3) Shanghai (Shangai)

Shanghai - "Fallen Heroes" (Thunderbird Records, 1976)

La al 2-lea album al acestei trupe -care în unele surse apare scrisă "Shangai"-am ajuns pornind de la puternica impresie pe care i'a lăsat'o lui Laci odinioară când ținea în mâini coperta vinilului, suita "Solaris"...Nu exagerez cu nimic dacă zic acum după atâția ani că "văd" lucrarea asta apropiată de calibrul unor piese "clasice" celebre ale trupelor majore ale perioadei (de ex. "Child In Time", Stairway To Heaven" sau "July Morning"...). Însă bănuind că unii dintre voi citind asta vor murmura a neîncredere, îi direcționez spre clipul piesei găsite pe un blog brazilian numit "Blog Neanderthal", sfătuindu'i să aibă răbdarea de a asculta cu atenție de cel puțin 2 ori piesa (vezi clipul de pe YouTube mai jos). Si eventual curiozitatea minimală să citească aici despre...
 Povestea grupului acesta efemer/meteoric -nici măcar amintit de Wikipedia, dar neocolit de site-ul AllMusic (Guide)- este legată de cariera regretatului chitarist britanic Michael Robert "Mick" Green (22 februarie 1944 – 11 ianuarie 2010). Scepticii cărora acest nume nu le spune nimic -nefiind vreo legatură de rudenie cu Peter Geen* de la Fleetwood Mac- cred că totuși o să ridice un pic din sprâncene aflând că după debut și apariția în trupa Johnny Kidd & the Pirates în 1962 (și în reîncarnările ei ulterioare), abilitatea sa de a cânta simultan la "lead &  rhythm guitar" va influența o serie de chitariști care aveau să apară ulterior, între care Pete Townshend de la The Who și Wilko Johnson, originalul chitarist de la Dr. Feelgood...In plus era vorba și de piesele compuse singur sau ca și coautor pentru acest din urmă grup cât și câteva pentru Status Quo...Faptul că The Who sună azi așa cum este bine-cunoscut de numeroșii săi fani din toată lumea, apare notat și recunoscut în mai multe "story"-uri ale trupei că i se datorează și lui Green, "one of England's early rock guitar heroes generating a loud, slashing sound from his Fender Telecaster Deluxe" cum il descrie Bruce Elder, adică: "unul dintre eroii chitariști ai rockului timpuriu din Anglia, generând un sunet puternic și grozav din chitara sa model Fender Telecaster Deluxe"  ("http://www.allmusic.com/artist/mick-green-mn0000891753")
Ceea ce avea să se întâmple cu Green după scurta existență Shanghai de circa 2 ani este de asemenea foarte departe de ideea de muzician "obscur" -un termen prea des și inadecvat folosit de cei care se ocupă superficial de muzică- ci e mult mai aproape de selecta postură de "muzician al muzicienilor": pentru că Mick avea să apară pe albume și în concerte alături de Bryan Ferry, Paul McCartney sau Robert Plant, iar în intervalul 1999-2008 a fost component constant în grupul de acompaniament al bardului irlandez Van Morrison.
 Revenind la "Eroii (de)căzuți", titlul de care ne ocupăm: e vorba de al 2-la și ultimul album Shanghai.
Debutul autointitulat "Shanghai" din 1974 se realizase la casa majora Warner Bros. și venea după circa 7 ani petrecuți împreună de Mick cu colegul din The Pirates, din Billy J. Kramer & The Dakotas și din Cliff Bennett and the Rebel Rousers, bateristul Frank Farley...o perioadă care fusese bine remunerată pentru ambii dar cu o expunere muzicala și vizuală minoră, doar ca acompaniatori în "backing band"-ul "crooner"-ului Engelbert Humperdinck.
Este un album de blues/soul/hard-rock în care se simt influențe americane gen The Temptations (în piese ca "Hard It" sau "Magic Lady") însă un LP fără mari veleități...Totuși sunt câteva dintre compozițiile sensibil egale ca durată (în medie de 3:30 min), de ex. "Hobo" sau "Sparks Of Time" care anticipează ceea ce avea să urmeze: piesele mai elaborate, mai complexe și mai consistente de pe "Fallen Heroes" (1976), album care a beneficiat de independența mai mare a muzicienilor oferită de un label mai mic, Thunderbird Record.
Discul e încadrat între "intro"-ul din debut 01 - "Fallen Heroes" (0:58) și "outro"-ul aceleiași teme-titlu 08 - "Fallen Heroes-Theme" (2:33). 02 - "Shakin' All Over"...este un remake din vremea trupei Johnny Kidd & The Pirates...Încep apoi de la 03 să apară piesele "grele", dezvoltările de solouri, tempourile alternate, efectele...vocalul capătă și el consistență (mă refer în primul rând la vocea răgușită a lui Cliff Bennett !), duratele compozițiilor se expandează: pe 03 - "Let's Get The Hell Of This Highway" (6:11); 04 - "Nobody's Fool" (6:57) și 06 - "Over The Wall" (6:11) -toate aceste 3 piese având ceva din sound-ul acelei perioade Uriah Heep sau al canadienilor Bachman Turner Overdrive (ca să mă limitez la doar 2 asociații).
Terenul era astfel bine pregătit pentru intrarea în suita 07 - "Solaris" (9:49), surpriza și senzația albumului despre care nu sunt multe de spus...poate doar că mixtura de rock, blues și soul ajunge aici la superlativ, ca inspirație compozițională și nivel interpretativ.
Cliff Bennett a mai cântat anterior cu trupa sa Rebel Rousers (în anii '60) și apoi în Toe Fat unde pe primul album apar și Ken Hensley (keybs & guitars, ex-Gods) și Lee Kerslake (drums) ulterior ambii la Uriah Heep (de unde logic și analogia cu U.H. ca "sound" general și stil vocal...).
Albumul se încheie cu o baladă cu voci frumoase "a cappella", cea mai scurtă piesă pe un final foarte inspirat și melodic, urmând suitei cu pricina care atinsese oricum "climax"-ul...

Brian Alterman    Guitar
Cliff Bennett        Vocals
Mick Green        Guitar
Speedy King       Bass
Pete Kircher       Drums

* Apropos de numele lor ecologic comun: Peter & Mick Green au un album înregistrat împreună în Elveția, un LP cu o poveste aventuroasă în sine și totodată o raritate: "A Touch Of Sunburn" (1986)...reeditat ulterior de câteva ori: în UK la Castle Communications în 1999 sub numele Peter Green, Mick Green and The Enemy Within ‎– "Two Greens Make A Blues" cu piese în plus; apoi cu aceeași titulatură și în Cehia la Cannon Records în 1999, cu titlul "Greens' Blues" în 1998, și din nou cu încă 2 bonus tracks în 2003 sub denumirea "Post Modern Blues". Fiind însă vreo 6 chitariști prezenți pe material (printre care mai există încă și un al 3-lea "Green" în afară ce cei 2, Reter !)...nu prea se știe cine pe care piese prestează, nu apar astfel de explicații...Doar Peter e creditat cântând la chitară și la bas.
Coda:
Regretatul Mick a avut chiar pe scenă un stop cardiac în 2004 în timpul unui concert cu Bryan Ferry, viața fiindu'i salvată atunci de 2 medici din audientă...însă a murit din același motiv în 2010...A fost comemorat de colegi din The Pirates, cu participarea trupelor The Animals și Wilko Johnson Band întrun "tribute gig" în noiembrie 2010, concert în care'au apărut și cei 2 băieți care'l moștenesc -the Green Brothers- respectiv: Brad (guitar) și Lloyd (bass)
Recomandări:
Peter Green, Mick Green and The Enemy Within: "Two Greens Make A Blues" (1986/1999)
Doctor's Order (with Mick Green): "Cutthroat and Dangerous" -mini CD- (2007)
.....finnish trio, special guest appearance by Johnny Spence

Toe Fat - "Toe Fat" (1) (1970)