Surprindem azi ”Mortul recunoscător” voiajând pe calea ferată și făcând o haltă la ”Stația broaștei țestoase”, album Grateful Dead din 1977. Două simpatice țestoase de apă dulce cântă la banjo și dansează pe peronul haltei pe coperta celui de-al 9-lea album,, realizată ca multe altele de Rick Griffin. E primul material lansat la o casă discografică alta decât cea proprie -chiar una majoră, Arista Records- și doar al doilea produs în cei circa 12 ani de existență de până atunci de către altcineva decât dintre membrii trupei, e vorba de Keith Olsen (care a lucrat cu și pentru Fleetwood Mac, Ozzy Osbourne, Whitesnake, Pat Benatar, Heart, Santana, Foreigner, Journey, Emerson, Lake & Palmer, Joe Walsh, etc).
Pionieri pentru categoria ”jam band”-urilor, Grateful Dead dobândise deja demult o atracție de cult mai ales în rândul fanilor cei mai devotați -celebrii ”skinheads”- cu stilul eclectic din care nu lipseau alături de genuri tradiționale tipic americane, improvizațiile tipice jazzului, psihedelia și rock-ul spațial. În concerte piesele se ”lungeau” uneori la durate cât un album întreg și nu neapărat doar cele de tip ”suită”...și de fiecare dată sunau altfel, fără pericolul acelui ”deja-vu”. Muzica lui Jerry Garcia & comp. ”atinge zone despre care cele mai multe dintre celelalte trupe nici nu știu că există” (!) -era de părere criticul Lenny Kaye- așa că în San Francisco Bay Area trupa rivaliza poate doar cu Jefferson Airplane...
Textierului Robert Hunter i-a venit ideea titlului albumului și versurile primei părți a suitei în timp ce se afla întro casă neterminată din zonă, cu o imagine lipită pe geam surprinzând lumina aparte din timpul unei tornade...în timp ce muzica s-a născut -ce ciudată coincidență!- în aceeași zi în capul lui Garcia în timp ce conducea mașina în trafic. S-a întors acasă rapid și a pus-o pe note iar a doua zi când cei doi s-au întâlnit și Hunter i-a arătat ce avea scris, Jerry i-a spus: ”am deja și muzica”.
Track listing:
Side one
"Estimated Prophet" (John Perry Barlow and Bob Weir) – 5:37
"Dancin' in the Streets" (Marvin Gaye, Ivy Jo Hunter, and William "Mickey" Stevenson) – 3:16
"Passenger" (Phil Lesh and Peter Monk) – 2:48
"Samson and Delilah" (Traditional) – 3:29
"Sunrise" (Donna Godchaux) – 4:03
Side two
"Terrapin Station Part 1" – 16:17
"Lady with a Fan" (Jerry Garcia and Robert Hunter)
"Terrapin Station" (Garcia and Hunter)
"Terrapin" (Garcia and Hunter)
"Terrapin Transit" (Mickey Hart and Bill Kreutzmann)
"At a Siding" (Hart and Hunter)
"Terrapin Flyer" (Hart and Kreutzmann)
"Refrain" (Garcia and Hunter)
2004 reissue bonus tracks:
"Peggy-O" (traditional)– 4:41
"The Ascent" – 1:59
"Catfish John" (Bob McDill and Allen Reynolds) – 4:43
"Equinox" (Lesh) – 5:15
"Fire on the Mountain" (Hart and Hunter) – 6:26
"Dancin' in the Streets" (Live at Barton Hall Cornell University, Ithaca, NY May 8, 1977) (Gaye, Hunter, and Stevenson) – 16:17
Personnel:
Grateful Dead
Jerry Garcia – guitar, vocals
Donna Jean Godchaux – vocals
Keith Godchaux – keyboards, vocals
Mickey Hart – drums
Bill Kreutzmann – drums
Phil Lesh – bass guitar
Bob Weir – guitar, vocals
Additional performers:
Paul Buckmaster – orchestral arrangements
The English Choral
The Martyn Ford Orchestra
Tom Scott – lyricon, saxophones on "Estimated Prophet"
Technical personnel:
Rick Collins – mastering
Greg Fulginiti – mastering
Keith Olsen – production, engineering
Reacțiile după apariție au fost împărțite: unora nu le-a plăcut îndepărtarea de blues și folk dominante până atunci și inserarea de reggae și funk...alții tocmai asta au admirat, considerând chiar la superlativ sunetul simfonic nou apărut din stilul progresiv de tip Genesis sau Yes, ei susținând că ar fi ”cel mai bun album de studio de la ”American Beauty”.
Pentru o trupă cu o atât de mare expunere ”live”, pe termen lung mai contează și ce și cât din albumul X sau Y s-a cântat în concerte, ceea ce spune despre importanța dată de membrii trupei propriului material dar și conform cu ”feedback”-ul gradual diferit al fanilor. Din aceste puncte de vedere ”Terrapin...” stă bine, chiar dacă integral n-a fost reprodus vreodată ”live”: "Sunrise" e compusă și interpretată vocal de Donna Godchaux -soția claviaturistului Keith- în genul lui Grace Slick de la Jefferson Airplane iar "Dancin' in the Streets" (imn de început al casei Motown compus de trioul Marvin Gaye, Ivy Jo Hunter & William "Mickey" Stevenson și lansată în original de grupul feminin Martha & The Vandellas) nu-i cu siguranță cel mai inspirat ”cover”...dar, pe de altă parte, "Estimated Prophet", "Samson and Delilah" și primele părți din suita-titlu au fost reluate ”live” de sute de ori până la finalul carierei trupei din 1995, odată cu trecerea în neființă a lui Jerry Garcia..
S-au mai făcut analogii și cu albumul ”Anthem of the Sun”, eu l-aș asocia însâ mai curând cu ”Blues For Allah” (1975), acesta tot cu o suită-titlu ce ocupă de asemenea o bună parte de pe fața B.
În pereche, dacă privim mai ales stilistic, ar ”merge” ”Anthem of the Sun” (1968) cu palindromicul ”Aoxomoxoa” (1969), respectiv ”American Beauty” cu ”Workingman's Dead” (ambele din 1970).
Iar in termenii strict comerciali ai vânzărilor -ca să mă reîntorc la ”Terrapin Station”- albumul avea să dobândească ”discul de aur” abia la reeditarea pe CD la casa Arista în 1987, propulsat atunci de popularitatea albumului nou din acel moment, ”In the Dark”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu