”Dinner at the Ritz” (Vertigo, 1976)
Un ”băiat de oraș” de provincie -Birmingham- își permite o cină de lux la Hotelul londonez Ritz. Nu-i nicidecum unul din obișnuiții localului: de la albumul de debut a trecut prea puțin timp ca să se adune ceva venit mai consistent din vânzări, iar criticile fuseseră împărțite, de la ”grandilocvent” la ”bombastic”. Numai unii jurnaliști atenți, întrun moment de explozie a punk-ului și ”new wave”-ului, observaseră sunetul mozaicat, armoniile fine și chitarele grele din cântece prog-rock de calitatea a ceea ce scoteau la acel moment Yes sau Queen (!), cu momente având chiar flerul și amplitudinile simfonice marca Alan Parsons Project.
”City Boy sunt rememorați pentru o puternică identificare cu rock-ul progresiv și funk-ul” scria The Gibraltar Encyclopedia of Progressive Rock.
Mergând în urmă în timp filiațiile stilistice ajung la The Beatles și E.L.O. (Electric Light Orchestra), dar cei mai mulți dintre puținii totuși care-au scris despre ei au făcut mai ales referire la grupul 10cc, 10 centimetrii cubi de ramură puternică în arborele art rock-ul britanic în anii '70. Analogiile aparent măgulitoare de acest gen pot avea și efect de bumerang: ești comparat cu un altul (mult) mai cunoscut, dar care acaparează piața și acoperă -inclusiv poate printrun număr mare de producții/albume- ”setea” fanilor acestui stil. Așa încât în loc de reacția de propulsie a curiozității și interesului unui public mai larg, te trezești de fapt cu reculul indiferenței. Nici singles-uri de impact primele 2 albume n-au avut, deși câteva încercări au fost.
În schimb erau teme frumoase, dezvoltări complexe, unele chiar ”funny” și cu versuri inteligente și pe alocuri bizare. Fiecare cântec are propriul lui ”suflet”, vocile-s de nota 10, o deschidere în forță cu "Momma's Boy", o suită finală în 3 părți "State Secrets - A Thriller" garnisită cu de toate, dar preferatele mele coincid cu cele de pe ”www.progplanet.com” (vezi link-ul mai jos): "Dinner at the Ritz" și "The Violin", la ale căror texte am încercat traduceri în românește.
Mi-am pus de multe ori întrebarea ascultând ”Dinner....” ”oare ce se întâmpla dacă în locul lui Lol Mason la voce era Freddie Mercury, fie și doar ca invitat?” în piesa asta titulară parcă ruda apropiată a lui ”Seaside Rendezvous”, apărută în aceeași perioadă Queen a epicelor ”A Night at the Opera” și ”A Day at the Races”.
”City Boy au produs -este de părere Mike DeGagne de la AllMusic- puternice și exuberante tentacule muzicale implicând la bază synthesizer-ul și chitara, dar unind cele două pentru a forma cântece solide, compacte”, același critic recomandând celor care nu cunosc trupa asta versiunea remasterizată 2 CD-Set din 2008 a primelor 2 albume, ca ”un start perfect pentru oricine interesat de City Boy”.
Personnel:
Mike Slamer - Vocals, Guitar, Acoustic 12-string Guitar, Electric Guitar, Mandolin
Steve Broughton - Vocals, Guitar, Acoustic 6-string Guitar, Backing Vocals
Max Thomas (founder of the group) - Vocals, Piano, Harmonium, Organ, Keyboards, Synthesizer, Backing Vocals
Chris Dunn - Bass
Tony Braunagel - Drums, Percussion
Lol Mason - Vocals, Backing Vocals
”Cină de gală la hotelul Ritz”
Tu crezi că am putea risca o seară la Ritz!
O cameră la vreun alt hotel sărăcăcios mi-ar ataca egoul
De aceea trebuie să ne întâlnim acolo! Să ne sărutăm în secret
Să te prefaci că nu observi că mi-ai făcut inima bucăți
Știu o mică cafenea unde putem să stăm să numărăm stelele
Până la ore mici, presupunând desigur că cei de-acolo ne permit
Și când ei vor cânta "As Time Goes By" amintirile parcă se ascund în melodie
Iar când lumea va dormi adânc noi vom dansa eterna rumba
Nu vrei să mergi cu mine departe
Să lași totul în urmă ?
E un sfârșit fericit pe undeva
Pe-aici printre versuri...
Ceea ce ai putea să-mi mai ceri, ar fi încă o suită Penthouse!
Mult peste mărunțișul meu și sferturile de liră, să te strecuri pe furiș
La gusturile ei așa scumpe, buzunarele tale mai trebuie să aștepte, băiete
Și -apropos- pot să-ți spun că m-ai mințit, ești o tigroaică doar pe hârtie
Fără dimineți matinale de-acum în care să te mai privesc pierdut în ochi
Fără săruturi ascunse și dezmierdări somnoroase...
Sunt conștient acum de lucrurile pe care nu le mai putem împărtăși
La clubul berzei, un mic pub șic pe care nu mi l-aș putea permite
Dar vreau să pot să-ți dezgolesc flerul tău ultra feminin
Pentru accentul tău la evenimentele curente cinei, sunt disponibil la rezerve...
La o cină de gală la hotelul Ritz mi-ar fi plăcut să avem întâlnire
Aș fi acolo la ușa ta cu o oră înainte de aranjament...
Vioara (Mason, Broughton)
O vorbă bună pentru prieteni și străini ea are, aproape pentru oricine întâlnește
O casă solitară la capătul drumului, plină de amintiri nebunești
Iar când localnicii râd de ea, se preface că nu-i vede
Simte ironia lor, dar nimeni nu realizează cu-adevarat cine este:
O batrână doamnă căruntă, afectată, singură și puțin eccentrică
Nimeni nu știe secretele-i ascunse întrun jurnal păstrat jos sub scări.
Corul:
Ea stătea în acea noapte pe scaun lângă foc, ascultând vioara lui
Lacrimi apăreau și-i izbucneau pe obraji când el mângâia fiecare coardă
Până zorii apăreau și ochii-i oboseau, cărbunii pâlpâiau tot mai slab
Și când în cameră frigul se lăsa, ea-și reamintea fiecare părticică din el.
Germaine era doamna cu picioare lungi, destul de matură ca să știe cum
Să țină chiar un pumnal pe masă, era dificil dar reușea cumva
Ea l-a atras pe-acest pirat nocturn iar el a navigat până în inima ei
Valentino al ei cânta la vioară până când era bine în noapte
Bucurându-i seara atât de mult, încât vai...uita chiar și să mănânce
Astfel Cinderella noastră își pierduse pantoful unui Gigolo latin muzicant.
Corul:
El stătea în acea noapte de o parte a mesei, cântând la vioară
Lacrimi apareau în ochii lui Germaine când el mângâia fiecare coardă
Se crăpa de ziuă, mesele erau curățate, ea încă acolo ascultând
Și se ridica să plece cu ochii închiși, însă totuși îl vedea
Deși nu mai era nimeni acolo decât ea ce tristă își lua blana, și-l auzea...
Cu ochii puțin obosiți, dar zâmbind rătăcea spre casă...
Singură.
Apoi în fiecare seară se întorcea la masa ei de lângă geam...”
Restul carierei trupei e istoria unui declin, a unui destin potrivnic în ciuda succesului moderat al single-ului ”5.7.0.5” (aceeași piesă fusese anterior lansată, doar s-a umblat la text și s-a schimbat titlul inițial explicit prea religios ”Turn On To Jesus”) și a câtorva albume ceva mai bine vândute...
Doar despre chitaristul Mike Slamer se poate spune că și-a continuat cariera prin proiectele cu membrii trupei Kansas, cu Streets, solo, câteva colaborări și cu formula Seventh Key până la albumul de anul trecut, ”I Will Survive” (cu Billy Greer)
Recomandări și referințe:
City Boy
Young Men Gone West - 1977
Book Early - 1978
The Day the Earth Caught Fire - 1979
Heads are Rolling - 1980
It's Personal - 1981
http://en.wikipedia.org/wiki/City_Boy_(band)
http://www.sputnikmusic.com/review/56216/City-Boy-The-Day-the-Earth-Caught-Fire/
http://www.progplanet.com/reviews/cd-reveiw/2-cd/120-city-boy-dinner-at-the-ritz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu