7) (Be happy with)...Happy the Man: ”Crafty Hands” (1978)

Happy the Man: ”Crafty Hands” (Arista Records, 1978...reissues: One Way, Musea)

Când am citit relativ recent în Wikipedia ”...it remains one of the most important albums in American progressive music” referitor la albumul de debut autointitulat ”Happy the Man”, mi se confirma după circa 30 de ani foarte buna impresie pe care mi-o lăsase în anii '80 muzica de pe o veche casetă audio ajunsă la Reșița unde locuiam, pe traseul de la New York via Germania, trimisă de George, un foarte amabil meloman emigrat în U.S. din Deva. Pe o casetă de 90 (2 X 45) minute, în era analogică a purtătoarelor de sunet, încăpeau frecvent 2 albume (LP-uri sau CD-uri mai scurte) și exact în acest caz ne aflam noi aici, având șansa de a savura -eu și cu o bună prietenă, melomană și ea- primele 2 albume integrale ale acestor prog-rockeri americani. De fapt era muzica ”crème de la crème” a acestui grup, format în 1973 de niște tineri americani care întâlnindu-se în Germania unde tatăl unuia dintre ei era ofițer detașat în trupele staționare NATO, își descoperă pe axa U.S./D./U.K. afinitatea comună pentru rockul progresiv britanic.
Stanley Whitaker (gtr) și Rick Kennell (bass) erau cei 2, Stanley activând deja întro trupă numită Shady Grove în care activa și claviaturistul David Bach. Întorși pe rând în Harrisonburg/Virginia, ei îi cunosc pe 2 dintre componenții trupei Zelda, pe Frank Wyatt (saxofonist și pianist) și pe clăparul Kit Watkins, fiul unui profesor de pian. Ken, fratele lui Stanley le dă ideea numelui de trupă ”Happy the Man”, inspirat de dialogul dintre Faust și Mefisto din ”Faust” de Goethe, din versul "Fericit omul care'și pune în jurul frunții coroana însângerată la ceasul orbitor al victoriei...", dar pentru că în perioada de început grupul interpreta ”covers”-uri precum Genesis  "Watcher Of The Skies", King Crimson "21st Century Schizoid Man" și Van der Graaf Generator "Man-Erg", este destul de probabil ca numele să aibă legătură și cu piesa Genesis ”Happy the Man” din perioada albumelor ”Foxtrott” și ”Nursery Cryme”, apărută pe un single alături de ”Seven Stones” și interpretată ”live” de obicei ca parte a suitei ”The Fountain of Salmacis” (deși pe ”Nursery Cryme” ea nu apare ca titlu explicit), pe mai multe bootlegs-uri -oficiale sau nu- , inclusiv dând numele unuia neautorizat dintre acestea, un concert la Shrine Auditorium Los Angeles Jan 24, 1975 (vezi coperțile).

Încep să apară și compozițiile proprii, cronologic prima cea mai importantă fiind suita ”Death's Crown” formată din 11 părți, apărută însă pe un CD de arhivă abia în 1999. Nucleul creativ WWW (Stanley Whitaker, Kit Watkins, Frank Wyatt) adaugă în compoziții  influențe și de la Yes și Gentle Giant, totuși trupa reușește să sune diferit față de aceste trupe, iar legat de ”image”, de vizual (coperți la albume, proiecții video și efecte multimedia de scenă, dans, etc) HTM se bucură de aportul mai multor oameni implicați, între care foarte important a fost profesorul de teatru Edward Kenestrick. Acesta va lucra cu membrii trupei circa 3 ani încearcând vremelnic să asocieze band-ul cu figura spânzuratului din cărțile de Tarot.
Urmează contractul cu casa Arista a lui Clive Davis și înregistrarea albumului de debut de către Ken Scott (care lucrase cu Mahavishnu Orchestra, Supertramp și David Bowie!) iar plecarea din trupă a vocalistului Dan Owen îi va orienta pe cei rămași spre un material predominant instrumental, mai ales piesele centrale 04. "Mr. Mirror's Reflections on Dreams" (Watkins) (8:54) și 09. "New York Dream's Suite" (Wyatt) (8:32), sound-ul distinctiv, marca specifică trupei fiind inscripționată chiar de la primele acorduri ale albumului pe 01. ”Starborne” (4:22). Ceva mai puțin reușite sunt considerate cele 2 piese cu vocalul lui Whitaker, un minus care avea să fie corijat pe al 2-lea album. Între timp în turneul manageriat de Bob Steinem, HTM deschide concerte pentru trupe/nume ilustre precum Foreigner, Renaissance, Stomu Yamash’ta sau Hot Tuna (derivată din Jefferson Airplane) în fața unor audiențe care atinge și aproape 10000 oameni, la Field House/ Long Island.
Apare în trupă în studio la tobe unul din embrionicii membrii The Cars, Ron Riddle, co-autor al piesei de deschidere a celui mai galonat album HTM, cel mai fin măiestrit și interpretat (nu'i așa ?), de ”mâinile îndemânatice”...dar Riddle pleacă înainte de primul ”gig” cu acest album ale cărui piese devin ”instant classics”...și nu selectiv ci toate în aceeași măsură, inclusiv 06. "Open Book" (4:53) din deocamdata abandonata suită "Death's Crown", amintită anterior. De data aceasta singura piesă cu vocal 05. "Wind Up Doll Day Wind" (7:06) se ridică la înălțimea restului unui material plin de finețuri și fără reproș.

Tracks:
"Service with a Smile" (Ron Riddle, Hawkes) – 2:44
"Morning Sun" (Kit Watkins) – 4:05
"Ibby It Is" (Frank Wyatt) – 7:50
"Steaming Pipes" (Stanley Whitaker) – 5:30
"Wind Up Doll Day Wind" (Watkins, Whitaker, Wyatt) – 7:06
"Open Book" (Wyatt) – 4:53
"I Forgot to Push It" (Watkins) – 3:08
"The Moon, I Sing (Nossuri)" (Watkins) – 6:16

Personnel:
Stanley Whitaker - six and twelve string guitars, vocals
Frank Wyatt - pianos, harpsichord, saxes, flute, words
Kit Watkins - pianos, harpsichord, Moog, fake strings, clavinet, 33, recorder
Rick Kennell - bass
Ron Riddle - drums, percussion

Standardul era însă prea înalt pentru un public mai larg, ceea ce nu va duce la vânzări care să conducă la prelungirea contractului și asta în ciuda inserărilor de piese noi în repertoriul ”live”. Chiar dacă material pentru un al 3-lea album exista deja în 1979, compus în principal de Kit Watkins, plecarea acestuia la mult mai cunoscutul grup britanic Camel va duce la dizolvarea HTM...Un caz asemănător în istoria genului s-a întâmplat cu o trupă apropiată și stilistic și geografic de HTM, e vorba de Pavlov's Dog-ul vocalistului David Surkamp, și acesta un grup...”lost in America” (ca să mă folosesc chiar de titlul unui album de al lor...iar ”Câinele lui Pavlov” ar putea fi oricând un posibil viitor subiect pe acest blog).
”Cult following”-ul provocat în cercurile mai selecte ale amatorilor de rock progresiv și datorat reevaluărilor, aparițiilor și reeditărilor ulterioare vor conduce la o reformare HTM în 2004 prin albumul ”The Muse Awakens”...și la activitatea solo sau în combinații ale principalilor artizani din perioada de referință: Kit Watkins rămâne cel mai prolific (vezi la ”recomandări” doar o parte a albumelor cel mai bine cotate pe site-ul Allmusic), iar Stanley Whitaker este cel mai actual, prin proiectele recente Six Elements și Oblivion Sun.

Puteți asculta albumul aici, iar dacă o faceți direct de pe YouTube, vă recomand să citiți și comentariile:

Recomandări adiționale:

Happy the Man: ”Death's Crown”, 1999 (unreleased material from 1974 and 1976)
Wyatt & Whitaker: ”Pedal Giant Animals” (2006, Crafty Hands)
Oblivion Sun (Whitaker & Wyatt): ”The High Places” (2013)
Six Elements (Stanley Whitaker): ”Primary Elements” (2012)
Kit Watkins: ”Sunstruck” (1990)
Kit Watkins: ”Circle” (1993)
Kit Watkins: ”Holographic Tapestries” (1995)
Kit Watkins: ”Thought Tones vol. II, 1992” (2005)

http://en.wikipedia.org/wiki/Happy_the_Man