Prog, Prog, PROG...& Beyond! (4) (May, 2016)

* The Legendary Pink Dots - Pages Of Aquarius -2 LP- (2016)
Deși e vorba de-o adevărată instituție anglo-olandeză, cred că-mi trebuie mari eforturi și răbdare să adun 10 nume de persoane din Ro despre care să afirm că-s cunoscători ai acestei trupe dinafara „mainstream”-ului, condusă de enigmaticul Edward Ka-Spel, formată la Londra în 1980, cu peste 40 albume studio & live la activ și care și-a câștigat acel devotat „cult-following” datorită vocii și versurilor de o imagerie aparte a liderului susținute de ghitara hipnotică, bas pulsând captivant și valurile de sintetizatoarele. De multe ori albumele erau tematice, ca și acest nou dublu set care răsfoiește muzical dilemele astrologice din paginile zodiei Vărsător, declinul religiei și ascensiunea tehnologiei, plus trimiterea la musical-ul „Hair”, respectiv simbolica odă hippy „Age Of Aquarius”, adevărat imn al generației iubirii, păcii și părului lung.
Wikipedia a detectat în muzica TLPD, ca să realizați despre cine vă scriu eu pe-aici, stiluri multiple: „neo-psychedelia, ambient music, electronic music, tape music, industrial, psychedelic folk, synthpop, post-punk, progressive, jazz, noise, pop, goth rock”...cu o aplecare distinctă spre experimental și avangardă”...Ka-Spel e asociat ca voce, compozitor și personalitate cu Syd Barrett (minus problemele mentale), Pink Dots -ca să rămânem în gama roz- desigur cu Pink Floyd, plus influențele de la mai-marii krautrock-ului: Can, Faust, Brainticket, Magma sau Neu!

https://en.wikipedia.org/wiki/The_Legendary_Pink_Dots

* The Claypool Lennon Delirium - Monolith of Phobos (2016)
* The Ghost Of A Saber Tooth Tiger (The GOASTT) - Midnight Sun (2014)

Les(lie), basistul din Primus și Sean, fiul chitarist de 41 ani a lui John Lennon și Yoko Ono, au format un duo inedit care, neriscând nimic, a debutat luna aceasta cu un album nou-nouț...și care, ca idee din start pleca de la „așteptări zero”, comercial sau nu. Se prea pare că cei 2 și-au depășit așteptările, conform recenziei argumentate din link-ul de aici:
http://consequenceofsound.net/2016/06/album-review-the-claypool-lennon-delirium-monolith-of-phobos/
Eu am pus ca pereche acestui album, unul ceva mai ușurel din 2014 cu alt grup al lui Sean format cu prietena sa, vocalista Charlotte Kemp Muhl, dar în care-i descoperim calități certe vocale și componistice moștenite de la ilustrul său tată.

* Airbag (Norway) - Disconnected (2016)
* Airbag (Norway) - The Greatest Show on Earth (2013)
Al 4-lea album al norvegienilor, „modern, bogat și vibrant”-cum scria cineva- reflectă în cele 6 piese tema alienării între individ și societate, sinele versus restul lumii...și eșecul, de regulă, al vieții celui „deconectat” care nu se ridică la nivelul așteptărilor celorlalți, mesaj cel mai bine etalat în tema-titlu, cea mai lungă piesă de peste 13 min. Pink Floyd, Radiohead, Marillion post-Fish, Porcupine Tree și Anathema sunt influențele formulei actuale Airbag, respectiv Asle Tostrup (vocals), Bjørn Riis (guitars, vocals), Jørgen Hagen (keyboards), Anders Hovdan (bass) și Joachim Slikker (drums) de pe un alt candidat cu pretenții la „albumul anului”, cel puțin în arealul geografic limitat al prog-rock-ului scandinav. Ce plăcută surpriză să găsesc via Ioan-Mircea Pop/Facebook albumul acesta nou ascultabil integral pe site-ul postului Replica Radio din Cluj!:
http://www.replicaradio.ro/airbag-disconnected.html#/player1?catid=0&trackid=0

* Orchestre Celesti (Federico Fantacone) - The Court of Miracles Vol.2 (2016)
* Orchestre Celesti (Federico Fantacone: keybs & voc) - The Court Of Miracles Vol.1 (2014)
* Orchestre Celesti - Quattro (2012)
* Orchestre Celesti - Transition of Power (2011)
* Orchestre Celesti (Federico Fantacone) - Black and Red (2009)
* 2 KX (Lisa LaRue) - Sussuration -EP- (2014)
* Lisa LaRue Project 2K9 - World Class (2009)
* Lisa LaRue 2KX (USA) - Fast and Blue (2011)
Descoperindu-l pe italianul claviaturist și vocalist din spatele „orchestrei celeste” care împlinește anul ăsta 10 ani, am extins investigația la nivelul mai multor ore plecând de la „Curtea miracolelor, vol 2” -noul album 2016- și dând timpul înapoi. Lucrurile sunt foarte bine precizate de numele capitolelor, cel de-al 2-lea urmând linia școlii britanice de la Canterbury cu influențe din jazz. Se poate ușor observa, ca și în Vol. 1, că italianul are bine însușite „lecții” de stil rafinat precum King Crimson sau Gentle Giant. Și pentru că a avut în 2014 o colaborare cu americanca Lisa LaRue, „Paesaggi di Suono” (album de negăsit pentru mine deocamdată, cu excepția piesei de Crăciun pe single „Aspiration”), iat-o separat și pe această Lisa etalată pe 2 albume și un EP. Fără alte detalii la acest mini-set care merită mai în detaliu cercetat, cu excepția melodioaselor titluri de pe The Court of Miracles Vol.2 (2016):

CHAPTER 1 : „THE ELECTRO-PROG SIDE”
1. AHAHAH! (3.40)
2. BLUE LEAD (5.20)
3. ARYTHMIA (3.58)
4. ALIEN TRACK (6.04)
5. UNDER THE RAINBOW (4.06)
6. SOMETIMES (4.53)

