Îl urmărim pe texanul Jerry LaCroix, regretatul muzician dispărut recent la 70 ani, fost în White Trash-ul lui Edgar Winter tratat în postarea anterioară...și devenit Jerry La Croix pe cele 2 albume pe care este principala voce din Rare Earth timp de circa 3 ani 1974-1976, respectiv pe albumele de studio ”Back To Earth” și ”Midnight Lady”. El ajungea să-și ”poarte crucea” (”la croix” în limba franceză) întrun moment de recul aici în trupa propulsată de Norman Whitfield -factor principal la Tamla Motown și creator de ”Motown Sound/Psychedelic Soul”- întrun grup cu Gil Bridges (flute, saxophone, perc, vocals) ca principal component și unic fordator rămas pe toată perioada existenței turbulente și cu foarte variate alcătuiri. Am zis recul, pentru că ”momentum-ul” trecuse, odată cu albumele de studio ”Get Ready”, ”Ecology” și ”Ma”, dar mai ales după 2 LPul ”live” ”Rare Earth in Concert” (1971). Alchimia lui Whitfield făcuse ca "(I Know) I'm Losing You", "Get Ready" sau "What'd I Say" -ale căror variante cu Rare Earth, incluzănd solouri extinse- să depășească originalele mai simpliste lansate în anii '60 de The Temptations, Smokey Robinson și Ray Charles. Prin urmare noul vocalist se instalează în trupa formată exclusiv din albi cu primul mare hit la casa de discuri profilată pe muzicieni de culoare, după ce ecourile marilor succese s-au stins, inclusiv la ale lor "I Just Want to Celebrate" și "Hey, Big Brother" din 1971. Deși ca album ”Ma” din 1973 se bucurase de cotații bune sau foarte bune, niciun hit de calibrul celor amintite nu avea să mai apară și asta ne dovedește argumentat și documentat Wikipedia...pe de altă parte însă iată că atotștiutorul Internet nu m-a mai ajutat acum după 40 +... ani să găsesc răspunsul la întrebarea de ce pe vechea mea casetă audio cu acest album titlul apare ca ”Ma(sterpiece)”?...și e mai mult decât probabil că n-a fost o completare rebusistică de-a mea ci vreo recenzie măgulitoare a vremii care a făcut această alipire/analogie.
Se știe însă foarte bine că trupa este ea cea care dăduse numele casei de discuri la care le-au apărut materialele până în 1975 la ”Back To Earth” inclusiv...iar dacă privim acest ultim titlu fără tentația comparațiilor cu altceva și cu succesul comercial anterior în sine, el stă bine ”pe picioare” ca și ulteriorul ”Midnight Lady” (Tamla Motown, 1976). Mai ales că urmărim, cum ne-am propus din start, vocalul lui Jerry La Croix/LaCroix în principal.
Baladele blues ”It Makes You Happy (But It Ain't Gonna Last Too Long)” și ”Delta Lady”, respectiv mai dinamicele ”Keeping Me Out Of The Storm” și ”City Life” mi se par momentele cele mai reușite de pe ”Back To Earth”, în timp ce de pe ”Midnight....” aș remarca ”Do It Right” -cu trimiterile evidente la The Temptations și a lor ”Papa Was A Rolling Stone”-, respectiv lucrata temă finală ”Wine, Women And Song”.
Deși LP-urile au avut editări în destul de multe versiuni (conform ”www.discogs.com”, 11 respectiv 8), inclusiv în țări ca Venezuela și Columbia, e destul de bizară evitarea lansării lor pe piața britanică...În fine, mai sunt și alte neconcordanțe (de ex. dihotomia dintre ”Active: 1960s - 2010s”...”Disbanded: 1978”) iar o definire stilistică precum: ”Acid Rock, Rhythm & Blues, Psychedelic Rock, Funk, Blue Eyed-Soul, Soul, Contemporary Pop/Rock, AM Pop, Motown, Psychedelic/Garage”...mi se pare cam ”stufoasă”.
În 1969 grupul a contribuit la coloana sonoră a filmului ”Generation” (cu David Janssen și Kim Darby), dar datorită eșecului comercial al filmului LPul s-a retras după o cifră de vânzări minoră. Fața B cu piesele remixate a apărut pe următorul album ”Ecology” (1970) dar pentru că veriunile diferă, LPul ”Generation” neapărut vreodată pe CD a devenit o piesă rară de colecție și se vinde azi -inclusiv pentru calitatea muzicii de pe el- cu prețul via eBay de US $ 500 (!).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu