25) Grateful Dead: "Terrapin Station" (1977) +

Surprindem azi ”Mortul recunoscător” voiajând pe calea ferată și făcând o haltă la ”Stația broaștei țestoase”, album Grateful Dead din 1977. Două simpatice țestoase de apă dulce cântă la banjo și dansează pe peronul haltei pe coperta celui de-al 9-lea album,, realizată ca multe altele de Rick Griffin. E primul material lansat la o casă discografică alta decât cea proprie -chiar una majoră, Arista Records- și doar al doilea produs în cei circa 12 ani de existență de până atunci de către altcineva decât dintre membrii trupei, e vorba de Keith Olsen (care a lucrat cu și pentru Fleetwood Mac, Ozzy Osbourne, Whitesnake, Pat Benatar, Heart, Santana, Foreigner, Journey, Emerson, Lake & Palmer, Joe Walsh, etc).

Pionieri pentru categoria ”jam band”-urilor, Grateful Dead dobândise deja demult o atracție de cult mai ales în rândul fanilor cei mai devotați -celebrii ”skinheads”- cu stilul eclectic din care nu lipseau alături de genuri tradiționale tipic americane, improvizațiile tipice jazzului, psihedelia și rock-ul spațial. În concerte piesele se ”lungeau” uneori la durate cât un album întreg și nu neapărat doar cele de tip ”suită”...și de fiecare dată sunau altfel, fără pericolul acelui ”deja-vu”. Muzica lui Jerry Garcia & comp. ”atinge zone despre care cele mai multe dintre celelalte trupe nici nu știu că există” (!) -era de părere criticul Lenny Kaye- așa că în San Francisco Bay Area trupa rivaliza poate doar cu Jefferson Airplane...
Textierului Robert Hunter i-a venit ideea titlului albumului și versurile primei părți a suitei în timp ce se afla  întro casă neterminată din zonă, cu o imagine lipită pe geam surprinzând lumina aparte din timpul unei tornade...în timp ce muzica s-a născut -ce ciudată coincidență!- în aceeași zi în capul lui Garcia în timp ce conducea mașina în trafic. S-a întors acasă rapid și a pus-o pe note iar a doua zi când cei doi s-au întâlnit și Hunter i-a arătat ce avea scris, Jerry i-a spus: ”am deja și muzica”.

 Track listing:
Side one
"Estimated Prophet" (John Perry Barlow and Bob Weir) – 5:37
"Dancin' in the Streets" (Marvin Gaye, Ivy Jo Hunter, and William "Mickey" Stevenson) – 3:16
"Passenger" (Phil Lesh and Peter Monk) – 2:48
"Samson and Delilah" (Traditional) – 3:29
"Sunrise" (Donna Godchaux) – 4:03
Side two
"Terrapin Station Part 1" – 16:17
"Lady with a Fan" (Jerry Garcia and Robert Hunter)
"Terrapin Station" (Garcia and Hunter)
"Terrapin" (Garcia and Hunter)
"Terrapin Transit" (Mickey Hart and Bill Kreutzmann)
"At a Siding" (Hart and Hunter)
"Terrapin Flyer" (Hart and Kreutzmann)
"Refrain" (Garcia and Hunter)

2004 reissue bonus tracks:
"Peggy-O" (traditional)– 4:41
"The Ascent" – 1:59
"Catfish John" (Bob McDill and Allen Reynolds) – 4:43
"Equinox" (Lesh) – 5:15
"Fire on the Mountain" (Hart and Hunter) – 6:26
"Dancin' in the Streets" (Live at Barton Hall Cornell University, Ithaca, NY May 8, 1977) (Gaye, Hunter, and Stevenson) – 16:17

Personnel:
Grateful Dead
Jerry Garcia – guitar, vocals
Donna Jean Godchaux – vocals
Keith Godchaux – keyboards, vocals
Mickey Hart – drums
Bill Kreutzmann – drums
Phil Lesh – bass guitar
Bob Weir – guitar, vocals

Additional performers:
Paul Buckmaster – orchestral arrangements
The English Choral
The Martyn Ford Orchestra
Tom Scott – lyricon, saxophones on "Estimated Prophet"

Technical personnel:
Rick Collins – mastering
Greg Fulginiti – mastering
Keith Olsen – production, engineering

Reacțiile după apariție au fost împărțite: unora nu le-a plăcut îndepărtarea de blues și folk dominante până atunci și inserarea de reggae și funk...alții tocmai asta au admirat, considerând chiar la superlativ sunetul simfonic nou apărut din stilul progresiv de tip Genesis sau Yes, ei susținând că ar fi ”cel mai bun album de studio de la ”American Beauty”.
Pentru o trupă cu o atât de mare expunere ”live”, pe termen lung mai contează și ce și cât din albumul X sau Y s-a cântat în concerte, ceea ce spune despre importanța dată de membrii trupei propriului material dar și conform cu ”feedback”-ul gradual diferit al fanilor. Din aceste puncte de vedere ”Terrapin...” stă bine, chiar dacă integral n-a fost reprodus vreodată ”live”: "Sunrise" e compusă și interpretată vocal de Donna Godchaux -soția claviaturistului Keith- în genul lui Grace Slick de la Jefferson Airplane iar "Dancin' in the Streets" (imn de început al casei Motown compus de trioul Marvin Gaye, Ivy Jo Hunter & William "Mickey" Stevenson și lansată în original de grupul feminin Martha & The Vandellas) nu-i cu siguranță cel mai inspirat ”cover”...dar, pe de altă parte,  "Estimated Prophet", "Samson and Delilah" și primele părți din suita-titlu au fost reluate ”live” de sute de ori până la finalul carierei trupei din 1995, odată cu trecerea în neființă a lui Jerry Garcia..
S-au mai făcut analogii și cu albumul ”Anthem of the Sun”, eu l-aș asocia însâ mai curând cu ”Blues For Allah” (1975), acesta tot cu o suită-titlu ce ocupă de asemenea o bună parte de pe fața B.
În pereche, dacă privim mai ales stilistic, ar ”merge” ”Anthem of the Sun” (1968) cu palindromicul ”Aoxomoxoa” (1969), respectiv ”American Beauty” cu ”Workingman's Dead” (ambele din 1970).
Iar in termenii strict comerciali ai vânzărilor -ca să mă reîntorc la ”Terrapin Station”- albumul avea să  dobândească ”discul de aur” abia la reeditarea pe CD la casa Arista în 1987, propulsat atunci de popularitatea albumului nou din acel moment, ”In the Dark”.

24) Camel: "Moonmadness" (1976)

Simpaticul animal de povară din deșert, cu una sau două cocoașe, respectiv cunoscutul brand omonim de țigarete, apar mereu în imageria cunoscutului grup de rock progresiv britanic, pe afișe de concert, în reviste  sau pe coperțile albumelor (n-am mai găsit din păcate ca să-l postez aici, un afiș foarte hazos văzut odinioară întro revistă germană cu o cămilă râzând arătându-și frumoasa dantură și oferind privitorului o țigară printro spărtură întrun pachet uriaș de Camel....poate o găsește cineva și o adaugă aici sau îmi trimite un link, mulțumiri anticipate!).
Îi surprindem aici pe cei din trupa Camel, toți vocaliști și multi-instrumentiști, pe cel de-al 4-lea album, muzical la fel de serioși și profesioniști ”as ever”...”Cămila” pe coperta originală e îmbrăcată întrun costum spațial de data asta și se plimbă pe lună, trimiterea la rock-ul ”cosmic” sau ”spațial” fiind evidentă și dovedind apartenența trupei din acel moment la această direcție muzicală trasată mai mult sau mai puțin de Pink Floyd (mai evidentă în faza de început, cam până la ”Echoes” de pe ”Meddle”), dar cel mai bine definită când vorbim de grupul Hawkwind, mai ales prin albumul-fanion ”Space Ritual”-2 CD live- (1973) caracterizat undeva "88 minutes of brain-damage" (!).
Am oscilat împreună cu amicul Laci între acest album LP și anteriorul care ne-a plăcut la fel de mult, conceptualul și instrumentalul ”The Snow Goose” (în original apărut în 1975, refăcut identic notă-cu-notă în 2013 și promovat întrun turneu în 2 faze și anul acesta!) și am decis în final așadar să rememorăm ”Nebunia lunară”...Care are o temă centrală ca și ”Gâsca zăpezii”, doar că de data asta 4 dintre cele 7 piese se centrează chiar pe membrii trupei, textele ca niște confesiuni vorbind despre respectivii, cei care sunt și coautori și vocile principale în aceste melodii, respectiv:  "Air Born" despre/cu Andrew Latimer, "Lunar Sea" despre/cu Andy Ward, "Chord Change" despre/cu Peter Bardens și "Another Night" care se referă la -și este cântată de- Doug Ferguson.

Track listing:

Side one:

"Aristillus" (Andrew Latimer) – 1:56

"Song Within a Song" (Latimer, Peter Bardens) – 7:16

"Chord Change" (Latimer, Bardens) – 6:45

"Spirit of the Water" (Bardens) – 2:07

Side two:

"Another Night" (Latimer, Bardens, Andy Ward, Doug Ferguson) – 6:58

"Air Born" (Latimer, Bardens) – 5:02

"Lunar Sea" (Latimer, Bardens) – 9:11

Bonus tracks on 2002 remaster:

"Another Night" (Single version) – 3:22

"Spirit of the Water" (Demo) – 2:13

"Song Within a Song" (Recorded live at Hammersmith Odeon 14 April 1976) – 7:11

"Lunar Sea" (Recorded live at Hammersmith Odeon 14 April 1976) – 9:51

"Preparation/Dunkirk" (Recorded live at Hammersmith Odeon 14 April 1976) - 9:32

Camel:

Andrew Latimer – guitars, flute, vocals on "Another Night" and "Air Born"

Peter Bardens – keyboards, vocals on "Spirit of the Water"

Doug Ferguson – bass, vocals on "Song Within a Song"

Andy Ward – drums, percussion, voice on "Aristillus"

Production:

Engineered by Rhett Davies

Original LP Cover Design by Field

Piesa finală "Lunar Sea" se termină cu un truc tehnic: un efect de vânt numit "terminal groove" astfel înregistrat încât acul pickup-ului să revină la începutul efectului și să repete la nesfârșit pasajul dacă nu se apăsa pe ”off” (!)...dar nu-mi amintesc dacă asta se întâmpla indiferent de tipul de aparat cititor reproductiv sau doar pe acelea de un anumit standard. Sau dacă toate LPurile au fost presate astfel cu respectivul efect sau doar o parte din ele...E un element oricum mai puțin important decât onorantul loc 23 în Top 40 ”Cosmic Rock Albums" al revistelor britanice Q și Mojo, întrun ”poll” al ediției speciale numită ”Pink Floyd & The Story of Prog Rock”....Și ca să inserăm albumul întro continuitate pe o perioadă mai lungă, destul de prolifică și menținând un standard înalt de calitate muzicală, voi mai aminti și de următoarele albume cronologic apărute, după părerea mea foarte inspirate și realizate după câteva schimbări în componența trupei: ”Rain Dances (1977), ”Breathless” (1978) și ”I Can See Your House From Here” (1979). Dacă bine țin minte au fost prezentate toate pe unde scurte la ”Metronomul” Europei Libere de către Radu Teodor, acesta continuând pe linia trasată până în martie 1975 de părintele ”Metronomului”, regretatul Cornel Chiriac...cel care se ocupase de ”Camel” (1973) și ”Mirage” (1974).

Liantul care a ținut trupa împreună și principalul muzician și compozitor pe întreaga carieră Camel, cu serioase probleme de sănătate în ultimii ani depășite deocamdată, rămâne Andrew Latimer: guitars, flute, keyboards, vocals. Iar pentru perioada 1973-1978 un rol foarte important l-a avut și regretatul claviaturist Peter Bardens (1945-2002). 

”Moonmadness” în varianta ediției remasterizate în 2009 cu bonusuri și coperta diferită, poate fi ascultat integral, cu descriere și comentarii, aici:

Andrew/Andy Latimer apare invitat pe un album relativ recent foarte în ton cu ”sound”-ul Camel, pe care-l recomand aici, CD al claviaturistului și regizorului DVDului Camel ”Coming of Age”:

David Minasian: ”Random Acts of Beauty” (ProgRock Records, 2010)

23) ”Diamantul brut” David Byron

Provenit dintro familie cu mama vocalistă de jazz și cu toți ceilalți din restul familiei de asemenea implicați în muzică și dans, David Byron debutează propriu-zis în The Stalkers (”Călăuzele”) a chitaristului Mick Box, e apoi vocea principală în Spice (1967 – 1969) iar odată cu aparițiile regulate la Marquee Club din Londra și întâlnirea cu managerul Gerry Bron, se integrează în formula de bază și de ”aur” Uriah Heep (apropos de multiplele discuri dobândite din prețiosul metal). Chiar mai strălucitori în U.S. decât acasă în U.K. în intervalul 1972 - 1975, U.H. trec printrun declin odată cu vânzările de la albumele Wonderworld (1974), ”Return to Fantesy” (1975) și ”High and Mighty” (1976) -acesta din urmă, doar cu piese de-ale claviaturistului Ken Hensley și inadecvat produs- și încep problemele și în sânul trupei : basistul Gary Thain se electrocutează pe scenă la Dallas, este concediat după ce acuză managerul că orientase prea mult trupa spre câștiguri financiare și moare de la o supradoză de heroină în decembrie 1975.
David Byron se resemnează tot mai mult în alcool și va fi la rândul său concediat de Bron ”pentru binele restului grupului” vara următoare la finalul turneului spaniol. Debutul său solistic ”Take No Prisoners” (1975, cu colegii Mick Box, guitars și Lee Kerslake, drums) nu ”rupsese gura târgului” apărând și întrun moment nu dintre cele mai favorabile ale grupului-mamă...așa că lui Byron nu-i rămâne altceva de făcut decât să demonstreze și altora și sieși că mai are ceva de ”spus”...Până la următorul album solo "Baby Faced Killer" din 1978 el înființează împreună cu chitaristul Clem Clempson (fost în Colosseum și  Humble Pie) și cu bateristul Geoff Britton (ex-Wings-ul lui Paul McCartney) formula Rough Diamond, cu un singur album auto-intitulat ”Rough Diamond” (Island, 1977).

Track listing:

"Rock N' Roll" (Byron / Britton / Rushent) – 3:28

"Lookin' For You" (Byron / Clempson / Butcher) – 4:06

"Lock & Key" (Byron / Clempson) – 4:59

"Seasong" (Byron / Clempson) – 7:35

"By The Horn" (Byron / Clempson) – 3:13

"Scared" (Byron / Clempson / Britton / Butcher / Bath) – 5:33

"Hobo" (Byron / Clempson / Britton / Butcher / Bath) – 5:45

"The Link" (Butcher) – 2:19

"End Of The Line" (Byron / Clempson / Britton / Butcher) – 5:46

Band members:

David Byron - Lead Vocals

Clem Clempson - Guitars

Willie Bath - Bass Guitar

Damon Butcher - Keyboards

Geoff Britton - Drums

Un rock sănătos ”straight ahead” direct ochit la țintă și destul de tipic (dacă nu chiar previzibil) pe primele 3 piese, o frumoasă baladă centrală 04. "Seasong" (vezi clipul de la finalul postării) și apoi continuarea din nou cu 3 piese ”heavy-rock” cu o mai accentuată influență a bluesului...Vine o scurtă temă intrumentală de tranzit și finalul, chiar de ”la capătul rândului” (în mid-tempo, amintind de momentele memorabile Uriah Heep)....Asta ar fi scurta descriere a albumului care n-a avut vânzările dorite, reușind în U.S. -de unde așteptările erau cele mai mari, având în vedere trecutul recent Uriah Heep și carisma de care încă se bucura Byron- doar o urcare până la locul 103 în Billboard Top 200. Toate astea au loc ”în ton” și cu neinspirata promovare a albumului: pentru că Clem Clemson îl înlocuise în 1971 pe Peter Frampton în Humble Pie, se consideră oportun ca Rough Diamond să deschidă concertele din turneul (Peter) ”Frampton Comes Alive!” în primăvara lui 1977...”Diamantul brut” byronian e condamnat astfel să pălească logic în fața strălucirii unui artist aflat pe moment la zenitul carierei cu unul dintre albumele ”live” cele mai platinate și de succes din istoria rockului. Cine-și mai putea aminti cine cântase înainte de Frampton & comp., după euforicele "Baby, I Love Your Way", "Show Me the Way" sau după epica "Do You Feel Like We Do" ?

David Byron -născut David Garrick- a murit pe 28 februarie 1985 la doar 38 ani...

Recomandare:
A se ”consuma” împreună (cel puțin) cu David Byron: ”Take No Prisoners” (1975)

22) B.B. King: "Midnight Believer" (1978)

”Când toate lucrurile merg prost, caută-mă...încă voi fi prin preajmă” repetă încurajator B.B. King în refrenul piesei de deschidere ”When It All Comes Down (I'll Still Be Around)” de pe un album în care credinciosul bluesman ne dă întâlnire fix la miezul nopții (vezi poza 2). O invitație greu de declinat care vine imediat în piesa a 2-a, poate chiar una tinzând spre irezistibilă dacă privim și numele muzicienilor implicați aflați și ei întro fază creativă cât se poate de propice: e vorba de mai mulți membrii din trupa The Crusaders -mai ales principalii Joe Sample, Stix Hooper și Wilton Felder- de textierul-compozitor Will Jennings și de alți invitați (între care chitaristul Dean Parks, saxofonistul Ernie Watts, mai mulți suflători, corul de fete, etc).
În special pianistului Joe Sample îi revin meritele componistice aici, acesta realizând și toate aranjamentele melodice, ceea ce se întâmpla doar cu puțin timp înainte de realizarea celui mai de succes comercial album The Crusaders, ”Street Life” (1979), acel melanj inspirat de funk/jazz/pop & disco propulsat spre fruntea topurilor de piesa-titlu cu Randy Crawford la voce.

All tracks by Will Jennings and Joe Sample, except where noted.

01. "When It All Comes Down (I'll Still Be Around)" - 4:11
02. "Midnight Believer" - 4:59
03. "I Just Can't Leave Your Love Alone" - 4:18
04. "Hold On (I Feel Our Love Is Changing)" - 4:10
05. "Never Make a Move Too Soon" (Stix Hooper, Jennings) - 5:29
06. "A World Full of Strangers" - 4:23
07. "Let Me Make You Cry a Little Longer" - 5:49

Prestația protagonistului la voce și chitară abia dacă mai trebuie evidențiată: B. B. King se afla în deplină maturitate artistică la 53 de ani în 1978 și la al 25-lea album din carieră...Aș mai puncta aici doar rolul său diminuat de compozitor față de anteriorul ”King Size” din 1977 dominat de piese de-ale sale, un fapt reflectat și pe următorul material care avea să fie orientat și mai mult spre pop și pe care va semna doar 2 piese, e vorba de albumul ”Take It Home” (1979).
Altfel însă, surprindem în acea perioadă de la finele anilor '70 un artist cât se poate de versatil și în trend cu curentele la modă, empatizând cu o echipă coerentă pe acest material care a însemnat totodată și schimbarea de casă de discuri și producător, de la anterioara pereche ABC Records/ Esmond Edwards,  la MCA/ Stewart Levine....”întro lume plină de străini”, cum zice și penultima piesă, precedând blues-ul mid-tempo de ”inimă albastră” de la final, poate cel mai în ”ton” cu ce ne obișnuise în general B. B. King: ”Lasă-mă să te fac să mai plângi puțin/ Lasă-mă să încerc însă să te mai fac și ”mare”, să te port cum știu eu mai bine pe culmile credinței în blues-ul sincer, direct și adevărat...
“Noi toți avem idoli” spunea odată King. “Cântă ca oricine de care-ți pasă, dar încearcă să rămâi tu însuți când faci asta”.





Chiar dacă ultimul său album de studio datează din 2008, veteranul ”King of the Blues” este acum la 88 de ani în actualitate în cinematografe prin filmul documentar a lui Jon Brewer ”B. B. King: The Life of Riley” având motto-ul ”Supraviețuirea e un cuvânt...aceasta e povestea lui”...film povestit de Morgan Freeman și beneficiind de apariția și contribuția următorilor: Aaron Neville, Bill Cosby, Bill Szymczyk, Bill Wyman, Bono, Bonnie Raitt, Bruce Willis, Buddy Guy, Carlos Santana, Carver Randle, Derek Trucks, Dr. John, Eric Clapton, George Benson, Joe Bonamassa, Joe Walsh, John Mayer, John Mayall, Johnny Winter, Jonny Lang, Kenny Wayne Shepherd, Mick Taylor, Morgan Freeman, Paul Rodgers, Rev. David Matthews, Ringo Starr, Ronnie Wood, Slash,, Susan Tedeschi, Tina France, Walter Trout, Wayne Cartledge.

”The Life of Riley is the definitive document of a true American treasure”...no comment