CHAPTER 2: „A MORE CLASSIC SIDE”
7. SECANT (for ANDY) (7.42)
8. SETRAKIAN (8.22)
9. THE CAROUSEL OF LIFE (6.22)
10.CAMMINO IN SILENZIO (5.04)
11.ELEGIES - orchestral movements with synthesizers (9.03)
12. ARCADIA (7.47)
13. SYRINX (2.15)

* Szun Waves (U.K./Australia) – At Sacred Walls (2016)....„post-rock, free-jazz, psychedelic, electronica"
Debutul unui trio format din electronistul producător Luke Abbott, bateristul claviaturist Laurence Pike (unul din frații din grupul australian PVT/Pivot) și saxofonistul Jack Wyllie (din Portico Quartet) e văzut de critici importanți ca o rezultantă superioară sumei celor 3 părți componente, altfel perfect complementare și sincronizate, fără riscul altor proiecte unde prevala vanitatea unuia sau a altuia dintre muzicieni. Gradul de dificultate al muzicii fiind însă mai mare decât al realizărilor anterioare ale participanților, albumul reclamă o concentrare superioară la audiție, fiind vorba „poate despre cel mai bun titlu pe care oricare dintre cei 3 și-au pus numele”, conform lui Haydon Spenceley în cronica de aici:
http://drownedinsound.com/releases/19434/reviews/4150056

* Vimala Rowe & John Etheridge - Out of the Sky (DYAD Records, 2016)

La final, pentru că tot am amintit de scena Canterbury U.K., iată-l pe unul dintre veterani -chitaristul din Soft Machine- acompaniind o tânără și promițătoare vocalistă pe un nou album de cântece originale, standarde de jazz și covers-uri inedite din surse diverse de „world music”,.mai potrivit ca subiect pentru blogul meu paralel VicTimofJazz.  

Prog, Prog, PROG...& Beyond! (3) (April, 2016)

* Blue Man Group - Three (2016)....„art rock, electronic"
* Blue Man Group - The Complex (2003)
* Blue Man Group - Audio (1999)
Blue Man Group este un alt „brand", un nume important american în showbiz-ul internațional care se adaugă unei liste prea lungi de iluștri necunoscuți pentru mass media muzicală din România unde cei care ar fi putut să-i promoveze n-au ei înșiși cultura necesară și implicit discernământul criteriilor valorice de selectare, efectul fiind că n-am fost ca țară și nu suntem încă pe harta intențiilor concertistice ale acestora...La 25 ani de existență, cu combinația lor dinamică de muzică, comedie și tehnologie etalată „live” în show-uri „legendare” din Brazilia, S.U.A., Germania până în Japonia, în producții teatrale, de dans și balet sau în coloane sonore de film, cei 3 prieteni apropiați percusivi, robotici și bineînțeles...albaștri, respectiv Chris Wink, Phil Stanton și Matt Goldman care s-au reinventat mereu, sunt în actualitate cu albumul „Three” (Rhino, 2016): 14 noi teme instrumentale, explorări sonice cu instrumente sau părți din ele de plastic sau PVC, printre care snorkelbone-ul care scoate un zbârnâit ciudat, didgeridoo-ul tradițional arborigen australian sau chimeulum, cel mai bine descris ca un mănunchi de „clopoței orchestrali pe steroizi”. Albumul „3” vine după nominalizatul la Grammy, instrumentalul „Audio” (1999) și „The Complex” (2003) cu mulți invitați vocaliști, reflectând constanta creștere creativă și expansiune de idei și experiențe acumulate între timp, în mod specific acum cu percuții tribale, melodii cinematice și elemente evidente din EDM („Electronic Dance Music”), influențe din Kraftwerk, Talking Heads, etc...la care contribuie și câțiva invitați ce adaugă la paleta sonoră: brazilianul Marivaldo Dos Santos (percuții în „Hex Suit" și „Torus"), japonezii Natsuki Tamura la didgeridoo („Giacometti") și Yusuke Yamamoto la vibrafon („Hex Suit" și „Robots") și D.J. Mike Relm („3 to 1").

https://www.youtube.com/watch?v=2XyP0LHq6lk
https://www.youtube.com/watch?v=49Fb3W0d1Wo
https://www.youtube.com/watch?v=-38EqY7lZNk
https://www.youtube.com/watch?v=pHl_EXK_9n0
https://www.youtube.com/watch?v=LZQdWd_vdoM

* Koneskin (Italy) - Liberty Place (Transit Music Group/Nova Records, 2015)....„instrumental prog rock", „Alt-Prog-Post-Rock”
Apărut la finele anului trecut, albumul trupei din Torino are și corespondențe și contribuții românești prin prezența activului baterist de 35 ani Sergio Ponti -component în trupele Dordeduh și Sunset in the 12th House- un muzician pe care l-am cunoscut în Timișoara anul trecut- și a unei coperți grafice realizată de Costin Chioreanu. „Pot acum să mor fericit” -scrie pe Facebook, pe pagina sa de profil cel care-a instruit mai mulți bateriști tineri locali în ultimii ani- după ce a fost amintită întâlnirea sa cu veteranul Clive Bunker din formula originală Jethro Tull, de către Neil Peart din trioul canadian Rush în cartea acestuia din urmă „Roadshow”. Ce alte realizări are Sergio, filmulețe cu piese-lecție, inclusiv recenzii la albumul trupei Koneskin, găsiți aici:
https://www.facebook.com/sergio.ponti22
* Sunset in the 12th House - Mozaic (2015)

* The Alan Parsons Symphonic Project - Live in Colombia -2 CD- (2016)...with The Philharmonic Orchestra Of Medellin conducted by Alejandro Posada & Chorus Estudio Polifónico De Medellínchorus
Nu mi-am dorit vreodată să fiu columbian până n-am ascultat acest dublu-set. De ce? Pentru că, după ce s-a trecut în acest concert prin mai toate temele „clasice” cunoscute ale trupei căreia-i sunt un vechi fan, „including the iconic hits „Eye in the sky” | „Don't answer me” | „Lucifer” | „Games people play” and many more" -oricum semi-simfonice și în original-, acum întro variantă nou aranjată și adăugită cu o supradoză locală foarte „în ton” de voci și instrumente, am realizat ce impact a avut dintotdeauna și încă mai are la un public mai larg acest grup în îndepărtata țară hispano sud-americană în contrast cu o Românie în care, în ciuda unei oarecare circulații neoficiale a LP-urilor, CDuri sau casete audio (mai ales în județele din vest și în orașele universitare) și a promovării A.P.P. printre micile grupuri de colecționari inclusiv „revival”-iști ai vinilului...un album similar A.P.(S).P.: „Live in Romania”, unde grosul fondurilor bănești și al decidenților din media sunt la București, n-ar putea fi, din păcate, posibil. Despre cultura și deschiderea decidenților, rămâne valabil ce tocmai scriam mai înainte la Blue Man Group...

* Steve Jansen (ex-Japan) - Tender Extinction [2016]
* Afro Celt Sound System - The Source (2016)
* Deep Forest - Evo-Devo („Evolution & Development") (2016)
Trei reușite reveniri după mai mulți ani, primul completând cu un album auto-produs un set și-așa consistent de realizări solo, duouri, sau colaborări cu terți semnate de membrii ex-Japan...al 2-lea sub comanda chitaristului producător Simon Emmerson continuând după peste 10 ani cele 5 volume anterioare în stilul afro-celtic direct de la „sursă”, cum ne zice și numele trupei și titlul albumului, tradiția din anii '90 a grupului promovat de Peter Gabriel și a sa organizație WOMAD...iar al 3-lea aducându-l în actualitate pe electronistul francez de pionierat în „ethnic-electronica” Eric Mouquet, mereu în „evoluție și dezvoltare” acum cu un nou buchet cu fler boemian de extrase din așa-zisa lume a 4-a, „pădurile adânci” braziliene, africane și indiene.

* Rick Wakeman - Starship Trooper (2016)
* Steve Howe - Homebrew 6 (2016)
* The Syn (Steve Nardelli & Moon Safari) - Trustworks (2016)
* The Syn (pre-Yes) - Syndestructible (2005)
Familia multi-ramificată Yes e inepuizabilă de 5 decenii încoace, iată-i pe mulți membri activi, actuali sau ex-și. Atenție, circa o treime din piesele lui Rick Wakeman (& Guests) sunt variante neapărute vreodată înainte, plus covers-uri și colaborări de familie cu alți membrii din Yes (Steve Howe, Billy Sherwood, Tony Kaye) + muzicieni stilistic asemănători (grupul Nektar, Tony Levin, Steve Hillage, Carmine Appice, Nik Turner, etc)
Noul Steve Howe, la rândul său, e un ciclu de teme acustice „prog & classic”, 18 noi scurte și dense compoziții originale ”never before released” semnate de chitaristul S.H. ce continuă ciclul său solo ”Homebrew” început cu vol.1 în urmă cu exact 20 ani. Cu notații explicative la fiecare titlu în parte din partea autorului.
Grupul de pionierat beat-prog din anii '60 în care-au cântat înainte de Yes Chris Squire, Peter Banks și Alan White și reformat pentru ”comeback”-ul din 2005, a scos un nou album grație iconicului fondator vocalist & ghitarist S.N. care readuce band-ul în actualitate la 10 ani de la „syndestructibilul” album anterior, acum în colaborare cu suedezii de la Moon Safari. În anumite cercuri de specialiști în prog-rock, ambele albume sunt considerate printre cele mai influente din deceniile în care-au apărut...așa încât și fanii prog-rock din Ro, cu toată sărăcia de recenzii și indiferența din mass media de la noi, ar cam merita osteneala să-și facă o părere, de-o fi sau nu așa...doar sunt lucrări de „încredere” („trustworks” = „trust works”), nu?
* (Jon) Anderson (ex-Yes) & (Roine) Stolt (The Flower Kings, Transatlantic): ”Invention of Knowledge” (2016)
Albumul pregătit timp de 2 ani cu 3 suite (tema-titlu, ”Knowing” și ”Everybody Heals”) pare de la prima vedere o reușită a lui Jon Anderson aflat „în voce” ca deobicei și acum la peste 71 ani, inspirat și d.p.d.v. componistic alături de chitaristul Stolt. Data oficială a lansării albumului, 24 iunie.

A fost odată...Zendik

Să facem cunoștință azi cu Lawrence E. Wulfing, a.k.a. Larry Wulf, a.k.a. Zendik (1920-1999)...iar de la porecla ”Wulf” n-a fost mare distanță, doar o literă schimbată până s-a ajuns la arhetipul de ”wolf”, lupul singuratic texan: o legendă uitată americană azi, încă una departe de atenția vectorilor majori din media muzicală de peste ocean și din restul lumii, în pofida valorii sale muzicale și în general...
Să observăm comparativ din start fotografiile din ultima parte a vieții acestor doi adevărați guru, a lui Moondog (a.k.a. Louis Thomas Hardin) (1916-1999), respectiv Zendik...și să mai ținem cont și că ambii au dispărut în același an 1999 la 3 luni distanță....
Și ca stil muzical există similitudini, deasemenea ca volum al discografiei și fără să fi epuizat analogiile mă opresc aici. Moondog, cu un măgulitor statut în cercul de cunoscători de ”muzician al muzicienilor”, este mai cunoscut la scară globală însă prea puțin asimilat și respectat în Ro unde discuri de-ale sale sunt sigur că-s foarte puține iar mediatizarea din ultimii 26 ani a lipsit aproape total. Ceea ce-i cu-atât mai adevărat și evident în cazul lui Zendik, norocul că l-am descoperit venind de la Măria Sa generosul Internet și de la reeditări....

