joi, 8 ianuarie 2015

40) ”Imaginea din oglindă”: Blood, Sweat & Tears


După episoadele  Edgar Winter's White Trash și Rare Earth vine logic și scurtul stagiu al regretatului vocalist texan Jerry LaCroix la Blood, Sweat & Tears. E un bun pretext să surprindem în 1974 acest important grup american, chiar dacă nu în cea mai cunoscută configurație, aceea cu David Clayton-Thomas ca voce principală. Momentele marilor succese comerciale din 1969-70 de pe albumele ”2” & ”3” trecuseră ("You've Made Me So Very Happy" (3/1969) UK 35, US 2...."Spinning Wheel" (5/1969) (Grammy Award-winning) #2 [22]...."And When I Die" (8/1969) #2 [23]...."Hi-De-Ho" (8/1970) #14 [24]..."Lucretia MacEvil"  (10/1970) #29).
Asta  nu înseamnă că realizările ulterioare sunt de neglijat, cu-atât mai mult cu cât D C-T nu va lipsi mult: din suferința și efortul ”Sângelui, Sudorii și Lacrimilor” aveau să mai rezulte albume notabile și după 1972. Iar unul dintre acestea și total în contradicție cu numele trupei, exprimă bucuria și frenezia de a cânta, band-ul etalând cam toate ingredientele tipice muzicii B, S & T. Cum pachetul instrumental cu toate desele schimbări era la standardele obișnuite, singurele probleme erau compozițiile de un calibru apropiat și vocea/vocile capabile să rivalizeze cu Clayton-Thomas. Ceea ce pe ”Mirror Imagine” se reușește în bună măsură, titularul vocalist Jerry Fisher -”Fischer” pe copertă- împărțind, cu o singură excepție, sarcinile în duo sau solo în alternanță cu Jerry LaCroix așa cum ne indică back-cover-ul ediției acestea din 2005 pe CD, Jerry apărând și pe coloana din dreapta a instrumentiștilor cu pasaje la saxofon tenor.













Blood, Sweat & Tears: ”Mirror Image” (LP Columbia/CBS, 1974/ CD Wounded Birds Records, 2005)

Albumul e unul dintre acelea care ”urcă” gradual după un început stil ”R & B/Philly (Philadelphia) Soul” mai puțin convingător, de tip "TSOP (The Sound of Philadelphia)" -piesele ”Tell Me That I m Wrong”, ”Look Up To The Sky”...trecând apoi prin tranzitoriile ”Thinking Of You” și ”Hold On To Me”...până se ajunge la ”Are You Satisfied?”, trambulina ideală ce anticipează piesa centrală, respectiv suita-titlu, ”mascată” aici sub titlul ”Mouvement I-IV” și care aparent doar în partea ei a 2-a ar primi pe versiunile pe CD numele de ”Imaginea din oglindă” (?). O suită cu primele 3 secțiuni instrumentale, doar ultima și cu voci, ”III South Mountain Shuffle”, cu un solo de chitară electrică atipic pentru B.S & T. și cu subtitlul indicând cine a fost ilustrul inspirator: ”Inspiration From Chick” (Chick Corea, desigur!)...o suită care, încheiată în forță prin "Rock Reprise" reprezintă de departe, ”vârful” discului, pentru ca albumul să se încheie cu frumoasa ”She's Coming Home”, o baladă în care chitaristul suedez George Wadenius este și unic vocalist (mai jos, se pot asculta împreună ”Are You Satisfied? și ”Mirror Image”, practic fața B a LP-ului).
8 perechi de ochi și 9 chipuri apar pe coperta principală. respectiv în interior....cu puțină răbdare și ceva dexterități fotografice se pot face corespondențele ochi-față...și pentru că una dintre perechile de ochi e în plus, cine știe?....poate a lui Chick Corea sau chiar cea a lui David Clayton-Thomas, cel care avea să se întoarcă începând cu albumul următor din 1975, ”New City”.
Albumul ca LP și CD a avut versiuni apărute mai mult sau mai puțin oficial și în Rusia și în fosta Iugoslavie, la casa de discuri PGP RTB. Unul dintre acelea despre care, ca și la cel din recomandarea de mai jos, se poate spune că-i lipsește nu vocea cu-adevărat MARE a lui David Clayton-Thomas ci doar...timbrul vocii acestuia.





















Recomandare:
Blood, Sweat & Tears: ”Sail Away: Live In Stockholm” (Immortal Music, 1973), cu versiuni speciale la ”God Bless The Child”, ”Snow Queen” sau ”And When I Die”.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu