„In loving memory of Keith Emerson": Mugstar, Jean-Pierre Decerf, Matthew Bourne, Karel Appel, Qluster, Electric Eye și Violet Cold

Ca ecou la postarea dinainte cu preferatele lui David Bowie, mai ales LP-ul din 1962 de pionierat al celor 2 electroniști olandezi The Electrosoniks, îmi programasem o actualizare cu câteva apariții noi sau reeditări care mi s-au părut interesante din acest areal. Acum, aflând de dispariția lui Keith Emerson, parcă ceva nu mai e la fel....Am senzația că tot ceea ce a înseamnat în muzica rock „keyboards” are legătură mai mult sau mai puțin cu artizanul clapelor (orgă, pian, moog, melotron, etc) din rockul simfonic progresiv pe care l-a conturat, definit și îmbogățit pe la 25-30 de ani în The Nice și E.L.& P., când „jongla” impresionant pentru vârsta aia, alături de compozițiile proprii și de grup, cu lucrări clasice de Modest Mussorgsky, Alberto Ginastera, Leonard Bernstein, Béla Bartók, Leoš Janáček, J. S. Bach, Tchaikovsky, Prokofiev, Aaron Copland, etc conferindu-le noi fațete nemaîntâlnite și implicit expandând audiența cu legiunile de tineri din zeci de țări atrași de șourile spectaculoase și care n-ar fi pus niciodată altfel pe platanul pick-up-ului din casa părintească LP-urile cu aceste lucrări clasice...dar care mulți, fascinați de noile versiuni, au făcut-o, fie doar și pentru curiozitatea comparării!   
Melomanilor devotați și colecționarilor împătimiți le rămâne pentru eternitate creația sa: cele 9 albume de studio E, L & P -cu câteva dintre LP-uri adevărate bijuterii artistice ca realizări d.p.d.v. grafic și muzical- ...cele 5 + sesiunile „live” cu The Nice, albumele solo Emerson inclusiv coloanele sonore de film și nu în ultimul rând „așchiile” desprinse nu departe de „trunchi”: Emerson, Lake & Powell, „3” (Three) sau recenta ultimă formulă Keith Emerson Band.
Memoriei sale îi sunt dedicate următoarele:

* Mugstar (Liverpool): „Magnetic Seasons” -2 LP- (Rock Action Records, 2016)....
Scos la casa de discuri a trupei Mogwai, dublului set vinil i s-au asociat imediat prin cronici încadrări de genul „Kraut /Psych /Space/ Noise Rock” și exponenți ai acestora care i-ar fi influențat precum Oneida, Sonic Youth, Neu! sau Hawkwind. Trupa din Liverpool există din 2003 și s-a remarcat prin seturile intense „live”, primul disc single „Spotlight Over Memphis” fiind promovat de regretatul DJ descoperitor de talente John Peel, același cu care a fost înregistrată și ultima sesiune din îndelungata serie Peel Sessions.

* Jean-Pierre Decerf : „Space Oddities- 1975-1979” (Born Bad Records, 2015)
Un electronist parizian puțin cunoscut și retras care a influențat, conform Wikipedia, duoul Air, (deci ar trebui să fie mai notabil fie doar și pentru asta)...dar albumul de o „psihedelie pură de la un capăt la altul” (cum scria altundeva, apropo și de titlu și copertă) este unul progresiv cu mai toate ingredientele, inclusiv riffuri „freaky” de chitară, percuții „funky” și voce atractivă feminină...amintind oarecum de elegantul grup Ange (cu 2 albume relativ recente „ca în vremurile bune” ale anilor '70, „Le Bois travaille, même le Dimanche” (2010) și „Moyen-Âge” (2012).
Mă mai gândeam reascultând plăcuta și accesibila compilație și la ușurința de multe ori inadecvată cu care prea des se etichetează azi multe albume ca „psihedelice”...iar pe de altă parte, dacă nu cumva apariția și ascensiunea din intervalul 1975-1979 a unui alt Jean, mai numit și Michel Jarre, n-o fi uzurpat indirect piața francofonă a acestui tronson stilistic lăsând puține oportunități altor electroniști.

* Matthew Bourne (+ Michael England): „Moogmemory” (The Leaf, 2016)

Albumul acestui britanic vine după succesul turneului cu „Radioland: Radio-Activity” -reinterpretarea seminalului album al germanilor Kraftwerk la 40 ani de la apariție, o „experiență ”live” audio-vizuală viscerală” colaborare cu graficianul Michael England și cu Tom Rogerson din trupa de „noise-rock” londoneză Three Trapped Tigers. Bourne e cunoscut ca un pianist imprevizibil și explorator curajos al sunetelor sintetizatoarelor analogice, el colaborând și cu somități ca John Zorn, Annette Peacock, Nils Frahm, Nostalgia 77, Broadway Project sau Amon Tobin. „Dr. Bob (Rober Moog) ar fi mândru de acest album!” zice unul dintre componenții trupei 808 State, printre alte recenzii pozitive.
http://www.sounduk.net/events/moogmemory-matthew-bourne-michael-england/

* (Van) Karel Appel (NL): „Musique Barbare” (Philips LP, 1963)
Aici e vorba nu de cineva posibil influențat de Keith Emerson, ci dimpotrivă, de „Le Cavalier Blanc” (titlul unei piese de-ale sale), pictor și sculptor olandez, unul dintre fondatorii mișcării de avangardă Cobra, cel care prin acest unic și sonic dadaist LP cu 3 piese („Peisaj elecronic”, „Poem barbar” și numita „Cavalerul alb”) însumând sub 28 minute, a devansat toată pleiada de electroniști ai revoluționarei decade. Fundal ideal al picturii de pe copertă, albumul apărut în 1963 dar cu piese compuse chiar și mai devreme în anii anteriori, e unul de pionierat în ceea ce avea să devină arealul vast definit de Wikipedia „Electronic, Non-Music, Abstract, Musique Concrète, Noise, Experimental”. Și mai pare și o pereche perfectă pentru olandezii The Electrosoniks ai lui David Bowie din 1963!
https://www.discogs.com/Karel-Appel-Musique-Barbare/release/1511775

* Qluster (Hans-Joachim Roedelius, Onnen Bock & Armin Metz): „Echtzeit”(„Real Time”) (Bureau B, 2016)
* Qluster: „Tasten” [Bureau B, 2015]...„acoustic pure piano work”
După dispariția partenerului său Dieter Moebius (din misterioasele formule Cluster și Cluster & Eno) în 2010, veteranul H-J Roedelius a continuat proiectul alături de muzicieni mai tineri și cu numele puțin modificat, acest Qluster fiind a 3-a încarnare care prin ultimele 2 albume elegiac-contemplative, fără a atinge culmile atmosferic-transcedentale de altădată, duce cu brio mai departe tradiția solidă a krautrock-ului german, ultimul mai variat reapelând în „timp real” la un arsenal instrumental electronic vast.

* Electric Eye (Bergen/Norway): „Different Sun” (2016)
* Electric Eye: „Pick-up, Lift-off, Space, Time” (2013)
Nordicii nu puteau sta deoparte nici pe această plajă stilistică și „Ochiul electric” e doar una dintre dovezile recente de standarde înalte atinse, mai ales prin „Soarele diferit” care cu flerul său retro amintind de albume Eloy din partea a 2-a a anilor '70 are de-a face cel mai mult dintre subiectele postării de azi cu termenii „shoegaze” sau „post-Barrett Floydish”, prin urmare e un album și cu-adevărat „(neo) psychedelic/ krautrock/ cosmic rock” în multitudinea lui de sensuri, componistic, interpretativ, instrumental și ca producție...chiar dacă băieții ăștia -4 tineri norvegieni din Bergen care debutaseră în 2013- sunt conștienți că reciclează ce s-a mai cântat odată și n-au pretenții de inovatori de stil, cum se subânțelege dintr-un titlu de piesă ca „All Of This Has Happened Before And Will Happen Again”. Modești așadar și lăsând o portiță deschisă spre viitor, cum sugerează ultima piesă, „Part One”.
http://houseofprog.com/blog/2016/02/06/electric-eye-different-sun-2016/

* Violet Cold (Emin Guliyev): „Magic Night” (2016)
Muzică interesantă se face peste tot în lume dacă ai răbdarea căutărilor atente, circa 55 minute plutitoare de „noapte magică” oferindu-ne și acest muzician experimental din Baku/Azerbaijan despre care găsesc în ultimul moment știrea că e pregătit cu încă un material gata de lansare, dacă nu s-o fi întâmplat deja, tot un album de „atmosferic black metal, ambient, post-rock, etc” numit „Neuronaut”.