Istoria rockului în ceea ce privește un artist/trupă, un album sau uneori chiar o întreagă carieră, respectiv o discografie, e plină de mistere, imprevizibil, întorsături ale sorții -acele ”twists of fate” cum spun anglo-saxonii, asta apropos și de numele casei de discuri "swirl" Vertigo- ”vertijul” acționând în ambele sensuri, de la agonie la extaz sau invers...dar a avut parte și de unele fenomene inexplicabile. Acestora din urmă le aparține și ”Doctorul Z” și singurul album ”pierdut” al grupului galez, un trio condus de profesorul universitar claviaturist (piano, harpsichord, organ) și vocalist Keith Keyes, cu Bob Watkins / drums & percussion și Rob Watson / bass guitar. Și ca la mărcile filatelice vechi și rare, la acest album/LP valoarea a crescut odată cu timpul, deși nimeni n-a putut răspunde la întrebarea de ce un disc atât de bun s-a vândut așa modest la apariția întrun tiraj oricum modest ? (80 de unități zic unele surse, de 1000 bucăți își amintește producătorul Patrick Campbell-Lyons). Dar numai în aceste circumstanțe s-a ajuns la unul dintre cele mai rare și valoroase piese de colecție purtând eticheta casei Vertigo, un album-concept/LP cu coperta principală realizată de graficianul grupului de ”cosmic-rock” Hawkwind amintind de grafica ”Brain Salad Surgery”-ul trioului Emerson, Lake & Palmer (dar devansându-l pe acesta cu circa 2 ani), cu o inimă-fereastră în flăcări decupată ingenios în carton, ilustrare a mesajului părții suitei cu titlul ”Burn In Anger”. Din fericire albumul s-a reeditat pe CD de câteva ori, în Germania, Corea de Sud, Japonia, Rusia și Italia...receptarea și recenziile favorabile respective focalizând pe un foarte valoros material discografic și ridicând spre 1000 £ (!) valoarea de catalog a LP-ului ediției originale. Fără aceste reeditări e mai mult ca sigur că în vastul ”ocean” muzical planetar, n-aș fi aflat niciodată despre el...
http://the-void.co.uk/music/top-10-valuable-vinyl-records-512/
Track list:
1. Evil Woman's Manly Child (4:47)
2. Spiritus, Manes et Umbra (11:51)
3. Summer for the Rose (4:32)
4. Burn in Anger (3:25)
5. Too Well Satisfied (5:49)
6. In a Token of Despair (10:31)
Bonus tracks on CD release:
7. Lady Ladybird (2:46)
8. People in the Street (3:08)
Natura umană și fenomenele oculte precum viața de după moarte au mai constituit subiecte ale unor albume de rock progresiv (de ex. Black Widow: ”Sacrifice”), dar Keith Keyes e singurul care a imaginat sufletul uman divizat post-mortem în 3 părți cu denumiri latinești: ”Spiritus” -partea care pleacă spre cer-, ”Manes” (dimineața devreme) -partea condamnată să ia drumul Iadului- și ”Umbra”, fracțiunea care rămâne pe Pământ pentru a bântui pentru eternitate pe cei în viață...Transpunerea muzicală a lui Keith Keyes urmărește aceste părți sufletești pornind pe 2 voci din deschiderea "Evil Woman's Manly Child/ ”Bărbățelul” femeii rele” - care e un fel de revers al celor 10 Porunci biblice- trecând prin tema-titlu centrală cu un refren captivant cu un mare potențial de ”Power Play”...apoi traversând prin ”Vara pentru trandafir” cu ecouri psihedelice ale decadei anilor '60...se ajunge la ”Arde în furie” -o baladă pianistică cu vocea declamând teatral, parcă anticipându-l pe Fish din prima perioadă Marillion-, apoi sacadata ”Prea satisfăcut” (cu ecouri E, L & P)...și încheind solemn și trist ”În semn de disperare” pe acordurile aceluiași harpsicord și a unui pasaj jazzistic ritmat al pianului spre final, textul vorbind despre acea parte a sufletului rămasă pe Pământ...un final care mi-a amintit de înălțătoarele momente -gen "The Black Widow", ”Steven” sau "Escape"- ale viitoarei capodopere a lui Alice Cooper, ”Welcome To My Nightmare” (1975).
Ce-i deasemenea interesant e că cele 2 piese-bonus ale reeditărilor, single-ul cu ”Lady Ladybird” și ”People In The Street” (Fontana, 1970) -piese pop ”ușurele” prin comparație, cu aer optimist ale aceluiași Keith Keyes- nu anticipau deloc tipul de mesaj ocult al celor ”3 părți ale sufletului meu”, intenționat oricum făcut să sune ”evil”. O cronică a albumului preciza că muzica nu-i pe placul tuturor amatorilor de rock progresiv incipient, mai ales a fanilor Yes sau Genesis...dar are de-a face prin casa Vertigo și conexiunile producătorului venit din Nirvana cu arealul stilistic și sound-urile Traffic, Spooky Tooth, Small Faces (folosirea mult a efectul de ”flaging” din ”Itchycoo Park”) sau Jade Warrior din prima fază...preluând de la Nirvana duo aranjamentele în stil cameral baroc al amestecului de rock psihedelic, melodic pop, folk, jazz, clasic și elemente latino, etc...plus desigur ideea de album-concept al grupului care în octombrie 1967 lansa primul material de acest gen din istoria rockului, ”The Story of Simon Simopath”.
...și-așa am ajuns la ceea ce-ar fi trebuit să fie postarea propusă azi și despre ”UK Nirvana” sub pretextul acestui album de pionierat, al unuia dintre următoarele sau eventual al solo-ului ”Me and My Friend” (1974) a lui Patrick Campbell-Lyons, legătura făcând-o acest muzician-producător pe albumul Dr. Z și totodată jumătatea duoului...rămas singur după despărțirea amiabilă de partenerul grec Alex Spyropoulos în 1971, dar redevenind coechipieri după reformarea din 1985 și vestitele procese pentru paternitatea numelui cu deja celebrul grup sinonim de ”grunge” american din Seattle. ...”Nirvana UK” sau ”Nirvana I” ”prog-folk duo” merită însă o abordare separată, fie și numai pentru că activitatea a implicat nume de artiști ca Salvador Dali, Spooky Tooth, Kurt Cobain's Nirvana, etc...sau colaboratori, aranjori, producători, ingineri sau mixeriști care au lucrat și pentru 'alde David Bowie, Moody Blues, Manfred Mann, The Beatles, The Rolling Stones, Roxy Music, Mott The Hoople, Pink Floyd, U2, INXS...
Coperta albumului nr. 2:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu