Revista Billboard a numit trupa If/IF "fără dubii, cel mai bun grup de așa-numit ”jazz-rock” din perioada 1970-1975”.
...A fost grea pentru noi alegerea doar a unui singur album dintre cele 8 ale grupului britanic.
Am rememorat cu amicul Laci secvențe din muzica unui band pe care-l respectăm deopotrivă, la concurență și de un nivel comparabil în anii '70 cu Colosseum, Passport, Isotope sau Nucleus....și cu momente memorabile și pe anterioarele 6 albume (primele 4 fără titluri, numerotate doar de la 1 la 4, apoi ”Waterfall” și ”Double Diamond”). Ni s-a părut acest penultim LP foarte sudat ca ”interplay” între muzicieni, atât vocal cât și instrumental...și poate chiar și cel mai compact compozițional vorbind. De altfel, 4 dintre cei 5 componenți puși ”la zid”pe pozele coperților în tentă sepia, contribuie vocal.
Cuplul Dick Morrissey (saxes, flute) și Cliff Davies (drums, synthesizer & vocals) au scris piesele: primul ca membru fondator și de bază în If...cel de-al 2-lea venit pe parcurs, de la ”Waterfall” (1972) întrun grup cu o distribuție oricum foarte flexibilă și cu multe schimbări de personal. După o intervenție chirurgicală majoră la care Morrissey a fost supus în 1972, putem vorbi la revenire și după recuperarea acestuia chiar de un complet schimbat nou If, de la albumul ”Double Diamond” înregistrat imediat după și în același studio cu celebrul ”Tubular Bells” a lui Mike Oldfield.
Ceea ce mai particularizează acest penultim album este orientarea sa mai directă spre rock -apropos de ”I Believe in Rock' n' Roll”- de unde ponderea crescută a vocilor și chitarei. S-a vorbit de o unicitate și chiar că s-ar fi atins un apogeu aici în ceea ce privește armonizarea rockului electric chitaristic cu jazzul saxofonului. Orientarea aceasta avea să fie reflectată și de schimbarea logoului de până atunci, If devenind...IF (majuscule foarte meritate de altfel, retrospectiv și simbolistic vorbind). Nu este uitat nici bazicul blues: A/02.”Stormy Every Weekday Blues" și B/03."Chiswick High Road Blues" îl etalează nu doar prin titluri -mai ales prima- în timp ce a 2-a excelează prin armoniile vocale vecine cu perfecțiunea...iar orga Hammond din deschidere ne amintește că prin trupă a trecut și Dave Greenslade...dar fundamental IF rămâne și aici, tot...If.
Morrissey și Davies sunt acum niște ”clasici” între fondatorii jazz-rockului britanic: Richard Edwin "Dick" Morrissey (9 mai 1940 – 8 noiembrie 2000) și Cliff(ord) Davies (circa 1948 – 13 aprilie 2008).
Side one/A:
"In the Winter of Your Life" – 4:59
"Stormy Every Weekday Blues" – 6:07
"Follow That with Your Performing Seals" – 5:51
Side two/B:
"Still Alive" – 4:29
"Borrowed Time" – 4:30
"Chiswick High Road Blues" – 5:17
"I Believe in Rock & Roll" – 4:53
Componența:
Geoff Whitehorn – electric and acoustic guitars and vocals
Cliff Davies – drums, congas, vibes and vocals
Dick Morrissey – saxes and flute, lead vocal "Still Alive"
Gabriel Magno – Hammond organ, electric and acoustic piano, electric harpsichord
Walt Monaghan – bass guitar and vocals (Mike Tomich – electric bass on "In The Winter Of Your Life")
Recomandări și referințe:
Din impresionanta discografie a lui Dick Morrissey dincolo de If, care acoperă circa 4 decade, merită amintite albumele solo si cu cuartetul său din anii '60 (influențat de clasicul tenor-saxofonist Tubby Hayes), realizările în duo cu chitaristul Jim Mullen (M&M) și zecile de colaborări de la bebop la pop...de la Alexis Korner la...Shakatak. Ni-l reamintim ușor din solo-ul piesei "Love Theme" a lui Vangelis (1982) din filmul ”Blade Runner” și de pe toate superbele albume Jon (Anderson) & Vangelis.
Chitaristul Geoff Whitehorn face parte din 1991 din cunoscutul grup Procol Harum.
Dick Morrissey & Jim Mullen - ”Up” (1977)
Geoff Whitehorn (ex-Back Street Crawler, ex-Roger Chapman' s The Shortlist) - ”Whitehorn” (1974)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu