971” -2 CD- (2016)
* Public Image Ltd.: ”Album” [Super 4-CD Deluxe Edition] (1986/2016). Idem ca la canadienii Rush.
* Randy Newman: ”The Randy Newman Songbook” -2 CD- (2016). Chintesența întregii cariere a cantautorului american preferat a lui Paul McCartney.
* Frankie Miller: ”Frankie Miller’s Double Take” (2016)
* Tanya Donelly (Throwing Muses): ”Swan Song Series” -3 CD- (2016)
* J.D. Emmanuel: ”Electronic Minimal Music, 1979-83” -2 CD- (2016)
* Carl Stone: ”Electronic Music from the Seventies and Eighties” -2 CD- (2016)
* V.A.: ”(The Microcosm) Visionary Music of Continental Europe, 1970-1986” -2 CD- (2016)
* V.A.: ”Venezuela 70: A Cosmic Visions of a Latin American Earth, Venezuelan Experimental Rock in the 1970s” (2016).

Despre Sanguine Hum/”Zumzet Sanguin” și Stuart McCallum X 2 (cu The Breath și Mike Walker)

Am dat pur întâmplător de un PROG rock nou și fain din UK, neașteptat de robust și revigorant, definit măgulitor întro cronică de un jurnalist care a apelat la 3 repere majore, respectiv ”post-Canterbury, post-Frank Zappa's ”Joe's Garage” și post-Genesis' ”The Lamb Lies Down On Broadway”...iar muzica asta apare pe 2 albume duble și succesive -cronologic și conceptual- ale unei trupe condusă de cuplul Joff Winks (voc, gtrs, etc) & Matt Baber (p-no, organ, synth, etc):
* Sanguine Hum: ‎”Now We Have Light” -2 CD- (Esoteric Antenna, 2014)
* Sanguine Hum: ‎”What We Ask Is Where We Begin: The Song For Days Sessions” -2 CD- (Esoteric Antenna/Cherry Red , 2016)
Sanguine Hum au debutat oficial cu albumul ”Diving Bell” (2010), dar altele sunt titlurile legate de cele 2 albume conceptuale, respectiv 3 EP-uri, un album apărut numai în format virtual via ”download” prin Internet și un duo ”fantomă” (îi zic eu așa pentru că n-am găsit cu Nunbient nicio piesă), toate fiind experiențe anterioare ale celor 2 lideri secondați de câte o pereche ritmică la bas & tobe ce contribuie și vocal dar care s-a tot schimbat în timp, materialele mai vechi fiind în mare parte înglobate acum în noile 2 CD-uri, dar refăcute, extinse și remasterizate...sau incluzând piese la care se renunțase inițial, mai ales pe CD-ul cu nr. 2 din setul 2016 care într-un fel finalizează primul album, abia schițat în 2007 când numele ”Sanguine Hum” încă nici nu exista (și care album ”Songs for Days”, deși fusese un succes la critici, eșuase d.p.d.v. comercial la vânzări):
* Antique Seeking Nuns: ”Mild Profundities (An Initial Bursting)” -EP- (2001)
* Antique Seeking Nuns: ”Double Egg with Chips and Beans (And a Tea)” -EP- (2006)
* Antique Seeking Nuns: ”Careful, It´s Tepid” -EP- (2009)
* Joff Winks Band: ”Songs for Days” (2007)
* Nunbient (?)
Referințele la scena Canterbury anii '60/'70 se referă la ”sound”-ul unor trupe ca Hatfield & The North sau Matching Mole, lecții bine însușite de acești tineri din ”the next generation” care continuă liric povestea din setul 2014 plasată într-un viitor distropic, cu aventurile eroului principal numit simplu Don și ”teoria energiei perpetue a pisicii zburătoare unsă cu unt”. Și pentru că multe dintre piesele cuplului, fără a fi componistic facile, au acea atractivitate de tip ”radio friendly”, criticii au mai detectat în ADNul grupului și influența duoului Donald Fagen & Walter Becker/Steely Dan, cu-atât mai mult cu cât între piesele albumelor ”Zumzetului Sanguin” britanic se regăsește și o versiune la ”out-take”-ul “Here At the Western World” care a fost înregistrată în original în sesiunile superbului Steely Dan: ”The Royal Scam” (MCA, 1976), fără a fi (ciudat!) inclusă atunci pe disc (urma să apară abia ulterior pe compilații). Winks & Barber fac astfel și un gest cumva reparatoriu incluzând acest ”cover” pe CD 2 de pe ”What We Ask...”. Frank Zappa, Flaming Lips, Aphex Twin, Mahavishnu Orchestra și Radiohead din faza ”OK Computer” sunt alte trimiteri stilistice care ar trebui să facă curios pe orice meloman care se respectă, aflat în căutarea noutăților interesante...

https://www.youtube.com/watch?v=GmDwBKdO6fA

* The Breath (Ireland/UK): ”Carry Your Kin” (Real World, 2016)
....Ríoghnach Connolly/voc & flt & Stuart McCallum/gtr, ex-The Cinematic Orchestra

Fostul chitarist din The Cinematic Orchestra (**), numitul Stuart McCallum, e "pe val", cum se spune. Pe acest album face pereche în duoul The Breath/”Respirația” cu o irlandeză la voce și flaut, dar mai apar în plan secundar și bateristul Luke Flowers plus pianistul John Ellis (primul fiind membru oficial, al 2-lea ”ingredientul secret” din același The Cinematic Orch.). În ceea ce-o privește pe Ríoghnach Connolly, aș face analogii cu Maire Brennan/Clannad și Dolores O' Riordan, cu vechiul grup celtic Clannad (încă activ, vezi albumul ”Nádúr”, 2013) fiind apropieri chiar și de stil. Albumul a fost înregistrat și mixat modern de ”sound guru” Tchad Blake și a apărut la casa de discuri a lui Peter Gabriel.

* Stuart McCallum & Mike Walker: ”The Space Between” (Edition, 2016)
 Tracklist:
1. And Finally (5:27)
2. Alfie (5:28)
3. Moment Us (6:03)
4. Yewfield (5:27)
5. String Quartet In G Minor (Excerpt From The 3rd Movement) (2:09)
6. The Space Between (6:08)
7. As The Trees Waltz (5:00)
8. My Ideal (5:25)
9. Sky Dancer (7:11)

Personnel:
- Stuart McCallum - acoustic guitar, electronics;
- Mike Walker - electric guitar;
- Laura Senior, Gemma South - violin;
- Lucy Nolan - viola;
- Peggy Nolan - cello on tracks 1,3,6,7.

Pe acest album care începe, paradoxal, cu superba temă ”...And Finally” (vezi clipul), Stuart McCallum îl are alături pe un alt chitarist demn de luat în seamă, unul tot englez ales dintre ”Gentlemen-ii imposibili”, cu care umple cu eleganță și cu fler ”new age” ”spațiul dintre” clasicul academic și modernul și melodiosul rock instrumental. Când cei 2 au debutat în 2014 ca duo au avut numai piese standard, acum din acestea sunt doar două, ”Alfie'' și ''My Ideal”, focalizarea fiind pe compozițiile originale McCallum de factura și nivelul unor artiști de mult mai mare rezonanță. Îmi vin în minte 2-3 nume (”Pat Metheny-like quality”, se zice și în recenzia de pe site-ul ”www.allaboutjazz.com”)...dar pentru că muzica asta mi-a amintit în primul rând de respectivul, o să aleg totuși unul puțin vehiculat pe la noi, ca și în general albumele label-ului pe care l-a fondat și condus, cât aceasta a existat și rezistat pe o piață mult prea ostilă cu independenții și originalii: chitaristul american Will(iam) Ackermann/Windham Hill, influențat de Erik Satie, John Fahey, Robbie Basho și Leo Kottke. Prin empatie aceste nume se răsfrâng implicit și asupra lui McCallum pe care l-am revizuit și completat apoi reascultându-i albumul de anul trecut cu multe ecouri pozitive în presă...și i-am mai descoperit și un album mai vechi, deasemenea interesant.
Mike Walker este un chitarist englez de 54 ani din zona Manchester, forța creativă alături de pianistul Gwilym Simcock (*) din deja amintitul 4-tet The Impossible Gentlemen al cărui nou și elegant album intră ca și ”The Space Between” în categoria celor pe care vrei să le reasculți.

https://en.wikipedia.org/wiki/Mike_Walker_(jazz_guitarist)

* Stuart McCallum: ”City” (2015)..."modal jazz, funk & electronica"
* Stuart McCallum: ”Distilled” (2011)
* The Impossible Gentlemen: ”Let's Get Deluxe” (Basho, 2016)

https://www.youtube.com/watch?v=MgPZZiZMF-E

(*) Gwilym Simcock a concertat solo de curând la Timișoara Jazz Festival VIII.
(**) La orizont se arată un nou album The Cinematic Orchestra, anticipat de piesa "To Believe" (feat. Moses Sumney) lansată pe 20 octombrie.

De la galezii Multi Story la francezul Falter Bramnk (Frank Lambert)...via Anakdota (Israel) și Collins/Kerzner (UK/US)

* Multi Story (Wales): "Crimson Stone" (Festival Music, 2016)
Grupul acesta din sud-estul Țării Galilor puțin cunoscut în afara U.K. -dar în unele cercuri din regat considerat un grup ”de cult” (!)-, s-a refăcut după aproape 30 ani, cei 2 co-fondatori și principali compozitori Paul și Rob completând garnitura cu frații Neale și basistul Kyle. Interesant că trupa al cărui nume pe primele 2 albume apăruse cu cratimă -”Multi-Story”-, a scos noul album (primul după 29 ani!), ca o coincidență ”tehnică” și fără nicio legătură, la un label tot cu inițialele FM, respectiv ”Festival Music”, ca odinioară la acum defuncta FM ”Coast To Coast”, ulterior ”FM Revolver Records”. Stilul muzical însă a rămas cam același, un prog-rock melodic tipic anilor '80...și a trebuit să caut destul de mult printre ”reviews”-uri până am găsit confirmări la ceea ce mie mi s-a părut evident de la primele acorduri ale deschiderii ”Murmuration”: apropierea de stilul Marillion cu Fish vocalist, pentru Paul Ford scoțianul William Derek Dick/ ”Fish” fiind cu siguranță un model (alte paralele stilistice fiind făcute cu trupele Pallas, Pendragon, IQ, Supertramp și Twelfth Night):

http://theprogressiveaspect.net/blog/2016/10/04/multi-story-crimson-stone/
http://www.rockreport.be/review.asp?id=4804

Lesne de bănuit cărui tip de fani/audiență se adresează această muzică, așa încât vă mai indic doar site-ul trupei ”www.multistoryband.co.uk” și ”www.discogs.com” ca surse de aflat...”story/bio”-ul trupei în detalii și marchez cu (*) piesele mele preferate de pe noul album:
Track List:
* 01. Murmuration (8:31)
   02. Sly Dream Catcher (6:03)
   03. 12:16 (6:35)
* 04. Tutankhamun (8:39)
   05. White Star (5:40)
* 06. Black Gold - Parts 1 & 2 (9:42)
   07. The Viewers (4:47)
* 08. Crimson Stone (10:51)

Line-up:
- Paul Ford (voc, a-gtrs)
- Rob Wilsher (keys, programming)
- Aedan Neale (lead gtr)
- Jordan Neale (dr, perc)
- Kyle Jones (bass)

* Anakdota (Israel): ”Overloading” (AltrOck / Italy, 2016)
Cum am postat și pe Facebook, e preferatul meu al acestei toamne! Grup nou din Israel aflat la albumul de debut lansat pe 4 noiembrie la Milano, însă anticipat de un videoclip lansat ce vreo 3 ani în urmă, ”The Girl Next Door”. Albumul e descris pe site-ul label-ului italian așa: ”un voiaj plin de culori și emoții, o muzică ce mixează frumoase melodii originale cuprinzând structuri complexe....cu rezultate strălucitoare! Voci de ambele sexe cu un ”interplay” care amintește de mari clasici ca Gentle Giant și Genesis dar cu o abordare modernă, ușoară și complexă în același timp. Un nou mod de a asculta rock progresiv!”
https://altrockproductions.bandcamp.com/album/overloading

Nu pot evidenția nici măcar un titlu, aș fi nedrept cu restul: nivelul este apropiat și ridicat la toate cele 8 piese, inclusiv la a priori suspectata mai comercială (dar nu e!) ”Fata de alături din vecini”!
Tracklist:
1. One More Day 07:03
2. Different Views 05:42
3. Late 04:20
4. Mourning 05:28
5. Overloading 07:08
6. Staying Up Late 08:24
7. Girl Next Door 05:01 (single 2013)
8. End of the Show 05:58
Credits :
- Ray Livnat (Project RnL): VOCALS
- Ayala Fossfeld: VOCALS
- Erez Aviram: PIANO & KEYS, producer
- Guy Bernfeld: BASS
- Yogev Gabay: DRUMS
   * Guitar playing on ”Mourning”: Yoel Genin
http://www.mikeportnoy.com/Forum/tm.aspx?m=2976715
https://www.youtube.com/watch?v=v2qzn-d3WCI

Recomandări:
* Reign of Kindo (Italy). ”Play with Fire” (2013)
* Lanterns On The Lake: ”Beings” (2015)

Tot o postare pe FB, din ciclul la modă acolo "Never Underestimate A Man Who Listen To...":
”Totul a început pentru mine cu Simon Collins: "U-Catastrophe" (2008), al 3-lea album solo pe care bateristul anglo-canadian, fiul din primul mariaj al tobarului Phil Collins, a fost ajutat, printre alții, chiar de ilustrul său tată și de nu-mai-puțin celebru chitarist ex-Genesis Steve Hackett.
Urmează cronologic Sound Of Contact, grup în care Simon se aliază cu americanul Dave Kerzner și care debutează cu un album îndelung măiestrit, "Dimensionaut" (2013).
Cu o voce descrisă de un critic undeva "între David Gilmour și Eric Woolfson (regretatul co-fondator la The Alan Parsons Project)", acest talentat Dave (David Nathaniel) Kerzner (voce, keyboards, guitar) debutează și el solo cu un dublu set foarte...Pink Floyd-esque "New World" -2 CD Expanded Deluxe Edition- (2015), material concept și complex autoprodus la care și-au adus contribuția, printre alții, același Steve Hackett, Colin Edwin -basistul din Porcupine Tree-, bateristul Simon Phillips și regretatul Keith Emerson. Detalii, aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/New_World_(Dave_Kerzner_album)

Ieșea la rampă pe acest album și producatorul multi-instrumentist -în principal chitarist- Fernando Perdomo originar din Miami Beach/Florida, foarte activ în ultimii 6-7 ani în diverse proiecte/trupe/colaborări, vreo 8 diferite, inclusiv cu albume solo ca "Warm" (2014) sau "Voyeurs" (2016).
Și abia cu acest bagaj "neo-prog" sau "crossover prog" recomandabil a fi mai mult sau mai puțin asimilat, ajungem la materialul acum în lucru și viitorul conceptual "Static" al lui Dave Kerzner, cu acelasi Fernando Perdomo într-un rol principal, trailer-ul autorului fiind vizionabil aici:

https://www.kickstarter.com/…/static-a-progressive-rock-alb…

Tot în acest set mai intră un album în care-s implicați dintre muzicienii de mai sus, dar care pe mine m-a dezamăgit așa încât nu-l trec la ”recomandări”:
Mantra Vega: ”The Illusion's Reckoning” (2016)


O descoperire importantă pentru mine a lunii noiembrie a fost Falter Bramnk (a.k.a. Frank Lambert), muzicianul improvizator francez autodidact de tip D.I.Y., radio DJ și ”sound designer” (ocazional și fotograf) lăudat de percuționistul englez Chris Cutler (ex-Henry Cow) și pe care vi-l recomand împreună cu toate -sau cu oricare dintre...- cele 3 albume eclectice consecutive pe care le știu (din 12 în total), mici/mari  perle de ”avant-prog rock/post-R.I.O” (aș defini eu), scoase în 3 țări diferite și toate 3 greu de clasificat stilistic (dar nu atât de dificil ca să fi nevoit a insera și nefericitul ”Non-Music” între termeni, cum apare pe site-ul discogs.com la albumele din 2004...pentru că totuși nu-i altceva decât muzică acolo, ca dominantă):

* Falter Bramnk (a.k.a. Frank Lambert): ”Soundtracks Stories” (2004)
* Falter Bramnk: ”Paradise Discount” (2004)
* Falter Bramnk: ”Minimal Romance” (2005)