                Moondog                                                                     Zendik


















             Arol & Zendik

- ”Autor, poet, muzician, ”environmentalist” (ambientalist?)  și boem”..."Beatnik nedescoperit" (ne zice Wikipedia)

- ”Filozof, gânditor umanist și artist global, inventator de instrumente între care itarul, instrument cu 8 corzi cu freturile ridicate, un hibrid între chitară și sarodul sau sitarul indian. O legendă uitată”. (scrie Philippe Blache, FRANCE/ Progarchives)

Zendik e fondatorul din 1969 al comunității Zendik Arts/ Zendik Farm, formațiune socială de tip hippie, trib migrator bazat fundamental pe ideea de prietenie și menit să compenseze carențele de separație, inclusiv religioase, ale societății tradiționale care nu-l mulțumea. Încercarea texanului de a cea măcar parțial o nouă societate se mai baza pe câteva idei și principii:    

"You can not hide from truth /Nu te poți ascunde de adevăr”.

"The known is never sufficient for Life. There is only the pursuit of Truth. /Cunoscutul nu-i niciodată suficient pentru viață. E doar căutarea adevărului.”
"In man is the capacity of a genius./ În (orice) om există capacitatea unui geniu”.
”Prietenia ca legătură între oameni o consider onestă și puternică, spre deosebire de posibilitățile de abuz la care e supusă dragostea”.
"Stop the bullshit, stop following the ravaging sick society and transcend from it, if the culture is sick, make a new one!/ Opriți porcăria asta, nu mai urmați societatea bolnavă ci transcedeți din ea, dacă-i bolnavă cultura faceți alta nouă” 

Cu aceste idei sintetizate aici:
 https://www.youtube.com/watch?v=Kxw3mM5qFFQ
...radical sub deviza ”Think or Die”, pe alocuri anarhice -dar nu în sensul fanatic-periculoase pentru adepți, ca în cazul altora-, idei pe care le-a transferat și în muzică, Zendik a format în 1969 Zendik Arts, o comunitate de ”youngsters” prozeliți, un grup comunal cu mai multe filiale numit și Zendik (Farm) Orgaztra sau Zendik Communal Orgastra în anii '80/'90 și cu care s-au înregistrat câteva albume orientate stilistic spre raga indiană cu părți vocale eclatante pe fundalul unui ciudat și improvizat jam psihedelic de blues. Multe dintre piesele sale pe care le-a cântat și singur datau din decada anilor '60. Fiul unui șef indian Cherokee (!) -devenit cântăreț de operă, boxer și tipograf- și al unei mame germancă venită dintr-un grup de afaceri cu jocuri de cărți (!), Zendik s-a căsătorit devreme cu o tânără actriță și a fost atras de aparate de zbor, biplane pe care dorea să și le construiască singur. Mariajul se destramă pentru că petrece prea mult timp cu astea și prea puțin cu nevasta...în plus atitudinea sa antirăzboinică și furturile de gazolină l-au făcut să fie respins și de armată. O vreme o ajută pe mama sa în afacerea cu jocurile de cărți, domeniu însă tot cam periculos ca și zborurile, din care se retrage după ce obține suficienți bani să-și deschidă un mic club de jazz în L.A., apoi merge în turneu cu trupa de local dar din cauza lipsei de interes renunță și începe să scrie poezii Beat căsătorindu-se cu o balerină franțuzoaică cu care stă o vreme la Paris. Ipocrizia înaltei societăți nu-i priește acolo și nici al 2-lea mariaj nu rezistă, așa încât se întoarce în U.S. și începe să scrie o carte despre Zendik, nelegiuitul aflat în căutarea înțelepciunii și trăind la marginea societății. Confundat până la identificarea perfectă cu personajul, o întâlnește și se căsătorește cu Arol (Carol Merson), apare pe lume fiica lor Fawn și astfel se conturează tipul de mini-societate proprie de tip hippiot ca extensie a propriei familii. Scrie cu oarecare succes ”Don't Go” -pamflet pacifist anti-Vietnam- și mai târziu "A quest among the bewildered" despre perioada sa la Paris, dar cel mai mult se aude și se citește despre Zendik. ca în multe alte cazuri, abia după dispariția sa la 79 ani, prin grija și eforturile văduvei Arol și a comunității sale loiale devenită internațională. Muzical, LP/CD-urile combină muzica de grup cu eforturile solo ale unui om care parcă a trăit mai multe vieți înainte de a le pune pe note și înregistra prea târziu...artist original trecut prin jazz și blues dar renunțând pentru a ajunge la o purificare -generațiile mai tinere ar numi-o ”resetare”- intelectuală, emoțională și stilistică. O voce cu frumoase și profunde vibrații care are multe de spus și etalat din gama largă de viziuni și experiențe de viață pe care o face într-un stil personal de povestitor inteligent de blues, foarte potrivit acompaniat la itar.

* Wulf Zendik : ”Wulfsong volume 1” (Zendik Arts, USA, 1968-1996/2004)****°

Se desprind din această splendidă compilație-document câteva poeme tematice: "To Fawn" -inspirată de...și dedicată fiicei sale-, ”My Arol (When She Sees Yellow)” -imn elegiatic adresat soției sale credincioase-, “New Orleans” -improvizație nocturnă descriind trecutul ilustru al metropolei muziciale-, ori personala și auto-definitoarea "Lonely Man Blues" în sensul de ”ăsta-s eu”.

Info : http://www.zendik.org/Zendik_Store/wulfsong.html

Alt album important, de pe care însă cu greu aș putea evidenția vreo piesă fără s-o nedreptățesc pe alta, este:
* Wulf Zendik: ”Zendik: The Album” (+3 bonus) (USA, 1972)...."Indo-Prog/Raga Rock"
Track Listings:
01. Strontium Rain (11:52)
02. Purple Blaze (6:03)
03. Yang/Yin (13:56)
04. When She Strays (4:51)
05. Ancient in My Eyes (8:37)
06. Jewels and Things (4:57)
07. This Muziké (6:49)
- Line-up/Musicians:
- Zendik Tribe with Wulf

Alte referințe și recomandări, cu specificația că unele piese apar cu versiuni sensibil schimbate de 2 sau mai multe ori:
* Zendik (Lawrence E. Wulfing): ”Zendik Soundz” (1972)
* Zendik Tribe Band, Zendik Orgaztra: ”Truth / Strontium Rain” -Compilation- (1996)
* Zendik Farm Orgaztra: ”Dance Of The Cozmic Warriorz” (Zendik Soundz, 1986/1999)
* Arol Wulf-Zendik (a.k.a. Carol Merson): ”You've Been Gone” (2000)...album-tribut stilistic asemănător.

Cu cât ascultam mai mult muzica lui Zendik cu-atât îmi dădeam seama că alți cantautori mai cunoscuți, americani sau nu, actuali sau nu, par să se fi inspirat din stilul său declamativ-vocal, deși e foarte probabil că nici n-au auzit de el...Pe de altă parte, mini setul recomandat mai sus are șanse să se completeze în curând cu încă 2-3 titluri din aceeași familie prin amabilitatea amicului Ștefan Pelin din București, albumele văduvei Arol fiind la fel de greu de găsit în orice format. Din sursele noastre comune ar rămâne un singur album Zendik de neaflat, apărut exclusiv pe casetă audio dar numai parțial cu piese inedite.
Două exemplificări via YouTube:

https://www.youtube.com/watch?v=LJXHDX01Tsc

http://zendik.typepad.com/arol-wulf-zendik-pov/2010/03/revolution-and-the-constitution-1.html

Prog, Prog, PROG...& Beyond! (2)

* Psychedelic Porn Crumpets: „High Visceral (Part One)” (2016)
Un prog-rock mai accesibil cu accente „hard & heavy” găsim pe acest album al 4-tetului australian din Perth (al 3-lea la rând de debut dintre cele analizate în această postare). Deși face analogii pe alocuri cu trupele Don Caballero („High Visceral”) și Secret Chiefs 3 („Cubensis Lenses”), această cronică din link-ul de mai jos în general laudă trupa că nu sună ca grupurile psihedelice americane, de ex. la finalul „Denmark/Van Gogh & Gone” când piesa asta în mid/slow tempo aduce cu britanicii Oasis:
https://supercorrupter.wordpress.com/2016/03/29/album-review-psychedelic-porn-crumpets-high-visceral-part-one/
Definitorie mi se pare și spațiala „Found God In A Tomato”, iar „Part One” din subtitlu ne zice că albumul va avea cel puțin încă o urmare...

* Magnus Öström (ex-E.S.T.): „Parachute” (Diesel Music, 2016)
Din Suedia îmi confirmă așteptările bateristul așteptat la Gărâna XX la vară în iulie, pe un album scos recent la casa de discuri la care E.S.T. debuta în urmă cu 20 ani și care-ar fi putut fi la fel de bine subiect și pentru blogul VicTim of Jazz.
Garnitura, alături de lider, e aceeași ca pe anterioarele „Searching for Jupiter” (ACT Music, 2013) și „Thread Of Life” (ACT Music, 2011), respectiv Andreas Hourdakis, guitars; Thobias Gabrielson, bass & keys și Daniel Karlsson, piano & keys (plus ca invitat trompetistul norvegian Mathias Eick în „The Shore of Unsure”)...iar titlul, metaforă și celebrare a  muzicii, e „parașuta” de salvare a autorului în momentele cele mai „dark”. „Ca musafiri temporari pe acest agitat glob pământesc pe care existăm și călătorim, sper că-l părăsim până la urmă cu toții pentru un loc mai bun. Eu cu muzica mea pentru asta lupt”...

* Blixa Bargeld & Teho Teardo: „Nerissimo” (2016)
* (David) Cross & (Seán & Séamus) Quinn: „Cold Sky Blue” (2016)
Ce albume frumoase sunt aceste două noi apariții, m-au încântat efectiv deși așteptările erau foarte mari!
Primul, peste care parcă plutește fantomatic Nick Cave sau Leonard Cohen, este un imn poetic & melodic genul „pop-art” sau „poetry & song” cu 10 piese omogene deși diferite și cu momente de umor și mister cântate în engleză, germană și italiană, cu un partener italian specialist în muzica de film la înălțimea standardelor melodice și lirice ale frontman-ului Blixa de la Einstürzende Neubauten, duoul recidivând după anteriorul „Still Smiling” (2013). Dacă ar trebui să aleg totuși o singură piesă preferată, asta ar fi introspectiva 08. „Nirgendheim”.
Al 2-lea (dar oare de ce le-am gândit luate împreună, așa le-o fi venit rândul la ascultat? ) e un album instrumental-vocal și ambiental „old-school” cu un violonist care dovedește că a făcut parte din King Crimson în perioada 1972-1974 și un claviaturist american descendent irlandez dintro dinastie de muzicieni. Vioara electrică lui David Cross sună diferit, de ex. ca o chitară sau claviatură după dorință, în funcție de piesă și efectele folosite, în timp ce restul e făcut de 2 frați Quinn: Seán (Synthesizer, Piano, Electric Piano, Organ, Mellotron, Sequenced By, Bass, Vibraphone, Handclaps, Drum Programming, Vocals), respectiv Séamus (Bass, Electric Guitar, Acoustic Guitar, E-Bow, Vocals, Flute [Bahamian]...și alternativ de vocile baladești tot cu fler irlandez ale lui Beth Hirsch, Brendan Staunton și Paula Gilmer.
http://homepage.ntlworld.com/sean_quinn/glensmusic/stickytar.htm

* Anohni: „Hopelessness” (Secretly Canadian, 2016)
Antony Hegarty, a.k.a. F.K.A. Antony sau Antony (din Antony and the Johnsons), apare cu acest pseudonim pe noul album, dar cu aceeași voce angelică aparte greu de confundat. La 45 ani cântă de circa 20 și din 2005 de când britanicii i-au acordat Mercury Prize e un nume major în arealul „mainstream” ramura „indie”, deși nu atât de cunoscut în Statele Unite ca să merite să pășească pe covorul roșu destinat câștigătorilor de Oscar unde fusese nominalizată și felicitată inițial la începutul anului la ediția 88th Academy Awards, categoria Best Original Song, pentru „Manta Ray”, cu compozitorul J. Ralph. Ulterior nominalizarea aceasta a fost înlocuită cu o alta neprevăzută și trendul la principalii vectori din mass media s-a schimbat treptat...Am folosit genul feminin pentru că Anohni e un/o „transgender”, persoană transsexuală devenită dintr-un „el” o „ea” prin schimbare de sex. Artista din Canada își face o adevărată confesiune de credință în link-ul de mai jos în care aflăm detaliile întregii povești cu nominalizarea retrasă, cum incomodează piesele ei și prin mesajele textelor și aflăm despre rolul determinant pe care l-a avut regretatul Lou Reed în cariera ei/lui când era pe cale să renunțe, aici:
http://secretlycanadian.com/blog/2016/02/why-i-am-not-attending-the-academy-awards-by-anohni/

* Hawkwind: „The Machine Stops” (Cherry Red, 2016)
Cu un lider poli-instrumentist Dave Brock de 75 ani, e impresionant că un grup ca Hawkwind mai există, darămite să mai și lanseze materiale muzicale noi! Albumul ar putea fi cel ultimativ dacă ne uităm peste titlu și la unele piese: „All Hail the Machine”, „The Machine” sau finalul „Lost in Science” -primele 2 cu trimitere la reperul esențial al trupei, hitul-fanion „Silver Machine”, în multe variante cu regretatul basist Lemmy și-n „live”-uri cu frumoasa și voluptoasa dansatoare Stacia-, sau „The Harmonic Hall”, aluzie la albumul „Hall Of The Mountain Grill”. Una peste alta, un album apropiat și de nivelul altor clasice din anii '70 ca „Space Ritual” sau „Warrior On the Edge Of Time”....Pe de altă parte, fiind un album concept, titlurile au legătură cu capitole din romanul S.F. „best seller” a lui E.M. Foster descriind întro viziune distropiană un viitor macabru cu oamenii ostateci în tuneluri subterane controlate de mașini computerizate și în care evadarea spre suprafață e dorința supremă, pe cât de utopică pe-atât de periculoasă. Stilistic în afara trendurilor globalizate ale zilei, albumul poate fi util celor mai tineri care nu l-au prins pe Lemmy decât în Motörhead și-s curioși unde-a mai cântat...sau care vor pur-și-simplu să-i asculte după 40 +...ani pe pionierii inițiatori ai rock-ului spațial. Hawkwinds și spin-off-ul Hawklords n-au reușit dezvoltări ramificate numeroase ca marea familie pluri-continentală Daevid Allen/Gong, dar membrii supraviețuitori continuă odiseea și dacă privim aparițiile din ultimii ani, ele nu-s deloc puține, în această primăvară apărând și:

* Hawklords: „R:evolution” (ShellShock, 2016)
* Dave Brock: „Brockworld” (Hawkward Records, 2016)
Am trecut rapid peste aceste albume dar se remarcă imediat la Hawklords devieri de la normă, la vreo 2 piese, „Space Monkey” și „The Joker”, parcă...chiar am avut impresia că ascult ceva „post-punkish” cu...Johnny Lydon & P.I.L./Public Image Limited (!?)

...iar anii trecuți au fost lansate mai multe albume semnate de la fel de prolificul claviaturist Nik Turner, oricum component și în Hawklords. Albume de „familie” pe care le trecem la „recomandări și referințe”:

* Nik Turner (feat. Billy Cobham, Robby Krieger, Steve Hillage, John Etheridge, & John Weinzierl): „Space Fusion Odyssey” (Purple Pyramid/Cleopatra, 2015)
* Nik Turner (Hawkwind): „Space Gypsy” (Cleopatra, 2013)
* Space Invaders & Nik Turner Playing „The.Sonic.Noise.Opera” (Nasoni Records, 2014)

Intenționasem să-l includ în postare și pe clasicul excentric beatnic și hippiot Wulf Zendik, o mare descoperire muzicală recentă! Dar despre el și mica sa comunitate nomadă și despre deliciile festivalului de la Moers recent derulat, în postarea următoare.

Prog, Prog, PROG...& Beyond! (1)

* Jakob Skøtt: „All the Colours of the Dust” (El Paraiso, 2016)
„Age Of Isotopes”,  „Iron Nebula” sunt 2 titluri sugestive care „vorbesc” despre turbulențe sonore pozitive și o frenezie ritmică debordantă în duelul claviaturilor sintetizatoarelor polifonice cu tobele bateristului danez din trupa Causa Sui care reușește aici un album cel puțin la nivelul ultimului cu colegii -„Return To Sky” (2016)- și superior anteriorului său solo: „Amor Fati” (Love of Fate) (2014). Artist vizual pentru El Paraiso Records, Jakob Skøtt are realizări anterioare și cu duoul Syntaks și a mai colaborat printre alții cu Tortoise, Eartless și  Amon Düül II, ceea ce se „vede” pe noile materiale „cu sunete instrumentale mai abstracte” (conform „http://elparaisorecords.com/artists/causa_sui”)
Câteva cuvinte și despre Jonas Munk (a.k.a. „Manual”), liderul electronist și chitarist din „stoner rock band"-ul danez Causa Sui: acesta rămâne un mare fan al englezilor Slowdrive reuniți în 2014 (cu realizări notabile în anii '90 în stilul numit „indietronica”)...dar se inspiră mai nou și din krautrock-ul germanilor Can și din „fusion”-ul de pionierat al lui Miles Davis, așa încât întâlnim prin cronici încadrări stilistice „electronic, jazz, experimental, psychedelic rock". Este destul de probabil, deasemenea, ca germeni ai noilor albume să fie detectați încă de pe colaborarea celor 2 muzicieni din 2004, separat de albumele cu Causa Sui, respectiv Manual & Syntaks: „Golden Sun”.



* Guido Möbius: „Batagur Baska” (2016)
Electronică avangardistă „urbană” din Berlin a unui producător, D.J. și artist care și-a creat o marcă personală în branșă, genul acela de album, al 4-lea al lui G.M., la care nu ști la ce să te-aștepți, te ia pe nepregătite intrigându-te de la primele note și de la vorbirea ciudată încă din deschiderea-titlu și te provoacă apoi la noi reluări și ascultări în care tot descoperi ceva nou, de ex. la ciudata „Windsurfing Chile”, tânguitoarea „-Ing” sau în poliritmicele „Rowno Malin Ternopol” sau „Moloch”. Numele Möbius/Moebius obligă, dar n-am găsit vreo legătură de rudenie între Guido și regretatul pionier recent dispărut al krautrock-ului, Dieter Moebius (1944-2015).

* Jameszoo (Mitchel Van Dinther): „Fool” (Brainfeeder/Ninja Tune, 2016)
„Naive computer jazz" și-a definit olandezul muzica de pe albumul de debut, fără nicio conotație peiorativă legată de sensul lui „naiv” din vorbirea curentă, ci așa cum termenul a rămas, de exemplu, la pictura „naivă”. Nimic simplu sau simplist, așadar, ci inspirat și inventiv, componistic și în interpretare. Nici n-ar fi putut să iasă altfel, având în vedere cele 3 albume clasice pe care olandezul le-a avut în minte când s-a apucat de album: „Steve Kuhn” (1971’s Steve Kuhn), „Arthur Verocai” (1972’s Arthur Verocai), și „Rock Bottom” al lui Robert Wyatt (1974). Mai mult de-atât: tânărul D.J. olandez a cărui fotografie e prelucrată pictural pe copertă în manieră Hieronymus Bosch, a făcut ce-a făcut și i-a determinat pe 2 dintre idolii săi să se alăture demersului, așa încât au participat la înregistrări pianistul american Steve Kuhn („The Zoo”) și chitaristul brazilian Arthur Verocai („Flu”) care l-a adus cu el și pe vocalistul Carlos Dafé.
„Am încercat să creez ceva atât tradițional cât și modern, „fool”-ish („nebunesc”, în sensul bun), ceva de „spus” de pe ambele părți ale spectrumului. Dacă am rămâne ancorați în tradiție, n-ar mai exista evoluție”, zice undeva olandezul. Mie albumul îmi amintește foarte bine de realizările din anii '80 la complexul synclavier ale lui Frank Zappa și Adrian Belew, „Jazz From Hell” și respectiv, „Desire Caught by the Tail” (ultimul conectat tot la pictură, la celebre tablouri ale lui Pablo Picasso). Îmi rămâne un singur regret legat de acest album, lipsa dintre invitați a lui Robert Wyatt...

* British Theatre: „Mastery” (2016)

Album reușit de debut cu grupul cuplului Mike Vennart și Richard A. Ingram (a.k.a. Gambler) din Manchester, + bateristul Biffy Clyro, precedat de 2 EP-uri și urmând realizările de pe parcursul a 13 ani ale grupului subevaluat Oceansize desființat în 2011. Cei doi cărora nu le place pentru „Teatrul Britanic” termenul „project” și-au propus cu totul altceva decât înainte și au lucrat circa 4 ani la album până la lansare. Pentru Gambler albumul inițial electronic ascultat din colecția tatălui său a fost „Oxygène” a lui Jean Michel Jarre. „Am știut de-atunci că vreau să fac ceva care să sune ca ăsta”, zice artistul care și-a cumpărat un vechi keyboard Yamaha, magnetofon, microfon și alte devices-uri asociate setului. Detalii și amănunte, inclusiv din trecutul în Oceansize, aici:
http://www.independent.co.uk/arts-entertainment/music/features/british-theatre-mastery-album-stream-a7005886.html

De 4 X King Crimson, cu 2 albume din setul discografic „paralel”

Elementele comune următoarelor 3 albume:
1) ”Three of a Perfect Pair”(*) (1984),
2) ”The Champaign-Urbana Sessions, January 17-30, 1983” (2002) CLUB 21...și nou apărutul
3) ”Rehearsals & Blows, May-November 1983” (2016) CLUB 42,
sunt acestea:
”Series: The King Crimson Collectors' Club” (2 & 3)
”Label: Discipline Global Mobile”
”Personnel:
- Tony Levin: bass guitar, Chapman stick, synth (backing vocals*)
- Bill Bruford: ac & el drums
- Adrian Belew: guitar (lead vocals*)

- Robert Fripp: guitar, frippertronics 

Să decriptăm puțin datele astea tehnice:
Casa comună de discuri cu inițialele DGM are setul propriu de reguli de funcționare impus de la înființare de boss-ul Robert Fripp, cu statut destul de diferit față de ceea ce se întâmplă obișnuit în industria muzicală.
Seria KCCC se datorează clubului de fani King Crimson extins în toată lumea (din păcate mult prea puțin numeric reprezentat în Ro pentru un grup-fanion al rockului progresiv atât de important), incluzând atât concerte cât și înregistrări inedite de studio pe care le-am putea denumi ”bootlegs”, nu neapărat cu conotațiile negative ale termenului îndeosebi referitoare la calitatea sunetului. În cazul celor 2 albume-surori din 1983 -din intervalul dintre oficialele albume ”Beat” (1982) și ”Three Of A Perfect Pair” (1984)- deși e vorba de sesiuni de schițe, idei, repetiții, ”cul-de-sacs” (”fundături”), etc, se poate argumentat vorbi de albume alternative exclusiv instrumentale cu suficiente elemente interesante și calități -inclusiv la sunet!- pentru a fi considerate demne de o discografie paralelă separată. Ne uităm la listele de titluri, duratele, ordinea și numărul pieselor, la calitatea coperților și la alte date...dar în primul rând să ținem cont de ceea ce-și amintesc muzicienii înșiși: Tony Levin zicea despre adevărate lupte duse în studio cu timpul limitat afectat repetițiilor și cu alte clauze contractuale în încercarea deloc ușoară de a reproduce și aici magia pe care seara muzicienii o atingeau mai mereu în fața audienței ”live”...iar Bill Bruford se referă la faptul că de la cele 14 + 15 piese schițate în sesiunile din 1983 și apoi efectiv uitate și aparent dispărute...și până la cele 9 piese definitive de anul următor de pe ”Cei trei ai unei perechi perfecte”, a trecut destul timp ca să rezulte aproape complet...ALTCEVA. Mai apropiate și comparabile celor 29 piese sunt părți instrumentale din cele 6 bonusuri de pe varianta din 2001 care include ”Remaster bonus tracks”, respectiv circa 26 minute suplimentare reunite în ”The Other Side”, un fel de ”față a 3-a” sau ”C”:
10. "The King Crimson Barber Shop" (music: Levin)  1:37
11. "Industrial Zone A"  1:44
12. "Industrial Zone B"  4:33
13. "Sleepless" (Tony Levin mix)  7:26
14. "Sleepless" (Bob Clearmountain mix) 5:24
15. "Sleepless" (François Kevorkian dance mix) 6:17

Oficialul și cunoscutul album este acesta:

”Three of a Perfect Pair”* (1984)

Side one (”The Left Side”)

1. "Three of a Perfect Pair"  4:13
2. "Model Man"  3:49
3. "Sleepless"  5:24
4. "Man with an Open Heart" 3:05
5. "Nuages (That Which Passes, Passes Like Clouds)" (Instrumental)  4:47
Side two (”The Right Side”)
6. "Industry" (Instrumental)   7:04
7. "Dig Me"   3:16
8. "No Warning" (Instrumental) 3:29
9. "Larks' Tongues in Aspic (Part III)" (Instrumental) 6:05

...iar cele 2 ”spin-off”-uri ”acoperind” temporal aproape întregul an 1983, sunt astea 2 apărute la 14 ani distanță unul de altul:
* King Crimson - The Champaign-Urbana Sessions, January 17-30, 1983 (2002) CLUB 21
* King Crimson - Rehearsals & Blows, May-November 1983 (2016) CLUB 42

Tracklist ”The Champaign-Urbana Sessions”:
1 San Francisco 2:06
2 Tony Bass Riff   3:28
3 Sequenced 3:55
4 Steinberger Melody  4:59
5 Fragmented 4:01
6 Not One Of Those 1:45
7 ZZZZ's 2:10
8 Reel 3 Jam 2:34
9 Robert And Bill    2:08
10 Say NO 2:46
11 Robert's Ballad    3:44
12 Heat In The Jungle 7:07
13 Grace Jones 5:45
14 Adrian Looped    1:19
Recorded January 17 to 30, 1983 at C.V. Lloyd Music, Champaign-Urbana, IL, U.S.A.

Tracklist ”Rehearsals & Blows”:
01 – Adrian And Robert
02 – Slow Groove
03 – Funk Groove
04 – Sleepish
05 – Slow Sleepless
06 – An Entry Of The Crims
07 – Sacramento
08 – Perfecting Three Of A Perfect Pair
09 – Open Hearted
10 – Working On Sleepless
11 – Easy To Solo Over
12 – Do You Dig Me?
13 – Industrial
14 – Steinberger Melody
15 – Shidare Zakura

În concluzie:
Găsim foarte puține asemănări la cele 3 albume: ceva comun la tema-titlu și variațiuni la ”Sleepless”-uri și ”Industry”, în rest nu numai că sunt alte piese/titluri diferite, dar se mai și anticipează pe alocuri ceea ce avea să urmeze spre și după anul 1990 (”Vroom”, ”Thrak”, albumele cu ProjeKcts-urile, etc). Este ușor de bănuit, deasemenea, că și ponderea componistică și interpretativă la voce a lui Adrian Belew pe albumul oficial a crescut relativ brusc și foarte mult în 1984, posibil și sub impulsul carierei solo deja inspirat demarate, cu 2 albume lansate până la ora respectivă. Preferatele mele ca piese sunt ”Steinberger Melody” și ”Shidare Zakura” din finalul ”noului” ”Rehearsals & Blows”, prima având o versiune și pe ”The Champaign-Urbana...” pe care se mai remarcă și flotanta și percusiva ”Heat in the Jungle”. Trebuie specificată totuși durata de sub 2-3 min. și finalul brusc fără efectul de ”fade out” la mai multe dintre titluri, caz altfel tipic bootlegs-urilor...și senzația pe care am avut-o în câteva cazuri de ceva nefinalizat, cumva inerentă odată cu tentația de comparare care devine irezistibilă când ai în minte bine fixate de peste 3 decade piesele și variantele de presupus îndelung retușate de pe oficialul și bazicul ”Three Of A Perfect Pair”.
Revenind în actualitate, Adrian Belew e ocupat cu activitatea cu propriul său trio și cu aplicația pentru devices-uri mobile FLUX, așa că nu-l regăsim în formula reunită a trupei lui Robert Fripp de anul trecut, care după un album ”live” în Japonia din 2015, are încă un dublu-set nou lansat, respectiv:
* King Crimson - Live in Toronto -2 CD- (2016)
Personnel:
Robert Fripp: Guitar, Keyboards
Jakko Jakszyk: Guitar and Voice
Mel Collins: Saxes and Flute
Tony Levin: Basses Stick, Backing Vocals
Gavin Harrison: Drums, Electronic Percussion
Bill Rieflin: Drums, Electronic Percussion, Keyboards
Pat Mastelotto: Drums, Electronic Percussion
...album care spicuiește din piesele multiplelor reîncarnări, reinventându-le mereu altfel, cu accent pe prima fază a trupei 1969-1974 (Starless, The Court of the Crimson King, Easy Money, Epitaph, Red, Larks' Tongues In Aspic). Câțiva vechi amici stabiliți în Canada au comentat și împărtășit pe Facebook impresii de la acest concert-eveniment.
Pe traseul căutării și verificărilor de informații pentru această postare am găsit și 2 noi albume cu formule dominant italienești în care e implicat bateristul Pat Mastelotto, le adaug acum la final cu intenția revenirii cu detalii dacă voi considera că se merită:
* O.R.k. (Lef/Lorenzo Esposito Fornasari, Colin Edwin, Pat Mastelotto & Carmelo Pipitone): ”Inflamed Rides” (2015)....cu membrii din Berserk!, Porcupine Tree, King Crimson și Marta sui tubi.
* Komara (David Kollar, Pat Mastelotto & Paolo Raineri): ”Komara” (2015)..."industrial ethnorock"

https://www.musicraiser.com/projects/3800

http://music.komaraband.com/releases