Ecouri și efecte de la KTU, post-Gărâna XX: TU, Tuner, solo projects, Stick Men ”live”, HoBoLeMa, etc

Deliciile 3 D ale unui concert ”live” cu tot avatarul asociat sunt indiscutabile iar când mi-au plăcut respectivii artiști, experiența aceasta a fost întotdeauna dublată -înainte sau după, sau și înainte și după respectivul concert- de plăcutul efort de zile/ore întregi de căutări/ascultări de muzică pe care n-o știam făcută nu numai de cei pe care-i văzusem ci și de ”spin-off”-urile derivate ori proiecte/albume solo și colaborări ale membrilor. Intră atunci în rol și audiofilul-colecționar curios și decis pe cât posibil să epuizeze câte un subiect sau altul în marea încrengătură a unor adevărate familii de trupe/muzicieni empatizând stilistic ori asociați pe alte criterii care i-au adus împreună. Pentru că numai când acoperi ”suprafețe” sonore cât mai aproape de idealul de 100%  îți permiți să pretinzi că ”știi” cu-adevărat (despre) un artist sau altul, o trupă, un stil, un ”line-up” de festival, o casă de discuri...iar când volumul acesta devine prea vast pentru capacitatea noastră individuală de asimilare, "scutul" de apărare sunt doar criterii solide de ierarhizare ce îți permit accederea la ”best of the best”, ”crème de la crème”. Care și aceste elite e bine în sine să fie o rezultantă a câtor mai mulți experți și să acopere un interval cât mai mare de timp.
Premizele în cazul trioului KTU (fost 4-tet când era și Samuli Kosminen) nu erau a priori cele care să mă îmbie să cred că vor ajunge pentru mine printre favoriții ”line-up”-ului Gărâna XX: pe Kimmo Pohjonen îl văzusem și solo în urmă cu 2 ani ca și, tot atunci, pe The Crimson ProjeKCt-ul extins la un ”double trio” (cu Pat Mastelotto dar fără Trey Gunn)...iar pe de altă parte trecuse mult timp de la albumele de studio KTU ”8 Armed Monkey” (Intakt, 2005) și ”Quiver” (Rockadillo Records, 2009).
Și totuși, show-ul inegalabilului acordeonist finlandez Kimmo și al americanilor, cu ”warr guitar” și ”Chapman stick”-ul lui Gunn și percuțiile sofisticate ale lui Mastelotto, ”împănate” din plin cu ”electronics”-uri de efect, m-au cucerit fără rezerve! N-am luat în considerare, bineînțeles, nici înainte nici după concert, vocile din preajmă de genul ”un jazz, un ”sound” -dacă dominanta este, ca-n acest caz, un prog-rock sofisticat cu jazzul "mascat" în subsidiarul solourilor de instrument- e bun/valoros doar dacă seamănă cu ce-mi place mie” (în cazul particular al anturajului meu de anul ăsta, jazzul nordic european de tip ECM, oricum cel mai promovat și cu cea mai mare bază de fani în Ro). În schimb m-am pus după concert pe reactualizat și completat discografiile americanilor unde știam că sunt goluri în arhiva mea muzicală, în ideea de a mai descoperi unele albume cel puțin interesante. Pe Trey Gunn solo îl lăsasem la vreo 10 albume câte adunase până pe undeva la nivelul anului 2010 (vreo 3-4 oricum superficial asimilate) iar cu Mastelotto, dincolo de Stick Men -trioul cu Tony Levin și Markus Reuter, mai bine însușit-, bănuiam că-mi lipsesc alte colaborări...și pentru că nu știam oricum la modul mulțumitor nici ce aveam deja, m-am pus serios la ascultat și cercetat. A rezultat acest set de mai jos, pasibil a mai fi extins nefiind epuizat...și care în ultima dintre combinații îl etalează pe unul dintre chitariștii cu un ton fluent particular al SynthAxe-ului său unicat și aflat dintotdeauna printre favoriții mei...”ever”, muzician care pe 6 august va împlini 70 ani și de care nu mai auzisem de câțiva ani buni, ”the one & only” Allan Holdsworth:

* Trey Gunn - The Waters, They Are Rising (2015)
* Stick Men + (feat. David Cross) - Midori: Live In Tokyo -2 CD- (2015)
* TU (Trey Gunn & Pat Mastelotto) - Live in Russia (2011)
* Pat Mastelotto - Recidivate -2 CD Compilation- (2012)
* Pat Mastelotto & Tobias Ralph - ToPaRaMa (2014)
* O.R.k. (Lef/Lorenzo Esposito Fornasari, Colin Edwin, Pat Mastelotto & Carmelo Pipitone) - Inflamed Rides (2015)....ex-Berserk!, Porcupine Tree, King Crimson, Marta sui tubi
* Komara (David Kollar, Pat Mastelotto & Paolo Raineri) - Komara (2015)..."industrial ethnorock"

* Tuner (Pat Mastelotto & Markus Reuter) – Müüt -Live In Estonia 2007- (2008)
* Tuner (Pat Mastelotto & Markus Reuter) - Pole (Iapetus, 2007)
* Tuner (Pat Mastelotto & Markus Reuter) - Totem (2005)
* Tuner (Pat Mastelotto & Markus Reuter) - Zwar -Live In Europe 2005- (2010)

* Markus Reuter & Ian Boddy - Dervish (2009)
* (Stephen) Parsick & (Markus) Reuter - Lament (2012)
* Ian Boddy & Markus Reuter – Colour Division (2013)
* Markus Reuter & Zero Ohms - From Worlds Unseen A Light Yet Streams A Sound Replete (2015)

* HoBoLeMa (Holdsworth, Bozzio, Levin, Mastelotto) - Live at Yoshi's Jazz Club, Oakland -bootleg- (2010)...63 min
* HoBoLeMa (Holdsworth, Bozzio, Levin, Mastelotto) - Live in Groningen -bootleg- (2010)...95 min













                     Stick Men "live"

Albumul lui Trey Gunn din 2015 e ca numele "The Waters, They Are Rising", plutitor...și "curge" moale și destul de monoton. Tema "The Flood" are 4 părți provenite din concerte diferite, improvizații cam abstracte după capodopera "Here Comes The Flood" a lui Peter Gabriel care totuși mi-ar fi plăcut să fie mai consistent  și recognoscibil sugerată...
Foarte bune concertele Stick Men din Japonia, respectiv TU din Rusia: "playlist" inspirat cu citate din King Crimson din diverse perioade "îmbogățite" cu vioara invitatului special David Cross, sunetul captat foarte bun. Un "first show" (CD 1) și un "second show" (CD 2) la japonezi, introduse peisagistic diferit și cu 3 teme comune cântate totuși altfel...iar la ruși cu dezvoltări mai scurte ale pieselor celor doi fără "crimsonisme" și spre final la voce cu o exotică invitată, iraniano-americanca Azam Ali ("Bells", "Fandango"). Sunetul bun, deasemenea, singurul meu regret fiind durata de doar 47 minute...  
La Pat Mastelotto pe compilația dublu CD (Disc 1: "TRAPS", Disc 2: "BUTTONS") din 2012 de 2h 38 min descoperim colaborări interesante și numeroase, unele apărute doar pe singles: Mastica, Tovah, Tunisia, Michael Bernier, Project X, Samuel Hällkvist, Mptu, Bpm & M, Quodia, etc.
Bateristul Tobias Ralph e într-un permanent duel cu Mastelotto pe colaborarea duoului "ToPaRaMa" din 2014. Nu-l știați pe Tobias?...Nici eu dinainte, dar am aflat că e-n primii 500 tobari din lume -coloana din stânga- și că are vreo 40 colaborări "...and many more" (!) pe cea din dreapta, aici:
http://www.drummerworld.com/drummers/Tobias_Ralph.html
Tobias Ralph cred că n-are nici 30 ani, iată de ce demonstrații e capabil pe-aici (mai jos pe pagină, la sectorul "Video: See Tobias Play"):
http://tobiasralph.com/#about

