37) Chicken Shack...cu toate cele ”40 degete servite proaspete” la conservă și ”acceptat” în "Coliba (baraca) de pui" a lui Stan Webb

În vechi notații de pe carnețele personale, notam în urmă cu circa 40 de ani în urmă ”Chicken Shake” când trupa asta apărea difuzată la radio pe la ”Metronomul” Europei Libere sau Radio Luxemburg, crezând că numele înseamnă ”agitație de pui” sau ceva apropiat. Nu țin minte ca revista ”Săptămâna” -una dintre puținele, dacă nu singura sursă de informații pop-rock- să fi inclus vreun single al trupei în topul ei săptămânal...iar pe vremea aceea eram licean întrun oraș nord-estic la multe sute de km de Timișoara. În vestul țării unde deja operau filiere care aduceau muzici vestice pe LP-uri și singles, în același moment unii melomani mai norocoși țineau în mâini coperta cu conserva imaginând cele 40 degete albastre îndemânatice proaspăt împachetate și pregătite a fi servite, rezultate din suma 4X10 a tuturor membrelor cuartetului britanic Chicken Shack, de data asta cu numele corect semnificând ”Coliba/baraca de pui”. N-a fost singura dată când făceam confuzie -”shake” și ”shack” având pronunția în engleză aproape identica- bazat doar pe surse audio și-mi amintesc și de alte confuzii datorate atât fazei mele incipiente de învățare a frumoasei limbi a lui Shakespeare cât și uneori pronunției ambigue a prezentatorilor sau chiar a artistului. De aceea până n-am văzut scris titlul, am crezut ca David Bowie cântă ”This Is Not A Miracle” (în loc de ”This Is Not America”). multe greșeli survenind și la piese Queen, Elton John, Stevie Wonder, etc. Cu-atât mai valoroase deveneau aici în spatele ”cortinei de fier” și în era pre-Internet albumele cu coperțile și booklet-urile care ofereau mini-story-uri, recenzii sau recomandări ale aceluiași ”label” pe care le comentam și împărtășeam după 1976 cu noii amici din Timișoara și apoi din 1981 și din Reșița...iar printre ei și Laci care a avut câteva LP-uri cu acești britanici și împreună cu care ne-am oprit la debutul ”40 Blue Fingers, Freshly Packed and Ready to Serve” (1968) și la ”Accept Chicken Shack” (1970).
N-am să mă opresc prea mult la istoria grupului londonezului din Fulham Stan Webb (guitars, vocals), altfel cunoscută de interesați, voi puncta doar câteva idei și elemente caracteristice:
- trupa -care pe site-ul liderului ”http://www.stanwebb.co.uk”- apare și ca ”Stan Webb's Chikenshack” a cântat în perioada înfloritoare de succes a ”British Blues Boom”-ului și ”Rhythm & Blues”-ului britanic ale cărui baze au fost puse de școala lui John Mayall și Alexis Korner, cu un prim stagiu în Germania la Hamburg, desființată în 1974 vreo 2 ani și cu multiple reîncarnări după 1976 până azi.
- albumele cu o singură excepție n-au avut piesă-titlu și toate -tot cu o excepție- au fost un amestec de ”covers” americane cu piese originale.
- prețul minor pus pe discurile singles.
- analogii stilistice pe palierul ”straight-ahead blues-rock” cu Savoy Brown, (Peter Green s) Fleetwood Mac și (Alvin Lee s) Ten Years After -cu ai căror membrii s-a și interferat- ...dar și cu Foghat sau Canned Heat.
- ”memorabilia”: CDurile obținute via Ucraina cu toate albumele de studio importante ale trupei, multe grupate câte 2 LPs pe 1 CD de pe rafturile arhivei de la Radio Analog, anii 1999-2005...

”40 Blue Fingers, Freshly Packed and Ready to Serve” (Blue Horizon, 1968)

All songs written and composed by Stan Webb, except where noted. 

Side One:

1. "The Letter"   4:25

2. "Lonesome Whistle Blues"   3:02

3. "When the Train Comes Back" (Christine Perfect) 3:32

4. "San-Ho-Zay" (Freddie King, Sonny Thompson) 3:02

5. "King of the World"   4:59

Side Two:

1. "See See Baby"   2:22

2. "First Time I Met the Blues"   6:24

3. "Webbed Feet"   2:53

4. "You Ain't No Good" (Perfect) 3:35

5. "What You Did Last Night"   4:36

Personnel:

Chicken Shack:

Stan Webb – guitar, vocals

Christine Perfect/McVie – keyboards, vocals

Andy Silvester – bass guitar

Dave Bidwell – drums

Additional Personnel:

Alan Ellis – trumpet

Dick Heckstall-Smith – tenor saxophone

Johnny Almond – alto saxophone

”Accept” (Blue Horizon, 1970) vine după încă 2 albume și e interesant pentru că se îndepărtează de blues-ul ”pur” în direcția unui sunet ușor mai progresiv și psihedelic, dovada faptului că Webb & Company s-au pliat pe cerințele pieței și trendurile zilei...dar și în ideea evitării repetițiilor care le-ar fi adus obiecții de genul ”ăștia nu mai scot și ei ceva nou”, ceea ce vor încerca să evite și pe următoarele albume pe care mai apar invitați interesanți ca regretații  John Glascock -basist, fost la Jethro Tull- și Tony Ashton, claviaturist/vocalist de studio cel mai binecunoscut din colaborările cu Jon Lord.