Dar pe "ToPaRaMa" mai apare o pleiadă de somități, ca să nu credeți că-i un album doar de percuție:
-Tony Levin – Upright bass
- Markus Reuter – U8 Touch Guitar
- Lorenzo Feliciati – Bass, Keys, Strings
- David Rothenberg – Clarinet
- Roy Powell – Rhodes and Moog samples
- Angelica Sanchez – Piano
- Bernhard Wöstheinrich – Soundscape
- Bill Munyon & Leashya Padma-Munyon – Vocals and Samples
- Robert Fisher – Spoken words
Basistul Lorenzo Feliciati, lider la Naked Truth -subiect tratat pe blogul VicTimOfJazz și la care Pat Mastelotto are contribuție, cel puțin pe albumul "Avian Thug" (RareNoise, 2016)- este probabil liantul de legătură spre încă 2 proiecte cu italieni, orientate mai puțin spre jazz și mai mult spre rock: O.R.k. și Komara, primul un adevărat supergrup!

                                                 O.R.k.: "Inflamed Rides" (2015)

                                 Tuner: "Totem" (2005)







Despre duoul Tuner cu perioada de grație circa 2005-2010, am foarte multe lucruri bune de spus în afară de albumul de studio "Pole" pe care-l știam dinainte: apar piese aproape toate noi și pe "live"-uri, sună totul proaspăt, coerent și dinamic, cel puțin ca provenind de la 3 oameni (trioul canadian Rush a făcut istorie cu acest aspect, sunând mereu ca un grup mai numeros, nu?). Din Estonia, Polonia și Germania provin concertele Tuner cu un același Markus Reuter pupil al lui Robert Fripp care nu mai reușește aceleași performanțe și inspirație în colaborările cu ceilalți..."Beacon", o piesă de pe Ian Boddy & Markus Reuter – Colour Division (2013), e cam singura ce mi-a atras atenția din setul de 4 duouri fără anvergura din albumele cu Tuner sau cu grupul său mai vechi Centrozoon (duo cu Bernhard Wöstheinrich), 4 albume între 2001-2006.
Nu mai insist, poate sunt eu prea subiectiv deja sau nu le-oi fi luat întro ordine mai propice...doar mai amintesc de colaborarea lui Pat Mastelotto cu o maestră la insolitul instrument theremin: Pat Mastelotto & Pamelia Kurstin: "Tunisia" (2008)...și mai recomand la final și proiectul "live" HoBoLeMa (Holdsworth, Bozzio, Levin, Mastelotto) de care am amintit deja, mai ales bootleg-ul concertului olandez cu sunetul mai bine captat ca al setului dublu american de la clubul Yoshi.

Retrospectivă de iunie, 2016 (2)

* James Ferraro – Human Story 3 (2016)
* Jambinai (South Korea) - A Hermitage (2016)...”post & math rock”

....Ecouri din noul Swans am întâlnit pe cele 2 albume de mai sus, parcă mai discrete la James Ferraro, electronist american aflat acum în actualitate cu o lucrare având multe în comun ca mesaj și spirit cu anteriorul său album ”Far Side Virtual” din 2011. ”Cred că o complexitate a vieţii ca cea din secolului XXI necesită un fel de formă de dialectică”, spunea însuși autorul. ”În general, ”Human Story 3” e caracterizat de un ton optimist cu câțiva nori agățați deasupra, nori de scepticism despre relația umanității cu tehnologia prezentului. Domină o situație de speranță pentru mine, mi-e groază doar de posibilitatea pierderii spiritului nostru uman în dependența de Hi Tech.”
Cei 5 sud coreeni de la Jambinai combină muzica folk și clasică coreană cu post-rock-ul vestic tipic unor Mogwai sau Godspeed Black Emperor și ceea ce rezultă e ceva interesant pe alocuri chiar improvizând cu ambianță de jazz.

* Blaak Heat – Shifting Mirrors (2016)...”Desert rock”-ul californienilor face trimiteri clare prin sunet și titlurile pieselor la Sahara africană sau zone aride asiatice. Chiar e greu de crezut că nu ascultăm o trupă siriană sau egipteană!

* Pinkshinyultrablast (St. Petersburg/Rusia) – Grandfeathered [Japan Edition] (2016)...”Ultra explozia roz strălucitoare” e un grup de ”shoegaze”-ri ruși incluzând-o pe vocalista Lyubov Soloveva, cu ecouri în ”sound” de la trupe ca Tool sau Cocteau Twins.

Următoarele albume vin de la nume de artiști mai cunoscute, Neil Young extinzându-și la nivel planetar intențiile ecologiste și criticile corporatiste anterioare, basistul Harvey fiind la al 3-lea efort cu piese compuse de Serge Gainsbourg după cele 2 albume din anii '90, jumătatea masculină din Eurythmics apare  într-un insolit duo de blues-rock iar basistul din Dire Straits fiind evident influențat componistic de cea mai ”lungă umbră” invizibilă care se întinde peste album, aceea a fostului lider ”one & only” Mark Knopfler:

* Neil Young & Promise Of The Real - Earth -2 CD live- (2016)
* John Illsley (gtr, voc, bass/ex-Dire Straits) – Long Shadows (2016)
* Stewart (/) Lindsey (Dave Stewart & Thomas Lindsey) – Spitballin’ (2016)...”blues-rock”
* Mick Harvey – Delirium Tremens (2016)....tribute to Serge Gainsbourg

* Deus Ex Machina (Italy) - Devoto (Cuneiform, 2016)
Grupul italian e un sextet de instrumentiști virtuoși din Bologna, grup de fuziune ”visceral” între jazz și hard rock  -”bel canto vocals, guitars, analog keyboards, violin, bass and drums”- cu circa 30 ani de existență și perioada de grație în prima parte a anilor '90. ”Devoto” e o revenire reușită la 8 ani de la anteriorul ”Imparis” (CD & DVD, 2008), cu un impact atât de mare încât au apărut recenzii excelente culminând cu aceasta: ”...provoking and genre-pushing...one of the most extraordinary bands in the entire music universe” (AllMusic)
Influențe detectate: perioada timpurie Mahavishnu Orchestra, ”Larks' Tongues in Aspic”-era King Crimson; hard rock ”clasic” de la AC/DC, Deep Purple și Led Zeppelin; sugestii din stilul R.I.O. avant-progresiv (Canterbury, etc); vibrații mediteraneene de la co-naționalii de ”Rock Progressivo Italiano” PFM/Premiata Forneria Marconi.

http://www.progarchives.com/artist.asp?id=78

* Dieterich & Barnes - The Coral Casino (Living Music Dupli-cation, 2016)
Titlu exotic și estival pentru albumul duoului format din John Dieterich din Deerhoof și Jeremy Barnes din trupele Neutral Milk Hotel și A Hawk and A Hacksaw care au demarat colaborarea pornind de la ”așteptări zero”, cele 11 piese conținând câteva referințe la un eveniment astronomic, primul satelit pământean Philae care a ajuns pe o cometă.

Retrospectivă de iunie, 2016 (3)

* Neko Case, k.d. lang, Laura Veirs – case/lang/veirs (Anti/Epitaph, 2016)
Trioul feminin canadian cântă pentru prima oară astfel, aducând împreună o ”icoană avant-rock”, o veterană ”nomadă muzicală de legendă” și ”o stea indie-folk” care-și împart sensibil egal rolurile pentru cele 14 piese, componistic și interpretativ, pe alocuri pe 2-3 voci chiar într-una și aceeași melodie. Mi-a plăcut analogia unui fan: ”like a female Crosby, Stills & Nash”...sau, mai interesant, chiar rivalizând pe palierul ”sexului frumos” cu trioul consacratelor (Emmilou) Harris/ (Dolly) Parton/ (Linda) Ronstadt. Albumul include ”Song For Judee”, o piesă-tribut adusă cantautoarei folk clasice care le-a influențat pe toate cele 3, Judee Sill.
* Margaret Glaspy – Emotions and Math (ATO Records, 2016)
Ca un ecou la albumul precedent aș considera acest debut al unei tinere care-și extrage seva de inspirație din ”intonațiile melodice imaginative” marca Elliott Smith, Liz Phair și Joni Mitchell pe un fundal ”grungy” adus de chitara fuzată în piesele up-tempo și acustică în baladele ”torch songs”.

* Jill Freeman – A Handmade Life (JillyBean Records, 2016)
* Jill Freeman - Songs About Sex & Depression* (JillyBean Records, 2011)
Apropo de Joni Mitchell, sunt niște adevărate ”must see/heard/have” albumele rare ale acestei cantautoare, mai ales cel recent, ”O viață manufacturată” (”ce-și face omul cu mâna lui e...lucru manual”, zice parcă o vorbă de pe la noi). Avem de-a face cu o perlă discografică mixând inspirat jazz, blues, pop, country, folk & americana, liric adaptând și explorând în subconștient cu ”bisturiul” unui psihanalist de genul Carl Gustav Jung fantasme și povești nemuritoare de Frații Grimm și Hans Christian Andersen (”Cenușăreasa”, ”Baba Yaga”, ”Rățușca cea urâtă”, etc). Și dacă aceste basme ale copilăriei v-au indus cumva ”a priori” ideea unor epitete ca ”naiv” sau ”școlastic/copilăresc”, trebuie spus că ”chanson”-ul gen cabaret al unei Edith Piaf sau ”sound”-ul și atmosfera muzicii unor Tom Waits ori Rickie Lee Jones sunt alte spectre muzicale de care vocea și chitara lui Jill Freeman nu este deloc străină, fiind secondate pe cele 13 piese, printre alții, de multi-instrumentistul Joel Watchbrit, soțul ei care se ocupă și de producție și aranjamente. Nu sunt nici singurul entuziast și n-am exagerat numind albumul o ”perlă”, sunt acum la a 3-a sau a 4-a audiție și-i descopăr alte și alte subtilități și nuanțe, de aceea aleg acest album ca preferatul întregului set al postării în 3 episoade, al ”lunii iunie”, poate chiar ”al verii” în plină derulare și de ce nu?...unul cu pretenții mari la topul personal al întregului an 2016!

* Skadedyr - Culturen (Hubro, 2016)
Recomandat suplimentar față de ”gazdă” -exigenta casă de discuri Hubro- de către excelentul site/blog http://www.birdistheworm.com/ , albumul ”provocator” al formulei de 12 muzicieni din Oslo gravitează pe un teren tridimensional indie-folk-jazz ”îmbibat” cu suficient experiment electronic (”Trålertrall”). Dominanta jazz cu fler tradițional vine mai ales de la pachetul de suflători la tuba, trompetă și trombon din deschiderea ”Datavirus”, cea mai complexă piesă fiind centrala ”Bie”. Tema-titlu de final povestit vocal și cu solouri de vioară și tubă readuce aerul din debut.
* Frøkedal - Hold On Dreamer (Propeller Recordings, 2016)
”A special record by a special artist” e numit acest album iar despre autoare, artistă cantautoare norvegiană, mai aflăm că înainte de acest proiect solo ea a condus grupul Harris Gym în care a colaborat cu Robyn Hitchcock și Sufjan Stevens...după care aceeași Anne Lise Frøkedal (sau, mai european, Frokedal) descrie mai bine ca oricine piesă-cu-piesă propriul album, aici:

http://www.thelineofbestfit.com/new-music/discoveryalbum-stream/track-by-track-frokedal-hold-on-dreamer

* Angela & Jennifer Chun, Nico Muhly - Philip Glass: In the Summer House/Mad Rush; Nico Muhly: Four Studies/Honest Music (Harmonia Mundi, 2016)
* Nils Frahm & F.S. Blumm - Tag Eins Tag Zwei (2016)
* Ian William Craig - Cradle for the Wanting (2015)...."classical, electronic, experimental"
Acest ultim mini-set de 3 albume grupate stilistic încheie cu stil și clasă retrospectiva lunii iunie, ”o paletă minimalistă pentru un efect maxim” -descriere a primului album interpretat de 2 surori violoniste cunoscute în arealul ”chamber music”- potrivindu-se destul de bine și celorlalte 2.

* Sunburst (Tanzania) - Ave Africa: The Kitoto Sound Of East Africa- The Complete Recordings 1973-1976 -2 CD- (2016)

Retrospectivă de iunie, 2016 (1)

Caniculă, vijelii și ploi în luna iunie...și printre ele, un torent de noi albume interesante, între care m-am decis pentru scurte descrieri și recomandări către următoarele:

* Christy Moore (Ireland) – Lily (2016)
Veteranul bard irlandez, fostul frontman al grupului Planxty, e considerat cel mai valoros interpret folk al pieselor altora, la voce și la chitară, aici el celebrând 50 ani de carieră cu un set de piese cu subiecte politice (Peter Gabriel’s ”Wallflower”, Mick Blake’s ”Oblivious”), nostalgii și piese de suflet ale unor artiști ca Declan O’Rourke, John Spillane, Paul Doran. Singura piesă personală semnată de Moore e tema-titlu, un tribut adus orașului său de baștină Newbridge.

* Nuala Kennedy – Behave the Bravest (2016)...."acoustic, celtic, folk"

Mult mai puțini ani, doar 10 de carieră și 4 eforturi solo împlinește în 2016 irlandeza Nuala Kennedy stabilită în Scoția, vocalistă și interpretă la flaut. Noul album cu 10 compoziții proprii sau teme tradiționale rearanjate a fost înregistrat cu 2 grupuri distincte -U.K. Band și U.S. Band- în circa 6 luni pe 3 continente, la Sydney, Los Angeles și Edinburgh, majoritatea balade inspirate, cum sugerează și titlul, de eroine curajoase din istoria Irlandei precum ‘Fair Annie of the Loch Royanne’, piesa centrală și cea mai lungă de pe acest prim album apărut la casa sa proprie de discuri, Under the Arch Records.
http://www.nualakennedy.com/bio/

* Saqqara Mastabas - Libras (Joyful Noise Recordings, 2016)

Colaborare interesantă cu nume exotic între Matthew Friedberger din Fiery Furnaces și, respectiv, Bob D’Amico din Sebadoh, doi muzicieni dornici de experimente muzicale noi. Influențele din free jazz ale acestui album instrumental care încearcă atât muzical cât și prin titluri și grafica de pe copertă să creeze o conexiune între oameni și natură, îl fac pretabil și blogului paralel VicTimofJazz.

* Fantastic Negrito - The Last Days Of Oakland (2016)

Blues-ul e cuvântul de ordine pentru descrierea acestui album al unui interpret cu un nume real de botez complicat -Xavier Dphrepaulezz- și cu o viață tumultoasă incluzând până la 20 ani un contract ca artist R&B la o casă de discuri majoră dar și un accident auto aproape fatal care l-a ținut câteva luni în comă (!). A supraviețuit și iată-l într-un amestec de hard rock și blues punând întrebări pertinente de genul ”cum s-a ajuns în America de azi ca să trebuiască să ai 3 joburi doar pentru a-ți plăti taxele?”...

* Train - Does Led Zeppelin II (2016)
Nu m-am ocupat pe-aici de trupe-tribut sau albume-tribut, dar fac acum o excepție pentru a evidenția acuratețea până la identificare în binomul ”master & servant” sau original și copie la interpretarea albumului zeppelian ”clasic” cu nr. 2 de către grupul din San Francisco avându-l ca frontman pe vocalistul Pat Monahan. Disputa despre oportunitatea sau nu a unui astfel de material e în toi în mass media cu argumente diverse pro și contra, dar cei din a 2-a categorie e bine să știe că grupul pe albumul anterior a dovedit că are și piese proprii.

* Kaleo (Island/U.S.) - A/B (Elektra/Atlantic Records, 2016)
* Kaleo (Island) - Kaleo (2013)
Remarcabil debut american -un instant candidat pentru „debutul anului”- cu „A/B” (Elektra/Atlantic Records, 2016) pentru islandezii Kaleo relocați de anul trecut în Austin/Texas și care-au luat deja cu asalt prin câteva piese („No Good”, „Way Down We Go”) clasamentele „Adult Alternative” concurând practic orice se poate înscrie în arealul -conform Wikipedia- „indie pop, rock, folk, blues”!
Legat cel puțin de blues, cei 4 tineri muzicieni merg pe linia vâscoasă, „dirty” -în sensul cel mai pozitiv și creativ, cu chitara fuzată și tușeuri „garage & post-punk”- a unor The Black Keys sau Jon Spencer Blues Explosion...cam așa aș descrie eu de la prima audiție stilul trupei având un vocalist/chitarist absolut terifiant, J.J. Julius Son (Jökull Júlíusson), cu un timbru când rugos-eclatant în piesele up-tempo, când unul unduit și moale remarcabil în balade precum „Vor í Vaglaskógi” (în limba islandeză) sau „I Can't Go On Without You”...unde se simte că și Hard Rock-ul și Southern Rock-ul american melodios tip „vintage” anii '60-'70 sunt și ele genuri bine fixate în ADN-ul grupului care a păstrat circa jumătate din piesele debutului islandez auto-intitulat „Kaleo” din 2013, cizelându-le ușor pe câteva pentru raportul „A/B” pe care-l promovează în prezent și-n lunile următoare în „WAY DOWN WE GO 2016 TOUR”.
http://www.officialkaleo.com/
https://www.youtube.com/watch?v=yVlI3mz5uZ0

* [MIIIIM] - S/T (2016)

* RLYR – Delayer (2016)
* Alto! - LP3 (2016)
* Landing – Third Sight (2016)
Am parcurs fugitiv și prea superficial aceste 4 albume cu un spectru sonor care să mă pregătească de fapt pentru al 5-lea, unul dublu și nou cu majorii new-yorkezi:
* Swans - The Glowing Man -2 CD- (2016)...”lebedele” fiind în formula de revenire de după 2010 a fondatorului multi-instrumentist Michael Gira și încadrate de Wikipedia în seria descriptivă ”experimental rock, no wave, post-punk, noise rock, industrial, art rock, post-rock, neofolk, gothic”. Plăcuta mea surpriză a fost includerea în grup a bateristului Bill Rieflin despre care nu mai știam nimic de la colaborările din anii 1999-2001 cu scoțianul Chris Connelly (Ministry, Revolting Cocks, etc) și cu Robert Fripp & Trey Gunn de la King Crimson (din care chiar Riflin a făcut și el sporadic parte). 82 puncte din 100 maxim posibile obținute ca medie a celor 19 recenzii la Metacritic, înseamnă o ”aclamare universală”, adică undeva între ”foarte bine” și ”excelent” pentru albumul de aproape 2 ore ce include câteva teme lungi de peste 20 minute cu lungi improvizații (tema-titlu, "Cloud of Unknowing", ”Frankie M.”).